joi, martie 31, 2016

BĂRBATUL CARE N-A CUNOSCUT FRICA



Tot mai obosit de minciuna că soarele răsare în fiecare dimineaţă
Şi-a ucis copilăria învăluind-o în abur de mătrăgună
Aruncându-se de pe acoperişuri printre ramuri 
contorsionate ca intestinele materne 
printre care naviga fără teama blestemului
Ah de nimic nu se temea înainte să vadă lumina zilei

Şi-a umilit adolescenţa târând-o prin noroaiele primelor iubiri
Căci vedea generaţii întregi transpirând 
La munci 
făcând dragoste în tranşee printre crucile din cimitir
la războaiele vieţii
Ah nici atunci nu cunoscu frica 

Apoi tinereţea şi-a măsluit-o cu revoluţii de catifea
Amăgindu-se că poate face cărare
printre rădăcinile naţiei crescute în secret 
Ah cât de mult îşi dorea să zburde-n câmpiile elizee
Fără să-i pese de viitor

Nici acum după amar de ani nu-i e teamă de 
transpiraţa omenirii  curgând năvalnic şi însufleţind 
drujbe şi fierăstraie mecanice 
Motoare cu ardere internă ca a lui 

Continuă să-şi croiască potecă spre moarte 
prin venele pietrificate ale sorţii 
Şi se înclină fără regrete în faţa rânjetului universal

Ah uite că-i coadă la loterie 
coadă la dragoste şi benzină 
Coadă la salam şi lămâi 
coadă la coadă 
Şi cât de curând coadă la ziua de mâine

luni, martie 28, 2016

Vrea cineva să achiziţioneze o capodoperă?
Am intitulat opera de artă "Muzica te înalţă la cer". Am pictat-o în 2012, într-o noapte cu ceaţă, insomnie şi Led Zeppelin. Este, desigur, unicat, poartă semnătura autorului, iar cel care o va cumpăra va primi bonus primul meu volum de versuri, dispărut, evident de pe piaţă, "Delict de memorie".
Aşadar, o investiţie de viitor sau un frumos cadou pentru cineva drag: Muzica te înalţă la cer - 38X38, guaşă pe carton, înrămat.
Excelent şi pentru o firmă care se respectă. Doar 1 000 de euro! 

luni, martie 14, 2016

LIBERTATEA DE A FUMA VERSUS LIBERTATEA DE A MURI SĂNĂTOS

Opţiunea corectă în viaţă e mama fericirii.
Când eşti fumător, decizia de a te lăsa nu mai e o opţiune, e un adevărat coşmar.
În vara asta se împlinesc 50 de ani de când am fumat prima ţigară, tăiată cu briceagul meu în formă de peşte dintr-un vârf de strujan de păpuşoi. Ceva groaznic, dar fumul acela înecăcios mă făcea solidar cu pieile roşii, cu Winnetou şi cu Tom Sawyer și prietenul lui sclavul Huckleberry Finn, şi-mi dădea iluzia libertăţii. De altfel, în filmele americane din vremea aceea, toţi eroii pozitivi, când aveau de zis vreo replică remarcabilă, numa ce-şi aprindeau o ţigară. Erau liberi s-o facă. Şi-n filmele ruseşti, la fel. Şi ruşii aveau această libertate. Abia prin deceniul opt, americanii au impus producătorilor de la Hollywood o lege prin care doar personajele negative puteau fuma. În filmele româneşti se fumează şi acum. De-aia, probabil, multe din ele sunt doar fum.
Buuun. carevasăzică, am duhănit la greu Bucegi, Carpaţi, Mărăşeşti, Diplomat, Aroma, Snagov (furate de la bunică-mea), Select (ţigări aplatizate, în cutii mişto de carton în care puteai să pui cârligele de pescuit) şi, spre sfârştul liceului Kent, Marlboro, Phillip Morris (cu filtru negru de cărbune, în pachete de plastic maronii, cu colţuri rotunjite), Dunhill (ah ce aromă aveau cele din elegantele pachete cu două sectoare, învelite în poleială aurie!), Peter Stuyvesant (o marcă dispărută de pe pachetul căreia am aflat că tipul a fost un erou care served as the last Dutch Director-General of the colony of New Netherland from 1647 until it was ceded provisionally to the English in 1664, after which it was renamed New York. He was a major figure in the early history of New York City. Among the projects built by Stuyvesant's administration were the protective wall on Wall Street, the canal that became Broad Street, and Broadway. (Wikipedia). La ora aceea, asta era o informaţie care făcea ca fetele să cadă ca muştele la miere.
Peste toate, simt şi acum senzaţia delicată de mentă din superbele Ariel, pe care, descurcăreţ ca tot românul, am descoperit că o puteam repeta până şi cu nenorocitele de Mărăşeşti, dacă le puneam în vârf două-trei granule de Menthol, pe care-l cumpăram de la farmacie cu nimica toată.
Nu-s chiar atât de pervers ca să m-apuc să calculez cât m-a costat până acum viciul ăsta. Mai mult ca sigur că n-aş fi fost mai bogat decât sunt, că doar suma viciilor este constantă.
De câteva ori, am încercat să mă lepăd de satana nicotinei. Odată, vreo două săptămâni. Odată, poate aproape o lună. Şi altădată, prin 93, în Elveţia, cu plasturi nicotinici, chiar două luni. Numai că, ajuns în ţară, am luat-o şi mai răzbit.
Acu doi ani, fiindcă nu mai puteam să merg (artera femurală aproape blocată) mi s-a făcut un by-pass. În spital, fireşte, n-am fumat, nici n-aveam cum, imobilizat la pat, vreo trei săptămâni. Chiar cu regim sever şi pumni de hapuri, cum am ieşit, am cumpărat tutun, şi dă-i! Altfel, turbam de-a binelea.
Şi tot mă străduiesc, de mâine
să mă las. De ziua mea. De Crăciun. De Anul Nou. La prima mărire de salariu. Când cade guvernul. Când o să zică Iohannis ceva. Dacă plouă. Dacă-i soare. Et caetera. 
Fără Nicorette, fără plasturi cu nicotină, fără alte şmecherii, am reuşit performanţa să nu fumez o oră. La dentist. Dar în somn, reuşesc chiar şi 5 ore. 
Nu-mi pot scoate din minte chestia asta că, a fuma, e opţiunea mea de om liber. 
Dar, desigur că a fi liber, înseamnă să respecţi libertatea celorlalţi. Şi nu-mi doresc să deranjez pe nimeni cu fumurile mele. 
La urma urmei, nefumătorii au dreptul să moară sănătoşi.  
 

vineri, martie 04, 2016

CÂT MAI CONTEAZĂ?

Prima Gală a muzicii ROCK în România, Casa de cultură din Bacău, 1985.
Tovarăşii de la Ministerul Culturii şi Edicaţiei Socialiste ne-au interzis să numim manifestarea "Festivalul muzicii rock" argumentând că "Festivalul" Cântarea României nu poate avea concurenţă. În plus, ni s-a sugerat să scoatem litera k din rock, pe motiv că ar fi o literă cosmopolită. Vezi şi http://varanus-varanus.blogspot.ro/2008/08/litera-cosmopolit.html
În imagine: Octavian Ursulescu, prezentator celebru la acea vreme, şi Lorbert Siegfried, sunetist şi maestru de lumini.
Între ei, io, în calitate de ferment.
Dacă vă vine să credeţi!