Stai, frate, unde pleci?

S-au dat exitpoll-urile. Vreo trei milioane de români vor s-o şteargă din ţară. M-am uitat şi eu prin dulapuri unde-i geanta mea aia mare de voiaj, mi-am făcut socoteala la euro şi la dolărei, şi. Deodată, am auzit o voce:

Ei, stai niţel! Nu intra în panică! Unde te duci?

Din negocierile care urmează pot rezulta următoarele variante de guvern:

PSD + PNL
PDL + PNL
PDL + PSD.

Cea logică e PDL + PNL.
Dar, din surse autorizate, am aflat că joi au fost convorbiri între Băse şi Hrebe. Şi au aranjat de-o guvernare dreapta-stînga, contra naturii.
Adică PDL + PSD.(!!!)

Şi tu vrei să pleci? De-acum începe distracţia! Oriunde te-ai duce în lumea asta, ai să mori de plictiseală. Poate-o să ai baftă de vreun atentat, de vreo prăbuşire de avion, de-un ţunami, ceva. Caca maca, ce să zic. Dar de rîs, ca-n România, n-ai să mai ai tu parte!

Mai stau, două-trei zile, n-oi muri.
Oricum, n-o să ne plictisim!

Rînjetul politicienilor

Rezultatele spun mult: toţi liderii jîmbeau diabolic la televizor ca Nosferatus. Ştiu ei ceva. Deja s-au făcut planurile de jaf.

CAMERA DEPUTATILOR
PSD+PC 36.2%
PD-L 30.3%
PNL 20.4%
UDMR 6.7%
PRM 3.3%
PNG 2.1%

SENAT
PSD+PC 35.9%
PD-L 31.1%
PNL 19.9%
UDMR 6.7%
PRM 3.4%
PNG 2.1%
Parlamentul viitor al Romaniei va avea patru partide. Este posibilă o alianţă PSD/PNL, PSD/PD-L, sau chiar PD-L/PNL. În funcţie de voturile redistribuite, pentru prima oară după 1996 UDMR va fi in opoziţie.
La fel ca in 2004, PSD e cîştigător, dar nu există siguranţa şi că va forma noul guvern.
Un singur cîştig am avut: PNG şi PRM dispar din parlament.
Logic, PNL şi PDL vor forma guvernul. LOGIC. Dar aţi văzut ceva logic în România?
Mi se pare însă că, aceste alegeri au însemnat o nouă treaptă de maturitate depăşită de poporul român.

SĂ NU BLESTEMAŢI

Să mergi la vot, e o chestiune de opţiune. Te implici, au ba.
Am explicat într-o postare anterioară de ce m-am deranjat să-mi exercit dreptul constituţional şi mi-am exprimat opţiunea.
S-ar rezuma într-un cuvînt: speranţa.
Dar eu sunt un visător incurabil. Asta nu înseamnă că nu sunt plin de admiraţie pentru cei care ştiu să judece concret, pe puncte, realitatea. Care ştiu să discearnă la rece ce au, ce li s-a dat, ce li s-a luat, ce vor cîştiga, ce vor pierde.
"Quot capita tot sensus"!
La noi, se traduce prin: cîte bordeie, atîtea obiceiuri.

Poate că n-ar fi trebuit să votez. Dar, la urma urmei, cineva trebuie să conducă ţara asta. Poate că niciunul dintre cei de pe liste nu-mi meritau încrederea. Am mizat pe tinereţe şi pe curăţenie. Am pus ştampila pe cei despre care n-am auzit nimic de rău.
Votînd, mi-am cîştigat, implicit, dreptul de a-i înjura. Ce-i care n-au votat sau au dat voturi albe (mulţi dintre ei doar pentru că se consideră prea deştepţi!), 4 ani n-au voie să blesteme.
Să nu le-aud pliscul!

Cine merge azi la vot, oricum o va lua în bot!

Chiar la mine-n poartă (circa 500 de metri de secţia de votare) stă o domnişoară într-o geacă gri deschis care tremură de pe la ora 12. Are nişte hîrtii în mînă şi-i opreşte pe cei care se-ntorc de la vot, întrebîndu-i cu cine au votat. Unii-i spun, alţii nu. Fata nu a vrut să-mi spună cum o cheamă, dar zice că e de la statistică.
Nu mi-a dat rezultate (la ora 18.30) dar a confirmat că PSD conduce.

Pe net umblă un clasament la nivel de ţară, dat, nu ştiu cum de CCSB:
psd -37,9 pdl -29,8 pnl -20,1
Senat: psd -37,6 pdl -29,8 pnl -19,9.

NEREGULI SEMNALATE ÎN JUDEŢUL BACĂU:
- posterele care mai zac ilegal în preajma secţiilor de votare
- pana de curent care a lăsat pe întuneric pentru cîteva ore 16 secţii de votare din Bacău (care au suspendat procesul electoral)
- transportul alegătorilor la secţiile de votare cu maşinile personale ale candidaţilor(!!!)
- o ştampilă de vot dispărută.

Acum cîteva minute, PNL Bacău a transmis prin SMS un mesaj în care scrie că PSD-ul conduce şi că bacauanii trebuie să se ducă la vot!

În rest, noi cu ştampila, Dumnezeu cu mila!

CITIND DUMINICAL BACOVIA

O convorbire cu Maestrul Beligan m-a făcut să redescopăr profunzimea şi ineditul
prozei lui Bacovia. In dimineaţa asta, cînd spiritul meu civic ar fi trebuit să mă barbierească, să mă îmbrace frumos şi să mă trimită la secţia de votare, m-am delectat cu inegalabilele pagini ale pesimistului nostru concetăţean.
Am regăsit atmosfera inexplicabil de unică a acestor locuri violete, starea de gri, de însingurare şi de precaritate pe care numai Bacăul o are.

Duminici, cântece de scripcari... - poem în proză

        Duminici, cântece de scripcari, melancolice sau de jale.

        Îngeri căzuţi, reabilitând pentru un paradis pierdut...

        Părea un socialism... dacă nu se poate pronunţa uşor, probabil că ar fi comunism.

        A, ce moment de a aparţine dreptăţii pe care  întrucâtva, o concepea, faţă de

fericirea negăsită nici în turnul de ivoriu.

        Da, era însă împăcat. 

        Plecă înaintea altora...

        O lumânare ardea lângă un cadavru, nu era decât Maestru.

        Fu înmormântat ca un creştin.

Mulţi l-au admirat, mai puţini nu ştiau nimic

Prostul lui şi prostul tău

Prostul tău e de stînga.
Prostul lui e de dreapta.
Prostul tău are master în economie la o facultate de stat. Luat cu 5.
Prostul lui are master în economie la o particulară. Luat cu 10.
Prostul tău zice că face în patru ani 3 000 de Kilometri de autostradă.
Prostul lui îi promite 1 300 de euro pe lună salariu în doi ani.
Prostul tău ţipă de pe afişe: Garantăm accesul tuturor românilor la educaţie şi sănătate de calitate!
Prostul lui urlă la megafoane: Vom introduce pensia socială, vom elimina inechităţile, vom susţine, vom armoniza, vom asigura, vom finaliza, vom!

Singur în cabină, stau ca prostu cu ştampila-n mînă: prostul tău, sau prostul lui?

