BUNIC LA MAHMUDIA

Mi s-a părut corect ca azi, 27 august 2009, să mă trezesc devreme, să asist la naşterea zilei care m-a prins la Mahmudia, pe cuirasatul LAVINIA. La cinci dimineaţa e ceaţă pe Dunăre şi linişte. Pe navă, toată lumea doarme. În acelaşi timp, în faţa maternităţii Medicalservice din Bacău, Dragoş, fiu-meu fumează, aşteptînd ivirea altui soare la care Diana, Norişoara, a trudit nouă luni de zile. Voi fi azi bunic de Radu. Cum o fi asta, să fii bunic?

NAUFRAGIU REZOLVAT

Păi da ce mama dracului, o să dormim agăţaţi de mizeria asta de banc de nisip din lacul Roşu? Ei, nu, mi-am zis, şi-am luat problema la rezolvat, pe principiul că un plan bun trebuie respectat cu stricteţe. Planul era să parcurgem azi canalul Sf. Gheorghe, şi era un plan foarte bun. Deci trebuia respectat cu orice preţ. Aşadar, în calitate de comandant al acestui dezastru, după ce m-am legat cu odgonul şi-am tras de vaporul încremenit pînă mi-au ieşit ochii din cap, am urcat pe covertă şi l-am sunat pe celebrul Amorel Vătămănescu, tip tare de tot în zonă, fost propritar al Mării Negre şi al gurii Dunării, stăpîn pe patru cherhanale şi posesor de fabrici de peşte, dar şi patron rasat al restaurantului „Marea Neagră” din Sulina. Acolo haliră de-a lungul vremii, Năstase, Băse, Iacobov, Seche, Florinel Cămară, Sov, precum şi alte nenumărate personalităţi ale ultimilor ani.

Tocmai băgasem în mine, îndemnat vîrtos de domnul Amorel, înainte de plecarea din Sulina, o ciorbă indicibilă, „storceac de sturion”, preparată direct de patron, cu ingrediente secrete şi carne de belugă (un peşte nobil care emite icre de-alea de 200 de euro Kila).

Aşa că, i-am prezentat situaţia şi disperarea mea, el a rîs şi a zis că mă sună.

Nici cinci minute nu trecură. „ Imediat vă scoate un catamaran de-acolo. Staţi liniştiţi, fac orice pentru artiştii noştri!” – mi-a zis.

Drept să spun, am zis că-i la mişto.

Dar, ce să vezi, după un sfert de ceas, pe canal se iviră o şalupă elegantă şi un catamaran. Suntem salvaţi.

O luăm la elice pe braţ în sus, cap Dunavăţ. Adică un sătuc din Deltă.

Doar că n-o să ajungem, că pe-ntuneric nu navigăm.

Aşa că vom înnopta pe canalul Litcov, sub o lună nouă perfectă.

GHID DE CONVERSAŢIE FEMEIE-BĂRBAT

Pentru că femeile vin de pe Venus, iar bărbaţii vin de pe Marte şi, de aceea, una vorbim şi alta ne-nţelegem, şi deoarece uichendurile în doi sunt din ce în ce mai greu de suportat (şi, iaca, iar e duminică), vă pun la dispoziţie un ghid de conversaţie femeie-bărbat, din care fiştecare să priceapă ce-o putea.

FEMEIA TRADUCERE

Da = Nu
Nu = Da
Poate = Nu

Nu-i nimic… = Tîmpitule !!!

Imi pare rău = O să-ţi pară rău!!!
Ne-ar trebui = Eu vreau
Fă cum vrei! = O să plăteşti cu vîrf şi îndesat!
Hotărăşte tu! = Hotărîrea cea bună ţi-am spus-o deja!
Trebuie să vorbim = Iar trebuie să te critic
Bineînţeles, fă cum vrei = Nu vreau sub nici o formă să faci asta!
Nu sunt suparată = Bineînţeles ca sunt supărată, boule!
Ai un aer atît de macho… = Ar fi cazul să te bărbiereşti.
Cum de te porţi aşa frumos ?= Iar vrei să facem sex ?

