GHID DE CONVERSAŢIE FEMEIE-BĂRBAT

Pentru că femeile vin de pe Venus, iar bărbaţii vin de pe Marte şi, de aceea, una vorbim şi alta ne-nţelegem, şi deoarece uichendurile în doi sunt din ce în ce mai greu de suportat (şi, iaca, iar e duminică), vă pun la dispoziţie un ghid de conversaţie femeie-bărbat, din care fiştecare să priceapă ce-o putea.

FEMEIA TRADUCERE

Da = Nu
Nu = Da
Poate = Nu

Nu-i nimic… = Tîmpitule !!!

Imi pare rău = O să-ţi pară rău!!!
Ne-ar trebui = Eu vreau
Fă cum vrei! = O să plăteşti cu vîrf şi îndesat!
Hotărăşte tu! = Hotărîrea cea bună ţi-am spus-o deja!
Trebuie să vorbim = Iar trebuie să te critic
Bineînţeles, fă cum vrei = Nu vreau sub nici o formă să faci asta!
Nu sunt suparată = Bineînţeles ca sunt supărată, boule!
Ai un aer atît de macho… = Ar fi cazul să te bărbiereşti.
Cum de te porţi aşa frumos ?= Iar vrei să facem sex ?

Aş vrea perdele noi = Vreau perdele, covoare, mobilă şi tapete noi.
Mă iubeşti? = Am trecut pe la magazinul de bijuterii, să-ţi spun ce mi-a plăcut?
Cît de tare mă iubeşti? = Am dat-o-n bară. Am lovit maşina!

Imaginea de sus:

Fabrice Rehel - Femme Debout Homme Couché / Woman Up Man Down - 2007

Price : 160 EUR / 228 USD

MOGULUL TRISTEŢII

A mai apărut o problemă în viaţa mea. Azi am constatat c-am luat-o razna de-a binelea, de vreme ce, în loc să mă tăvălesc pe jos de rîs, sunt atît de trist.

Că motive să fiu bine dispus am avut cel puţin trei:

1. Becali (în emisiunea lui Măruţă): " Îţi dau mieluconară!"

2. Definiţia şahului: Este cutia de lemn din care Băsescu scoate piesele ca să joace table.

3. La alegerile trecute am mîncat şi am băut. La astea prezidenţiale care vin, aş fute ceva.

PRIMA SCRISOARE CĂTRE TATA

Dragă tăticule,
Nu ştiu dacă acolo unde eşti ai semnal. Dar cred din toată inima că îngerii ăia care au grijă de tine acolo, te-au învăţat ce-i aia explorer, google, blog şi toate chestiile astea prin care comunicăm noi acuma, în 2009. Şi cred că eşti la curent cu ce fac şi cum îmi merge. Ai văzut că de cîte ori am fost pe la Sfîntu Spiridon, am aprins cîte-o lumînare, două, să ai lumină. Ţi-am mai zis cîte una, alta despre mine. Nu ştiu dacă ai auzit, că eşti cam departe, dar am evoluat mult, mi-am luat şi GPS, ca să nu mă rătăcesc. Am şi hands free şi detector de radar, ca să nu plătesc amenzi la miliţie. Află despre mine că am să fiu bunic prin august şi tu străbunic. Te-ai fi înţeles oare cu şmecherul ăsta care acum e la clocit, în burta Norişoarei? Cum adică, tu credeai că-i fată? Păi, n-a fost vorba că noi, ăştia, din stirpea ta, facem numa băieţi?
Eu sunt tot în tabăra aia unde m-ai lăsat şi în care băieţaşii de ne conduc fac tot felul de experimente. În politică n-am intrat, că nu ţi-ar fi plăcut. Dar rezist, deocamdată.
Ca să schimb vorba, că tot n-am feedback, în ultima vreme mai tot timpul mă izbesc de tine pe-aici, pe pămînt. Ba că îndrept vreun cui ruginit, ba că mă trezesc plantînd vreo floricică mai la soare, ba că mîngîi gutuiul cel mic care anul ăsta a făcut vreo 12 fructe, mai tot timpul mă gîndesc la tine şi la ce-mi spuneai degeaba cînd eu nu înţelegeam nimic. Ieri am făcut un ferăstrău nou dintr-unul vechi. Am reparat hidroforul, am cosit livada, am făcut corectura la revista pentru Arşinel. Şi am mărit terasa cu forme curbe. Cam cum ai făcut tu la casa de la Comăneşti, fără să ştii că erai în normele lui Le Corbusier.
Şi, să mă scuzi, nu m-am dus să votez.
Cred că ai aflat, că doar voi acolo sunteţi sus şi vedeţi tot, că noi, aici, o vom duce foarte bine. O ducem într-o veselie. Păi dacă totu-i un pamflet, nu tre să rîdem?
De fapt, ne ducem de rîpă.
Mi-e tot mai dor de tine şi de mirosul de lemn. Abia aştept să ne revedem.
Fii tare. Totul e-n regulă.

