GHID DE CONVERSAŢIE FEMEIE-BĂRBAT

Pentru că femeile vin de pe Venus, iar bărbaţii vin de pe Marte şi, de aceea, una vorbim şi alta ne-nţelegem, şi deoarece uichendurile în doi sunt din ce în ce mai greu de suportat (şi, iaca, iar e duminică), vă pun la dispoziţie un ghid de conversaţie femeie-bărbat, din care fiştecare să priceapă ce-o putea.

FEMEIA TRADUCERE

Da = Nu
Nu = Da
Poate = Nu

Nu-i nimic… = Tîmpitule !!!

Imi pare rău = O să-ţi pară rău!!!
Ne-ar trebui = Eu vreau
Fă cum vrei! = O să plăteşti cu vîrf şi îndesat!
Hotărăşte tu! = Hotărîrea cea bună ţi-am spus-o deja!
Trebuie să vorbim = Iar trebuie să te critic
Bineînţeles, fă cum vrei = Nu vreau sub nici o formă să faci asta!
Nu sunt suparată = Bineînţeles ca sunt supărată, boule!
Ai un aer atît de macho… = Ar fi cazul să te bărbiereşti.
Cum de te porţi aşa frumos ?= Iar vrei să facem sex ?

Aş vrea perdele noi = Vreau perdele, covoare, mobilă şi tapete noi.
Mă iubeşti? = Am trecut pe la magazinul de bijuterii, să-ţi spun ce mi-a plăcut?
Cît de tare mă iubeşti? = Am dat-o-n bară. Am lovit maşina!

Imaginea de sus:

Fabrice Rehel - Femme Debout Homme Couché / Woman Up Man Down - 2007

Price : 160 EUR / 228 USD

CÎINE DE MAHALA

De la "Vagabondul" cu Raj Kapoor n-am mai văzut pînă la final vreun film indian. Melodia din film, "Avaramu" am cîntat-o pe scenă, la o serbare şcolară, cînd eram printr-a doua. Luasem premiul al doilea pe clasă. După Didi Spiridon, care avea 10 şi la purtare. Eu aveam 8. Tocmai în ultima zi de şcoală spărsesem geamul de la cancelarie cu o piatră pe care am vrut s-o arunc de fapt peste palatul Ghika din Comăneşti, unde era şcoala. Aşa că, doamna Paraschiv Genoveva, învăţătoarea, a trebuit să mai pună un I pe diploma mea unde scria Premiul I, iar lui Didi să-i scrie altă diplomă, cu premiul întîi (I). Învăţasem Avaramu. Mami a mea îl cînta prin bucătărie şi-l auzisem de trei mii de ori. Plus că văzusem şi filmul. Aşa că, plîns cum eram, l-am cîntat pe scenă. Siropoasele filme indiene erau atunci la mare vogă, cam cum sunt acum manelele şi serialele. Am fost bisat, ceea ce mi-a mai domolit ciuda că n-am luat coroniţa.

Am văzut filmul care, acum două săptămîni, a obţinut Globul de aur pe 2009, nominalizat la categoria "Cel mai bun film"(Regia Danny Boyle). Indian.

“Slumdog Millionaire“ este povestea lui Jamal Malik, un tînăr care, deşi needucat şi crescut într-un cartier sărac al Mumbaiului, ajunge să intre în posesia marelui premiu la emisiunea “Vrei să fii milionar?”. Fiecare răspuns corect la întrebările cele mai neaşteptate din concurs se datorează unei întîmplări din viaţa lui. Ajuns în faţa ultimei întrebări în valoare de 20 de milioane de rupii, (cred că-i mult) este arestat sub acuzaţia de înşelăciune.
Anchetatorii, duri rău de tot, caută să afle cum a reuşit Jamal să treacă de toate întrebările. Căci sunt patru variante, ca la concurs:
a. A trişat
b. A avut noroc
c. E un geniu
d. Aşa a fost scris

E de văzut povestea unei mari iubiri de fapt, pentru că fiecare iubire e altfel. Filmul are ritm, e surprinzător de firesc, miroase a cine-verite, e bine filmat, personajele sunt credibile, regia aproape fără reproş. E un film minunat, dacă nu insişti să vezi genericul de final care trimite în dulcegăria şi în derizoriul "Vagabondului" de acum patruzeci de ani.

