marți, august 06, 2019

IADUL DE PROBĂ




Acum intrăm fără exagerată viteză
În pluvialul distopicul oraş bacău
Unde nimeni nu primeşte nimic pentru binele făcut
Iar răul e răsplătit cu binecuvântată uitare
Locul unde poţi fi putred de bogat şi de singur
Dar şi pur şi simplu putred de singur
În cimitirele lui bacovia

Oraşul alcătuit din multe sate
Pe verticală
şi ţăranii n-au nevoie de adevăr
Când te-aştepţi mai puţin începe să plouă
Ca pe vremuri ce vremuri
Şi fiecare trăieşte în propria lui ogradă
Crescându-şi realitatea cum îi place
Ca pe o turmă blîndă de oi
Hrănită cu iluzii la pachet

Dar cum ploaia nu e o chestiune de viaţă şi de moarte
Prin grija onor primăriei
Ici-colo flutură câte-un tricolor zdrenţuit
Ca şi cum nu s-ar şti că
Speranţa
Nu-i decât un câine sălbatic care atât de frumos
Te muşcă de inimă

Purgatoriu în care poezia se scrie singură
Pe uşile ascensoarelor
când nu mai e nimic de făcut
Păcatul personal devine păcat colectiv

Peste satele suprapuse e Linişte în exces
Nimeni nu se trezeşte dimineaţa
Doar apusul ce va veni
acoperă recitalul ironic
De care-avem parte în fiecare zi

În oricare cartier te-ai afla
poţi admira globalismul romantic
Lacrima vine la întâlnire
Ca un câine credincios
la orice oră din zi sau din noapte
pâlpâind
Ca becul de neon al ultimei iubiri
o vreme

Nici nu-i nevoie să-i dai telefon
Simte că ai nevoie de ea
După nivelul nodului din gât
lacrima e acolo amară fierbinte
Şi te acoperă cu lacul ei protector

Cu toate astea nu te poţi abţine
Să ieşi în uşa bordeiului când începe să plouă
Şi să trimiţi un emoticon cu zâmbet
De teamă să nu faci o impresie greşită

E un oraş şmecher
Aici este locul mirării
Aici voi fi fericit