Strada Avram Iancu, Joi 1966

Într-o zi, citeam „Adam şi Eva” pe pătură, în curtea din faţă. Găinile ciugulesc vesele prin iarbă. Găinile. Mereu aveam găini în curte şi mereu era una cu gîtul gol printre ele. Ei, aia mi-era cea mai dragă, pen că era deosebită. Deşi era tăiată în fiecare an, în vara următoare apărea din nou. Cătănica era. Roşcată, grea, şi foarte outoare. Plîngeam mereu când aflam, după ce-i haleam pieptul la ceaun, c-o aveam pe Cătănica în burtă. Lasă, mamă, nu te mai smiorcăi, că, la vară, ai să ai altă Cătănică.

Acum era vară, aveam altă Cătănică şi-mi era drag că venea cînd o chemam şi cîrîia încetişor, alintîndu-se. Mă soream şi-mi plăcea foarte mult cum cei doi din romanul lui Rebreanu se tot întîlneau în diferite vieţi şi se tot iubeau. Am căutat cuvîntul metempsihoză în dicţionar şi l-am învăţat. Când începe şcoala, am iar cu ce să-i fac praf pe-ăia.

Drăcoaica de Cătănica scurma, cum fac găinile. Îmi tot arunca pămînt pe pătură. Am întins mîna şi-am tras-o pe pătură. S-a cuibărit lîngă mine. Era blîndă şi mă iubea şi ea. Normal, nu? Eram la viaţa a şasea. Ăia din roman se iubeau şi mai tare. Eu o mîngîiam pe Cătănica. Soarele devenise al naibii de agresiv şi mă ustura pielea. M-am întors cu faţa în sus, iar Cătănica s-a apucat din nou de scurmat. Gata, eram plin de pămînt, ca la nebuni.

M-am ridicat. Am ameţit. Patru milioane de cerculeţe mi se învîrteau în ochi.

O iau pe găină şi-i spun să nu mai scurme, vaca dracului. Mă întind iar pe pătură şi caut pagina unde-am rămas. Cătănica-mi umple ochelarii cu ţărînă, proastă ca găina, ce vrei. O prind, şi-o trîntesc de pămînt cât pot de tare. Începe să cîrîie încetişor, de parc-ar cînta. Mişcă aripile şi-atît. Stă cuminte locului. Nu mai scurmă. Aşa, frumoaso, aşa să stai. Să văd şi eu cum se termină metempsihoza asta.

A doua zi, era tot acolo. Nu mai voia nici mîncare, nici apă. Nici nu s-a ouat. Ce naiba are ,că doar era sănătoasă. A tăiat-o tata. Au fript-o şi am mîncat-o. De la găini, eu mîncam pieptul, soră-mea mînca pulpele de sus, taică-meu ronţăia picioarele, iar maică-mea ce mai apuca.

Zice tata: Băi, da găina asta are picioarele rupte! Cum ceapa măsii de are picioarele rupte? Da maică-mea de colo: Păi a trîntit-o fii-tu ieri de mi s-a rupt sufletul. Ca pe-o minge a bătut-o de pămînt. Şi ce găină era asta. Nu era zi să nu facă un ou.

Oi fi luat-o pe cocoaşă? Aşa cred. Nu mai ţin minte.

DUMINICA ASTA SUNT LA POKER

Vine duminică şi ne alegem, din nou, viitorul. În mine e acelaşi freamăt pe care l-am simţit în dimineaţa de 22 decembrie 89 cînd am văzut un curcubeu uriaş peste dealurile Măgurei.
N-am stat deoparte atunci, n-am să mă ascund nici acum. Am să mă duc la secţie şi am să trîntesc ştampila pe cele două buletine, de-o să se-audă pînă la cer.
A vota e ca şi cum ai juca o partidă de poker. Mereu m-am ales cu praful de pe tobă la poker, indiferent de miză, indiferent cu cine am jucat. Ori ei erau prea deştepţi şi eu eram mai prost, ori eu eram prea corect şi ei prea şmecheri. Mi-au luat totul cu meşteşugite cacealmale. Poate duminica asta asta am noroc. Poate AVEM noroc. Nu ştiu cartea care vine, adică nu cunosc nici un candidat. Da-mi trebuie nişte aşi. Risc. Pokerul înseamnă risc. Sunt în joc. Ştiu cum am să joc. Cinstit, fără cacealmale.
Am să optez pentru cei mai tineri. Nici nu mă interesează din care partid, de dreapta sau de stînga, fac EI parte. Îi preţuiesc şi pariez pe EI pentru curajul pe care l-au avut să candideze împotriva brontozaurilor care au sclerozat ţara asta. Pentru speranţele lor încă neîntinate. Pentru idealurile lor, între care aş vrea să fie acela de a face din România o ţară în care să vrei să trăieşti. NE TREBUIE AŞI!
EI ar putea să înfăptuiască ceea ce eu n-am reuşit jucînd corect.Odată şi-o dată, tre să-mi intre şi mie aşii.
P-ăia tineri şi deştepţi o să mizez următorii mei patru ani de viaţă.
Or şti EI cum trebuie să-mi mulţumească.

Miercuri 1964, strada Avram Iancu

Vică Paisa e un băiat mai mare decît mine cu cinci ani. El este fiul lui don Paisa, naşul meu de botez, deci şi el îmi este un fel de naş. Don Paisa e un om gras, Chiar foarte gras, cel mai gras, dar e un om foarte bun. La Crăciun şi de Sfîntul Vasile, el îmi dă cei mai mulţi bani când mă duc cu Steaua şi cu Sorcova: suma de zece lei!
De la Vică învăţ multe, de exemplu table şi tenis de masă. El zice că e un tip foarte evoluat, are şi picup la care ascultăm Margareta Pîslaru şi Beatles şi are şi bicicletă Carpaţi de-aia cu nikel pe aripi. Şi e şi la liceu, în timp ce eu abia-mi tîrîi mucii printr-a patra. Cîteodată dorm la el când ai lui pleacă la diferite petreceri ca: nunţi, botezuri sau alte ocazii, şi ascultăm la radioul lui marca Stassfurt Europa Liberă şi vorbim despre fete, prostii de-astea. Dar nu vorbim numai prostii. Cîteodată discutăm şi chestii serioase cum ar fi asasinarea lui Kennedy, dacă Harvey Oswald e adevăratul ucigaş, despre Ceauşescu ăsta care-a venit după Dej, că e tînăr şi cică vorbeşte şase limbi străine.
E mereu interesant la Vică. Într-o seară mi-a arătat cum se bărbiereşte el ca să fie bărbat. Naşul, adică Vică, are televizor. Rubin 102, sovietic, cu ecran rotund. Unde-l vedem pe Fidel Castro cum face el revoluţia în Cuba. Dacă nu ştiaţi, Cuba e o insulă care a stat timp de sute de ani sub stăpînirea americanilor care i-a asuprit şi i-a supt pe cubanezi de toate bogăţiile. Le-a rămas numai trestia de zahăr şi tutunul, şi noroc de fraţii sovietici care-i ajută cu specialişti şi de noi, românii, care le dăm tractoare şi altele. Că altfel i-ar lua dracu de foame. Vică spune multe cuvinte necuviincioase şi te face să crezi că e normal să le foloseşti dacă există. Căcat e vorba lui preferată. Orice e căcat, dacă-i vorba.
Azi mi-a arătat că-i un căcat să fumezi. Uite cum a fost. Ne-am dus în grădină, în spate. Vică a rupt un vîrf de la un strujan de păpuşoi, l-a tăiat la capete cu briceagul lui în formă de peşte (mamă, ce briceag!) l-a pus între buze şi l-a aprins. A tras un fum. Şi-a umflat obrajii şi a ţinut fumul în gură, pînă când i s-au bulbucat ochii. Apoi a suflat fumul spre mine, a tuşit de vreo douăzeci de ori şi a zis: „N-a bă, ai văzut, e un căcat să fumezi. Na, ia d-ici să vedem ce eşti în stare!”
Dar de fumat propriu-zis, am fumat prima oară abia peste vreo săptămînă, deoarece, când să trag şi eu primul fum din viaţa mea, l-am auzit pe tata care se iţea printre leaţurile din gard: „ Da ce faceţi voi aici, băi şmecherilor?”
M-o fi bătut? Aşa cred. Nu mai ţin minte.

