SERGIU TOADER SĂ-MI PLĂTEASCĂ DREPTURI DE AUTOR

Cam acu zece ani pe vremea asta, urmau nişte alegeri. Constantinescu şi regimul lui de caca era clar îngenunchiat de securitate, afacerea ţigareta strălucea în soare, totul era de rahat, iar puliticienii se certau, fix ca acuma, mîncînd rahat cu polonicul spre adormirea naţiei. Iar naţia dormea cu gura căscată. Deja vu, care va să zică.
În Bacău, Monitorul era dirijat spre normal de către Cristian Grosu şi Liviu Avram.
Deşteptarea era neutrică, deoarece Seche era pe cai mari şi urma să obţină al doilea mandat ca primar de Bacău. În rest, nici nu mai ştiu ce presă era pe-aicişa.
Şi numa ce-ntr-o zi mă-ntîlnesc cu Grosu şi-ntr-alta cu Dan Iacob şi le zic un plan. Să nu mai pomenim nimic de neicuşorii din politică. Să nu mai trimitem reporteri la conferinţele de presă. Să nu-i mai băgăm în seamă de fel.
A durat vreo două luni embargoul. Puliticienii au ţipat, ne-au înfierat pe noi, ăi de luaserăm o asemenea aberantă decizie, ne-au chemat patronii la ordin, noi am ameninţat cu demisia. De la telespectatori sau de la cititori, n-a reclamat nimeni absenţa ştirilor politice.
Numai că, la un moment dat, Codruţa Turcu, patroana postului unde eram director, m-a anunţat că tre să-mi reducă salariul, din cauză de draci laci lipsă de bani. Mi-am dat demisia. La scurt timp, Cristi Grosu şi Liviu Avram au fost "solicitaţi" la Adevărul, la Bucureşti. Îi chemase Dumitru Tinu, pe casă, posturi şi salarii grase.
Nici Dan Iacob n-a mai supravieţuit mult la Deşteptarea lui Sechelariu care, între timp, se înrolase în PSDR.
Acu, pe acelaşi scenariu, la REALITATEA, Sergiu Toader se dă deontolog şi nu-i mai primeşte pe ecran de-alde Becali, Vadim, etc. Abia aştept să văd dacă-şi dă demisia sau va fi avansat. Avansat unde?

DUMINICA ASTA SUNT LA POKER

Vine duminică şi ne alegem, din nou, viitorul. În mine e acelaşi freamăt pe care l-am simţit în dimineaţa de 22 decembrie 89 cînd am văzut un curcubeu uriaş peste dealurile Măgurei.
N-am stat deoparte atunci, n-am să mă ascund nici acum. Am să mă duc la secţie şi am să trîntesc ştampila pe cele două buletine, de-o să se-audă pînă la cer.
A vota e ca şi cum ai juca o partidă de poker. Mereu m-am ales cu praful de pe tobă la poker, indiferent de miză, indiferent cu cine am jucat. Ori ei erau prea deştepţi şi eu eram mai prost, ori eu eram prea corect şi ei prea şmecheri. Mi-au luat totul cu meşteşugite cacealmale. Poate duminica asta asta am noroc. Poate AVEM noroc. Nu ştiu cartea care vine, adică nu cunosc nici un candidat. Da-mi trebuie nişte aşi. Risc. Pokerul înseamnă risc. Sunt în joc. Ştiu cum am să joc. Cinstit, fără cacealmale.
Am să optez pentru cei mai tineri. Nici nu mă interesează din care partid, de dreapta sau de stînga, fac EI parte. Îi preţuiesc şi pariez pe EI pentru curajul pe care l-au avut să candideze împotriva brontozaurilor care au sclerozat ţara asta. Pentru speranţele lor încă neîntinate. Pentru idealurile lor, între care aş vrea să fie acela de a face din România o ţară în care să vrei să trăieşti. NE TREBUIE AŞI!
EI ar putea să înfăptuiască ceea ce eu n-am reuşit jucînd corect.Odată şi-o dată, tre să-mi intre şi mie aşii.
P-ăia tineri şi deştepţi o să mizez următorii mei patru ani de viaţă.
Or şti EI cum trebuie să-mi mulţumească.

