LOGAN LA MUZEU

In parcarea muzeului Hermitage, mindria noastra nationala care merge, cum zice Base, mai bine ca guvernul, celebrul papuc LOGAN, cu numere de Elvetia.

Un test tare

Azul m-a invitat să-mi testez inteligenţa. Am făcut-o, n-a fost prea greu.
Pentru voi care mă vizitaţi o să fie floare la ureche, deoarece sunteţi mult mai deştepţi ca mine.

0D474 1N7R-0 21 D3 V4R4, 574734M P3 PL4J4 0853RV4ND D0U4 F373 70P41ND 1N N151P, 151 D4D34U 53R105 1N73R35UL C0N57RU1ND UN C4573L D3 N151P CU 7URNUR1, P454J3 53CR373 51 P0DUR1. C4ND 3R4U P3 PUNC7UL D3-4 73RM1N4, 4 V3N17 UN V4L, D157RU64ND 707UL, R3DUC4ND C4573LUL L4 0 6R4M4D4 D3 N151P 51 5PUM4…. M-4M 64ND17 C4 DUP4 4747 3F0R7, F373L3 V0R 1NC3P3 54 PL4N64, D4R 1N L0C D3 4574, 4L3R64U P3 PL4J4 R424ND 51 JUC4NDU-53, 51 4U 1NC3PU7 54 C0N57RU145C4 UN 4L7 C4573L; M1-4M D47 534M4 C4 4M 1NV4747 0 M4R3 L3C713: D3D1C4M MUL7 71MP D1N V1474 N0457R4 C0N57RU1ND C3V4, D4R C4ND M41 74R21U UN V4L V1N3 51 D157RU63 707, C3 R4M4N3 3 D04R PR1373N14, 6R1J4 51 M41N1L3 4C3L0R4 C3 5UN7 C4P481L1 54 N3 F4C4 54 5UR4D3M.

Dacă l-ai citit şi-ai înţeles povestea, IQ tău e de invidiat, mai ales în weekendul care începe azi.

VERDE DE PARIS

Pe strada Pitar Moş, colţ cu Arthur Verona, se află o clădire superbă în curtea căreia, la începutul anilor 90 făceam coadă pentru viză în mult rîvnita Elveţie. Consulatul cantoanelor s-a mutat şi, în locul lui, funcţionează de vreun an Centrul de Design Europa Centrală al Grupului Renault. Carevasăzică aici se proiectează modelele mărcilor Renault, Nissan şi Dacia.

Deoarece clădirea e complet înconjurată de betoane, francezii au plasat în jurul ei fîşii de plastic, simbolizînd fire de iarbă.

Dacă n-ai pîine, e bun şi cozonacul.

ARIANE ŞI-A GĂSIT BACĂUL

Printre marile catastrofe contemporane profund combătute în presă (criza, guvernul ambidextru, vedetele de carton, europarlamentarii de carton, gripa de porc, etc.), existenţa noastră tinde să devină o ştire oarecare. Na, c-am zis-o!
IMU - Intreprinderea de Maşini-Unelte din Bacău era, alături de Uzina de Avioane, una dintre marile mîndrii ale oraşului, pînă în 1990. Tehnologizată la ultimul răcnet al epocii, realizatoarea primei benzi de producţie robotizate, posesoarea celei mai mari maşini de prelucrare prin aşchiere din Sud - Estul european, cu specialişti şi inventatori unul şi unul, IMU a fost vîndută unui consorţiu american, care i-a schimbat denumirea în World Machinery Works. O vreme nu s-a mai auzit nimic de ea.
Dar azi, dau peste o ştire pe flux despre WMW Bacău: La proiectarea si realizarea navetei europene Ariane 5 participa si World Machinery Works, din Bacau, care va produce piesele de mari dimensiuni (pînă la 6 m diametru!!!) pentru vehicolul spaţial. (Trec uşor peste imbecilitatea celui care a scris textul informaţiei şi care nu are habar că o piesă nu poate fi, în realitate, decît tridimensională.)
Nu că m-aş alege cu ceva din povestea asta, dar trebuie să recunosc că mi-e mai bine cînd aud de bine de Bacău.

CE MAI NOU PRIN BUCALE

Evenimente zilei în Capitală au fost două:

1. Un spectaculos incendiu izbucnit la terasa unui bloc in constructie lîngă Amzei (fum la greu, trei maşini de pompieri, puliţie, cască-gură) - fără de urmări importante.

