Şmecher de Romania

La zece fix am intrat la finanţe să-mi plătesc taxele. Dă Doamne să nu fie coadă. Trei ghişee deschise. Bună treabă. La unul sunt şase oameni la rînd, la al doilea sunt patru, la al treilea sunt două babe şi-un tip solid, ras pe cap, cu ceafa din trei valuri de grăsime. Mă aşez în spatele lui, la juma de metru distanţă. Baba tot cere explicaţii funcţionarei. Cinci minute şi pleacă boscorodind. Baba doi, grasul în costum şi cu mine, înaintăm cîte juma de pas. Baba doi bagă nişte hîrtii prin ghişeu. Iar încurcături între cetăţeană şi reprezentanta statului. Că de ce-i atît şi nu atît. Că anul trecut a fost mai puţin. Că da, dar vi s-a mărit pensia. Că şi ce, voiai să mor cu un milion pe lună? Că să aducă baba cuponul de pensie. Că uite cuponul, cucoană. Că nu-i valabil, tre să fie de luna asta. Că da ce, nu-s tot io? Uite boletinu! Că. Şi tot aşa. De zece minute eu şi solidul ne mişcăm de pe un picior pe altul. Haideţi, doamnă, eliberaţi ghişeul, c-aşteaptă oamenii. S-aştepte, nu plec de-aici pînă nu mă lămuresc. Şi să nu fii obraznică, că mă duc la primar, că de-aia l-am votat!
Mă uit la ceas: zece jumate. Fac treişpe-paişpe, aveam o întîlnire la ora asta. Scot mobilul, sun, mă scuz, întîrzii juma de oră, nu te superi!
Bărbatul din faţa mea o zbugheşte la ghşeul al doilea, liber între timp. Mai înaintez un pas spre ghişeu. Taci că-i bine, după încă zece minute, baba pleacă să ceară audienţă la primar şi eu achit impozitul.

O iau la fugă spre maşină. Mă gîndesc că am avut noroc, că am găsit loc. Şi ce loc. Chiar în parcarea băncii de vizavi am lăsat-o pe Bombonica, cu botul spre zid. O văd. E acolo, neagră şi strălucitoare. În spatele ei, un Suzuki răpănos, plin cu saci de nu ştiu ce. Cu număr roşu, deci proaspăt adusă din vest. N-am cum s-o scot pe Bombonica pe lîngă el. Mă-nvîrt degeaba pe lîngă jaful japonez, nu-i nici o soluţie să plec de-acolo pînă nu apare boul, imbecilul, cretinul, nesimţitul, dobitocul, împuţitul, idiotul, şi crucea şi dumnezeii şi paştele şi pizda mamii lui care l-a făcut. Şi de la capăt: boul, imbecilul, cretinul, nesimţitul şi tot tacîmul. Şi ţigară de la ţigară. Hopa, maşina Poliţiei Comunitare. Uite domle cum a parcat ăsta, zic, îl vedeţi? Stau de douăzeci de minute şi mă grăbesc! Faceţi ceva!
A, zice un galonat, păi ie maşina lu domnu Vajnic. Lucrează la Primărie, la camera 57 sau 58!
Iote, Vasile, i-ai văzut maşina lu şefu? Luni şi-a adus-o din Germănica! Faină, japoneză! 600 de euro!
E 11 şi-un sfert. Apare domnul Vajnic. Să trăiţi, s-o purtaţi sănătos.
Eu numai cît nu explodez. Omul mi-o ia-nainte: Scuzaţi, n-am vrut să stau aşa de mult!
Să-l mai înjur? Nu-l mai înjur. Îi urez să-i meargă maşina pînă se strică. Încă o zi.
P.S. Cam asta era situaţia, dar aici am pus o Dacie, ca să nu-l fac de rîs pe mitocan.