Aş vrea perdele noi = Vreau perdele, covoare, mobilă şi tapete noi.
Mă iubeşti? = Am trecut pe la magazinul de bijuterii, să-ţi spun ce mi-a plăcut?
Cît de tare mă iubeşti? = Am dat-o-n bară. Am lovit maşina!

Imaginea de sus:

Fabrice Rehel - Femme Debout Homme Couché / Woman Up Man Down - 2007

Price : 160 EUR / 228 USD

ESPOIROUMANIE EN FETE

19 ani, 3 luni şi 25 de zile s-au împlinit pe 10 iulie decînd a luat fiinţă Asociaţia ESPOIROUMANIE. O sărbătoare sui-generis (sub acest generic inspirat de mult-premiatul film al lui Mungiu) a adunat membrii şi colaboratorii acestei organizaţii, cărora le-a prilejuit rememorarea clipelor de început a acestei adevărate aventuri: lupta cu un fel de a gîndi egoist, primar şi meschin. Au fost invitaţi, pe lîngă susţinătorii elveţieni, şi cîţiva români, printre care dr. Teodora Naglici, arh. Dan Bolomey, şi aproape o duzină de copii şi tineri aflaţi în Elveţia pe cheltuiala asociaţiei la studii sau tratament medical.
Locul sărbătorii: Campingul comunal al Primăriei Yens - Vaud - Elveţia.
După zile şi nopţi de pregătire, festivitatea e gata de start: o amplă expoziţie de fotografii-mărturii ale perseverenţei şi credinţei că în România se poate face să fie mai bine, proiecţia unui film realizat de OVR (Operation Villages Roumains) despre realităţile româneşti în anii de după 1990, un mic spectacol cu un Michael Jackson din...Tîrgu Ocna, şi, festinul culinar cu bucate moldoveneşti. Expoziţia începe cu drapelul României din Decembrie 89, decorat cu un desen ilustrînd revoluţia, al lui Dragoş Mănescu. Je suis tres touche.









Alături, un panou cu mai multe lucrări reprezentînd scene din revoluţie, aşa cum le-a reprezentat Dragoş la vîrsta de şase ani.





Sosesc peste 80 de prieteni ai României, oameni care, în cei aproape 20 de ani au fost mereu alături de ESPOIROUMANIE cu bani, alimente sau materiale pentru nefericiţii soartei din judeţul Bacău. Au făcut-o şi o fac din toată inima, fără să primească nimic la schimb, decît, poate, prietenia şi stima concetăţenilor noştri nevoiaşi, despre care mulţi dintre noi preferă să nu ştie.
La primirea oaspeţilor, toată lumea soarbe un verre d'amitie.



ESPOIROUMANIE este una dintre puţinele organizaţii care are, după atîţia ani, o activitate coerentă. Model de implicare energică, preşedinta ARGELIA LEDERMAN găseşte mereu forţa şi resursele pentru ca bolnavilor, săracilor, bătrînilor şi orfanilor noştri să le fie mai bine.

In foto: ARGELIA şi HELENE KNOBEL, nedespărţite la bine şi la greu.










Anne Marie Kuffer - gata mereu să dea o mînă de ajutor.







Prieteni de douăzeci de ani, pe care-i uneşte un gînd bun pentru năpăstuiţii din România.




În foto (stînga, planul secund) : dr. Pierre Knobel şi Christianne de Reynier






Cum devin anii amintiri...















Sala dintr-o poiană elveţiană, decorată în roş-galben-albastru românesc.













Raymonde Giovanna, Helene Knobel şi Josee Jetzer -
trei DOAMNE cu majuscule...











Dansează Mitică, Michael Jackson din Tîrgu Ocna!
Imitaţie, imitaţie, dar cît talent!













În aşteptarea sarmalelor.