Marţi, 1958

Ploua de vreo mie de ani. Stăteam pe marginea patului şi mă uitam cum plouă. La radio cînta Ioana Radu. Era programul de muzică populară „Uite-aşa-i la noi în sat”. Pe geam cădeau picături care se uneau în firişoare aiurea. Astea se scurgeau ca proastele, fără noimă spre cerceveaua de jos. Venea cîte-o picătură, se lipea de sticlă, stătea ce stătea şi o lua la vale exact pe unde nu m-aşteptam. Aşa se-ntîmpla. Ziceam că dîra se scurge prin dreapta, dar ea-şi schimba direcţia şi se şiroia prin stînga. Şi tot aşa. În programul de astăzi, la cererea dumneavoastră, dragi ascultători, cîntă Maria Tănase. Mă dusei să trec la Olt şi podaru-mi cere-un zlot. Am încercat să ghicesc direcţia pe care o va urma picătura de un milion de ori. Pînă m-am plictisit. Nu mă mai uit pe geam, m-am supărat.

Dă-l naibii de geam. Şi dă-o naibii de ploaie. Aparatul ăsta de radio e tare frumos. Telefunken 8001. N-are nimeni aşa ceva în tot oraşul. L-a adus tata după ce i-a tăiat lui Onea materialul pentru casă. Lui Onea îi trebuiau grinzi, dulapi, scînduri, rigle, ca să-şi ridice casa. N-avea bani, aşa că a plătit lemnul cu bijuteria asta de Telefunken 8001. E cu lămpi de-alea mari. Are unde lungi, medii şi scurte, are ochi magic verde şi prinde sute de posturi. Dacă învîrţi repede butonul cel mare din dreapta, se aud frînturi de cuvinte neînţelese, fragmente de muzică, ţiuituri şi piuituri de tot felul. În acelaşi timp, o linie roşie ca focul aleargă pe scala bombată pe care scrie Stockholm, Moskva, Lyon, Munchen, Sofia, London, Lisabona, în total 139 de nume de-astea de oraşe din care aud eu cuvinte şi muzică şi piuituri şi ţiuituri. Când umblu la butoane, eu sunt stăpînul, parcă-s vrăjitor. Da nu ştiu cum mi-aduce mie Telefunkenul artiştii în casă, să-i ascult cum vreau eu de tare. Cum tac ei dacă închid sonorul, adică butonul din stînga. Dar cum încape Ion Luican în el? Dar ditamai corul Orchestrei simfonice sub bagheta lui Iosif Conta? Băi, să fiu al naibii!!!

Iau pe furiş forfecuţa de pe maşina de cusut la care maică-mea trăgea o perdea, ceva. Altă minune, maşina asta de cusut Singer, cu sfinxul ei auriu pictat pe carcasă. Dar spun altădată despre Singer şi cum făceam spirale cu creioanele colorate pe roata mică de oţel.

Ziceam că iau forfecuţa şi tai pînza care acoperă difuzorul pe lung. După aia, pe lat. Mă uit înăuntrul lui Telefunken. Întuneric beznă. Nici urmă de artişti. Doar se aude corul vînătorilor, dar cîntăreţii, ioc. Nu pricep nimic.

M-o fi altoit tata? Aşa cred. Nu mai ţin minte.

Lanţul trofic de supravieţuire

Mare brînză a inventat Băse, ce să zic.
A descoperit roata. Dar, recunosc, a pocnit o lovitură de imagine de maximum de punctaj. De sute de ani, să cumperi produse autohtone e modul firesc de supravieţuire în ţările civilizate. În Elveţia, de pildă, am găsit la market vin de 1 (un) FRS litrul, excelent. Am luat 2 sticle, să fie. La vreo două săptămîni, la acelaşi magazin, am însoţit un prieten care avea de făcut cumpărături. La raionul de vinuri, tipul s-a repezit la CAVES DE ROMMANEL, un vin din zonă, cu 18 FRS. Sticla de 500ml.
Zic: Ştiu eu un vin super, la 1 FRS litrul.
El: Da, ştiu, e pentru imigranţi. Eu iau Caves de Rommanel pentru că-l face vecinul meu, pe dealul din faţa casei. Dacă eu şi alţi vecini nu-i cumpărăm vinul, o să dea faliment. Dacă el nu mai are bani, nu mai cumpără pîine de la vecinul meu Jean-Pierre şi dă şi ăsta faliment, nu mai face reparaţii cu firma mea şi dau şi eu faliment. E un lanţ trofic, înţelegi?
Şi mai e ceva. Specialiştii au stabilit că organismul omului asimilează perfect alimentele care
se produc în zona în care trăieşte. Chestie de energii pozitive.
Lanţ trofic, asta tre să facem, ca să supravieţuim.

Strada Avram Iancu, luni, 1958

Într-o zi am dat foc la closetul vecinului. Closetul era lipit de gardul nostru. Era din scînduri vopsite cu verde şi puţea de-ţi muta nasul din loc. Am luat sticla cu gaz din bucătăria de vară - de fapt era petrol, dar aşa-i spunea toată lumea: gaz - am trecut prin gaura din gard, am turnat mai bine de jumătate în gaura preamirositoare şi-am stropit temeinic căcăstoarea. Apoi am aprins un ziar cu tovarăşul Gheorghe Gheorghiu Dej în vizită la Oneşti şi l-am aruncat în budă. Am închis uşa cu zăvorul şi m-am ascuns după nuc.

A urmat bufnitura şi o minunăţie de flăcări care se înălţau din ce în ce mai sus, spre coama casei. De mirare cum putea să ardă buda aia plină cu căcat. A sărit întîi vecinul Giuleto, cu o găleată de apă. Striga şi fugea ca nebunul la fîntîna din drum. Şi iar arunca apă pe acoperişul closetului şi iar dădea fuga la fîntînă. Apoi s-a umplut curtea cu de-alde Merfea, Botez, Pruteanu, Onea şi toţi ăia. Femeile chirăiau şi-njurau mai spurcat decît bărbaţii. Au făcut un şir şi-şi dădeau unu altuia căldările cu apă, pînă la Zamboti ăla care chitea unde-i pălălaia mai mare şi acolo arunca apa. Striga ca un apucat: hai, căldarea, căldare, nu dormi, hai bă! Mă stricam de rîs cum mai scăpa unu găleata şi se uda. Au stins focul repede. Au rămas în picioare pereţii budei, dar erau afumaţi rău şi fumegau. Miroasea a ars cale de o sută de kilometri. A venit şi tata de la atelier, dar nu mai era nimic de făcut. Prostu de Giuleto m-a pîrît. Le-a dat de băut oamenilor o găleată de vin. Au trăncănit pînă s-a înnoptat. Că, vai de mine, ce se putea întîmpla, noroc de Giuleto ăla că era acasă că-şi luase liber să plece la Moineşti, să-şi ia porc. Că oare ce-o fi în capul copchilului să dea foc la closet? După ce-au plecat stingătorii, tata m-a bătut. Aşa cred. Nu mai ţin minte.