NE-ARATĂ EI NOUĂ!

Iată un grup simpatic de masculi cu drept de vot. Nu trebuie să priviţi cu mare atenţie ca să recunoaşteţi personajele. Mişună peste tot. Li se spune cocălari, manelari, mitocani, nesimţiţi, sau, mai simplu, dă-i în pizda măsii.
Iote-l pe bovanul care m-a blocat în parcare acu două zile! Uite-l şi pe nesimţitul care roade seminţe la meci şi goleşte scrumiera din mersul maşinii. Al cincilea de la stînga la dreapta-i ăla care-şi învaţă băieţelul să dea cu pumnul şi să înjure, ca să reuşească în viaţă.
Cel cu glugă-i ăla care-i cu pula-n gură toată ziua, c-aşa-i macho.
Da, sigur, cel cu tricou negru e ăla de vizavi care dă maneaua la maxim şi face mici la grătar în faţa blocului. Toţi sunt credincioşi. Toţi îşi rezervă 5 minute pe zi să se roage. La Dumnezeu să le dea un Q7.
Îi recunosc. Au cîte trei kile de bere în burdihan şi tocmai şi-au trimis gagicile la colţ să le mai aducă cinci peturi. Că au de gînd să fac-o tablă, pe băncuţă, pînă-ncepe telenovela. Ca pretenarii.
Da, votul tău este perfect egal cu al lui.
Fiecare băieţaş o să se-mbrace la costumul cel bun, o să-şi ia gagica şi-o să se ducă la secţia de votare pe 30 noiembrie. Şi-o să pună şampila, el şi pretenarii lui, pe candidatul PRM. Sau. PDL. Sau PNG. Sau PSD. Sau PNL. Sau UDMR.
Na! De-al dracu! Să crape duşmanii lui. Care eşti tu, eu, noi.

NEW YORK, CU MULTĂ DRAGOSTE

Buşulică mai vrea ceva. Ţine un discurs la fusta Statuii Libertăţii. Şi spune tot felul de chestii. Asta-i treaba lui. Să ţină discursuri. Zice că la cina de la Casa Albă nu se va putea rezolva criza financiară actuală. Mă întreb ce dracu mai vrea. Că vrutul e liber. America are buba, nu mai e stabilă, zice Bush. Să fie ea sănătoasă.
Eu n-am buba. Sau am.
De vreo treij de ani am aceeaşi greutate: 80 de kile la 1.81 m. Nu vă spun vîrsta, ca să nu vă prăbuşiţi în fandaxie. Oricum, cine ştie, cunoaşte.
Mănînc ce-mi place, fac ce-mi convine, practic doar sportul primordial, fumez 40 de ţigări pe zi, beau ponderat alcool, dar dacă am chef, trag un şpriţ şi cînd sunt răcit (o dată pe an).
N-am fost la spital decît cînd mi-au scos împuţiţii de doctori apendicul (aveam 11 ani atunci), iar pe doctorul de familie nu l-am mai văzut de-un an, cînd am avut un abces la o măsea şi mi-a prescris ceva antibiotice.

Mă rad pe cap. Ăsta să fie secretul siluetei mele? Eu cred că da.
Comunic direct cu Universul!(:)) şi asta îmi ţine constant niveşlul lipidelor.
Cu toate astea, nu mă simt împlinit. Sunt în depresie. În criză, adică. Dilema caprei (dacă sunt animal, sau poziţie) mă frămîntă şi pe mine. Mă întreb la fiecare 60 de minute: Să mă duc, sau să nu mă duc la vot pe 30 noiembrie? Mă-ngraş dacă votez, sau slăbesc?

Oare, dacă îmi calc pe principii şi merg la sală, fac aerobic, trag de fiare, chestii de-astea la modă, îmi trece criza?
Dacă da, Americo, la sală cu tine!

