URLU-N PAHAR ȘI APUSU-MI PURJEAZĂ ÎN EPIGLOTĂ

Tu și cu mine nu ne putem învrăjbi

chiar și în babilon trebuie să fie-o lumină

când toate podurile sunt prăbușite

și acolo o stareță trebuie să poarte

o lumânare pentru sufletul meu

doar doar să iau foc zâmbind

fără să protestez de durere

să mă zbat

să scrâșnesc neînțeles printre dinți

Dolores gigantes

noaptea vine conform programului

neatinsă dinspre blocul tău

și tace

nu știu ce fac singur pe gps

plutind între nervii crocanți

din paharul de douăzeci de lei sorbitura

să-mi ascund disperarea și să ricoșez în uitare

îmi faci cearcăn pe suflet

să-mi strivești umbra

cu cicatricele tale în partea asta de viață

dar află că e în regulă

dacă sunt blestemat să prind apusul în palme

să ți-l ofer

și tu să te vrei pasăre

să te vrei val

 

REVISTA CONTA - EDITOR ADRIAN ALUI GHEORGHE - OCT. 2026

 Poesis

Poeme de
Val Mănescu

MESAJ PERSONAL
din toată inima mea ți-am arătat doar
celula în care se zbate speranța
înlănțuită între coperți cu titluri mari și neînțelese
în așteptarea permisului de a te iubi osmotic
până la dispariție
ca pe un fermecător blestem
anii vor fermenta în pereți
degajând vapori de pasiuni contradictorii
zâmbetul tău va mucegăi dramatic
în cea mai orbitoare fotografie
din galeria cu muze virgine
vei continua să respiri
vei confunda salvarea cu dorința
căutând iubirea fără odihnă
vei sorbi convulsiv din sticla cu sânge de inorog
să te purifici traducând replici
din piese de teatru atemporale printre pagini retorice
privindu-mă cum plec și cum vin periculos
ca o dronă cu semnal pervertit
fără să ajung vreodată la viața ta
printre rânduri
mesajul va exploda frenetic în propria-mi aortă

LIRIC ON LINE
Te-am pierdut printre taste și parole criptate
ca pe un pricolici electronic dresat pe limba îngerilor
Te-am rătăcit pe display
între pixelii fără astâmpăr
Atunci
embrion de cloșard
pomenindu-mă singur la o cafea
m-am simțit dulce mirat de gustul călcâiului tău
și ți-am întrebat umbra
a cui ești tu
umbră de pricolici ? 

m-aș fi mirat că-ndrăznești să exiști
ca un muritor oarecare născut în ordinea stabilită
dar aceea nu era inima ta
era un ceas carnivor
mursecând cu ardoare zilele nopțile mele ce refuză
să stea la rând
dacă nu ești prea îndrăgostită
încearcă o dată din calendar
și bagă în seamă
copilul din mine care plânge pe google
căutându-te

PROTOCOL PENTRU O ABSENȚĂ VITALĂ
totul a fost frumos
până când te-ai întristat și ai luat forma tăcerii
dacă pierd sensul cuvintelor
ascuns în vizuina de lup pe care singur mi-am săpat-o
ca pe un mormânt de lux să-mi salvez mândria de sine
n-am cum să nu fiu
câtă vreme încă mă locuiești

supraviețuiesc inventând
sunete nemaiauzite de care am trebuință
și modelez cuvinte din litere
rare
organice
respirații adânci
extrase la întâmplare din rănile cărnii mele
în criză de rost
acum lumea zice că sunt un cântăreț nebun
urlu abstract
cu volumul la maxim
poate mă auzi și tu pe lumea asta

PROTOCOL PENTRU CLONA DE LILIAC
veneai de departe nu de-aici din ziua de ieri
și-n urma prea multor plăsmuiri prea multor iluzii
liniile tale de cod s-au răsucit în jurul osului primordial
ca pruncul în leagăn
molecule de furie scăpate de sub control
cu falange microscopice sugrumându-te
la asfințit te-au pictat sub formă de rac
spre luare-aminte pentru urmași
de neuitat tălpițele roz ale tale și respirația divină
însă de neuitat și mai și cum se simte
pulsul amețitor de cireașă amară pe cerul gurii
o vreme n-ai mai ieșit în lumea de dincolo
în vortexul urbei până aproape de moarte
ți-ai ținut echilibrul acrobatic
la trapez ca o clonă de liliac
chiar și-acum mai aud cum cânți pentru secolul următor
prevestind c-ai să te naști mireasă android
anticipând marea ta pierdere perla perfectă
pierderea mea