ÎNVĂŢAŢI, ÎNVĂŢAŢI, ÎNVĂŢAŢI!

Triplul îndemn din titlu era vizibil deasupra tuturor tablelor din toate clasele şi din toate şcolile din România cînd eram eu elev. Era atribuit lui V.I.Lenin, supranumit "părintele popoarelor", creatorul Uniunii Sovietice şi implementatorul revoluţiei comuniste pe pămînt. De cîte ori dădeam de panoul cu aceste înţelepte cuvinte, mi-l imaginam pe marele gînditor cum spune blînd primul învăţaţi unor copilaşi care abia se duc prima oară la şcoală. Apoi, cu o vărguţă în mînă, în faţa unor găligani de clasa a opta, ridică tonul: bă, învăţaţi! Iar, la ultimul învăţaţi, mi-l închipuiam pe Lenin ameninţînd cu un par sănătos anul patru dintr-un liceu.
Primăria Bacău premiază, CU BANI, cîteva sute de învăţăcei cu rezultate remarcabile la învăţătură şi la concursuri naţionale, internaţionale şi la olimpiade. Un gest de luat în seamă, mai ales că se repetă, an de an.
În tensiunea pregătirilor avenimentului la care am onoarea să fiu amfitrion, mi-a venit un gînd: ce-ar fi să încep manifestarea spunînd în loc de: Dragi elevi, vă aflaţi aici pentru că sunteţi elita şi pentru a primi răsplata binemeritată a muncii voastre, bla, bla, bla..., Dragi viitori locuitori ai Canadei, Statelor Unite, Franţei, Italiei, Germaniei, etc... Luaţi-vă diplomele şi banii, tuliţi-o repede acasă şi învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi ca să aveţi un minunat viitor în lumea largă, primitoare şi bine plătitoare de dincolo. Întoarceţi-vă şi cumpăraţi ţara asta, oricît ar costa, dacă o să mai aveţi ce, şi administraţi-o aşa cum vă dictează minţile voastre strălucite...
Dar nu, n-am să spun asta. Copiii nu trebuie să ştie chiar toate necazurile dintr-o familie.
N-o să le umbresc clipa de glorie şi bucuria cu dezamăgirile mele. Ei n-au nici o vină că eu (noi) am sperat mai mult decît s-a putut.
Premianţii de azi sunt la vîrsta viselor şi a speranţei. Iar tabloul lui Lenin a dispărut de mult.

Unul tare de rîs toată duminica

Niste moldoveni la jocurile olimpice. Proba de caiac-canoe. Astia asezati langa mal. Trece echipajul de pe locul 1 ,moment in care moldovenii incep sa strige :

Muie ba!! Chizda matii! Sugiţi pulili!etc.

Nici un raspuns.

Trece echipajul de pe locul 2. Moldovenii iar:

Sa va futim ma!! Muii!!

Etc..nici un raspuns. Trece echipajul de pe locul

3.Moldovenii striga: Muii ma! Chizda matii!!

Echipajul de pe locul 3 riposteaza:

Ba a matii ba!!

La care moldovenii exclama extaziati:

Ăştia-s ai noştrii! Ăstia sunt!!! HAI ROMANIA!!!

CABOTINII

Mai multe persoane avizate din presa centrală ( nu spun, cine, monşer, ca să te ţin în tensiune!) mi-au sugerat, încîntate de idee, să transform proMEDIAfest într-o competiţie naţională.
Măgulit de mesajele lor, mi-am aprins o ţigară şi-am început să visez: Bacău, oraşul care ţine pulsul mediei româneşti...Wow! Bacăul, din nou fruntea! Doamne, fă să fie adevărat! Cînd am deschis ochii, (lătra Lup la lună), realitatea m-a domolit.

Ne-ar depăşi (financiar) ,deocamdată, organizarea la o scară extinsă.
Pe de altă parte, reaua-credinţă cu care au fost contestate toate ediţiile galei băcăuane, mă face să fiu extrem de rezervat şi în ceea ce priveşte organizarea ediţiei 2008.
Nădăjduiesc însă mereu, indiferent de cîte şuturi iau, că, într-un tîrziu, bunul simţ care obligă la respectarea regulilor (oricare ar fi ele) va fi mai puternic decît orgoliile fără acoperire ale celor care cred că pot mai mult decît sunt în stare să facă. Slavă Domnului, nu-s prea mulţi. Şi-s uşor de depistat. Ei sunt cei care semnează emfatic articole confuze, pline de greşeli de gramatică sau de exprimare, dau copy-paste fără nici o jenă ori pun titluri aiuritoare.
Cabotinii, îi ştii, specia aia convinsă de genialitatea ei. Cabotinii, incompetenţi şi impostori cu ei ne luptăm.
Din păcate, nu numai în presă, dar şi în justiţie, în politică, peste tot în societate.
Cabotinii (să dau şi definiţia din DN: I. cel care, prin voce, mimicã, vocabular, urmãreşte sã se facã remarcat. II. adj. prefãcut, fals, teatral) din presă nici măcar nu sunt conştienţi că starea de rahat în care suntem cu toţii, inclusiv domniile lor, li se datorează.
Într-un grad foarte ridicat.
Îl citez cu tot respectul pe Andrei Pleşu: mi-e dor de cît mai mulţi domni, cu obraz subţire, bizantin!

DEPENDENŢA DE FUM

Diabolică invenţie. Ce clou, ce distincţie, ce glamour, ce elegant dansează fumul alb dintr-o ţigară superlog, lăsată pe marginea scrumierei. E un miraj. E o zeitţă dezbrăcată care te-mbie s-o-mbrăţişezi, într-un balet divin.
Dar, mai înainte de toate, te laşi conştient vrăjit de ritualul dezvirginării pachetului: o mişcare dibace de depistare a firului de celofan, îl prinzi între degete şi-l dezlipeşti de pachet, delicat, aşa cum ai lua o frunză de pe un sîn virginal. Apoi, gestul pervers al mîngîierii brichetei şi mirajul focului pe care-l stăpîneşti TU (Prometeu e rahat pe lîngă tine, el a furat focul zeilor, dar tu poţi, cînd vrei, să aprinzi flacăra. Myth busted!!!), tuşeul fin al filtrului între buze şi inspiraţia fumului aromat...
Te-ai gîndit că toate simţurile sunt excitate subtil de nenorocita asta de ţigară? Că fumatul e un alt fel de masturbare?
Nu e decît amăgirea că eşti puternic şi nemuritor. O auto-satisfacere iluzorie a orgoliului de a fi stăpîn pe sine. Ăsta da viciu.
Ţigara e, poate, cea mai complexă invenţie, pentru că speculează toate slăbiciunile omeneşti. Tragi fumul adînc în plămîni, închizi ochii şi nu mai vezi teancul de facturi, criza, plecarea iubitei, examenul de mîine, proiectul urgent dar neterminat, traficul, singurătatea ucigătoare şi toate cele care te-aruncă în depresie.
Nu întîmplător, condamnaţii la moarte au dreptul la o ultimă ţigară.
Ţigara, fi-r-ar ea a dracului de invenţie! Uite-o, dragostea mea, s-a fumat singură în scrumieră
cît timp am scris. Iartă-mă, iubito! Sunt al tău imediat.