2. O şi mai spectaculoasă întîlnire Năvălitor - Varanus, care a constat într-o plimbare prin mizeria Centrului istoric, o bere la Amsterdam ( care nu mai e ce-a fost, au dispărut mobilele alea superbe de secol 19, în schimb s-au îngroşat preţurile) şi descoperirea unui ciudat artist moldovean talentat, Valeriu Schiau, (care pictează copii şi oameni mari care, în loc de gură au biberoane sau trompete, semn că rămînem bceo jîzni detei - toată viaţa copii).

Apoi am vrut să mai radem una la Cafeneaua "Sala de lectură" a Teatrului ACT de pe Victoriei. Faină ambianţă, dar nu se fumează şi totul e sans alcool. Şi concertul de jazz era mîine. Aşa că am eşuat la Harbour, în Amzei, bîrfind-o tot timpul pe Rebelyel şi, din cînd în cînd, imaginîndu-ne-o şi pe Cireaşa care se dă cărnoasă. Programînd o tacla reală între persoane mai mult virtuale.

Fnalul evenimentului a fost ăla că, fiind amîndoi băcăuani serioşi, pe la zece jumate, ne-am retras ambasadele, după ce am analizat tare de tot de ce-arată atît de groaznic fosta superbă Brigitte Bardot ( văzută aseară în filmul La Meprise, pe TVR Cultural - ştiu că nu vă uitaţi de ocupaţi ce sunteţi :)-, făcut de Goddard în 1963, cu legendarul Fritz Lang). Şi, în general, de ce îmbătrînesc femeile atît de urît în timp ce noi rămînem frumoşi pînă la moarte, asta a fost tema. Am încercat să-i demonstrez cu argumente că femeile ne sunt superioare dintr-o mie de puncte de vedere, dar pune-te cu Năvălitorul Misogin, dacă vrei să vezi rezistenţă...

Na, cam astea au fost evenimentele care au marcat profund viaţa bucureştenilor în această zi de miercuri. Ca să ştiţi.

ANDO BUCALE

Că-i duminică seara, mă gîndesc şi eu ca omu, ce fac mîine. Mîine e luni. Păi, dacă am noroc să dorm, mă trezesc pe la şapte. Îmi fac igiena corporală, nu? Cafeaua, în număr de două. Ţigări 3-4. Bagajul pentru cîteva zile. Să nu uit sidiurile Queen, Yanni şi My Brightest Diamond (de care n-aţi auzit, că prea-i de tăiat venele pe lung, dar asta-i starea). Împachetez laptopul fujitsu şi-l duc la reinstalare că mi l-a virusat Andreea Dragomirescu cu messul ei de căcat "who is your daddy". Las că şi de la mine a plecat porcăria de throat la vreo 300 adrese de mail, fără să mă întrebe. Pe la 9, zic, mă urc în frumoasa, superba, bruneta Lacetti de Chevrolet şi o iau, pîş pîş cu 180 la oră spre Bucale. Mă aşteaptă o săptămînă de groază.
Vreţi lista? Apăi, tre să mă întîlnesc cu Ghiţă Turda, cu Beligan, cu Claudiu Bleonţ, cu Mircea Vintilă, cu Irina Loghin, cu Rodica Tapalagă, cu Albulescu, Dinică, Radof, Olga Tudorache, Ion Lucian. Şi mai am pe listă vreo zece de acelaşi calibru. De ce? Păi toţi împlinesc vîrste rotunde în 2009 şi am avut iscusita inspiraţie să fac o revistă cu interviuri cu marii artişti la vîrste rotunde. Totul se plăteşte. Bucuria de-a vorbi cu ei mă costă o groază de timp, ca să nu mai spun cîţi nervi. Că fiecare dintre ei are fiţe specifice. Unii zic da, dar nu acum, alţii-s bolnavi, alţii-s în turneu, etc. Dar, repet vorba lui Cimpoeşu Petre, totul a fost frumos şi nimic nu m-a durut.
E mişto.

A, şi-n drum, la Urziceni unde pun benzină de obicei, sper să NU dau de domnişoara asta:

- Ma scuzati... de care benzina aveti?
- De 98 si de 95, nu vedeti?
- Ba da... dar de anul asta aveti ceva?!

Buuuun. Cam asta-i. Deci, questa settimana, ando Bucale!