Evenimente electorale

Pe maşina cea nouă a Codruţei Arvinte, candidat PRM pentru Parlament şi liderul filialei judeţene Bacău a PRM, un nesimţit adversar politic a scris cu galben urîtul cuvînt CURVĂ.
Domnişoara a făcut reclamaţie la Poliţiune şi întreg electoratul din oraş aşteaptă nerăbdător rezultatul anchetei şi rezolvarea acestei situaţii inadmisibile.
Drept represalii, postul Realitatea TV l-a ţinut pe sticlă aproape 2 (două!!!) ore pe senatorul CV Tudor care a vorbit aproape necontenit şi ne-a băgat minţile-n cap, atît nouă cît şi tuturor puşcăriabililor aflaţi într-o relativă libertate.
După acest monolog, e clar pentru toată lumea, că, odată ales preşedinte, tribunul va face dreptate şi în cazul de la Bacău.
La zdup cu criminalii şi cu vandalii de merţane!

BIATA SARAH PALIN

C-a învins Obama, mă bucur ca fraierul, n-am nimic de cîştigat, decît încă un pic de speranţă necesară să nu-mi sap vreo groapă în care să mă ascund pîn-la ultima suflare, sătul de mirosit fundul în sus al lumii.
De Mc Cain, mă doare-n cot, deşi mi-a plăcut că ştie să piardă.
Dar de biata Sarah, chiar mi-e milă. O muiere drăcoasă ca ea, merita America. Şi drăcoasă, şi arătoasă. Fostă Miss, absolventă de două universităţi, fostă primăriţă, actualmente
( prima femeie(!!!) guvernator a atatului Alaska, Sarah Palin e o înfocată adversară a avortului, dar , în schimb, ca şef al statului alaskian, a alocat sume importante pentru energia regenerabilă. Ca să vezi de ce-s în stare blondele în America!!!
Păcat de ea. Cum şi-a lăsat ea gubernia Alaska şi l-a susţinut pe moşneagul republican să nu se-mpiedice pe vreun podium, cum s-a războit ea cu negrimanu, acuzîndu-l că-i prieten cu teroriştii, ce momeală atractivă pentru electoratul feminin şi ce delicioasă pentru masculi...!
Merita un premiu de consolare, fie şi numai pentru că a rezistat acuzaţiilor cum că şi-ar fi înşelat soţul cu un prieten de familie, cum că bebeluşul ei ar fi de fapt fiul fetei ei de 17 ani, sau cum că ar fi spus că ea crede că "dinozaurii şi oamenii au trăit în acelaşi timp pe Terra, acum 6.000 de ani". Prezumptiva vicepreşedintă a Americii a mai fost şi victima unei farse, cînd un comentator de radio s-a dat drept Sarkozy şi s-a întreţinut minute în şir cu Sarah pe teme politice, în limba franceză, făcînd mare mişto de ea care nu se prea pricepe la politică externă.
Ce-o fi în sufletul ei acum, întoarsă printre zăpezile albe, după victoria zdrobitoare a lui Barrack Obama, numai ea ştie.



















Up date: sunt necesare mai multe amanunte despre sarah:
- vinovata de abuz de putere
(http://www.msnbc.msn.com/id/27105917/)
- nu stie ca Africa e un continent si nu o tara (http://www.newsweek.com/id/167581/page/2)
- nu stie sa spuna ce ziare citeste (google Katie Couric interviews)
(Mulţumiri lui dt. pentru commentul de pe FYT.)