Dar cafeaua solubilă?

Blogger by blogger la proMEDIAfest

Pornind de la următoarele axiome (cuvânt provenit din limba greacă veche în care αξιωμα (axioma), înseamnă: "care este socotit demn sau convenabil" sau "care este considerat evident prin sine însuşi/de la sine", opinie, teză admisă, scuzaţi:):

Pentru că în Bacău gîndesc, scriu şi-şi fac publice ideile mulţi bloggeri (între care foarte mulţi excelenţi);
Pentru că acest nou tip de exprimare publică este viitorul comunicării;
Pentru că blog-ul a devenit un mod de expresie care are putere de influenţă,

Încă de la ediţia precedentă, în regulamentul proMEDIAfest a fost introdusă categoria Presă electronică – pentru materiale publicate exlusiv on line, indiferent de genul publicistic.
Deoarece ideea a fost cam în ceaţă, la această categorie nu s-a înscris nici un participant.
Între timp, blogul a devenit o sursă importantă de informaţie "la liber" şi, pentru mulţi, un înlocuitor al presei clasice.
În încercarea de a perfecta Regulamentul de concurs, vă invit să vă implicaţi.

Aşadar, care credeţi că ar fi cele mai corecte criterii de apreciere?
Eu văd lucrurile aşa:
1. Se ia în considerare ideea de ARTICOL DE BLOG ca mod de comunicare complex, care include toate formulele de exprimare ( scris - audio - video), fără să excludă pe niciuna.
2. Se aplică aceleaşi criterii de apreciere ca la presa scrisă (mi se pare absolut obligatoriu) - cîte un punct pentru fiecare criteriu:
* Acurateţea scrierii şi a limbajului
* Obiectivitatea şi valoarea informaţiilor
* Respectul pentru principiile deontologice
* Ineditul subiectului
* Originalitatea tratării materialului
* Calitatea conţinutului
* Gradul de interes pe care îl suscită cititorului
* Impactul lucrării asupra conştiinţei publice
* Efortul depus pentru cercetare, pentru depistarea surselor, pentru colectarea informaţiilor şi pentru pregătirea materialului.

În plus, mi se pare că va trebui adăugat un punct pentru

3. Feedback-ul public (numărul şi calitatea postărilor)

Şi încă un punct pentru

4. Aspectul grafic al paginii.

Nu va fi luată în considerare calitatea imaginii şi a sunetului , dar acestea trebuie să fie perceptibile şi explicite.
Articolul cu maximum de punctaj ( poate fi şi nota 15, de exemplu (!), va fi cel cîştigător.

Orice blogger poate participa cu 1 - 3 articole publicate în perioada 1 ianuarie 2008 - 31 decembrie 2008.
Pentru înscriere, concurenţii vor indica în scris linkul (linkurile) articolului (articolelor) şi un cont email pentru corespondenţă.

Dacă aveţi (şi) alte propuneri, poftiţi, vă rog!

LUME, LUME!

proMEDIAfest Bacău

acordă premii la:

Presă scrisă:

(anchetă, reportaj, editorial, analiză, interviu, cronică, ştire/notă locală)

Televiziune:

(reportaj, emisiune, ştire)

Radio:

(program / emisiune, ştire locală, grupaj / jurnal de ştiri locale)

Presă electronică – pentru materiale publicate exlusiv on line, indiferent de genul publicistic

Imagine:

( fotografie de presă, imagine TV, caricatură de presă)

Premii speciale :

- Premiul pentru debut în publicistică ( acordat tinerilor pînă în 30 de ani, cu mai puţin de doi ani

vechime în presă)

- Premiul « Vanda Condurache » - pentru debut în radio şi televiziune

- Premiul IMPACT SOCIAL

Pentru anul acesta, beneficiind de aportul consistent al Consiliului Local Bacău, bugetul manifestării

va permite ca jurnaliştilor desemnaţi pe primele locuri să li se atribuie cîte 750 de lei pentru fiecare

categorie de presă, precum şi trofee personalizate.

Nominalizaţii vor primi diplome.

Criteriile în baza cărora vor fi evaluate materialele înscrise în concurs sunt:

• Acurateţea scrierii şi a limbajului
• Obiectivitatea şi valoarea informaţiilor
• Respectul pentru principiile deontologice
• Ineditul subiectului
• Originalitatea tratării materialului
• Calitatea conţinutului
• Gradul de interes pe care îl suscită cititorului
• Impactul lucrării asupra conştiinţei publice
• Efortul depus pentru cercetare, pentru depistarea surselor, pentru colectarea informaţiilor şi pentru pregătirea materialului

NOTĂ: Pentru radio şi televiziune se adaugă:

· Respectarea normelor pentru realizarea materialelor de radio şi televiziune

· Calitatea execuţiei tehnice

Procedura de notare: Se acordă câte un punct pentru îndeplinirea fiecărui criteriu. Juriul va acorda un punct din oficiu.

DESPRE proMEDIAfest

De mai bine de zece ani, gazetarii din Bacău îşi pun în plicuri cele mai profunde, mai rele, mai bune, mai curajoase, materiale pe care le-au scris pe durata unui an şi le trimit la concursul de presă. ProMEDIAfest este unica manifestare din zonă care îşi propune să evidenţieze autorii materialelor de presă care au avut în cursul anului precedent un impact real şi consecinţe pozitive asupra mediului social, cultural şi economic al societăţii băcăuane.
Competiţia s-a numit la început „Gala Presei băcăuane”. Prima ediţie am organizat-o în 1997, iar regizorul Copel Moscu a fost primul preşedinte de juriu. Ediţiile următoare au fost patronate de Consiliul Local şi de Consiliul Judeţean Bacău. Uneori, erau invitaţi să jurizeze şi scriitori băcăuani.

Deoarece jurnaliştii fac şi ei parte, în mare măsură, din categoria creatorilor, acel « genus irritabile rerum », specific supărăcioşilor scriitori, s-a materializat la fiecare ediţie prin contestaţii mai mult sau mai puţin fondate.

De aceea, la ultimele şapte ediţii, organizate de Fundaţia INFOLIFE, cu inimosul aport al preşedintelui Asociaţiei Betania, Andrei Muit, şi al jurnalistului Codrin Pop, materialele prezente în concurs au fost cîntărite de jurii alcătuite exlusiv din profesionişti media fără legătură cu presa băcăuană.

Chiar de la debutul manifestării, organizatorii, fie asociaţii, firme private sau Consiliul local au ţinut la respectabilitatea juriilor şi au invitat la Bacău, aproape fără excepţie, personalităţi recunoscute din lumea presei, practicanţi sau pedagogi. De-a lungul celor zece ediţii, din juriile competiţiei au făcut parte: regizorul Copel Moscu, Vanda Condurache, realizator de televiziune, Daniel Condurache ziarist, profesor la Facultatea de Jurnalistică la Universitatea din Iaşi, Mircea TOMA, preşedinte al Agenţiei de Monitorizare a Presei „Academia Caţavencu”, Ferencz Vasas, ziarist, profesor la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării – Universitatea Bucureşti, Cezar Ion, realizator de televiziune, Răzvan Mitroi - senior editor la Televiziunea Antena 3, Dan Apostol – redactor la Money Channel.