Cu drag,
Băiatul tău.

Fii mai blînd cu noi, Doamne!

Pe buzata de EBa am auzit-o cu propriile mele mijloace auditive - scăriţa, ciocănelul şi trompa lui Eustache - spunînd: Mă duc la Bruxelles şi am de gînd să iau nişte luări de cuvînt care să convingă UE că merităm muuuult mai mult.

Această frază face parte dintr-un interviu plin de poncife, agramatisme, succesuri şi semidoctisme care-l fac pe Vanghelie să tremure de ciudă că pierde primul loc de prost din ţară. Nu mai zic de Becali, că s-a retras sub supraveghere.

LE AM CU LIMBILE

Provin din mamă moldoveancă şi tată oltean. Ce fel de creier oi fi avînd, sau poate de la ureche mi se trage (muzicală), că, dacă am un ardelean lîngă mine, în cam zece minute vorbesc fix ca el, cu accentul specific de Cluj sau Sibiu. Tot aşa, în Craiova, folosesc perfectul simplu de parcă aş fi născut acolo, de se miră oltenii cînd le spun c-am crescut în Moldova. Cît despre timpul pe care-l petrec în Capitală, n-am avut niciodată vreo problemă să mă bănuiască cineva că nu-s bucureştean get-beget.
Cel mai ciudat lucru mi s-a întîmplat prin 93, cînd am însoţit, ca jurnalist, un grup folcloric la Minsk. Eu am făcut limba rusă cu un profesor care, din primcipiul misogin că masculii sunt superiori femelelor ( hei, io nu-s de acord cu această teorie mprofund misogină!!!!) ; punea băieţilor nota zece dacă răspundeau la întrebarea “Kak tebia zavut?” - ca veut dire “Cum te cheamă?”
Pînă-n Belarus eram convins că nu ştiu nici să cer apă în limba lui Esenin. Ce credeţi? După o zi de stat printre ruşi, vorbeam fluent cu ei! Cuvinte pe care jur şi acum că nu le-am ştiut vreodată, ieşeau la iveală de prin colţurile memoriei, ba chiar şi verbele le conjugam corect. Sigur, erau şi cuvinte pe care nu le pricepeam, dar, prin întrebări, mă desluşeau convorbitorii.
Şi-n Italia mi s-a întîmplat un lucru similar: am ţinut un speech şi am acordat interviuri unei televiziuni în italiană, de mă minunez şi acum cînd le revăd.
Chestia e că, în România, dacă e să vorbesc cu un rus sau c-un macaronar, ba chiar în franceză (limbă în care am şi scris ca stagiar la un jurnal în Elveţia!), mi-e îngrozitor de greu să-mi găsesc cuvintele şi să le pun într-o propoziţie!
O fi patologic?

BAIA DE DUMINICĂ

Dacă n-aţi avut nici o bucurie pe ziua de azi, vă ofer gratis posibilitatea să-l admiraţi pe Domnul Cuchi. Domnul Cuchi este o fiară periculoasă, surprinsă acum într-un moment de meditaţie profundă. Are pe el un milion de pături, deoarece tocmai a făcut baie şi trebuie să-i fie cald. Deşi pare liniştit, vă pot asigura că vigilenţa îi este la fel de trează iar simţul datoriei îl domină şi în această stare de relache temporar. Foarte temporar.

