Caudiu Komartin mă onorează în prestigioasa revistă de cultură TOMIS (sept. 2026) publicând un grupaj de poeme din volumul AMOR, un monument sentimental-romantic și vizionar despre viață și moarte, aflat în construcție.
marți, septembrie 15, 2026
vineri, septembrie 04, 2026
BIFE ALBASTRE
Treci în rând
la coada superbelor cu degetul pe refresh
și dă măcar un amărât de like la apocalipsa mea în erecție
și la poze cu prăbușirea spectaculoasă
din înaltul tandreții tale
poți adăuga un emoji cu inimioare pulsând
să te convingi că timpul meu și-a epuizat perioada de probă
măsoară-ți viața în numere fără soț
de suflete moarte
calculează-ți nefericirea în bife searbăde
pe ecranul albit cu fum de țigară
nu mai e loc de albastru pentru pleoapele tale
să mă trezească
în profilul de pe serverul meu ruginit
unde intri la trei dimineața din curiozitate firească
căutând spam-ul iubirilor de demult dispărute
totuși
lasă-mi un semn al trecerii noastre
miercuri, septembrie 02, 2026
Deja doi ani
Un
domn de toată prețuirea!
Ne-a luminat cu acuratețea frazei articulate
academic, de bun simț, ca argment îmbatabil, dar și de înțeles pentru
tot prostul. Ne-a făcut la fiecare cuceritoare apariție, zâmbind, să
înțelegem că nu-i de glumit cu impostura când vine vorba de ceea ce
lăsăm în urmă, noi ăștia care ne credem scriitori. Aloooo, avem de (re)citit până la moartea noastră
cărțile preadeștepte, spumoase, eclatante ale domnului mare profesor de
scriere, editate 
de Ionel Rusei la editura BABEL, pentru profitul națiunii române .
de Ionel Rusei la editura BABEL, pentru profitul națiunii române .
Pe unde-o fi, am credința că domnul profesor C. Călin, greu de
prețuit de contemporanii lui cât a fost viu, măsoară neodihnit și acum
adâncimea cuvântului scris și spune, sine ira et studio, adevărul despre
valoarea nulă a veleitarismului.
joi, august 27, 2026
CORECT, DAR NECONVINGĂTOR
Maria, Regina României
Filmul Maria, Regina României (2019) este semnat de Alexis Sweet Cahill, un cineast italian născut la Roma, cu o carieră construită predominant în zona serialelor TV, a spoturilor publicitare și a documentarelor¹, iar această formare se observă în decupajul fragmentat, pe secvențe scurte care ar trebui să accelereze povestea. În ciuda intenției de dinamizare, rezultatul rămâne într-un registru ilustrativ, cuminte și excesiv de explicit, fără o viziune regizorală curajoasă.
Pe aproape două ore, filmul nu își găsește pulsația. Montajul nu creează ritm, ci comprimă prea mult material istoric într-o structură încărcată. Pendularea între Bucureștiul de curte și Parisul dineurilor oficiale devine monotonă, iar Conferința de Pace de la Paris – care avea potențial de thriller diplomatic – este tratată ca o înșiruire de scene de salon cu lungimi somnolente.
Din punct de vedere factual, scenariul este în general corect, dar alunecă în didacticism. Marile figuri ale momentului – Clemenceau, Lloyd George, Wilson sau Regele George al V-lea – sunt schematizate și puse să rostească replici de manual. Linia secundară Elena Chrissoveloni (Iulia Verdeș) – Prințul Carol al II-lea (Anghel Damian) este o invenție dramaturgică transparentă, introdusă pentru a livra o doză de melodramă destinată publicului tânăr.
Partitura muzicală, compusă de Giancarlo Russo și interpretată de Orchestra Simfonică Națională Radio din Bulgaria², este corect executată, dar supralicitează. Subliniază fiecare intenție și fiecare emoție în manieră hollywoodiană clasică, transformând drama politică, pe alocuri, în documentar de gală. Este o scriitură simfonică tradițională, lirică, bazată pe coarde ample, pian și inflexiuni de vals, care funcționează ca liant pentru suferința României devastate, pentru speranța întruchipată de regină și pentru grandoarea Parisului. Când rămâne discretă, cum se întâmplă în secvențele de la Londra cu Regele George, devine chiar frumoasă.