Cum le stă bine româncelor, cînd au oaspeţi: la bucătărie.










Argelia şi prietenele ei Helene, Rose şi Anne Marie.
În plan secund: ziarista Martine Rochat.










ESPOIROUMANIE - O fărîmă de Românie într-o Elveţie cu oameni minunaţi.



Merci, Suisse!

MILOSTIVA PERSOANĂ FIZICĂ

Numa ce s-a dus la Timişoara să facă baia de mulţime la modă extraordinar de preafericitul Daniel.
Ăia i-au dat fiului Banatului nuşce titlu de vază, iar preantîistătătorul besericii române l-a cadorisit pe tot Consiliul Judetean Timis cu ordinul Sfintii Imparati Constantin si Elena! În continuare, Persoana Fizică Daniel a mai primit şi Leul Bănăţean, ce-o fi aia. Ce mai, un delir de delicateţuri. Doar o nenorocită de ziaristă, Ramona Băluţescu, de la săptămînalul local Timpolis, ca să strice sărbătoarea, i-a tras măreţului ctitor de catedrale de neam, un alt fel de „ distinctie": doi le şi nişte coji de pîine uscată. Şi, de-a dracului ce e, l-a-ntrebat cu tupeu pe ditamai patriarh daca pentru Biserica Ortodoxa Romana contează că în România există oameni care mor de foame şi că unii îţi iau viaţa ca să scape de sărăcie.
Ei, stimaţi credincioşi, persoana fizică autorizată cu cele sfinte a răspuns cu un simplu şi sincer NU.
Să-mi zică şi mie cineva, au scos ăştia mila din lista valorilor creştine?

foto: http://www.agenda.ro/news/news/20676/cetatenie-de-onoare-o-coaja-de-paine-si-o-bancnota-veche-pentru-patriarh.html

TRAVAIL A LA SUISSE

Ia, atentie la mine, constructorii lui peste.

Iac-asa se face un sant, fara sa umpli orasul cu glod.

Sunt citeva reguli simple:

- Se incepe treaba fix la ora 7 dimineata

- Se traseaza viitorul sant

- Se aduc doua excavatoare

- Nu se intrerupe circulatia pe strada

- Se pune pamintul scos din sant intr-o bena.

- Se ia pamintul in plus si se pune intr-o basculanta.

- Se acopera bena basculantei cu o prelata.

- Se pune un muncitor cu o matura, care numa asta face: casca ochii dupa eventualele firmituri de pamint care ar putea sa cada din cupa excavatorului. Si le matura instantaneu. Ca sa nu se faca glod. Ca-n Romania.

- La ora 17, conducta e montata, santul astupat si asfaltat, trotuarul dat inapoi in stapinirea trecatorilor.

- Muncitorii, fericiti, nu cinta Internationala.

TEORIA CONSPIRATIEI. APLICATIE.

O stranie intimplare mi-a povestit aseara doctorul Ion Vianu, pe care l-am revazut dupa aproape 15 ani, la Morges, unde este rezident de mai bine de 30 de ani.

Reintrat in drepturi in Romania, de unde a emigrat in 1977 dupa ce a aderat la celebra scrisoare a lui Paul Goma si a fost hartuit de baietii cu ochi albastri, celebrul psihiatru vine de citeva ori pe an in Bucuresti, unde sustine cursuri de psihoterapie.

In septembrie trecut i-a disparut portofelul in care avea actele de identitate si citeva sute de lei, in timp ce iesise in oras la cumparaturi. Dupa ce a refacut traseul, in speranta ca-si va recupera actele uitate pe vreo tejghea, s-a intors acasa, si, ca orice om care pierde ceva, s-a apucat sa caute disperat portofelul, desi era convins ca il avusese asupra sa la plecare. A rascolit toata casa si a cautat peste tot, pina si in locurile in care era imposibil sa-l fi pus.