MUIE DE STAT DE LA LOTO

Georgiana Oana Stănilă (mailto:gostanila@gmail.) e doctor în economie, cu lucrări ştiinţifice importante. S-a apucat să cerceteze de ce mizele mari de la Loteria Naţională se cîştigă doar cu ocazii importante: alegeri, sărbători, evenimente politice. Ce-a aflat de domeniul incredibilului. Cică tragerile Loto, cu toată marea comisie de valdare, cu toată transmisia în direct pe TV, cu transparenţa afişată, sunt trucate cum vrea muşchii lu ăla care decide cum cînd şi cine să ia potul. Băi, suntem nebuni? Toţi? Mai credem în ceva corect pe lumea asta? Nu mai bine ne uităm pe OTV???

Academia de Studii Economice
Catedra de Contabilitate, Audit si Control de Gestiune
LOTO - ŢEAPA NATIONALĂ

Potul de 10 mil euro a declansat isteria "Loto 6/49" in Romania ! Tot romanul, impatimit al jocului sau din contra jucator de ocazie, a inceput sa viseze la marele premiu. La OTV s-a facut o cheta de 137000 euro pt "marele bilet" de 23 de numere! Ce e bine ca odata cu isteria asta s-au declansat si adevarate anchete mediatice in legatura cu corectitudinea jocului! Foarte multa lume injura OTV-ul, de multe ori pe buna dreptate, dar cel putin, de data asta au gasit probe care dovedesc clar ca loteria poate alege numerele castigatoare dupa bunul plac! A fost suficient ca directoarea agentiei nationale sa pronunte numele "Editec" (compania care produce suflanta, bilele si softul aferent) ca telespectatorii sa intre in rolul de detectiv. Si s-au descoperit lucruri extrem de interesante! Pe site-ul Editec puteti afla ca in interiorul fiecarei bile din cele 49 exista o tablita de indentificare cu un cod format din 22 cifre, asa numitul ARS , cod ce este citit de suflanta si apare automat in calculator! Deasemenea, toate cele 49 de bile trebuie sa apartina aceluiasi set se bile. In caz ca, una sau mai multe bile apartin unui alt set de bile, acestea nu sunt recunoscute de suflanta! Alt element foarte important! Fiecare bila inainte de a fi introdusa in suflanta trebuie sa fie verificata cu sistemul producatorului. Acesta are 3 inele prin care trebuie sa treaca fiecare bila. Primul inel citeste bila sa fie din acelasi set cu celelalte, inelul al doilea verifica dimensiunile si al treilea greutatea! Acuma. Ce a pezentat Loteria Romana ? Mai multe televiziuni au aratat cum se cantaresc bilele. Cu un cantar, obisnuit, de bijutier!!! Si atunci se nasc mai multe intrebari. De ce asa si nu cu aparatul producatorului, care evident, le-a fost livrat impreuna cu suflanta? De ce nu a fost prezentat si acest sistem? De ce nu s-a mentionat ca suflanta poate identifica orice bila? Are Loteria Romana ceva de ascuns? Pai are! Iata cat de bine este pus la punct sistemul. Imaginea alaturata ne prezinta ce apare pe calculator in momentul cand bila trece prin primul inel al sistemului de verificare! De la anul de fabricatie pana la culoare si setul de bile din care face parte! Atentie! Daca bila nu face parte din acelasi set cu celelalte nu poate trece de primul inel! OK. Loteria Romana a aratat ca are doua seturi de bile. Deci daca sa spunem in suflanata sunt introduse 6 bile din setul 1 si 43 din setul 2, cele 43 de bile din setul 2 nu au nici o sansa sa iasa, pt ca nu sunt recunoscute de suflanta! Si ca si cum toate astea nu erau suficiente, bomboana pe coliva o pune chiar producatorul sistemului. In cartea tehnica a masinariei, producatorul precizeaza ca softul poate controla jocul! Cu alte cuvinte masinaria asta poate juca corect sau nu, in functie de cum decide Loteria Nationala ! Asta poate ca explica mai bine de ce poturile mari din istoria loteriei s-au castigat doar in momente de sarbatoare (alegeri, Paste, Craciun sau Revelion)!

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICECATEDRA DE CONTABILIATE, AUDIT SI CONTOL DE GESTIUNE
Lect.univ.dr. STANILA GEORGIANA OANA

De ce nu fumau vikingii

M-am prins azi, cînd am probat un coif original de viking.