De pe net:

This movie just won the motion picture of the year in Screen Actors Guild Awards.
I am soooo happy for them...I hope they get more awards this year. What a wonderful movie. Danny Boyle is a genius...and those kids...love them. Of couse dev, pinto and Anil kapoor...irffaan...great work from all of them.

Cîntec şoptit

Tocmai cînd încercam să aţipesc, noaptea trecută pe la ora 2, s-a declanşat alarma de la casă. Urletul ei a trezit tot cartierul şi eu am sărit din pat, am pus mîna pe bîta de basseball de după uşă şi-am pornit în căutarea infractorului. Nu era însă decît ştecherul unităţii centrale scos din priză. Am mai adormit pe la cinci dimineaţă. Am visat că zbor, apoi că am paralizat şi mă prăbuşesc şi tot cădeam şi cădeam.
Era ziuă cînd am deschis ochii şi-am auzit de nu ştiu unde poezia cea mai frumoasă a lui Zaharia Stancu:

Odată am ucis o vrabie
Am tras cu praştia-n ea şi am lovit-o
Pe urmă o zi
Şi-o noapte întreagă
Am tot plâns-o şi am tot jelit-o

Nu m-a bătut mama, nu m-a certat
În mână ţineam o bucată de pâine
Degeaba mi-a spus
Degeaba mai plângi
Ce-ai omorât omorât rămâne

Mai târziu am crescut flăcăiandru
Şi m-am îndrăgostit nebuneşte de-o fată
Dar nu ştiu de ce
Într-o zi a murit
Şi-n altă zi a fost îngropată

Demult nu mai trag cu praştia-n vrăbii
Demult nu mai merg la nici o-ngropare
Când soarele-apune
După nişte măguri
Şi răsare în flăcări din mare.

Nişte oameni, acolo, şi ei

Zoe Ceauşescu era o femeie foarte interesantă şi foarte complexă. Gentilă, plăcută şi sensibilă. Soarta ei era legată de faptul că se născuse în atmosfera rarefiată a vîrfurilor politice ale epocii.

Asta declară Petru Popescu scriitor anticomunist, dar membru al Comitetului Central al UTC, scenarist şi realizator de filme american de origine română. A emigrat in Statele Unite ale Americii în 1974, unde s-a impus drept romancier şi autor de scenarii ale unor filme de la Hollywood. Este autor al romanelor de mare succes Prins şi Dulce ca mierea e glonţul patriei.

Petru Popescu mai spune că Nicolae Ceauşescu i-a cerut, într-o discuţie privată, să rescrie istoria României şi să-l pună în relaţie cu marile personaje care au influenţat destinul ţării. Scriitorul a spus NU.

Cavalerul Petru Popescu nu va recunoaşte never iubirea dintre el şi Zoe Ceauşescu.

Pentru că este un domn. Şi nu dă bine.

Istoria românească este plină de tragedii.

LECŢIA DE

Mă învîrt printre cuvinte şi nu mă pot decide pe care să-l pun după Lecţia de : viaţă, teatru, istorie, limba română, demnitate, talent, rezistenţă, cultură, onestitate, caracter, seriozitate, voinţă, pasiune.
Toate la un loc în cele mai bine de 145 de minute de "Confesiuni" pe care Maestrul Radu Beligan a ţinut să le împărtăşească publicului băcăuan, în Sala Ateneu (caldă, plină ochi) , pe 14 octombrie 2008.
Vocea inconfundabilă a plutit ca o vrajă, ne-a smuls scaunele de sub noi şi-am plutit aşa, ca pe-un covor fermecat. Nu mai respira nimeni. Patru sute de suflete branşate la aparatul de supravieţuire marca Beligan, în transfuzie cu viaţa trăită la maximum, sorbind amănunte - multe inedite - din cei 70 de ani petrecuţi pe scîndura scenei.
Maestrul a povestit întîlnirile sale cu Lucia Sturza Bulandra, Sică Alexandrescu, Eugene Ionesco, Ştefan Georgescu, Camil Petrescu şi cu multe alte personaje legendare care i-au populat scena într-o carieră excepţională.