Mulţi dintre cei care au obţinut premii la această competiţie au migrat spre zone mai înalte al devenirii jurnalistice: Liviu Avram şi Simona Popa (Cotidianul), Simona Lazăr (Jurnalul Naţional), Tiberiu Lovin ( România liberă), Claudiu Lovin ( Formula As), Dana Macsim (Centrul Naţional Media), Cristian Grosu ( ex- Cotidianul), Remus Radu ( Realitatea-Caţavencu), Mirela Romaneţ (corespondent la Jurnalul Naţional), Codrin Pop (corespondent la Radio Iaşi), Doru Ridel ( Radio Kiss FM), sunt doar cîteva exemple dintre cei care au confirmat că aprecierea de care s-au bucurat la concursul nostru de presă a avut valoare.

Ne-am preocupat să mărim gradul de transparenţă al etapelor de concurs, aşa că, la această anunţată ediţie 2008, vom avea un juriu desemnat democratic chiar de către ziariştii băcăuani, iar discuţiile, analizele pe text şi notarea materialelor vor putea fi urmărite, în direct, de către cei interesaţi să vadă cum le sunt apreciate materialele. Cred că mai democratic, mai transparent, nu se poate.

Nu avem decît un singur interes: să mărim gradul de responsabilitate a celor care aduc zi de zi

informaţia de interes în casele băcăuanilor. Relatarea adevărului, acurateţea, verificarea informaţiei din mai multe surse, echidistanţa, obiectivitatea şi principiul „audiatur et altera pars” sunt reperele care ne pot face să citim sau să vizionăm pînă la capăt o anchetă, un reportaj sau un interviu apărut în presa locală.

JALE MARE

Adepţii curentului Emo se confruntă cu o dilemă.
Să participe sau nu la proMEDIAfest - Gala presei băcăuane?
Cîteva zeci de emokizi s-au adunat în această seară în Cimitirul Central de pe str. Mărăşeşti pentru a analiza posibilitatea de a cîştiga cei 1 500 lei puşi la bătaie pentru fiecare gen de presă la proMEDIAfest. 1 500 de lei înseamnă 3 doze. Ei au aprins lumînări şi au fumat în memoria tuturor ziariştilor trecuţi în lumea drepţilor.
Prticipanţii la selecta adunare intenţionează să înainteze o adresă către organizatorii manifestării în care vor solicita înscrierea genului "Tăiere de venă pe lungime" în regulamentul de concurs, la categoria Presă scrisă.
La ora la care relatez această ştire, încă se discută dacă "Tragerea pe nas" va fi deasemeni înscrisă pe lista revendicărilor.
Vom reveni cu amănunte.

PREMII PENTRU ZIARIŞTII ADEVĂRAŢI

Am discutat mult cu Andrei Muit dacă să ne mai omorîm sau nu să organizăm competiţia, ajunsă la a 10-a ediţie, dedicată jurnaliştilor băcăuani. De o mie de ori Andrei a fost pentru şi eu nu, şi tot de o mie de ori invers.
După acest balotaj, am conchis că, totuşi, GALA PRESEI BĂCĂUANE - proMEDIAfest - trebuie să meargă mai departe. De aceea, acum, fac demersuri ca această competiţie jurnalistică să nu facă un break aiuristic şi să nimerească într-un teritoriu nedemocratic care ar arunca ziariştii locali într-o depresie iconturnabilă.
Fac acest demers, deoarece sunt convins că această manifestare are o influenţă majoră asupra calităţii materialelor apărute în mass media băcăuană.
Pentru că la ediţia precedentă am semnalat numeroase contestaţii (neoficiale) cu privire la onestitatea jurizării, anul acesta vreau să previn orice fel de cîrcătoşeli.
De aceea, după o îndelungă meditaţie, am decis ca:

1. Juriul să fie desemnat de către chiar jurnaliştii care vor acorda puncte celor 25 de personalităţi din lumea jurnalismului românesc pe care îi voi propune.

2. Jurizarea să se facă la vedere. Oricine va dori să asiste la jurizare, este invitatul nostru. La liber, într-o încăpere alăturată. Se va putea fuma, vor fi pahare cu apă minerală. Nu se va putea comenta. Dar se va vedea şi se va auzi tot ce se întîmplă în camera corifeilor pe care îi vor alege ziariştii.
Nu vor fi admise contestaţii.

Premiile vor fi mai mari: 1 000 de lei pentru fiecare categorie de presă.
Gala va fi în ianuarie.
Aşa că, vă invit să vă gîndiţi cum v-ar conveni să arate juriul şi să vă pregătiţi materialele care vă reprezintă.
Repede va apărea şi regulamentul de concurs.

SĂRUT MÎNA, NESIMŢITO!

Vă prezint performanţa unei şoferiţe de Matiz care, cu buburuza ei galbenă a blocat nu mai puţin de TREI maşini parcate perfect regulamentar. S-a întîmplat azi în parcarea din dreapta Oficiului Stării civile. Bineînţeles că eram aşteptat şi că mă grăbeam.
Doamna a apărut calm după vreo 25 de minute şi patru ţigări. I-am spus sărut-mîna şi am întrebat-o dacă are permis. Mi-a răspuns afirmativ în vreme ce descuia portiera. "Ce să fac, domle, dacă ăştia de la bancă se mişcă ca morţii? Am crezut că termin repede!
Am precizat că e vorba de permis de bun simţ, nu de conducere. Apoi mi-am cerut scuze. Nu mi-a răspuns. Mai mult ca sigur că permisul de bună creştere îi era suspendat.

NEWS

Good morning,

"If the global crisis continues, by the end of the year, only two banks will be operational, the Blood Bank and the Sperm Bank !!!
If the global crisis continues, then these 2 banks will merge and it will be called "The Bloody Fucking Bank".

Good luck!

NE-ARATĂ EI NOUĂ!

Iată un grup simpatic de masculi cu drept de vot. Nu trebuie să priviţi cu mare atenţie ca să recunoaşteţi personajele. Mişună peste tot. Li se spune cocălari, manelari, mitocani, nesimţiţi, sau, mai simplu, dă-i în pizda măsii.
Iote-l pe bovanul care m-a blocat în parcare acu două zile! Uite-l şi pe nesimţitul care roade seminţe la meci şi goleşte scrumiera din mersul maşinii. Al cincilea de la stînga la dreapta-i ăla care-şi învaţă băieţelul să dea cu pumnul şi să înjure, ca să reuşească în viaţă.
Cel cu glugă-i ăla care-i cu pula-n gură toată ziua, c-aşa-i macho.
Da, sigur, cel cu tricou negru e ăla de vizavi care dă maneaua la maxim şi face mici la grătar în faţa blocului. Toţi sunt credincioşi. Toţi îşi rezervă 5 minute pe zi să se roage. La Dumnezeu să le dea un Q7.
Îi recunosc. Au cîte trei kile de bere în burdihan şi tocmai şi-au trimis gagicile la colţ să le mai aducă cinci peturi. Că au de gînd să fac-o tablă, pe băncuţă, pînă-ncepe telenovela. Ca pretenarii.
Da, votul tău este perfect egal cu al lui.
Fiecare băieţaş o să se-mbrace la costumul cel bun, o să-şi ia gagica şi-o să se ducă la secţia de votare pe 30 noiembrie. Şi-o să pună şampila, el şi pretenarii lui, pe candidatul PRM. Sau. PDL. Sau PNG. Sau PSD. Sau PNL. Sau UDMR.
Na! De-al dracu! Să crape duşmanii lui. Care eşti tu, eu, noi.