Poţi doar să vezi prin două fante subţiri şi să auzi ca dintr-un butoi, păsăritul ciripelelor. Cînd să tragi ţigară, pauză. Pe unde?

Plus că, la ora aia, nu se prea auzise de tutun.

Mă urăsc, deci exist

Urăsc blogerii care postează o dată pe săptămînă. Mă urăsc. Rareori mi-a plăcut de mine în viaţa asta, dar acum, în calitate de bloger, am atins culmea propriului meu dispreţ.
Ca şi Paştele, Întîi Maiul a fost plin de "distracţii" pentru cretini. Un popor întreg " s-a bucurat de vremea bună, de mici, bere şi de petreceri la iarbă verde sau în cluburi de fiţe". Repoteri cretini ne-au prezentat vox populi de la imbecilii bîlbîiţi ai neamului într-un mare fel.
Pur şi simplu n-am avut nimic de comentat vreme de o săptămînă, anostă, ca mai toate.
Borală de măgării se întîmplă în ţara asta care pare ieşită de sub ochiul lui Dumnezeu şi scăpată complet de sub control. Chiar nu mai găsesc nici un haz în nimic. Preşedintele nostru jbate joc de legi, televiziunile regretă că gripa de porci n-a ajuns în România, candidaţii la prezidenţie sunt de tot rahatul, Becali nu mai are haz nici ca berbec în turmă. A mai venit şi împrumutul de douăj de miliarde pe care ăştia or să-l topească pe căcaturi. Ce să comentezi? Şi dacă, ce?
Mă urăsc şi pentru că am început să regret că am crezut în schimbare. că am crezut că revoluţiunea de-acu 20 de ani va împlini speranţe, ne va face mai oameni.
Aseară mi-a fost ciudă să constat că cei doi Ceauşescu s-au comportat extrem de demn. Era, pe OTV - sub excitantul titlu "Pentru prima oară, dovezi că Elena şi Nicolae Ceauşescu trăiesc". Bineînţeles, n-a fost nimic nou, şi nici o dovadă. (E genial Diaconescu în captarea audienţei!) Am revăzut a suta oară procesul loviturii de stat şi filme tendenţioase cu bogăţia în care, chipurile se scălda familia care a condus România 25 de ani. Ce să zic?
Atunci mi-am dorit să fiu eu ăla care apasă pe trăgaci. Acum, m-aş mai gîndi.
Mă întreb ce-ar recita Băse înaintea execuţiei.
Ar fi în stare să spună două versuri memorabile, aşa cum a făcut Ceaşca noastră preaiubită?

RĂZBUNARE ÎN CAZ DE MUIE

Pentru cei care se trezesc că iau muie fără să-şi dorească, un moroşan di cela coios numa ce-o găsit o cale de răzbunare la care şoha nu m-aş fi gîndit. Cînd primit-a nişte groaznice facturi umflate pentru întreţinere, cetăţeanul s-o dus frumuşel la bancă ş-o schimbat patru milioane în monezi de zece şi de 50 de bani. Cu patru săculeţe de metal în mînă, numa ce s-o prezentat la asociaţia de locatari şi i-o pus pe tejghea. No, ăştia-s banii, numa de vedeţi de-s tăţi!
Normal că ăia or înebunit. Le-o luat vreo cîteva ceasuri să-i numere.
No, amu asta le-oi face şi io la escrocii ăştia de la Eon Gaz. Că pe februar mi-o ars două facturi de vreo opt miloane, de parcă centrala mea care-ncălzeşte trei camere mari şi late, ar fi centrală de cartier.
Că, dacă-i vorba să iau muie, măcar să-mi placă, nu?