AL 44-LEA, SUPREMUL

Am făcut o noapte albă. Am fost la Paris, la Londra, la Bucureşti şi, mai ales am umblat prin America. Am fost în toate locurile care-mi puteau confirma speranţa că lumea se poate schimba. La ora 5 şi 25, ora Bacăului, pe toate posturile a apărul bannerul cu textul la care visez de luni de zile : OBAMA A ÎNVINS!
E din nou America aceea pe care am iubit-o pentru westernurile ei, pentru "Un pas mic pentru mine, un pas uriaş pentru omenire!", pentru Andy Warholl, Kennedy, Marylin Monroe, Bernstein, Steinbeck, Golden Gate, Mount Rushmore. Pentru toate valorile ei, pentru felul în care ştie să renască, mereu învingătoare, care m-au entuziasmat în viaţa asta şi mi-au dat încrederea că, o dată şi o dată, va fi bine pentru fiecare fiinţă umană de pe planeta Pămînt.
Un negru l-a scos pe maimuţoiul imbecil din Casa Albă. L-au sprijint milioanele de americani de rînd pe care i-am văzut cîntînd, dansînd şi, mai ales zîmbind (ştiţi, zîmbetul ăla atitudinal, din toată fiinţa, din tot corpul, pe care numai americanii îl au) în aşteptarea noului Preşedinte.
L-am văzut şi l-am auzit pe Obama în primul lui discurs de învingător. A transmis cîteva mesaje simple, sincere, fără emfază. N-a promis răzbunări. A promis schimbarea Americii şi a lumii prin progres. A vorbit despre canniche-ul fetelor lui. Despre părinţii americanilor aflaţi în războaiele de peste mări, părinţi care nu dorm noaptea pentru că nu ştiu ce le aduce dimineaţa. A mulţumit. L-a felicitat pe concurentul lui, Mc Cain, şi a spus lucruri frumoase despre el. A fost un discurs decent, fără excese, realist, fără nici o vorbă de lemn.
A vorbit fluent, fără să ridice tonul, fără să arunce lozinci mobilizatoare.
Statele Unite - ţara tuturor posibilităţilor - face o nouă ofertă omenirii: decenţa.

HABEMUS REX - seminţe de bostan pînă la marea votare

Sunt surprins de lipsa de reacţie în presă şi pe bloguri la ditamai articoloiul din Libertatea cere dezvăluie că MS Mihai al României ar avea un fiu.
L-am cunoscut pe Măria Sa la Versoix, în 1992 şi mi-a lăsat impresia unui unui tată de fete. Tipicul acestor bărbaţi constă în cîteva trăsături de comportament absolut specifice: sunt mereu impecabil îmbrăcaţi, vorbesc încet, sunt calmi, au toate argumentele la îndemînă ca să convingă lumea că nu-i chiar aşa de rău să ai ca moştenitori numai fete, umblă tot timpul însoţiţi de nevastă şi, nu în ultimul rînd, se uită cu duioşie după orice băieţel zburdalnic. Nu mi-a trecut never prin minte ideea că regele nostru nereînscăunat ar fi putut avea un fiu. Poate că m-am înşelat.
M-am uitat atent la documentele din ziar. Par autentice. Dieter Stanzeleit (69 de ani) , un tip binecrescut nemţeşte, susţine în cartea lui "Regina pierdută" că este Nicolae Vasile, rădăcină de Hohenzolern, rezultat dintr-o primă căsătorie păstrată la secret atît de Rege, cît şi de către Securitatea Română. Care ştia tărăşenia. Că, cică, maică-sa, Nerissa Bowes-Lyon, rudă de sânge a reginei Elisabeta a Angliei, ar fi fost asasinată din ordinul lui Hitler, iar el, băiatul, acum un distins muzician, a fost crescut în Austria de o anumită doamnă Stanzeleit.
Cum dracu? Adică serviciile secrete comuniste ştiau că Regele nostru a mai fost însurat o dată, şi noi n-am învăţat la şcoală chestia asta pe lîngă fuga lui, cu nu ştiu cîte vagoane de aur?
Şi-apoi, că a stat pitulat 50 de ani, treacă meargă, dar după 90, domnul Nicolae Vasile (alias Dieter Stanzeleit) să tacă piscicol şi să nu-şi revendice obîrşia şi drepturile de moştenitor la tronul României, cînd era singurul candidat???
Şi numai ce se trezeşte Libertatea la o lună înainte de alegeri să scoată pe piaţă povestea.
Ca să aibă românul seminţe pînă se hotărăşte să plece la urnă.