Nu l-a gasit. S-a pus apoi sa astepte un ipotetic binevoitor care sa-i puna in cutia postala macar documentele de identitate. Au trecut citeva saptamini si minunea nu s-a intimplat. Profesorul si-a luat inima in dinti, a declarat pierderea la politie si a inceput alergatura pentru obtinerea unor noi acte. Nu mai putin de doua luni a durat pina sa intre in posesia cartii de identitate.

In ziua cind calvarul a luat sfirsit, fiind invitat la o reuniune oficiala, si-a pus unul din costumele pentru astfel de ocazii, costum pe care nu-l mai imbracase de mai bine de jumatate de an.

In buzunarul hainei a dat peste portofelul pierdut intre timp, cu intreg continutul.

Intrebare: Cum a ajuns obiectul intr-un costum pe care Ion Vianu nu-l atinsese ?

Eu am o idee, dar cum e foarte aproape de teoria conspiratiei, n-o fac publica.

Aveti explicatii?

ICI, GENEVE

Stirile importante la care ciulesc urechile elvetienii sunt:

- Certurile pe fantoma lui Michael Jackson

- Madoff cu cei 150 de ani de pirnaie obtinuti pentru merite deosebite in devalizarea bancilor americane

- Politia elvetiana are cyber - inspectori care cauta pe internet infractori pasionati de pornografie in timpul serviciului. Mai ales pe cei angajati la stat. Aici, bulotul e boulot.

- Insasi marea criza globala da semne de criza. Ele se vad dinspre tarile din Sud, carora aici li se zice "emergente": Croatia, Columbia, Malaiezia, Thailanda, Peru, Turcia, Panama, Indonezia,

Africa de Sud, Mexic, Brazilia, China, Rusia, Bulgaria, Polonia, Coreea, Kazahstan, Ungaria, Ucraina. Nu mai cititi inca o data lista. Romania nu figureaza. Sau nu conteaza.

- Porsche a respins oferta de fuziune pe care i-a lansat-o Volkswagen

- Recesiunea amina spectrul unui soc petrolier pentru 2013

- Rusia a semnat un acord cu Azerbaidjanul prin care ii cumpara gazul care ar trebui sa ajunga in Europa prin gazoductul Nabucco

- Cartea electronica, aflata in gestatie de zece ani, e gata sa cucereasca piata elvetiana. Reader-ul poate reproduce pe un ecran tactil, carti de pina la 7 000 de pagini, care se pot incarca de pe o platforma care cuprinde pentru mokment 20 de mii de titluri. Echipamentul se vinde aici cu 449 de franci ( cam 1 350 de lei), are 260 de grame si poate stoca muzica.

In rest, timpul e excelent pentru plaja si croaziere pe lacul Leman, la fel de albastru si de aseptic. Insa muntii sunt acoperiti de un strat de nori, asa ca inca n-am vazut Mont Blanc-ul.

Asa ca, n-aveti de ce ma invidia.

PS: Am mincat la prinz intr-un nenorocit de restaurant ieftin de cartier, care la noi ar avea patru, daca nu cinci stele. O salata, o piza (pe care n-am putut s-o termin, ca era cam multa) si apa minerala Henniez, total 13 franci. Cam 40 de lei. Dar sunt in Elvetia, ce puii mei???

Hai să ne masturbăm

EUROVISION 2009 - VARANUS MEMBRU ÎN JURIU - FINALA

Tu cu-a mea şi eu cu a ta. Io-ţi dau 12 puncte, tu-mi dai 12 puncte. Şi ne rezolvăm în extaz.
Eurovision final: merge spre Norvegia. Cum spuneam.
România şi Moldova îşi dau laba. Mai la coadă. La locul stabilt.
Mă oftic. Pe meritate. Dacă nu m-am născut în Norvegia...

Comersantul şmecher

Tot să înşele el cumva, un piculeţ, măcar.
Dacă era corect, ar fi scris:
CINE CUMPĂRĂ DE LA MINE, MĂ SCAPĂ DE RECESIUNE!