Singurul capitol care salvează vizual filmul este scenografia. Costumele și decorurile, realizate cu filmări în locuri autentice precum Palatul Cotroceni și domeniul Știrbey, asigură coerența picturală într-o impresie generală de diluție.
Marea dezamăgire vine dinspre interpretare. În ciuda unei distribuții româno-britanico-italiene somptuoase, nivelul este inegal. Se detașează trei excepții: Roxana Lupu în rolul Reginei, cu dicție impecabilă, postură aristocratică și accent britanic credibil, deși uneori prea declamativ, tributar școlii engleze de rol istoric; Adrian Titieni ca Ionel Brătianu, cel mai solid și inteligent construit personaj; și, pe alocuri, Daniel Plier ca Regele Ferdinand, cu prezență reflexivă și convingătoare. Restul ansamblului joacă îngroșat, cu frazare bombastică, de tip cațavencian, și gestică nepotrivită, ca la un examen de școală populară de artă.
O personalitate de anvergura Reginei Maria și un moment fondator precum recunoașterea internațională a Marii Uniri ar fi meritat mai mult decât romantism facil și clișee uzate. Finalul lasă un gust de inconsistență ușor penibilă, amintind involuntar de rețeta istorică a lui Sergiu Nicolaescu.
În concluzie, Maria, Regina României rămâne un film necesar prin intenție – readuce în prim-plan o femeie de stat care a făcut în două săptămâni la Paris mai multă diplomație decât întregul guvern în luni de zile – dar neîmplinit ca execuție. Un proiect prea cuminte ca să fie curajos și prea preocupat de anvergura internațională ca să devină intim, cu limite regizorale și interpretative greu de ignorat.
Note de subsol
¹ Alexis Sweet Cahill (n. 4 martie 1963, Roma, Italia) este un regizor italian de seriale TV, spoturi publicitare și documentare. Vezi Wikipedia, Alexis Sweet. https://ro.wikipedia.org/wiki/Alexis_Sweet
² Muzica este compusă de Giancarlo Russo și interpretată de Orchestra Simfonică Națională Radio din Bulgaria. Vezi Magic FM, 31 octombrie 2019, Filmul „Maria, Regina României” a câștigat premiul publicului la Festivalul „Les Films de Cannes à Bucarest”, https://www.magicfm.ro/articol/6490/filmul-maria-regina-romaniei-a-castigat-premiul-publicului-la-festivalul-les-films-de-cannes-bucarest
sâmbătă, august 22, 2026
ULTIMUL FUM
străzile au cruci cu nume de ieri
ferestre de case bătute în cuie
cu tăcere de scânduri
fumez disperat că vine sfârșitul
timpul stă cu o arsură de gând
cât o sângerare firească
pe tastatura de plastic
torn alcool în mine
poate e ultima oară când te am în minte
carnea se-închide în cicatrice dar va rămâne
o simplă fotografie uitată pe calorifer
sub un magnet
adus din insule unde n-am ajuns niciodată
mai trag un fum ca și cum n-aș mai fi
la un loc bine și rău
la un loc dulce și amar
la un loc yin și yang
la un loc bemoli și becari
la un loc tu și eu în simfonia destinului
------------------------------------------------------------------------------------
Tradus de PERPLEXITY
THE LAST CIGARETTE
the streets wear
yesterday’s names
like plaques on a cross
the windows of houses nailed shut
in the silence of bare boards
I smoke like the world is
about to end
time lingers, burning with thought
like a familiar wound
bleeding across a plastic keyboard
I pour myself a drink
maybe this is the last time
you’ll be on my mind
the flesh heals into a scar, but there will still be
a photograph forgotten on the radiator
under a fridge magnet
from islands I’ve never made it to
I take another drag as if
I’m already gone
good and bad, all at once
sweet and bitter, all at once
yin and yang, all at once
flats and naturals, all at once
you and me, together
in fate’s symphony.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)