luni, decembrie 10, 2018

TOT CE VREAU


Vreau o carte cu poezii de dragoste
Dacă tot se spune că la anul vine primăvara
Pentru care mă pregătesc de pe-acum
Să distrug iluzia asta perimată

Vreau poeţi care nu se smiorcăie
În timp ce fac dragoste la purtător
Cu aşteptări infinituri petale lacrimi
ameninţând cu sinuciderea prin vorbe
Nu prin fapte

Vreau poetese care nu postează floricele
sau căţei cu fundiţe pe facebook
În timp ce-şi publică de cinci ori pe an
Suferinţele vidului dintre cerşafuri
În buruieni de trei sute de pagini
Ca să arate cât ar putea ele iubi
De-ar fi lăsate să-şi etaleze
Tinereţea ardentă şi eleganţa
Mersul sofisticat cu genunchii apropiaţi
În epoca asta fără pic de romantism

O carte mică de purtat în locul ochelarilor de citit
s-o duc cu mine
În buzunarul de la piept plin de firicele de tutun
Amare ca despărţirile pe care le-am fumat
Una de citit nu în faţa unui şemineu
Cufundat într-un fotoliu pufos din care să nu te vezi
Cât timp ce conduci Evitând pericole
în ultima clipă
Înainte de-a te izbi de copacul de pe marginea drumului

Sună cinic dar nu e chiar aşa
Mă îmbrac ca un cerşetor Din piaţa centrală
Port pulovere cu embleme ridicole de la second hand
Cu gânduri purtate de alţii de-o mie de ori
şi pantofi de la magazinul chinezesc rupţi din fabrică
Să vă trezesc interesul pentru veşnica sărăcie
Nu-i amuzant?

Publicitate şi revenim. Rămâneţi cu noi.

lumea crede că aş fi numai bun
de un război al uitării
Deşi mă-ncadrez în categoria exoftalmicilor
Care văd din născare dincolo de orizont
Eu contra mea supărat ineluctabil pe mine

Dar de ce scriu eu toate astea când de fapt
Tot ce vreau e o cărticică plină cu versuri de dragoste
Dacă tot vine primăvara peste un an
Cum spun ăştia la televizor

duminică, decembrie 09, 2018

JUDECATA DE APOI




Eşti destul de puternic de cineva
Ai lăsat urme
Ca să meriţi? - a fost întrebat la sfârşit

El a privit întunericul ce se-ntindea înainte
Părea că aşteaptă un tramvai care-ntârzie

Nu vreau să sune a laudă
A şoptit plecând ruşinat privirea
Dar cred că sunt destul de puternic destul de cineva

Am făcut scamatorii la circul lumii
Şi salturi la trapez fără plasă de siguranţă
Poporul de plastilină m-a aplaudat îndelung
Deşi biletul costa o avere
Legat la ochi am traversat pe sârmă prăpastii
în drumul meu primejdios spre niciunde
Am ucis pasări care nu mai puteau să zboare
Şi iar am fost răsplătit cu aplauze

Am bătut cuie cu pumnul şi-am săpat fântâni în deşert
Pentru dragul meu popor de plastilină
ştiu să cânt la pian şi acum rapsodia albastră
Deşi am tras cu dinţii un camion încărcat cu versurile mele
Necitite de nimeni
Cine mai poate face cascadoriile astea

Pentru că eram cineva puternic şi lăsam urme
Mulţi au sărit să mă strângă de gât
Dar eu am băut votcă din sticlă cu înghiţituri mici
Am câştigat factor x ghicind gânduri
de dragoste şi spravieţuire
Am rupt lanţuri de bronz cu pectoralii
Şi am fost bogat de mine În timp ce gelsomine mă părăseau
Ca pe-o structură umană uzată

Ca să trăiesc făceam clătite cu rododendron şi trufe de ciocolată
pe inima mea din care ţâşnesc microunde
Şi le-mpărţeam pe nimic Celor gata să mă strângă de gât

Cu mâinile goale am reparat cândva un motor de flaşnetă
Fără să-mi spună cineva cum să fac
Cu el intram în viteză în curbe periculoase
În Depresii Uitări Reîntoarceri

Am sudat fără mască iubire după iubire
o femeie a trăit o mie de ani după ce-am sărutat-o
Murind la fel de tânără şi la fel de departe
Cine mai poate face cascadoriile astea

Într-o noapte m-am plimbat numai de-al naibii
chiar pe strada caişilor

Şi nu mai era nimeni să mă sugrume

vineri, decembrie 07, 2018

VIN SĂRBĂTORILE VIN



Se apropie iar acele zile fatale de sfârşit de an
Când te simţi pasager clandestin în trenul de mare viteză
ce merge spre noapte Deşi ai bilet
un nod prevestitor de cancer îţi creşte peste laringe
Ca o conopidă obraznică ce-ţi blochează povestea
În care lumea colorată a lui peter breugel
Pare extrem de reală

Nu se mai vede prin geam nimic din plutirea fustelor de mătase
Pe deasupra trotoarelor
Urmele tocurilor s-au pierdut în noroi
Iar vaporoasele plete sunt amintiri albe

Vin ambulanţe cu valize de stenturi şi pleacă la alţi pacienţi
Suferind de întuneric
Un infarct vagabondează în jurul umbrei tale
dar nu-i decât aburul unei lacrimi
Ce se prelinge din anii în care ţi-ai zdrelit buricele degetelor
Pe tastele ruginitei olympia - nemţoaica lucioasă cu diactritice false
Într-o iubire de tinereţe încremenită-n proiect

Vin sărbătorile condamnate la iarnă
Păzea
Nu poţi sări peste bucuria boantă din vârful bradului
Nu poţi scăpa de balele jalnice ale celor dragi vorba vine
Nu poţi scăpa de salvele prietenilor de mucava
Care-ţi urează ani buni fericiţi
Aflându-se în aceeaşi situaţie de inconştienţă
Şi va fi frig peste tot

încă un an

joi, decembrie 06, 2018

Bună, pari o persoană drăguţă. Ce cauţi pe Twoo?


Ioana, 57
Emy, 58
Corina, 56
Dory, 56
Narcisa, 65
Octavia, 57
şi alte 532 de suflete triste sufocate de singurătate
foste miss judeţene foste prezentatoare de ştiri
Fardate cu scumpul regret al refuzului
Sorbind rar din ceaiul rămas de la partida ratată
cu prinţul rătăcitor care trişa
Dar ce departe este atunci

Aceste doamne necunoscute
Cu sertare pline de lenjerie intimă
Care nu se mai potriveşte cu epoca
Frumoase ale cartierului în anii optzeci
Cu genunchi transparenţi gambe lungi şi glezne subţiri

Şi încă multe altele
unele văduve
altele nu
dar mult mai singure
cărora le-am banat ridurile
Pleoapele căzute
Sânii flasci şi calusurile de la tălpile
Purtătoare de cicatrici de săruturi incandescente
Vor să-mi vorbească
pe chat
despre dragoste
(aici s-ar cuveni un mic semn de exclamare)

Democratic
În libera propagandă a tuturor gândurilor omenești
Tac
Pe obraz mi se prelinge un lichid
Cu o aromă nedefinită care-mi provoacă un acces de tuse tabagică