Pentru ultima oară

M-am trezit că fac totul ca şi cum ar fi pentru ultima oară. Pun cheia în broască şi-mi vine un gînd: poate-i pentru ultima oară cînd pun cheia asta în broasca asta. Plec spre Bucureşti cu aceeaşi idee: ultimul drum. Gesturi simple - aprinsul ţigării, spălatul pe dinţi, cum mă îmbrac (ultima dată cînd fac nod la şireturi), zapping pe TV 5, o privire peste cărţile mele din bibliotecă, peste tablourile de pe pereţi, un fluierat după Lup. Şi toate sutele de acţiuni pe care le întreprind ziua şi noaptea. Parcă le-aş face pentru ultima oară.
Sunt momente unice, în clipe irepetabile, cu zgomotele, mirosurile, lumina, dulceaţa sau amărăciunea lor. Bate ploaia direct în geamul meu. Am să mai ascult vreodată ritmul ăsta?
Niciodată n-am să mai scriu never în loc de niciodată, aşa cum fac chiar în clipa asta, cînd am pus Lara Fabian, după ce a plouat şi s-a înserat. Am să scriu never în alte condiţii, chiar dacă va însemna tot niciodată. Poate o să-mi vină să rîd sau să plîng. O să fie altfel decît niciodată. Pentru că va fi altă zi.
Dar, orice zi ar fi, ca o ultimă zi, am s-o trăiesc ca pe ultima zi.

Mă urăsc, deci exist

Urăsc blogerii care postează o dată pe săptămînă. Mă urăsc. Rareori mi-a plăcut de mine în viaţa asta, dar acum, în calitate de bloger, am atins culmea propriului meu dispreţ.
Ca şi Paştele, Întîi Maiul a fost plin de "distracţii" pentru cretini. Un popor întreg " s-a bucurat de vremea bună, de mici, bere şi de petreceri la iarbă verde sau în cluburi de fiţe". Repoteri cretini ne-au prezentat vox populi de la imbecilii bîlbîiţi ai neamului într-un mare fel.
Pur şi simplu n-am avut nimic de comentat vreme de o săptămînă, anostă, ca mai toate.
Borală de măgării se întîmplă în ţara asta care pare ieşită de sub ochiul lui Dumnezeu şi scăpată complet de sub control. Chiar nu mai găsesc nici un haz în nimic. Preşedintele nostru jbate joc de legi, televiziunile regretă că gripa de porci n-a ajuns în România, candidaţii la prezidenţie sunt de tot rahatul, Becali nu mai are haz nici ca berbec în turmă. A mai venit şi împrumutul de douăj de miliarde pe care ăştia or să-l topească pe căcaturi. Ce să comentezi? Şi dacă, ce?
Mă urăsc şi pentru că am început să regret că am crezut în schimbare. că am crezut că revoluţiunea de-acu 20 de ani va împlini speranţe, ne va face mai oameni.
Aseară mi-a fost ciudă să constat că cei doi Ceauşescu s-au comportat extrem de demn. Era, pe OTV - sub excitantul titlu "Pentru prima oară, dovezi că Elena şi Nicolae Ceauşescu trăiesc". Bineînţeles, n-a fost nimic nou, şi nici o dovadă. (E genial Diaconescu în captarea audienţei!) Am revăzut a suta oară procesul loviturii de stat şi filme tendenţioase cu bogăţia în care, chipurile se scălda familia care a condus România 25 de ani. Ce să zic?
Atunci mi-am dorit să fiu eu ăla care apasă pe trăgaci. Acum, m-aş mai gîndi.
Mă întreb ce-ar recita Băse înaintea execuţiei.
Ar fi în stare să spună două versuri memorabile, aşa cum a făcut Ceaşca noastră preaiubită?

