ORBITEZ STAȚIONAR

 

nu stau în umbră dacă e soare

în arșița lui mă afirm și nu mă doare rana de lumină

simt cicatricea arsurii ca pe nimic

mai trag un fum

așteptând ca omida nucleară din mine

să se transforme în fluture

sunt vicios

iubesc cu fervoare explozia întârziată a zilei de mâine

orbitez staționar
în jurul flăcării

oricât de înstrăinat sunt

ce haz are un clovn cu povestea iubirilor lui

inerte ca pixelii lacrimii lui pe display 

cum să ne mai distrăm,

de cine să râdem?

 

Viața e o țigară de mătrăgună,

aspiri amarul traheea  te ustură.

Dar asta e:

fumatul e un  viciu de care nu poți scăpa

LIRIC ON LINE

 

 

 

Te-am pierdut printre taste și parole criptate

Te-oi fi rătăcit pe display

ca pe un spiriduș electronic dresat pe limba îngerilor

între pixelii fără astâmpăr

 

Atunci

embrion de cloșard

pomenindu-mă singur la o cafea

m-am simțit dulce mirat de gustul călcâiului tău

și ți-am întrebat umbra

a cui

ești tu umbră de spiriduș ?

 

m-aș fi mirat că-ndrăznești să exiști

ca un muritor oarecare născut în ordinea stabilită

dar aceea nu era inima ta era un ceas carnivor

mursecând cu ardoare zilele nopțile mele ce refuză

să stea la rând

 

dacă nu ești prea îndrăgostită

încearcă o dată din calendar

și bagă în seamă

copilul din mine care plânge rătăcit pe google

căutându-te

Bine că Celsius nu-i Farenheit!

  BACĂU, România 

17:41, 28.06.2026 

Țțțțțț!

Mai cald ca astă iarnă!
Asta-i temperatura la umbră, în curte! Eu sunt la 72 de grade Farenheit, dar mă hidratez cu Heineken...

DRAMOLETĂ DIN CARTIERUL DE NORD

  

te făcusem din resturi de sâmbătă

din ce în ce mai mult tu lângă mine și tot mai mult în mine

îți făceai loc printre ziduri neterminate să mă  umpli

cu păcate până la explozie

 

dormeam în durerile mele legat la perfuzia cu iluzii

nu știam cine-mi  trimite semne de acces interzis

din insectarul cu fluturi albaștri

pentru noaptea de unică folosință

 

pleoapele mi s-au dezlipit

abia când te-am deslușit printre aripi

în agenda cu îngeri

 

pesemne am plâns rușinat

căutând iertare printre cearșafuri pătate cu poeme sterile

la numărarea zilelor mele fără de uși

prin care se strecoară hoțește dezastrul de toamnă

în refugiul lumilor mele

din care-ți iei zborul

 

păstrez: resturi de sâmbătă / ziduri neterminate / insectar

Restul e decor

CRAVATA GALBENĂ

 

Un film cu intensitate emoțională fragilă, declarativ, scolastic, demonstrativ, cu multe scene  care mizează pe invenții estetice vizuale amatoricești, în ciuda mijloacelor cinematorgafice impresionante. Scenariu schematic, liniar, previzibil, deseori plicticos, cu interpretare lipsită de strălucire. Până și mantra Om Mani Padme Hum e înghesuită într-o secvență abia-abia observabilă, nefructificată simbolic așa cum merită... Bun prilej totuși  să ne reamintim capodopere muzicale uriașe. Una peste alta, în pofida uriașei publicități, mi s-a părut un film de nota 6, fără consistența emoțională pe care o așteptam în ilustrarea personalității uriașe a lui Celibidache...Dar, da, n-ai cum să treci pe lângă Cravata galbenă și să te faci că nu există.

E drept, am văzut filme și mai proaste, dar dacă ajungem să comparăm cancerul cu holera, tot vai de capul nostru suntem..