străzile au plăcuțe cu nume de ieri pe cruce
ferestre de case bătute în cuie
cu tăcere de scânduri
Timpul a stat cu o arsură pe gând
cât o sângerare firească de pix pe tastatura de plastic
apoi carnea s-a închis în cicatrice
simplă fotografie uitată pe frigider
sub un magnet
adus din insule unde n-am ajuns niciodată.
iubirile se micșorează în timp
se fac cât un bob de orez cât o cheie pierdută
pe șiragul de așteptări reciclate
o cauți prin buzunare când te întorci noaptea acasă
și nu mai știi la care ușă se potrivește
păstrezi din acel EL un ecou în peisajul oniric
cu numărul tău blue care se depărta
o literă oarbă pe tastatură
un nume pe care nu-l căuta în istoric
să nu se aprindă ecranul
și să nu fii iar singură în noaptea polară
îmi aprind o țigară
alt început de lume
și până la urmă, ce suntem noi împreună?
niște umbre care se trag înapoi
când se aprinde lumina
bife albastre pe o mare egee
mare de uitare.
