MAI MULT CA PERFECT

 

 

învăț să scriu halucinație pe litere

mi-a venit de habar n-am de unde

definiția ta ca o acută percepție senzorială

fără un stimul extern

pe care o trăiesc personal  

perplexitate

iluzie

delir

rătăcire bezmetică

altfel spus

o pierdere acută

 

niciodată n-am să pot acoperi dauna plecării

încă îmi bântui carnea digital-viscerală a poemelor

și mi-e teamă că n-am să-nvăț să trăiesc  

în cumpăna acelui trecut halucinant

ce putea fi un mai mult ca perfect atât de seducător

 

și-mi bag ceva în imaginația și lipsa mea de acțiune

în tehnicile mele de alinturi convingătoare

 

nodul din carotidă nu seamănă a slăbiciune

ci curajul de a te coborî de pe crucea din sinele tău

 

halucinație

permisul meu ferfeniță

de trecut existența

în marele concediu plătit

cu vârf și-ndesat

Fix acum 11 ani

 

SFÎNTUL DUMITRU CONTEMPORANUL NOSTRU

Dimitrie se trezi cu gîndul că e ziua lui, deoarece era Sfântul Dumitru. Sau Dimitrie. De fapt, zilele lui, deoarece, în România, aceşti sfinţi sunt onoraţi de către credincioşi timp de cinci zile. Ei, aşa da sărbătoare. În felul acesta, este suficient timp ca Dimitrie să primească zeci de telefoane şi de felicitări de la toată lumea care-l cunoaşte. Păi da. Moaştele tizului său sanctificat sunt pupate oral de zeci de mii de cetăţeni care fac cozi imense şi-şi sacrifică zile şi nopţi ca să ajungă la racla sfîntă şi să se închine. Dimitrie a văzut la televizor imensa dovadă de credinţă şi de veneraţie creştină a poporului simplu, român. Oameni cît vezi cu ochii, foşti muncitori şi ţărani, şomeri, babe duhovnicesc frumoase, tineri şi tinere plini de evlavie, ologi, ba chiar şi intelectuali cu diplomă, cu toţii alcătuiesc un cortegiu infinit de spirit la poarta patriarhiei, dornici să sărbătorească prin rugăciuni şi supuşenie faţă de sfînta învăţătură. Indiferent de clasa socială de care aparţin. Indiferent de culoare. Şi indiferent de sex. Dar, totuşi însă, politicienilor, fiind mai evlavioşi decît restul neamului care i-a ales, domnul prea fericit Daniel le-a creat un culoar special ca să nu stea la coadă la moaşte cu lumînărica în mînă.
Chiar şi Calapod, fost activist de partid, lipseşte de două zile de la asociaţie, fiind la coadă la sfînta raclă, încît doamna Catrina este exasperată că nu are cui plăti datoria la întreţinere. Dimitrie nu s-ar mira s-o vadă într-un reportaj de la faţa locului chiar pe domnişoara Clara care, între noi fie vorba, numai sfîntă nu e, acordînd un scurt interviu despre importanţa pupării moaştelor. De-aia şi urmăreşte Dimitrie cu mare atenţie programele de ştiri de la Realitatea, de departe cea mai profi televiziune pentru nătărăi ca el din România.
Dincolo de toate acestea, Dimitrie este foarte de acord că această manifestare spontană de iubire făţă de pilda dumitrească este foarte folositoare ţării noastre, mai ales în această perioadă de criză. Şi înţelege că, fiind sfînt, Dumitru e alcătuit din moaşte pe care e bine să le pupi dacă vrei să ai noroc în viaţă.
Dar dacă mierleşte el, un om normal, şi, peste o mie de ani i se descoperă resturile, oasele alea vor fi tot moaşte? Dimitrie crede că nu, avînd în vedere că el n-a fost, nu este şi nici nu există perspectiva să fie, in vivo sau post mortem, sanctificat.
Problema lui Dimitrie e, în aceste zile de măreaţă sărbătoare, că nu poate, nicicum, să găsească singularul de la moaşte.