Un pod plictisitor de trainic

O ştire uluitoare vine mereu pe neaşteptate. Şi de-aia te uluieşte. Adică te lasă mut. Păi, cînd tu răsfoieşti căscînd la greu presa sibiană şi nu-i nici un titlu pe care să ţi se oprească ochii, deodată, hopa, îţi sare somnul: nişte ţăcăniţi de la Primăria din Viena s-au trezit să trimită o adresă oficială la Sălişte, prin care să-i anunţe că podul pe care nemţii l-au făcut acu 100 de ani peste Rîul Negru, A IEŞIT DIN GARANŢIE!!! Bineînţeles că mai nimeni nu mai ştia cine dracu-a făcut podu ăla de nu se mai strică, nu-l iau apele şi nici nu rugineşte, de se plictisiseră toţi de el. Asta se-ntîmpla în 2001. Între timp, funcţionarii primăriei Sălişte s-au şters la cur cu originalul depeşei, în mod original, românesc. Cineva, nu spui cine, persoană importantă, a păstrat totuşi o fotocopie a docomentului şi mi-a adus-o azi dimineaţă. Redau, cu ajutorul doamnei Getrude Stasser von Munchaussen, traducerea:



Meine Dammen un Herren,

Stimate confrate Primar al Comunei Sălişte - Sibiu - Romania

După cum ştiţi, în anul 1901, aţi solicitat instituţiei noastre să vă sprijine în construirea unui pod de fier peste Rîul Negru care străbate frumoasa dumneavoastră aşezare. La rîndul nostru, am căutat o firmă specializată în astfel de edificii şi ne-am adresat companiei Fabritius Testverek, care a făcut multe poduri atît la Viena cît şi la Budapesta. Inginerii ei s-au deplasat la Sălişte şi au constatat că e nevoie nu de unul, ci de patru poduri, avînd în vedere dimensiunea traficului şi perspectiva de dezvoltare a zonei.

Cum, prin recomandarea noastră, ne-am asumat şi o mare responsabilitate privind calitatea construcţiei, am solicitat firmei respective să semneze un contract de garanţie pe 100 de ani. Anul acesta termenul de garanţie expiră, aşa că suntem onoraţi să vă anunţăm că orice obligaţie de refacere în caz de defecte de fabricaţie încetează.

Dumnezeu să v-ajute să nu se strice podul nici peste altă sută de ani şi, de-acu-nainte, spălaţi-vă pe cap cu firmele pe care le-aţi ales să vă facă autostrăzi cu garanţie de doi ani.



Cu deosebită stimă,

Brgmeister von Wien (Primar de Viena)

Semnat indescifrabil

SEX PE DEŞĂLATE LA FUNDUL MOLDOVEI

Ceea ce veţi citi mai jos este un document înaintat justiţiei române pe care l-am primit de la Bianca. Ea conţine tragedia unui bărbat transpusă într-o capodoperă de plîngere penală care ne dezvăluie încă o dată, dacă mai era nevoie, cît de mare e grădina lui Dumnezeu.

AM MAI VĂZUT O PIŢURCĂ

Cu sarcina clară de a reface încrederea şi patriotismul românilor, comentatorii antenişti ai meciului România - Serbia s-au agitat, au zbierat, s-au rîs de glumiţele lor de tirişti, s-au lamentat şi au dat vina pentru înfrîngere pe: terenul prea tare, mingea prea umflată, ghinionul specific naţiei şi, finalmente, pe arbitri. Dacă erau inspiraţi şi aveau umor, i-ar fi adăugat pe: Decebal că s-a sinucis, pe Hitler că n-a cîştigat războiul, pe Ceauşescu că n-a înfometat cît trebuie naţia şi pe părinţii merituoşilor futibalişti români şi, în fine, pe Elena Băsescu, că n-o pasionează fotbalul.
La conferinţa de presă, o fătucă l-a întrebat pe Piţurcă dacă-şi dă demisia. Antrenorul cu nume predestinat de joc de maidan a răspuns fără să clipească: E treaba fiecăruia să ia astfel de decizii cînd crede că e cazul. Ziariştii şi publicul au rămas cu gura căscată.
Chiar şi eu, care mereu iau decizii fix cînd nu e cazul, fi-r-ar decizia mea a dracului.
Dar cea mai groasă e următoarea decizie de muist ordinar, obişnuit cu poziţia de îngenuncheat: ŞI CE DACĂ AM LUAT TREI BOABE? AM MAI LUAT ŞI DE LA LITUANIA!

Râd şi curcile

Dar curcanii plâng. I-au ajuns blestemele.

