IORGU– o monumentală deconstrucție a solitudinii 2.0 - L'esprit de l'escalier (The French philosopher and encyclopedist Denis Diderot coined the concept in his essay Paradoxe sur le comédien.
Bacău Fest Monodrame, ediția a 31-a
Teatrul Municipal Bacovia
după romanul lui Adrian Jicu
regia Matei Lucaci-Grünberg
Cronică de Val Mănescu
“ Încetăm să-l mai sărbătorim pe Bacovia ca pe o statuie din parcul central și începem să-l ascultăm ca pe un om.”(Nota regizorală – programul de sală)
Rareori mi s-a întâmplat să ies din sala Teatrului Bacovia cu sentimentul că am asistat nu la o dramatizare, ci la o autopsie. Nu una clinică, rece, ci una lirică, făcută cu mâinile tremurând. IORGU, spectacolul lui Matei Lucaci-Grünberg după romanul lui Adrian Jicu, prezentat în deschiderea Bacău Fest Monodrame, nu îl „joacă” pe Bacovia. Îl descompune. Îl pune pe masa de lucru, foaie cu foaie, nevroză cu nevroză, până când din poetul din manuale rămâne doar un om care nu mai suportă lumina.
E o operațiune riscantă. Bacovia a fost prea mult timp o recuzită: frunze veștede, plumb, liceeni care recită gutural Liceu. Jicu, în romanul său, a avut intuiția să-l scoată din vitrină și să-l pună într-o cameră cu igrasie. Lucaci-Grünberg duce mai departe gestul: îi ia biografia și o împarte la doisprezece.
I. Dispozitivul Marea idee regizorală a serii este scindarea
Pe scenă nu există un singur Iorgu. Există un Iorgu-înainte și un Iorgu-după. Un Iorgu tânăr, încă viu, încă sarcastic, jucat cu o nervozitate luminoasă de Valentin Braniște, și un Iorgu deja fosilizat, poetul-funcționar care și-a îngropat de viu gâtul în gulerul de la haină, într-o compoziție de o austeritate teribilă a lui Eliza Noemi Judeu.
Eliza, și trebuie spus apăsat, pentru că face în acest spectacol o creație care va rămâne în istoria acestui teatru – nu joacă un bărbat. Joacă plumbul din bărbat. Corpul ei devine o arhivă: umerii căzuți, mersul acela de om care verifică de trei ori dacă a încuiat ușa, pauzele lungi dintre cuvinte, de parcă fiecare silabă ar cântări un kilogram. Braniște, în oglindă, e tot ce Judeu a pierdut: verva, pofta de a contrazice, râsul acela șuierat de la cancelaria liceului din Bacău.
Între ei, regizorul așază un cor. Nu un cor antic, ci un cor de funcționari, de mătuși, de vecini, de elevi, de neveste neînțelese. Minodora Broscoi este formidabilă ca Agatha – nu o soție resemnată, ci o femeie care își administrează bărbatul ca pe o boală cronică. Viorel Baltag, și Bianca Babașa compun un tablou de epocă fără patină: costumele Iulianei Vîlsan și ale lui Carl-Angelo Kivu nu sunt de epocă, sunt tocite.
Scindarea nu e un artificiu. E felul în care Bacovia însuși s-a trăit: jumătate funcționar care pune ștampila, jumătate spectru care aude corbi în căminul sobei. Mai spune s-aducă jăratec. Doisprezece actori pentru un singur om – și paradoxal, niciodată singurătatea nu a părut mai compactă.
II. Materia, bâlciul lumii și teatrul de umbre
Scenografia nu ilustrează Bacăul. Îl evocă prin resturi. Un birou metalic, un dulap care nu se mai închide, o fereastră prin care nu intră niciodată lumina zilei – doar cea violetă, bolnavă, a lui Costi Baciu. Light designul lui Baciu este poate cel mai bacovian element al serii: nu luminează, scurge esențele. Lumina curge pe pereți ca o apă murdară. Când se sting toate, rămâne doar conturul a două siluete la două birouri diferite, în același timp, în aceeași singurătate.
Adevărata lovitură poetică aparține însă lui Michi Murafa. Umbrele și proiecțiile sale nu sunt decorative. Sunt memorie. Pe un ecran de hârtie îngălbenită – și aici materialitatea contează enorm – vedem mâini care scriu singure, o salcie desfrunzită care se scutură fără vânt, plumb topit care se prelinge peste o pagină de catalog școlar. La un moment dat, întregul cor devine teatru de umbre: actorii își lasă corpurile și rămân doar contururi pe perete, ca într-un abator de siluete. E de o frumusețe tulburătoare.
Mi-a plăcut în mod deosebit cum spectacolul refuză folklorul Bacovia. Nu există frunze uscate aruncate din culise. Există însă hârtie. Multă hârtie. Dosare, borderouri, poezii mototolite, scrisori de dragoste care nu au fost trimise niciodată. Într-o scenă antologică, Eliza Noemi Judeu încearcă să lipească la loc o coală ruptă cu salivă. E grotesc, e intim, e exact Bacovia.
„Nu mai suport să mi se spună că sunt poetul toamnei. Sunt poetul caloriferului care nu pornește. Asta e toată metafizica.”
Replica serii – Iorgu / Eliza Noemi Judeu, actul II
III. Epilogul
Finalul nu aduce catharsis. Ar fi fost o trădare. După două ore în care am văzut cum un om se dezintegrează în acte administrative, ni se oferă o imagine de o simplitate dezarmantă: cei doi Iorgu se așază față în față, la aceeași masă, și nu au nimic să-și spună. Tânărul îi dă bătrânului un caiet. Bătrânul îl deschide. E gol.
Sala a tăcut mult după blackout. Nu din politețe. Din jenă. Genul de jenă pe care o ai când ai privit prea mult în viața cuiva. Matei Lucaci-Grünberg a reușit ceea ce puțini regizori îndrăznesc azi: să facă din Bacovia un contemporan al nostru, nu prin actualizare forțată, ci prin recunoașterea faptului că anxietatea, birocrația sufletului și frica de a nu fi auzit sunt aceleași, la 1926 ca și în 2026.
IORGU nu este un spectacol comod. E umed, e plumburiu, e lent pe alocuri până la insuportabil. Dar e necesar. Pentru Bacău, în primul rând. Orașul acesta care l-a purtat pe Bacovia ca pe o placă memorială ar merita să-l poarte, de acum înainte, ca pe o rană deschisă. Lucaci-Grünberg și echipa Teatrului Bacovia au făcut exact asta.
Să vedem, zise orbul. Și, pentru o seară, am văzut.
Fișă spectacol
Bacău Fest Monodrame • 2026- Regia
- Matei Lucaci-Grünberg
- Scenografia
- Iuliana Vîlsan și Carl-Angelo Kivu
- Light design
- Costi Baciu
- Umbre & proiecții
- Michi Murafa
- Distribuția
- Eliza Noemi Judeu – Iorgu târziu,
Valentin Braniște – Iorgu tânăr,
Minodora Broscoi, Viorel Baltag, Marius Manta, Bianca Babașa,
Florin Zăncescu, Eliza Țurlea, Matei Bogdan, Anca Ioniță,
Ștefan Ionescu, Corina Gorcea – corul / umbrele / funcționarii
Autor
Val Mănescu scrie despre teatru, oraș și oboseală, dar, mai ales, scrie poezie adevărată pentru oameni deștepți, pe varanus-varanus.blogspot.com. Urmărește Bacău Fest Monodrame din 2018.
