sensul nostru nu poate fi afectat
de un spasm în cod albastru
de o durere cu nu mă uita în coadă
de o expirație ironică
de o secundă lungită până la o mie de ani
sensul nostru e un glissando
de val eșuat la țărmul iubirii fără măsură
rătăcit pe contrasens
n-aș mai fi eu în fiertură de mătrăgună
dacă nu te-aș fi tras afară
din fluviul de vorbe rătăcite pe contrasens
salvându-te din plecările tale înspre albastru
dar nici tu n-ai fi tu
clocotind în lapte de zână
dacă nu mi-ai fi arătat cu degetul tău frumos
granița peste care nu putem trece
cu buzele tremurând de patimi
ultima suflare fără aripi
scuipând mânia și frica
mai târziu va fi timp de lamento
va fi timp de fum fără flacără
dar acum mă închipui mâzgălind
graffitti cu flori pe sexul tău cosmic
nu în sensul vulgar
ci în proiectul existenței noastre
otrăvite-ntr-un romantism de duminică
în fond
suntem doar două icoane ale singurătății trăgând din țigară
doi sfinți resemnați în aureola pantocratorului
mai târziu vom fi gata în timp pentru o sinucidere perfectă