POATE MAI AM UN MINUT SĂ MIROS
SPRAYUL TĂU DE APRILIE
Ai venit de la duș fluturându-ți zâmbetul de fetiță mirabilă, ai aruncat toate
pernele și ți-ai pus capul pe umărul meu de pe partea inimii. Abia spre
dimineață, când a apărut ziua asta nouă, ecranul cu tine ațipită
imponderabil pe adâncitura cărnii mele s-a stins, deși îl scosesem din priză
imediat după ce văzusem semnul tău de somn ușor (o adiere de la un capăt
la altul al trupului). Ce noapte bizară. Prinși într-o menghină chinuitoare,
forțam amândoi elicea să zburăm dincolo de granița prezentului,
contopindu-ne. Când m-am trezit, mi-era frig. Ți-am căutat cântecul.
Ecranul e gol, fără lumină. Asta e acum o situație de criză. Va trebui să
recitesc instrucțiunile de utilizarea îngerilor, să nu te doară...

LA BAZA DEZASTRULUI
Adevărată cum ești
simt că preferi condimente unui borcan cu miere
iar eu
prăduitor cum m-am ivit în această furtună
îmi permit un dezmăț sângeros cu plasmă
din arterele tale virgine închise traficului uman
și mă prefac într-o insectă
cu sinapse mai mari decât cele patru aripe
doar să-ți pot mirosi îngrijorarea bine păzită de fluturi
te ador să-ți înseminez paranoia mea spre zori cu
poemul letal de 30 iunie 2026 cine-ar fi crezut
că nu mai e nimeni să aibă nevoie de liniștea mea
și nu pot fi mai bun fără tine
abandonat printre nave necunoscute
în sistemul meu solar
mă paște supraviețuirea în recidivă cancerigenă
condamnat la cea mai cumplită pedeapsă
absența ta

(Din volumul ULTIMUL AMOR 2.0, în curs de apariție)

POEM TABLOID Nu citiți!

 

sensul nostru nu poate fi afectat

de un spasm în cod albastru

de o durere cu nu mă uita în coadă

de o expirație ironică

de o secundă lungită până la o mie de ani

sensul nostru e un glissando

de val eșuat la țărmul iubirii fără măsură

 

n-aș mai fi eu în fiertură de mătrăgună

dacă nu te-aș fi tras afară

din fluviul de vorbe rătăcite pe contrasens

salvându-te din plecările tale înspre albastru

 

dar nici tu n-ai fi tu

clocotind în lapte de zână

dacă nu mi-ai fi arătat cu degetul tău frumos

granița peste care nu putem trece

cu buzele tremurând de patimi

ultima suflare fără aripi

scuipând mânia și frica

 

mai târziu va fi timp de lamento

va fi timp de fum fără flacără

dar acum mă închipui mâzgălind

graffitti cu flori pe sexul tău cosmic

nu în sensul vulgar

ci în proiectul existenței noastre

otrăvite-ntr-un romantism de duminică

 

în fond

suntem  doar două icoane ale singurătății trăgând din țigară

doi sfinți resemnați în aureola pantocratorului

 

mai târziu vom fi gata în timp pentru o sinucidere perfectă

MAI MULT CA PERFECT

 

învăț să scriu halucinație pe litere

mi-a venit de habar n-am de unde

definiția ta ca o acută percepție senzorială

fără un stimul extern

pe care o trăiesc personal  

perplexitate

iluzie

delir

rătăcire bezmetică

altfel spus

o pierdere acută

 

niciodată n-am să pot acoperi dauna plecării

încă îmi bântui carnea digital-viscerală a poemelor

și mi-e teamă că n-am să-nvăț să trăiesc  

în cumpăna acelui trecut halucinant

ce putea fi un mai mult ca perfect atât de seducător

 

și-mi bag ceva

în tehnicile mele de alinturi convingătoare

 

nodul din carotidă nu seamănă a slăbiciune

ci curajul de a te coborî de pe crucea din sinele tău

 

halucinație

permisul meu ferfeniță

de trecut existența

în marele concediu plătit

cu vârf și-ndesat