joi, august 14, 2014

Priveghi anunţat




De vineri aştept să mor şi nu se întîmplă
nimic. Mă rog să se scufunde  planeta de papagal,
talazuri să-mi inunde traheea, să-mi  spele
 alveolele pulmonare de aerul tău, 
dar planeta continuă să  mă ţină pe val, nu departe de dană.

Ca pe  un măceş sălbatic m-ai scos din tine
 şi m-ai azvîrlit  în larg. Ronţăi
cîte un fruct acru ca să-mi treci, să nu mă mai cred
arcuşul care te face să cînţi.
Încă mai  văd la distanţă cum  răsar
stele fără nume în univers cînd îţi ating gleznele.
Pe mine nu mă mai văd.
Strîng din pleoape, mă apăr de dogoarea sînilor tăi
şi de zîmbetul ca un tăiş de spadă
şi de saliva de zînă care vindecă
 orice boală, cu excepţia
plămînului  meu care geme uşor
 ca un cîine în lanţ. 
  Iţi aud cîntecul de departe, dintre nisipuri
 în timp ce, bîntuit de talazuri,

 îmi asum  o nouă călătorie.

sâmbătă, august 02, 2014

POEMUL DE SÂMBÂTA ASTA


Meşter de perspective



Fiecare zi e ziua dinaintea sfîrşitului.
Dacă eu dispar, nici tu n-ai înţeles nimic din salivele noastre amestecate, din ultima noapte.
 Extrag acum rădăcina pătrată din  arborele de patimă, vecin  unei plante ciudate
cu frunza triunghiulară, ameţitor de  dulce: uitarea.
Îmi dă tot zero din zero.  

Sisif.

Jumătate soldat în armata de fugari în propria ţară,
 Noesia,
 jumătate torţă aprinsă de snagă,de disperarea  care transformă materia,
mă atîrn  de catarg cu odgoane de feromoni  ca să-mi plătesc echilibrul,
îmi crestez vena şi nu curge decît numele tău, un gheizer
de consoane şi vocale alternative  ca  traversele
de  care îmi leg visul
în aşteptarea trenului.

Numai eu  ştiu care-i ziua dinaintea sfîrşitului lumii.
Atunci ai să-ţi tai pletele prea lungi pentru  cei treizeci de ani,
mestecînd guma nepăsătoare.

În aceeaşi zi, un copil ca tine,
pierdut între generaţiile cu ochi albaştri, va rosti
c’est bon,c’est la vie,

şi va înghiţi pe nemestecate

                                                                                                  altă  revoluţie inexplicabilă.