IDEALISM ŞI EGOISM

Temă dură, la care n-avem vreme să medităm. Ne ia viaţa repede, ne iau scumpirile, impozitele, criza, toamna, ratele, prietenii, uitarea, copii, cîinele, toate astea sunt mai importante decît să ne întrebăm cîte secunde din viaţa asta am fost egoişti şi cîte secunde am fost idealişti. Dar dacă ne-o-ntreba Sfîntul Petru la Poarta Raiului?
Mi-am mărturisit, într-un post mai vechi, idealismul ce mi-a fost dat să-l sufăr. Chestiile alea că, frate, ce pionier, apoi utecist, apoi membru de partid, am fost eu ca boul şi-am crezut în ce scria prin statute. De ce-am făcut revoluţia. Cîtă zbatere, cîte insomnii, cîtă muncă.
Van. Van. Van. Ca să nu spun căcat.
Nu reiau. Irosit, obsolet, dezgustat, aia sunt acum.
Regret că n-am rămas în Elveţia cînd mi s-a oferit. Hai, domnu, îţi dăm aia şi aia. Nuuuu! Eu aveam nod în gît după România mea, cu noroiul, cu mormintele, cu istoria ei. După trei luni de "dincolo", simţeam un ou de struţ pe trahee care mă-mpiedica să respir, am zis că am cancer. Nu era nici un cancer, la dracu, era dorul de gunoiul de-aici. Ziceam: las că mă-ntorc eu în ţară şi nu se poate, da nu se poate să nu schimb dracului mitocănia pe nobleţe, gropile pe asfalt şi să fac idealul real.
Born to be dreamer.
La Suceava, Beligan a jucat acum două zile într-o sală frigider. Peste o lună el împlineşte 90 de ani. E o legendă albă, sau neagră, cum vreţi. De 70 de ani pe scenă.
Azi avea spectacol în Bacău. Am dat telefon la sala "Ateneu" să întreb dacă va fi cald. Da, m-au asigurat. Din fericire, da.
De ce-am făcut asta? Pentru că exact sîmbăta trecută am avut o lungă conversaţie cu el. La el acasă, unde toţi pereţii sunt căptuşiţi cu cărţi. (Şi-n baie are un raft cu cărţi.) Din tot ce-am vorbit, vreo trei ore, e de selectat că l-a convins pe Ceauşescu să ridice un teatru naţional. Şi că Ceauşescu, aşa cizmar cum era, a zis da, şi chiar l-a făcut.
E şi ăsta un model de idealism, nu?
Să crezi în ceva care nu este, dar poate fi, asta e idealism.
Revin in topic. Ştim: egoismul e contrar idealismului. Istoria omenirii şi practica vieţii ne arată că a fi idealist e o mare prostie şi că a fi egoist înseamnă că eşti deştept.
După conştiinţă, n-ai decît să alegi.

LECŢIA DE

Mă învîrt printre cuvinte şi nu mă pot decide pe care să-l pun după Lecţia de : viaţă, teatru, istorie, limba română, demnitate, talent, rezistenţă, cultură, onestitate, caracter, seriozitate, voinţă, pasiune.
Toate la un loc în cele mai bine de 145 de minute de "Confesiuni" pe care Maestrul Radu Beligan a ţinut să le împărtăşească publicului băcăuan, în Sala Ateneu (caldă, plină ochi) , pe 14 octombrie 2008.
Vocea inconfundabilă a plutit ca o vrajă, ne-a smuls scaunele de sub noi şi-am plutit aşa, ca pe-un covor fermecat. Nu mai respira nimeni. Patru sute de suflete branşate la aparatul de supravieţuire marca Beligan, în transfuzie cu viaţa trăită la maximum, sorbind amănunte - multe inedite - din cei 70 de ani petrecuţi pe scîndura scenei.
Maestrul a povestit întîlnirile sale cu Lucia Sturza Bulandra, Sică Alexandrescu, Eugene Ionesco, Ştefan Georgescu, Camil Petrescu şi cu multe alte personaje legendare care i-au populat scena într-o carieră excepţională.

A îmbătrîni, doamnelor şi domnilor, este ceva contrar a ceea ce se crede. În tinereţe, eşti împovărat de greutatea tradiţiei, de norme, de doctrine. Te împovărează obligaţiile faţă de tot ceea ce au gîndit alţii dinaintea ta. Eşti dator la tot şi la toate. Am trăit înaintarea în vîrstă ca pe o eliberare. A îmbătrîni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute, înseamnă a deveni mai uşor, mai liber. Eşti mai bătrîn cînd eşti tînăr şi eşti mai tînăr cînd eşti bătrîn. Avea dreptate Picasso cînd spunea că îţi trebuie mult timp ca să devii tînăr. La bătrîneţe dobîndeşti alte calităţi: înţelegerea, înţelepciunea, generozitatea. Cred că mie mi s-a dat viaţa ca să aduc puţină căldură în inimile contemporanilor. Cît am putut. Viaţa mea n-a fost uşoară. Dar nici o viaţă nu-i uşoară. A fost o luptă permanentă şi zic că am ieşit învingător.
Cît o să mai am răbdare să răspund la întrebarea cea mai frecventă pe care-o aud în ultimul timp: Care este secretul longevităţii?, iată, vă spun acum.
Iubirea.
Acesta e secretul lungii mele vieţi.

Radu Beligan s-a născut la Filipeşti - Galbeni, în judeţul Bacău. Numele lui este anagrama satului natal. Pe 14 decembrie anul acesta, exact peste o lună, Maestrul împlineşte 90 de ani. În avans, copiii de la Şcoala "A.I.Cuza" - fosta Şcoala 2 de băieţi, cea mai veche şcoală din Bacău, unde artistul a urmat clasele primare - i-au cîntat Mulţi ani trăiască şi l-au împovărat cu flori.

NEW YORK, CU MULTĂ DRAGOSTE

Buşulică mai vrea ceva. Ţine un discurs la fusta Statuii Libertăţii. Şi spune tot felul de chestii. Asta-i treaba lui. Să ţină discursuri. Zice că la cina de la Casa Albă nu se va putea rezolva criza financiară actuală. Mă întreb ce dracu mai vrea. Că vrutul e liber. America are buba, nu mai e stabilă, zice Bush. Să fie ea sănătoasă.
Eu n-am buba. Sau am.
De vreo treij de ani am aceeaşi greutate: 80 de kile la 1.81 m. Nu vă spun vîrsta, ca să nu vă prăbuşiţi în fandaxie. Oricum, cine ştie, cunoaşte.
Mănînc ce-mi place, fac ce-mi convine, practic doar sportul primordial, fumez 40 de ţigări pe zi, beau ponderat alcool, dar dacă am chef, trag un şpriţ şi cînd sunt răcit (o dată pe an).
N-am fost la spital decît cînd mi-au scos împuţiţii de doctori apendicul (aveam 11 ani atunci), iar pe doctorul de familie nu l-am mai văzut de-un an, cînd am avut un abces la o măsea şi mi-a prescris ceva antibiotice.

Mă rad pe cap. Ăsta să fie secretul siluetei mele? Eu cred că da.
Comunic direct cu Universul!(:)) şi asta îmi ţine constant niveşlul lipidelor.
Cu toate astea, nu mă simt împlinit. Sunt în depresie. În criză, adică. Dilema caprei (dacă sunt animal, sau poziţie) mă frămîntă şi pe mine. Mă întreb la fiecare 60 de minute: Să mă duc, sau să nu mă duc la vot pe 30 noiembrie? Mă-ngraş dacă votez, sau slăbesc?

