Considerându-mă "adoptat de divinitate", Magda Lungu îmi provoacă emoţii existenţiale, încondeindu-mă într-un prea frumos şi flatant portret, publicat în revista literară
eCreator din Baia Mare. Mulţumind, promit s-o ţin minte.
https://www.ecreator.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=7791%3Aochiul-fara-pleoape-al-poetul-adoptat-de-divinitate-val-manescu&catid=12%3Acritica-literara&Itemid=115
”Ochiul fără pleoape” al poetului adoptat de divinitate, Val Mănescu
Există printre noi scriitori care nu-și aleg ca meserie, scrisul, ci
scrisul îi alege, oferindu-le sute de cuvinte cu tot atâtea înțelesuri,
iar poetul adoptat de divinitate este unul dintre acești privilegiați
ai sorții. Val Mănescu publică rar poezie. Prea rar. Adună în el toată
rătăcirea bezmetică a unei lumi încărcată de suferințe, boli, nevoi și
deziluzii, o lasă la fermetat și când explodează, scrie. Despre tot.
Nimic nu-i scapă. Amuzat, fin și profund, provoacă viața la o ruleta
rusească. Singurul lui glonț: cuvântul. ”Orașul soarbe spirtul planetei
pe repede-nainte/ fără să știm că aromele lui îmbietoare/ ne atrag
înspre peștera unde/ fără lanterna iluziei/ lesne te poți rătăci pentru o
sută de ani/ prin subsolul betonat/ al teatrului municipal tencuit cu
iluzii// în estul Europei regnul uman se droghează/ cu mirosul de
mămăligă/ pe când asfințitul se prăbușește imperial/ peste oraș/ trăgând
după el trenul nopții fără sfârșit.”
Cult, spontan și
nonconformist doar cât să nu-și știrbească eleganța pe care și-a
autoimpus-o, Val Mănescu strecoară cuvintele prin gaura cheii, le prinde
dincolo de adevăr și le transformă în realitate.
O realitate în care clopotele nopții bat în ritmul unor iubiri
fermecătoare și fanteziste ale unei lumi pe care vrea s-o curețe până
când o va face mai bună. ”Altădată pe când sufletul era singura monedă/
de schimb/ eu te iubeam cu subînțeles printre gene/ murind puțin/
sufocat de acidul grămezii de hormoni nucleari/ dar vremurile uceniciei
au trecut/ lupul a mușcat noaptea din lup/ sfâșiindu-se// Ți-amintești
cămașa cu manșete existențiale/ din care-ai tăiat fâșii și-ai împletit
frânghie/ de legat jurăminte sălbatice/ când tălpile tale foșneau pe
mochetă/ în frumusețea aceea de haos/ cu nimic mai prejos decât epoca
post-adevăr”.
Rătăcit în orașul cu ore ce se-amestecă cu
haosul unui prezent în care libertatea este doar o iluzie, poetul oferă
diamante, pretinzând că-s pietricele. Asumat și perfecționist, stăpânind
firescul maeștilor scrisului și toate înțelesurile cuvintelor, Val
Mănescu, elevat, demn și galant, nu cântă serenade asurzitoare pe sub
balcoane, ci șoptește discret la urechi ce vor să audă. Iar poezia este
aidoma lui.
Despre autor:
Născut în Comănești (1953),
Valentin Mănescu, Val sau Varanus, a venit în Bacău în 1978 și la
finele anului 1969, a debutat cu poezie în revista ”Ateneu”. Primul
volumul de versuri ”Delict de memorie” l-a publicat la editura Plumb
(1993), după care au urmat volumele ”O zi dinaintea sfârșitului lumii”
(versuri, ed. Aula, 2003), ”Efectul Placebo” (versuri, ed. Babel, 2013),
”Dimitrie rupe tăcerea” (proză, ed. Tracus Arte, 2015) și, cel mai nou
volum, ”Ochiul fără pleoape” (poezie, ed. Junimea. 2018).
Prezență
constantă în presa băcăuană și printre oamenii de cultură, acolo unde îi
este locul, mereu în mișcare, debordând de vitalitate și de bună
dispoziție, cu toate cuvintele la el și cu poezia în buzunarul de la
piept, Val Mănescu a făcut regie, a jucat și ca actor (”Tache, Ianche și
Cadâr”, ”Acești îngeri triști”, ”Goana după fluturi” ș.a.), a organizat
primul festival de muzică rock (1984), a fost redactor și redactor șef,
editor de producție (ziare, reviste și televiziune) și colaborator
pentru ziarele “Deșteptarea”, “Ziarul de Bacău”, “Ziua”, “Monitorul de
Bacău” și revistele “Ateneu”, “Viața Băcăuană”, “Vatra”, “Vitraliu” și
“Tribuna”. Tot el a reprezentat România la Congresul Internațional "Casa
d’Europa" (aprilie 1990 - Bari, Italia) și-a fost membru fondator al
Asociației "Espoir Roumanie" (Yens – Elveția). Din 2003 este inspector
Relații Publice la Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor
Artiștilor Interpreți (București) și editor coordinator al revistei
“Info Creditam”.
Cu chip de june boem, voce de lider și cu talente
multiple, Val Mănescu a bătut palma cu provocări de tot felul, iar
rezultate s-au văzut: peste 50 de premii, trofee și diplome pentru
realizarea unor spectacole de teatru, folclor, muzică și poezie la
competițiile artistice organizate în țară și străinătate. Și, mai mult
decât atât: pe strada Mioriței din orașul ce-i datorează atât de multe,
cineva a scris, pe perete, o strofă care-i aparține. Versurile au făcut
parte dintr-un spectacol, dar n-au fost publicate niciodată. Ce omagiu
mai sublim poate fi adus unui poet?
Magda Lungu
