AL 44-LEA, SUPREMUL

Am făcut o noapte albă. Am fost la Paris, la Londra, la Bucureşti şi, mai ales am umblat prin America. Am fost în toate locurile care-mi puteau confirma speranţa că lumea se poate schimba. La ora 5 şi 25, ora Bacăului, pe toate posturile a apărul bannerul cu textul la care visez de luni de zile : OBAMA A ÎNVINS!
E din nou America aceea pe care am iubit-o pentru westernurile ei, pentru "Un pas mic pentru mine, un pas uriaş pentru omenire!", pentru Andy Warholl, Kennedy, Marylin Monroe, Bernstein, Steinbeck, Golden Gate, Mount Rushmore. Pentru toate valorile ei, pentru felul în care ştie să renască, mereu învingătoare, care m-au entuziasmat în viaţa asta şi mi-au dat încrederea că, o dată şi o dată, va fi bine pentru fiecare fiinţă umană de pe planeta Pămînt.
Un negru l-a scos pe maimuţoiul imbecil din Casa Albă. L-au sprijint milioanele de americani de rînd pe care i-am văzut cîntînd, dansînd şi, mai ales zîmbind (ştiţi, zîmbetul ăla atitudinal, din toată fiinţa, din tot corpul, pe care numai americanii îl au) în aşteptarea noului Preşedinte.
L-am văzut şi l-am auzit pe Obama în primul lui discurs de învingător. A transmis cîteva mesaje simple, sincere, fără emfază. N-a promis răzbunări. A promis schimbarea Americii şi a lumii prin progres. A vorbit despre canniche-ul fetelor lui. Despre părinţii americanilor aflaţi în războaiele de peste mări, părinţi care nu dorm noaptea pentru că nu ştiu ce le aduce dimineaţa. A mulţumit. L-a felicitat pe concurentul lui, Mc Cain, şi a spus lucruri frumoase despre el. A fost un discurs decent, fără excese, realist, fără nici o vorbă de lemn.
A vorbit fluent, fără să ridice tonul, fără să arunce lozinci mobilizatoare.
Statele Unite - ţara tuturor posibilităţilor - face o nouă ofertă omenirii: decenţa.