Oare, dacă îmi calc pe principii şi merg la sală, fac aerobic, trag de fiare, chestii de-astea la modă, îmi trece criza?
Dacă da, Americo, la sală cu tine!

SLOGANE PULITICE

Băi, ce-mi place de voi! Băi, ce vă mai iubesc!
Băi, că cîtă speranţă daţi voi poporului ăstuia, atît de asuprit de cînd taţii lui l-au făcut, de milenii, de la înfiinţare! Băi, cum o să-i alinaţi voi suferinţele, nevoile şi sărăcia cum o să dispară de-aici, de pe această gură de rai, cu oameni buni şi primitori. Băi, că cum v-aţi esenţializat voi din milioanele de cugete şi simţiri româneşti şi v-aţi pus pe luptat pentru fericirea naţiei! Băi, candidaţilor, băi aspiranţilor la bănuţul public, băi, reveniţi-vă! Vine criza, băi, fraierilor, a venit criza, se închid fabricile! Românii rămîn fără serviciu iar ăia de prin Europa se-ntorc acasă! Magazinele-s pline de produse, dar nu-i ţipenie de cumpărător. Voi unde trăiţi, băi candidaţilor? Nu vedeţi că, deşi economia duduie, nu sunt bani de nişte salarii prăpădite? Băi catindaţilor, cu lansările voastre a l'americaine îl ameţiţi pe românaşul bucuros de-un mic, de-o bere, de-un pachet cu făină, da el tot la Dumnezeu se roagă, că-i sătul de promisiuni!
Băi, da ce slogane tari aveţi! Ia să vedem:

"Ei cu Ei. Noi cu voi" - PDL - alăturaţi orice verb celor două propoziţii eliptice de predicat, şi deja riscaţi să leşinaţi de rîs.
"Mai bine pentru mai mulţi" - PSD - ni s-a acrit deja de ce bine am mai trăit în ultimii patru ani. Nu era cazul să ni se amintească celebrul "Să trăiţi bine!"
"Tu, înainte de toate" - tot PSD - adică iar să fiu primul futut înainte de curvele politice.
"Tu faci oferta" - tot PSD - Bine, bă, deci să-ţi spun io ce-o mai fi de furat, să-ţi ofer ce mai am, ca să ştii ce legi să dai.
"PNL pentru o viaţă mai bună!, Promovăm o Românie mândră şi prosperă!" - (Calchiat după sloganul Carrefour). Mai bine şi mai adevărat era: "Cu săgeata v-am tras ţeapa!"
"CU ROMÂNIA MARE ÎNTR-O EUROPĂ UNITĂ" - se va citi: "cur onania mare..."
"Votează PIN, votează "Ursul carpatin" - votaţi de două ori cu ursul care scormoneşte prin gunoaie.
"Votează Stolojan. Il meriţi pe cel mai bun, PDL - care ştie să piardă, să plîngă, să mintă.
"Afirmă-te române!" - PC - păi nu ne-am afirmat destul? Cu ţiganii prin Europa, cu falimentele şi politica de căcat din ograda noastră, ne-am tot afirmat, slavă Domnului. Şi nu ne lăsăm.
"Impreună pentru Europa" (în limba română) şi " Noua descălecare" (în limba maghiară) - UDMR. - Hai că ne-am prins. Orice prost pricepe planurile de invazie ale ungurilor asupra Europei. ;))
"Afaceri inseamna banii altora" - PNT-CD - Iaca, partidul strămoşesc îşi mai arde una-n capul pe care nu-l are, iar Coposu mai moare odată de rîs, oriunde s-ar afla.

Băi, ăştia care ne cerşitţi votul, sunteţi varză cu caracatiţă şi păduchi!

Ei, acu m-am pus bine cu toate partidele.
Ca să se vadă că-s imparţial ca tot românul.

Şmecher de Romania

La zece fix am intrat la finanţe să-mi plătesc taxele. Dă Doamne să nu fie coadă. Trei ghişee deschise. Bună treabă. La unul sunt şase oameni la rînd, la al doilea sunt patru, la al treilea sunt două babe şi-un tip solid, ras pe cap, cu ceafa din trei valuri de grăsime. Mă aşez în spatele lui, la juma de metru distanţă. Baba tot cere explicaţii funcţionarei. Cinci minute şi pleacă boscorodind. Baba doi, grasul în costum şi cu mine, înaintăm cîte juma de pas. Baba doi bagă nişte hîrtii prin ghişeu. Iar încurcături între cetăţeană şi reprezentanta statului. Că de ce-i atît şi nu atît. Că anul trecut a fost mai puţin. Că da, dar vi s-a mărit pensia. Că şi ce, voiai să mor cu un milion pe lună? Că să aducă baba cuponul de pensie. Că uite cuponul, cucoană. Că nu-i valabil, tre să fie de luna asta. Că da ce, nu-s tot io? Uite boletinu! Că. Şi tot aşa. De zece minute eu şi solidul ne mişcăm de pe un picior pe altul. Haideţi, doamnă, eliberaţi ghişeul, c-aşteaptă oamenii. S-aştepte, nu plec de-aici pînă nu mă lămuresc. Şi să nu fii obraznică, că mă duc la primar, că de-aia l-am votat!
Mă uit la ceas: zece jumate. Fac treişpe-paişpe, aveam o întîlnire la ora asta. Scot mobilul, sun, mă scuz, întîrzii juma de oră, nu te superi!
Bărbatul din faţa mea o zbugheşte la ghşeul al doilea, liber între timp. Mai înaintez un pas spre ghişeu. Taci că-i bine, după încă zece minute, baba pleacă să ceară audienţă la primar şi eu achit impozitul.

O iau la fugă spre maşină. Mă gîndesc că am avut noroc, că am găsit loc. Şi ce loc. Chiar în parcarea băncii de vizavi am lăsat-o pe Bombonica, cu botul spre zid. O văd. E acolo, neagră şi strălucitoare. În spatele ei, un Suzuki răpănos, plin cu saci de nu ştiu ce. Cu număr roşu, deci proaspăt adusă din vest. N-am cum s-o scot pe Bombonica pe lîngă el. Mă-nvîrt degeaba pe lîngă jaful japonez, nu-i nici o soluţie să plec de-acolo pînă nu apare boul, imbecilul, cretinul, nesimţitul, dobitocul, împuţitul, idiotul, şi crucea şi dumnezeii şi paştele şi pizda mamii lui care l-a făcut. Şi de la capăt: boul, imbecilul, cretinul, nesimţitul şi tot tacîmul. Şi ţigară de la ţigară. Hopa, maşina Poliţiei Comunitare. Uite domle cum a parcat ăsta, zic, îl vedeţi? Stau de douăzeci de minute şi mă grăbesc! Faceţi ceva!
A, zice un galonat, păi ie maşina lu domnu Vajnic. Lucrează la Primărie, la camera 57 sau 58!
Iote, Vasile, i-ai văzut maşina lu şefu? Luni şi-a adus-o din Germănica! Faină, japoneză! 600 de euro!
E 11 şi-un sfert. Apare domnul Vajnic. Să trăiţi, s-o purtaţi sănătos.
Eu numai cît nu explodez. Omul mi-o ia-nainte: Scuzaţi, n-am vrut să stau aşa de mult!
Să-l mai înjur? Nu-l mai înjur. Îi urez să-i meargă maşina pînă se strică. Încă o zi.
P.S. Cam asta era situaţia, dar aici am pus o Dacie, ca să nu-l fac de rîs pe mitocan.