Ăia mari AU DAT DE BELEA. Nu mă bucur niciodată de răul altuia, dar de data asta, dau din coadă. Ăştia şi-au făcut avere din banii mei. Şi-ai voştri. Au dat peste mişmaşuri de fentat legea şi le-a mers. Pînă acum, sper.

Dar mai vreau să-i ia şi pe alţii la dat cu subsemnatul. Mai ales p-ăia de-au montat camere radar pe DN 2, singurul drum civilizat din România. Mă frec Bacău-Bucureşti şi invers cam o dată pe săptămână. Anul trecut am dat 1.800 de lei pe amenzi pentru 5-15 km la oră mai mult decît zice legea.

Ştiţi cum e? Ai 300 de Km de făcut. Îi faci din sat în sat. Cu 50 la oră. Şoseaua e cît un cîmp, vezi cioara pe marginea drumului la cinci sute de metri. Te-apucă somnul. Pişti un pic acceleraţia. Eşti futut. În două secunde, ai 70 la oră. 3 puncte penalizare şi 300 de lei amendă.

Pînă acu vreo doi ani, făceam 3 ore jumate pînă la Bucureşti. Ieri am făcut 5 ore, respectînd la sînge mizeriile restrictive.

O mare porcărie.

Am cinci 5 somaţii de la MAI să le trimit numele şi cenepeul celui care a condus Zekul la data şi ora cutare, că circula cu 62, 67, 61, etc, prin localitatea cutare. Acu patru luni!!! N-am primit nimic. Nu-mi amintesc.

Dacă-i ia la anchetat DNA-ul p-ăştia care-mi trimit porcăriile astea, o să fac febră musculară la coadă.

În fine, pe chituci

Am ajuns pe chituci. Pentru non-connaisseurs, explic: cînd se hotărăsc să te lase fără roţile de la maşină, hoţii pun sub caroserie bucăţi de lemn. Aceste dispozitive poartă denumirea de chituci. Punerea pe chituci se produce din două motive: din respect pentru proprietar (să nu-i lase bibiul direct pe caldarîm) şi, doi, să rămînă automobilul la aceeaşi înălţime ca atunci cînd avea roţi, ca să se observe cît mai tîrziu că nu le mai are.
În cazul meu, hoţul a acţionat cam de luni după-amiază. A venit pe nesimţite. Îl cheamă - scrie doctorul Şendrea pe reţetă - "viroză respiratorie". Mi-a stîrnit toţi dracii din mine, mi-a declanşat frisoane de parcă eram pus în priză şi dă-i tuse seacă, dă-i ceaiuri, dă-i polidine, dă-i aspirine, tot tacîmul. Pînă ieri, cînd, de nervi, mi-a provocat şi-un puseu de tensiune!
Aşa că, fără roţi, la pat, înfofolit, ciufut, urît şi fraier, n-aţi vrea să mă vedeţi.

CE MAI NOU PRIN BUCALE

Evenimente zilei în Capitală au fost două:

1. Un spectaculos incendiu izbucnit la terasa unui bloc in constructie lîngă Amzei (fum la greu, trei maşini de pompieri, puliţie, cască-gură) - fără de urmări importante.

2. O şi mai spectaculoasă întîlnire Năvălitor - Varanus, care a constat într-o plimbare prin mizeria Centrului istoric, o bere la Amsterdam ( care nu mai e ce-a fost, au dispărut mobilele alea superbe de secol 19, în schimb s-au îngroşat preţurile) şi descoperirea unui ciudat artist moldovean talentat, Valeriu Schiau, (care pictează copii şi oameni mari care, în loc de gură au biberoane sau trompete, semn că rămînem bceo jîzni detei - toată viaţa copii).

Apoi am vrut să mai radem una la Cafeneaua "Sala de lectură" a Teatrului ACT de pe Victoriei. Faină ambianţă, dar nu se fumează şi totul e sans alcool. Şi concertul de jazz era mîine. Aşa că am eşuat la Harbour, în Amzei, bîrfind-o tot timpul pe Rebelyel şi, din cînd în cînd, imaginîndu-ne-o şi pe Cireaşa care se dă cărnoasă. Programînd o tacla reală între persoane mai mult virtuale.

