Mai întâi citește acest vers
Apoi citește versul care urmează
Din nou
După asta citește versul ăsta
Și tot atunci citește versul prezent
Măcar o dată
Ai citit ?
Acum citește și versul curent
La urmă mai citește odată ultimul vers
pentru totdeauna
te voi numi libertate
Am avut o epifanie: ea NU este femeie.
Este stare de om. Este starea mea de bogăție absurdă,
când restul lumii declară falimentul poveștii,
împlinirea care doare cât o mângâiere finală,
după ce s-a produs accidentul dintr-o eroare de traiectorie.
Cred că ăsta-i motivul
pentru care refuz să mai exersez nemișcarea
și tăcerea...
Consecința nopții trecute:
îmi arde sufletul într-un autodafe cu parfumul ei
încă doar închipuit.
Sufocat așa, în loc să mă fac cenușă,
mi-au crescut aripi.
Le împart cu ea și, fiecare cu aripa lui,
hai la zborul de dimineață!
Noaptea trecută mi-a apărut pe ecran un poem galactic ce zbura sub radar în zona interzisă, pe o frecvență detectabilă doar pentru inorogul din mine, înainte de anestezia finală.
Posibil să provină dintr-o erotic black hole, unde lumina nu mai scapă, unde timpul se curbează după glezna ei, ca un virus activ ce-mi devorează fișierele cu amintiri inutile, după un colaps stelar.
Spre dimineață, vibrația s-a viralizat pe rețelele mele neurale, acolo unde numai ea poate da „Block” și numai ea poate partaja respirația unei altfel de lumi.
Dar n-ar fi păcat?