IDIOTUL. de VLADIMIR VORONIN

Nu mai mult de 60 de studenţi basarabeni ( imi place mai mult să scriu "Basarabia" decît "Moldova", ca să fie schizma clară!), cu drapele româneşti şi lozinci scrise pe cartoane , s-au adunat, uşor penibil, fără de snagă, în piaţa Casei de cultură din Bacău. Ca să protesteze, fireşte. Băcăuanii au fost drăguţi, le-au dat aprobare să se manifeste.

Descriu peisajul. Într-un colţ al pieţei erau vreo şase jăndari care vorbeau cu gacicile lor la telefon (am tras cu urechea). În alt colţ erau trei pîrliţi graşi de la Poliţia Comunitară care, cînd am trecut pe lîngă ei foloseau cuvinte ca: Steaua, Becali, pizda măsii. În faţa Prefecturii şi a manifestanţilor staţionau detaşate un Logan şi un Passat cu numere de MAI şi girofaruri. N-am ajuns la maşinile poliţiei, dar cu ochiul meu de şoim am sesizat că la volane dormitau doi caralii, iar pe-afară alţi doi şi o doamnă poliţistă se rîdeau, nu vom şti niciodată de ce.

Între timp, - asta se întîmpla cam pe la orele 15.30, cum ar zice prietenul meu Romeo, autorul acestor fotografii profesioniste - tinerii strigau din toţi rărunchii lozinci anti - voroniste. Redau din memorie:

România nu uita! Că Moldova e a ta!

Jos comuniştii! ( bis)

Moldova, Ardealul şi Ţara Românească!

Bacău! Chişinău! (cu aplauze ca la meci pampam pampampampampampam)

Europa, te iubim! Europa te iubim! ( Aici am completat sotto voce: Că ca tine nu găsim!)

Etc. Scandarea dura cam un minut, apoi urma o pauză de linişte tăcută.

Presa băcăuană era prezentă pentru a consemna evenimentul. Vreo 15 jurnalişti, cu tot cu fotoreporteri şi cameramani.

Era frumos: era soare, tricolorurile fluturau în faţa statuii lui Alecsandri; demonstranţii beau apă plată, da vreo doi cola, şi rîdeau în pauzele de cam zece minute dintre scandări; mai trecea o Dacie cu goarnă care-anunţa că s-a deschis Tîrgul de Paşte la Sala de atletism şi că ce lucruri ieftine şi bune poţi cumpăra de-acolo. De ce să nu profiţi, bouleanule; fotografii făceau poze colanţilor şi tricourilor cu care erau îmbrăcate mulat în mod festiv frumoasele demonstrante basarabence , iar băcăuanii treceau grăbiţi să mai cumpere cîte ceva, pînă nu dă peste noi vîrful de criză. Care se anunţă groaznic. Dar, per total, totul era minunat de înălţător şi de patriotic.

La orele şaisprezece, cum ar zice Romeo, manifestanţii s-a dispersat, care-ncotro. Vreo cinci fete de sub tricourile cărora înmugurea primăvara în deplina ei splendoare, au dat năvală cu tot cu expresiva lozincă: Suntem alături de voi! într-un bar din Pasajul Revoluţiei. Normal. Doar la Chişinău, copiii ăştia consideră că e revoluţie.

După aia l-am auzit la radio pi Voronin, gavarind că aşa şî pi dincolo. Că cică sî ai vizî dacî vrei sî treci paşol graniţu. Apoi am auzit cî aproape 200 de manifestanţi care-au dat ieri piept cu poliţaii din Chişinău, îs la zdup. Şî cî mai urmeazî şî alţî.

Cî o fost tentativî di loviturî di stat pusî la cali di români ( ce mai seamănă cu Băse, mamă!). Cî ambasadorul nostru îi non grata. Cî frati, frati, da brînza-i pi bani! Pi rubli! Şî sî nu ni amestecăm în borşu lor!