Fnalul evenimentului a fost ăla că, fiind amîndoi băcăuani serioşi, pe la zece jumate, ne-am retras ambasadele, după ce am analizat tare de tot de ce-arată atît de groaznic fosta superbă Brigitte Bardot ( văzută aseară în filmul La Meprise, pe TVR Cultural - ştiu că nu vă uitaţi de ocupaţi ce sunteţi :)-, făcut de Goddard în 1963, cu legendarul Fritz Lang). Şi, în general, de ce îmbătrînesc femeile atît de urît în timp ce noi rămînem frumoşi pînă la moarte, asta a fost tema. Am încercat să-i demonstrez cu argumente că femeile ne sunt superioare dintr-o mie de puncte de vedere, dar pune-te cu Năvălitorul Misogin, dacă vrei să vezi rezistenţă...

Na, cam astea au fost evenimentele care au marcat profund viaţa bucureştenilor în această zi de miercuri. Ca să ştiţi.

NU TOATE BLONDELE SUNT PROASTE

Observaţi Elena. E hieratică, angelică, pură. Priveşte-nainte, alungită, spre un nou şi luminos viitor. E imaginea ministrului nostru pentru turism de pe site-ul oficial.

Că vrea alt brand, foarte bine. Normal. E blondă şi-i place mereu altceva. Cum am auzit ştirea că
Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat astăzi, la Oradea, că, imediat după aprobarea bugetului de stat, ministerul pe care îl conduce va organiza o licitaţie pentru realizarea brandului turistic al României., am şi-ncept să m-agit. Cu cine fac io echipă? Păi cu LiaLia, cu Dan Măciucă, cu Horia Ghelu, cu Marele Han, cu Cireaşa deşteaptă, cu Dono şi cu alţi sclipicioşi strălucitori , eclatanţi de dau pe-afară de idei inteligente. Şi dăm României noastre un brand de-şi bagă gheara-n gît grecii, elveţienii, spaniolii şi toţi ăia care cred că marca lor nu poate fi bătută. Plus că ne-mbogăţim dracului odată, de nici strănepoţii noştri nu mai au nevoie să muncească. Că-s 75 de milioane de euro în joc. Aşa zice blonda:

Elena Udrea a spus că finanţarea proiectului, care estimează că va costa circa 75 milioane euro, va fi făcută din fonduri europene. “Imediat după ce vom avea bugetul aprobat vom scoate la licitaţie proiectul. Va fi o licitaţie intenaţională, la care sperăm să se înscrie cât mai multe firme străine renumite în domeniu şi spun asta nu pentru că nu aş avea încredere în firmele româneşti, ci pentru că e şi aceasta o modalitate de a atrage atenţia acestor firme din afara ţării asupra României şi de a ne face cunoscuţi”, a spus Udrea.

Dau pe situl lu Ministerul Turismului şi ce văd?
Fondul de promovare turistica al Romaniei in anul 2003 : 3,5 milioane de Euro.In comparatie cu celelalte tari a fost foarte mic:Bulgaria: 10.000 Euro; Turcia: 76.000 Euro; Ungaria: 28.000 Euro; Polonia: 11.200 Euro; Cehia: 8.000 Euro.

Nu-i dumă, să mor io c-am dat copy-paste. Ce să mai cred?

ŢIGANE, BAGĂ ŞIŞU-N MINE. TE ROG

Doamne, ce mai plînge lumea după Marian Cozma, handbalistul omorît la Veszprem! Televiziunile se bat pe subiect, reporterii, transmit, în direct, abia ţinîndu-şi lacrimile, ultimul drum al victimei. Prin toate oraşele, maşina care poartă trupul celui care e deja erou naţional care va trăi veşnic în sufletele românilor, e întîmpinată cu spăşită emoţie şi lumînări.
Să se odihnească în pace sportivul Marian Cozma, o spun din tot sufletul.
Dar, iată un dar. Şi cînd apare un dar, hopa şi o problemă. Aceasta constă în faptul că nu pot să nu-l invidiez pe tînărul mort şi să nu-mi doresc să mierlesc şi eu într-o discotecă din Ungaria. Să nu-mi doresc să mă înjunghie o gaşcă de ţigani. Ce moarte superbă. Să devin vedetă, măcar post-mortem. Să plîngă naţia de ce mare poet am fost. Sau realizator de spectacole. Sau ziarist. Să tremure vocea Escăi dezvăluind cît de mult fumam. Să-şi tragă mucii Cătălin Radu Tănase şi să-şi reprime plînsul cînd vorbeşte despre sufletul meu de român. Să dezvăluie emoţionat că-mi plăcea barmaniţa care era, întîmplător, gagica asasinului. Să mă decoreze Băsescu. Înebuniţi de durere, LiaLia, Marele Han, Confruntădurerea, Lovin, Contrasens, Veronica, da ce zic eu, toată blogerimea mondială, plus ziariştii, să amintească posterităţii ce mare bloger şi ziarist mort sunt eu ca anonim notoriu.
Mort cum aş fi, aş trepida de plăcere.
România în doliu. Lumea ar plînge inundabil. Şi ar deveni mai bună.
Că lacrima purifică la greu.

