FURT INTELECTUAL DECLARAT

Pentru gadgetul din dreapta, "GRECII AU INVENTAT MUZICA", îi mulţumesc Isabelei Harsenie, ( http://polymericlay.blogspot.com/2009/04/mokume.html) de pe blogul căreia am şterpelit linkul. Că prea mi-era dor de Mediterana şi de insula Paros. Şi de Creta, hai. Şi de Atena, nu mai zic...

DUMINICA ASTA SUNT LA POKER

Vine duminică şi ne alegem, din nou, viitorul. În mine e acelaşi freamăt pe care l-am simţit în dimineaţa de 22 decembrie 89 cînd am văzut un curcubeu uriaş peste dealurile Măgurei.
N-am stat deoparte atunci, n-am să mă ascund nici acum. Am să mă duc la secţie şi am să trîntesc ştampila pe cele două buletine, de-o să se-audă pînă la cer.
A vota e ca şi cum ai juca o partidă de poker. Mereu m-am ales cu praful de pe tobă la poker, indiferent de miză, indiferent cu cine am jucat. Ori ei erau prea deştepţi şi eu eram mai prost, ori eu eram prea corect şi ei prea şmecheri. Mi-au luat totul cu meşteşugite cacealmale. Poate duminica asta asta am noroc. Poate AVEM noroc. Nu ştiu cartea care vine, adică nu cunosc nici un candidat. Da-mi trebuie nişte aşi. Risc. Pokerul înseamnă risc. Sunt în joc. Ştiu cum am să joc. Cinstit, fără cacealmale.
Am să optez pentru cei mai tineri. Nici nu mă interesează din care partid, de dreapta sau de stînga, fac EI parte. Îi preţuiesc şi pariez pe EI pentru curajul pe care l-au avut să candideze împotriva brontozaurilor care au sclerozat ţara asta. Pentru speranţele lor încă neîntinate. Pentru idealurile lor, între care aş vrea să fie acela de a face din România o ţară în care să vrei să trăieşti. NE TREBUIE AŞI!
EI ar putea să înfăptuiască ceea ce eu n-am reuşit jucînd corect.Odată şi-o dată, tre să-mi intre şi mie aşii.
P-ăia tineri şi deştepţi o să mizez următorii mei patru ani de viaţă.
Or şti EI cum trebuie să-mi mulţumească.

LEGENDA SYMBOL

În 1993 eram redactor la PUR ŞI SIMPLU, ziarul acela ciudat cu care a început şcoala presei libere la Bacău, cînd l-am cunoscut pe inginerul Dan Reichbuch. A comandat o reclamă la ziarul nostru, că-i plăcea că nu semăna de loc cu fostul STEAGUL ROŞU transformat după 89 în Deşteptarea (!!!). M-am dus la el şi-a zis: nu contează cît mă costă, dar vreau ceva beton!
La ora aia, în 1992, firma lui, Symbol Electronica, ansambla televizoare color. Românii erau cuprinşi de nebunia televizoarelor color, după epoca cenuşie de care abia scăpaseră. Mai poate cineva să-şi dea seama ce însemna în 92 că în Bacău, o firmă producea TELEVIZOARE COLOR??? Era similar cu lansarea unei nave cosmice româneşti spre Marte.
Avea un atelier cu vreo zece tipi care lipeau cu letconul componente şi plăci. Se cîştiga bine din asta.
Petru Cimpoeşu i-a vorbit despre boala lui Mircea Nedelciu şi Reichbuch a dat 2 000 de dolari pe o grafică, la o licitaţie de strîngere de fonduri pentru operaţia lui Mircea.
Apoi, cînd a auzit că vreau să-i aduc pe Caţavenci în Bacău, cu Dinescu, Groşan şi Iaru, patronul a plătit tot, fără să clipească..
Veneau la el în fiecare zi zeci de oameni, ca la Mecca. Le dădea bani, sau îi ajuta în vreun fel.
Prin septembrie 95, m-a chemat să-i fiu consilier de presă. Symbol Electronica avea atunci un post de radio (STAR B), o televiziune prin cablu (Canal 6) şi o gazetă săptămînală.
Doar că Dan voia mai mult, voia să fie primul. Mi-a spus: Îţi dau pe mînă o jucărie pe care puţini o au în România. Facem o televiziune în eter. Spunea "facem" deşi el făcea, cu banii lui.
în cîteva luni, un fost restaurant a fost complet restructurat şi transformat în studiouri tv. Au apărut computere noi, echipamente de ultimă generaţie, au început probele. Pe o rază de 30 de Km,televiziunea SYMBOL emitea programe 24 de ore pe zi. Comisia de atestare de la CNA, în frunte cu Răzvan Theodorescu a afirmat că asemenea studiouri nu are nici PRO TV-ul.
Minunea a ţinut aproape doi ani.
Reichbuch n-a rezistat la presiunea şocului creat de explozia dolarului din ianuarie 97. Luase 1 milion jumate de la Bancorex în toamna lui 96, la 3000 de lei dolarul, şi pe 10 ianuarie anul următor era dator de trei ori mai mult în lei.
Dan s-a împrumutat de la cămătari, ca să-şi achite ratele la bancă.
Alţii au rezistat şi n-au plătit. O duc foarte bine şi acum.
Dar inginerul nu suporta să fie dator, să nu se ţină de cuvînt, să nu fie punctual. Simţul datoriei, hiperexactitatea, buna creştere l-au pierdut pe cel care a ajutat sute de oameni şi a susţinut o adevărată şcoală de presă în Bacău.
S-a sinucis ( cu mintea pierdută cum era după colapsul firmei) sau a fost omorît de cămătari? Poate n-am să ştiu niciodată.
Păstrez în memorie ultima imagine cu inginerul Dan Reichbuch, aşa cum l-am lăsat la intrarea în pasajul gării, în toamna lui 1999: tenişi, pantaloni scofîlciţi, camaşa albă patată, două sacoşe de plastic pline cu ziare. Voia s-o vadă pe fata lui fără ca ea să-l observe. Dan Reichbuch, primul fabricant particular de televizoare color din România, primul patron de televiziune în eter din România, visătorul Dan Reichbuch, se ascundea.
S-a ascuns pînă la dispariţie.