A îmbătrîni, doamnelor şi domnilor, este ceva contrar a ceea ce se crede. În tinereţe, eşti împovărat de greutatea tradiţiei, de norme, de doctrine. Te împovărează obligaţiile faţă de tot ceea ce au gîndit alţii dinaintea ta. Eşti dator la tot şi la toate. Am trăit înaintarea în vîrstă ca pe o eliberare. A îmbătrîni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute, înseamnă a deveni mai uşor, mai liber. Eşti mai bătrîn cînd eşti tînăr şi eşti mai tînăr cînd eşti bătrîn. Avea dreptate Picasso cînd spunea că îţi trebuie mult timp ca să devii tînăr. La bătrîneţe dobîndeşti alte calităţi: înţelegerea, înţelepciunea, generozitatea. Cred că mie mi s-a dat viaţa ca să aduc puţină căldură în inimile contemporanilor. Cît am putut. Viaţa mea n-a fost uşoară. Dar nici o viaţă nu-i uşoară. A fost o luptă permanentă şi zic că am ieşit învingător.
Cît o să mai am răbdare să răspund la întrebarea cea mai frecventă pe care-o aud în ultimul timp: Care este secretul longevităţii?, iată, vă spun acum.
Iubirea.
Acesta e secretul lungii mele vieţi.

Radu Beligan s-a născut la Filipeşti - Galbeni, în judeţul Bacău. Numele lui este anagrama satului natal. Pe 14 decembrie anul acesta, exact peste o lună, Maestrul împlineşte 90 de ani. În avans, copiii de la Şcoala "A.I.Cuza" - fosta Şcoala 2 de băieţi, cea mai veche şcoală din Bacău, unde artistul a urmat clasele primare - i-au cîntat Mulţi ani trăiască şi l-au împovărat cu flori.

TINA TURNER RELOADED

Salut cu toată dragostea şi preţuirea mea pentru marii artişti ai lumii revenirea pe scenă a formidabilei, explozivei, sexoasei TINA TURNER.
Diva are 68 de ani, cîntă şi dansează cît toate vocalistele noastre la un loc. Ea mi-a descris atît de frumos limitele oraşului Nutbush, un orăşel în Tennessee, unde s-a născut şi a copilărit până la şaisprezece ani. Nutbush este o mică aşezare, nu are "limite de oraş" în viaţa reală, dar pe autostradă există un semn "Nutbush - Unincorporate". Un punct pe planetă la care TINA m-a făcut să visez mereu, de prin 1972. Şi la Proud Mary am visat. Iar Simply the Best a fost resortul care m-a inspirat să botez primul ziar independent din Bacău, PUR ŞI SIMPLU!!!
Dacă aş fi Dumnezeu, TINA TURNER ar fi nemuritoare. Poate chiar este. Sper că este.
Vedeţi şi auziţi şi asculaţi versurile care au deschis la 1 octombrie

Turner Opening Night Kansas City

pe
http://www.youtube.com/watch?v=QIlTV_dAKx4


O să înţelegeţi de ce TINA TURNER este SIMPLY THE BEST.

Alt poem de week end

Repetiţie fără costume

Se aprind reflectoare

sau se crapă de ziuă,

oricum,

municipiul ne-a pregătit un nou spectacol de stradă

cu păsăroi, urmărindu-ne

cu mascaţii politici, cu urşii domestici

şi demoazele cu minijupe din piele de şarpe dresat.

Autore de glume,

eu doar zîmbesc

instalat în zădărnicia din spatele scenei.

Dar scena e peste tot.