E adevărat că aţi violat-o pe nepoata dumneavostră?

Cică un profesor universitar din Craiova a chemat-o acasă la el pe nepoată-sa care îi era şi studentă. Cică i-a tras-o, în loc s-o pregătească pentru lucrarea de diplomă. Pe don profesor îl cheamă Dumitru Ţăpurin, normal. Purtătorul de cuvînt al Poliţiei din Dolj se numeşte tot Ţăpurin, normal, dar Adrian.
La cîţi Ţăpurini sunt prin Oltenia, nu m-ar mira ca ştirea să fie o ţeapă.
Dar reporteriţa Realităţii e genială. Ea l-a întrebat pe acuzatul care a primit 15 zile de arest preventiv: Domnule profesor, e adevărat că aţi violat-o pe nepoata dumneavostră?
Ce ţară, domle, ce ţară!!!

GUNOAIELE UNIRII

De Ziua Unirii, am profitat de absenţa conducerii de partid şi de stat din Capitală şi, în timp ce ei se plictiseau cu propriile discursuri de lemn la Iaşi şi la Focşani, m-am gîndit să văd ce mai fac locurile istorice ale românilor. Şi, unde să mă duc, decît la casa din strada Smârdan în care, acum 150 de ani s-a pus la cale şmecheria din care a rezultat prima Românie? Pardon, nu intenţionez să fiu peiorativ cînd spun şmecherie. Dimpotrivă, dintotdeauna m-a umplut de admiraţie gestul isteţ al intelectualilor şi politicienilor unionişti care, realizînd că unirea Moldovei cu Ţara Românească nu poate fi înfăptuită altfel, au recurs la stratagema de a-l alege pe Cuza domnitor în ambele ţări. Ei bine, la locul faptei am dat peste un pluton de tineri înarmaţi pînă-n dinţi cu aparate de fotografiat, prezenţi pe strada Smârdan cu acelaşi scop: să imortalizeze clipa în care se împlineşte un secol şi jumătate de Românie. I-am tras şi eu în poză taman cînd îşi clicăiau mai abitir declanşatoarele, în curtea interioară a casei cu placă de marmură la intrare, unde istoria este prezentă prin mormane de gunoaie ,mirosind agresiv a fecale şi a mucegai. Sic transit gloria mundi, mi-am zis eu doct, dar revoltat. Deci AICI s-a făcut România! Între ruinele astea. Păi, atunci, ce mai e de mirare în ce ţară trăim, dacă ea s-a născut într-un loc atît de fetid?
...Am aflat de la una dintre fătucile fotografice ce-i unea pe ei în luptă: taman dragostea de Bucureşti. Şi m-am gîndit cîtă perversiune pozitivă îi animă pe bieţii români. Să iubeşti declarat un oraş atît de mizerabil, cu clădiri atît de urîte şi amplasate anapoda, cu gunoaie la vedere şi noroaie peste tot, încît să activezi într-o asociaţie care se cheamă "Bucurestiul meu drag" (http://www.orasul.ro) , e chiar masochism curat.
De care, fi-r-ar să fie, nici eu nu sunt străin.
De aceea, la întrebarea: Ce mi-ai răspunde dacă te-aş întreba când a fost ultima dată când ai zâmbit încântat, spunându-i oraşului tău cu emoţie şi mândrie Bucureştiul meu drag?, zic:
Chiar azi, la 150 de ani de la Unirea Principatelor, la naiba!