CANDELABRE VII

 

Pe unde te uiți, păr alb. Orbitor. La vernisaje, simpozioane și lansări de carte, candelabrele dau lumina, sunt vii.

La un simpozion despre viitor, am înțeles pe dos ce vedeam. Credeam că asist la un apus. De fapt, eram la o strajă de noapte.

Tabloul e mereu același.

Artistul are 28 de ani și vorbește despre anxietatea generației lui. În sală, șapte oameni de 28 de ani, toți rudele lui. Restul de o sută au 70 de ani și iau notițe. Cu pixul.

Ei știu că neliniștea nu e totuna cu sfârșitul. Au trăit destul cât să nu se mai sperie de amenințarea noptii.

Scriitorul își lansează volumul de debut, curajos și trist, despre cum nu mai citește nimeni. Are dreptate. Atenți, îl ascultă cei care citesc cu ochelarii pe vârful nasului și cu lupa. Singurii care mai au răbdare să zăbovească asupra unei fraze până la moarte.

Tinerii neliniștiți au plecat din templu. Poate au un reel de făcut, un podcast de ascultat pe viteza x2 și o lume de cucerit. E firesc. Tinerețea pleacă. Bătrânețea rămâne și veghează focul. Pentru că spiritul uman n-a murit. S-a retras în riduri, în crampe, în alb, înaintea primăverii.

Moșnegii stau în prima linie, în bastoane și cu eșarfe de lână pe riduri. Nu cer să li se facă loc în viitor, își păstrează locul în prezent.

Ei încă mai cred că o carte merită citită, nu doar postată. Că un tablou merită privit mai mult de 0,8 secunde. Că o idee merită dezbătută, nu doar comentată. Cu pixul. Pentru că doar ei știu că anxietatea trece. Au trecut prin ea. I-au supraviețuit. Ei sunt dovada vie că se poate.

Cât timp, la o adunare de gânduri, vezi păr alb, cineva încă mai deschide cartea la pagina unde a lăsat-o. Zăbovește până la moarte asupra unei fraze.

Senectutea a învins? Poate că încă păstrează focul aprins.

.

Nu e noaptea și nici măcar seara culturii.

E dimineața ei, foarte devreme.

Iar lumina aceea albă, orbitoare, e cea dintâi de pe cer.

Corectează metafora candelabrelor vii, dacă poți.

Redu generalizările despre tineri dacă ai sânge în instalație.

SĂ VINĂ FANFARA SĂ CÂNTE!

 

 (Foto: Ziarul de Bacău)

Deși mama proștilor e mereu gravidă, ceva mai inadecvat, mai de îndoielnic gust, e greu de imaginat. Ce utilitate poate avea un chioșc penibil de lemn acoperit cu carton, puțin mai mare decât o umbrelă  acest obiect kitsch de inspirație rurală de secol 18, fără nicio legătură cu spațiul urban al unui oraș pretins european,  care a fost edificat ”cu mijloace proprii” în centrul  municipiului Bacău. 

Oficial, edilii l-au numit FOIȘOR,  Dacă ne luăm după Wikipedia, un foișor (sau pavilion/filigorie) este o structură arhitecturală acoperită, deschisă spre exterior, amplasată de regulă în grădini, parcuri sau curți, folosită pentru relaxare, concerte de fanfară, mese în aer liber sau adăpost.  

Nici măcar un primar cu șapte clase, educat la coada vacii, n-ar admite în vatra satului  lui o hidoșenie ca asta care rănește privirea  oricărui  om  dotat cu bunul simț al celor șapte ani de-acasă. 

Halal evoluție, după marile realizări edilitare, reprezentative pentru emoționanta și mobilizatoarea deviză MODERNIZĂM BACĂUL: piste de biciclete fără bicicliști, pasarela inutilă și nefuncțională din parcul devastat, ruinele stadionului și ale podului Narcisa, avariile nesfârșite ale conductei de apă,  circulația strangulată pe toate drumurile, etc. 

Atât s-a putut??? 

Vai de noi!

Mai funcționează în urbea  noastră vreo comisie competentă de urbanism???  Vom muri și vom vedea!!!

Şi în chioşc fanfara cânta...