O mai repet pe aia cu

sexul dramatic de care se moare

rîzînd

şi rămîn la pîndă

să prad mitul etern al umanităţii,

atent să nu se vadă vreo şuviţă ilegală de dor,

inconştient că emit prin conducte esenţe.

Un pluricelular, un vierme şi eu, acolo.

Un semn obscen pe zidul policlinicii cu plată, n-am nici un rol în spectacol,

dar cetăţenii privesc în altă parte, preferă

politichia

şi nu visul meu mediocru,

pe care-l găsesc oriunde pe rafturile bibliotecii centrale,

sub formă de hohot legat în piele.

Iluzia egoistului empatic

Moda blogurilor - cu un g sau cu doi - devine un fenomen de masă. A prins rapid şi temeinic la românii mai mult sau mai puţin alfabetizaţi, iar analizele şi dezbaterile asupra noii cutume umplu presa şi înseşi blogurile. La ce şi la ce-ţi foloseşte un blog, e întrebarea zilei. Iar întrebarea nopţii e: cine sunt şi ce vor cei ce transformă virtualul în oglindă a realului.

Bovarismul, lupta crîncenă cu anonimatul, cu frustrarea, cu singurătatea, amăgeala că FACI ceva pentru omenire, că laşi în urmă perle de spirit care cîndva, undeva, vor conta, toate aceste placebo nu fac decît să adîncească şi mai mult maladiile noastre ascunse. Ei bine, da, nu-mi convine să recunosc, dar cred şi eu, ca şi tine, că merit mai mult, că pot mai mult, că nu-mi place să m-amestec cu alţii!!! Că sunt unic, irepetabil, deştept şi verde. Că aşa cum le zic eu, mai rar, Bobocule!
Blogul e un drog gratuit. Uite că virtualul îmi oferă mai multă bucurie decît viaţa reală! Cînd sunt la tastatură, iaca sunt propriul meu Dumnezeu. Mă redescopăr sau mă ascund. Pun cuvinte în post şi-mi spun că schimb destine. Cînd dau enter, respectul faţă de sinele meu se umflă ca spuma de la cafeaua solubilă cu apă minerală, se-mbăţoşează, îmi dă puterea să mă-mbrac şi să plec la muncă. Îmi ţine bărbia sus şi pieptu-n afară. E ca şi cum m-ar iubi o femeie superbă. Merg pe stradă şi-i văd amărîţi, clătinîndu-se sub poveri, sub gînduri şi-mi zic: nenorociţii ăştia n-au blog. Pe ei nu-i iubeşte o femeie frumoasă!
Să-ţi explic: litera de pe display e curată, clară, n-o pot suspecta de lipsă de sinceritate. Într-o lume mizerabilă - cum e asta, aici suntem de acord? - litera asta îmi mai lasă o fărîmă de speranţă.
Blogerii sunt nişte rataţi? Poate. Ei şi? Măcar ei şi-au asumat ratarea în refugiul virtual.
Asta e. Aici am ajuns.
Poate e o prostie, dar dacă blogăreala va conta, totuşi, într-un bilanţ final?

Cum cîştigi o oră jumătate de viaţă

Am cîştigat azi o oră jumate din viaţă. Am văzut "Dancing at Lughnasa"(1998), un film niciodată premiat, spre deosebire de cartea lui Brian Field, cu trei premii Tony, care a stat la baza scenariului. E un fel de altfel de "Ciuleandra" sau de "Zorba grecul", cu o situaţie de viaţă limită, din care nu se poate ieşi decît refugiindu-te în dans, pînă la epuizare. Meryl Streep are un rol pe care-l joacă supreme, cum am văzut-o şi duminică în "Diavolul se-mbracă de la Prada".
În acest timp, pe fluxuri apărea bilanţul efectului crizei mondiale asupra bursei de la Bucureşti: o gaură de 3,2 miliarde lei!!!
Mi s-a proptit toamna în poartă şi cerul e cenuşiu.Se anunţă că preţurile o iau din nou razna.
Doamne, ce-mi vine să dansez!...