ANIHILAREA STRATEGIEI DE GAZDĂ

Ileana Pătraş este prezenţa aceea încîntătoare de la Realitatea TV, cea cu o voce caldă şi seducătoare, cu frunte înaltă şi cu ochi iscoditori, în spatele cărora bănuieşti o minte de om deştept. Ei bine, pe http://www.fuckyoutovarasi.blogspot.com/ am dat de vestea că tipa s-ar fi măritat. Cu un oarecare Cosmin Alexandru. Scuzaţi, nu ştiam, dar nici n-am sucombat că. S-a întîmplat deja pe 22 Oct 2008. El cică e specialist în STRATEGIE, şi ocupă de vreo 12 ani o funcţie importantă într-o mare multinaţională. Mutra lui nu spune mare lucru. Dar ce scoate băiatul ăsta din el, e de reţinut. Iată un citat:

"Apropo de cuvântul strategie, nu ştiu dacă vi se întâmplă şi unora dintre dumneavoastră, dar eu, de multe ori, când îl tastez, scriu mai întâi startegie şi apoi corectez şi scriu strategie. Am încercat să interpretez inversiunea şi nu pot decât să-mi imaginez că, în mintea mea, startul şi strategia sunt în acelaşi loc. Adică nu prea pot începe ceva dacă nu am în faţă, cât de cât, o hartă a drumului pe care vreau să merg, unde vreau să ajung şi cam ce e de jur împrejur.

Dar când mă uit în jur, în viaţa publică românească, nu prea văd mulţi care să meargă cu harta. Cred că sloganul nostru de promovare externă “România – mereu surprinzătoare” de aici vine: nu ştim niciodată unde o să ajungem, doar că, fiind structuri optimiste, încercăm să ne bucurăm de fiecare dată de surpriză.

Pe de alta parte, nici nu e aşa de surprinzător că nu ştim unde vrem să ajungem, pentru că, în ultimii două mii de ani, noi nici n-am vrut să ajungem nicăieri. Am vrut doar să stăm liniştiţi pe loc. Dar n-am putut, pentru că a trebuit să ne apărăm în continuu de cei care, având hărţi, vroiau să ajungă aici sau să treacă pe aici.

Asta e o dilemă de substanţă: cum poţi motiva un popor să-şi facă o strategie, iar am scris startegie, ca să ajungă undeva, dacă el vrea doar să stea pe loc. Când învăţăm de mici că cea mai mare calitate a noastră e că suntem ospitalieri. Adică îi primim bine pe cei care au un drum." (http://www.erudio.ro/ro/media/video/index.shtml)

Bravo, musiu! Deci ştii care-i cauza. Acu o ai şi pe Ileana Cosînzeana. Ce-ar fi să laşi teoria şi să treci la fapte? Ia zi-ne şi nouă strategia optimă să vrem şi noi să ajungem undeva?

VREM ŞI NOI ÎN BELIGANIA

Pe 14 decembrie, RADU BELIGAN împlineşte 90 de ani. Maestrul a afirmat că trăieşte în "Beligania", un univers pe care l-a inventat.

Trăiesc de 50 de ani în această insulă pe care am botezat-o cu acest nume, înconjurat de familia mea şi de oamenii pe care îi iubesc. La adăpost de ignoranţa care, afară, vorba lui Tristan Bernard, face mereu progrese. Unde nu răspund niciodată personal la telefon şi unde nu deschid televizorul, pentru că sunt un om paşnic şi mă gândesc mereu la obiceiul medieval de a-i spânzura pe toţi aducătorii de veşti proaste. Dar nu ştiu cât va dura Beligania. Pe blocul în care stau este afişată ostentativ o imensă bulină roşie, care ne avertizează că zilele noastre sunt numărate.




Aveţi blocul şi împrejurimile în foto. Nu seamănă de loc cu Beligania. Dar în Beligania, mi-ar plăcea să trăiesc, de aceea, i-am trimis Meastrului următoarea scrisoare:

DRAGĂ MAESTRE RADU BELIGAN,

De la bun început, vreau să vă rog să-mi permiteţi să mă stabilesc şi eu în Beligania.
Din câte ştiu, această insulă are o climă nici prea caldă, nici prea rece, cerul ei nu-i nici prea senin, nici prea înnorat, nu-i la capătul lumii, ci chiar colea, aproape. E un loc binecuvântat unde fiecare face ce-i place. Singura regulă pe care trebuie sub jurământ s-o respecţi, este cea a bunului simţ. Am aflat cum stau lucrurile. Acolo totul este adevărat. Şi zâmbetul şi durerea. Acolo, dragostea şi credinţa nu se pot învăţa şi nici harul nu poate fi imitat. Ori le ai de-acasă, ori, dacă nu le ai, nu poţi cere viză în Beligania.
Eu zic, Maestre, că am învăţat să iubesc şi să cred. Poate chiar mai mult decît ar fi trebuit. Rămâne să vă convingeţi. Nu ştiu dacă faptul că am învăţat să şi sper, o să mă ajute să obţine viza mai repede. Însă, ar trebui să ţineţi seama că îndrăzneala mea se bazează pe speranţa pe care, de-acolo, de pe scena de unde vă ştiu, mi-aţi dat-o timp de peste şaptezeci de ani. Când era mai înnegurată zarea, când se terminau merindele şi apa, când era al naibii de frig, cuvintele rostite de Dumneavoastră mi-au mai dat puterea să sper.
Legile spun că în Beligania sunt primiţi numai cei pe care-i iubiţi. În nenumărate rânduri aţi declarat că trăiţi pentru Publicul Dumneavoastră. Şi eu sunt Publicul Dumneavostră, domnule Beligan.

De aceea, vreau acum să mă împroprietăriţi cu un colţişor de Beligania.
Îmi închipui ce minunat e să fii la adăpost de ignoranţa care, afară, vorba lui Tristan Bernard, face mereu progrese. Să-mi daţi şi mie o bucăţică de pământ. Să trăiesc măcar o vreme, cât o da Dumnezeu, acolo unde nu eşti obligat să răspunzi personal la telefon şi unde nu trebuie să deschizi televizorul, pentru că eşti un om paşnic şi te gândeşti mereu la obiceiul medieval de a-i spânzura pe toţi aducătorii de veşti proaste. Cel mai mult, mi-ar plăcea să respir aerul acelui loc, pentru că acolo Cuvîntul şi Tăcerea sunt drămuite cu înţeleaptă măsură.
Da, ştiu că nu aveţi habar cât va dura Beligania.
Dar şi încă o zi, dacă mai am de trăit, tot vreau să emigrez în insula Dumneavoastră.
Îmi asum această bucurie. De a trăi şi de a dispărea odată cu insula pe care Dumneavoastră aţi numit-o Beligania.


Vă mulţumesc. La mulţi ani!

ÎNVĂŢAŢI, ÎNVĂŢAŢI, ÎNVĂŢAŢI!

Triplul îndemn din titlu era vizibil deasupra tuturor tablelor din toate clasele şi din toate şcolile din România cînd eram eu elev. Era atribuit lui V.I.Lenin, supranumit "părintele popoarelor", creatorul Uniunii Sovietice şi implementatorul revoluţiei comuniste pe pămînt. De cîte ori dădeam de panoul cu aceste înţelepte cuvinte, mi-l imaginam pe marele gînditor cum spune blînd primul învăţaţi unor copilaşi care abia se duc prima oară la şcoală. Apoi, cu o vărguţă în mînă, în faţa unor găligani de clasa a opta, ridică tonul: bă, învăţaţi! Iar, la ultimul învăţaţi, mi-l închipuiam pe Lenin ameninţînd cu un par sănătos anul patru dintr-un liceu.
Primăria Bacău premiază, CU BANI, cîteva sute de învăţăcei cu rezultate remarcabile la învăţătură şi la concursuri naţionale, internaţionale şi la olimpiade. Un gest de luat în seamă, mai ales că se repetă, an de an.
În tensiunea pregătirilor avenimentului la care am onoarea să fiu amfitrion, mi-a venit un gînd: ce-ar fi să încep manifestarea spunînd în loc de: Dragi elevi, vă aflaţi aici pentru că sunteţi elita şi pentru a primi răsplata binemeritată a muncii voastre, bla, bla, bla..., Dragi viitori locuitori ai Canadei, Statelor Unite, Franţei, Italiei, Germaniei, etc... Luaţi-vă diplomele şi banii, tuliţi-o repede acasă şi învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi ca să aveţi un minunat viitor în lumea largă, primitoare şi bine plătitoare de dincolo. Întoarceţi-vă şi cumpăraţi ţara asta, oricît ar costa, dacă o să mai aveţi ce, şi administraţi-o aşa cum vă dictează minţile voastre strălucite...
Dar nu, n-am să spun asta. Copiii nu trebuie să ştie chiar toate necazurile dintr-o familie.
N-o să le umbresc clipa de glorie şi bucuria cu dezamăgirile mele. Ei n-au nici o vină că eu (noi) am sperat mai mult decît s-a putut.
Premianţii de azi sunt la vîrsta viselor şi a speranţei. Iar tabloul lui Lenin a dispărut de mult.