ADICÎ, TU CREZI BĂI KAGHEBISTULI, CÎ O SÎ NI AMESTICĂM NOI FRUMUŞĂŢA NOASTRÎ DI SĂRĂCIE CU SĂRĂCIA VOASTRÎ CARI-I DI ZĂCI ORI MAI BALŞOAI? DA NOI N-AVEM ŞÎ NOI ORGOLIU NOSTRU?

Tare mai mi-i milă de copilaşii ăştia de i-am văzut azi. Habar n-au cît mai au de sperat şi de deznădăjduit pîn-o fi democraţie în Basarabia!

Europa la margine

Drumul european 85. Ieşirea din Bacău spre Iaşi, Suceava, Ucraina, Ţările baltice şi alea nordice. Turnul de televiziune de 110 m, cam cel mai înalt de prin România. Centrul Peugeot, ca-n Paris cu preţuri ca-n Paris, de la douăjdemii de euro-ncolo. Tăpşan cu iarbă verde de 10 000 metri pătraţi, fiecare de 100 euro. 450 de oi cu mieluţi de pus pe masă peste două săptămîni. Ciobanul în bîta lui. Azi.

Râd şi curcile

Dar curcanii plâng. I-au ajuns blestemele.

Ăia mari AU DAT DE BELEA. Nu mă bucur niciodată de răul altuia, dar de data asta, dau din coadă. Ăştia şi-au făcut avere din banii mei. Şi-ai voştri. Au dat peste mişmaşuri de fentat legea şi le-a mers. Pînă acum, sper.

Dar mai vreau să-i ia şi pe alţii la dat cu subsemnatul. Mai ales p-ăia de-au montat camere radar pe DN 2, singurul drum civilizat din România. Mă frec Bacău-Bucureşti şi invers cam o dată pe săptămână. Anul trecut am dat 1.800 de lei pe amenzi pentru 5-15 km la oră mai mult decît zice legea.

Ştiţi cum e? Ai 300 de Km de făcut. Îi faci din sat în sat. Cu 50 la oră. Şoseaua e cît un cîmp, vezi cioara pe marginea drumului la cinci sute de metri. Te-apucă somnul. Pişti un pic acceleraţia. Eşti futut. În două secunde, ai 70 la oră. 3 puncte penalizare şi 300 de lei amendă.

Pînă acu vreo doi ani, făceam 3 ore jumate pînă la Bucureşti. Ieri am făcut 5 ore, respectînd la sînge mizeriile restrictive.

O mare porcărie.

Am cinci 5 somaţii de la MAI să le trimit numele şi cenepeul celui care a condus Zekul la data şi ora cutare, că circula cu 62, 67, 61, etc, prin localitatea cutare. Acu patru luni!!! N-am primit nimic. Nu-mi amintesc.

Dacă-i ia la anchetat DNA-ul p-ăştia care-mi trimit porcăriile astea, o să fac febră musculară la coadă.

TRISTA CULTURĂ ROMÂNĂ

Nimeni n-o să-mi dea în România nici juma de ban pe ce postez acum. O fac moca. Am făcut "Cîntarea României" pe gratis, vreo cinşpe ani. Şi după 90, din inerţie. Sunt obişnuit.

Aşadar, l-am cunoscut azi pe scriitorul Laurian Stănchescu. Domnul respectiv m-a invitat în biroul lui Varujan Vosganian, vicele Uniunii Scriitorilor Români. Mi-a arătat cartea unui poet kuweitian talentat, pe care-o va lansa la Festivalul "Nichita Stănescu", şi un album despre Săpânţa. Apoi mi-a destăinuit că a trecut de Senat hotărârea ca Ministerul Culturii şi Cultelor să devină un departament la Ministerul Învăţământului. Direcţiile de cultură judeţene dispar şi prerogativele lor vor fi preluate de UN consilier judeţean, numit politic. Ducă-se dracului cultura română. Avem nevoie de dobitoci, ţîţe, pizde şi cururi, nu de poezie, teatru, literatură, filme, sau pictură. Ăi de nu pot trăi fără asta, să plătească. Boborul vrea manele, telenovele, bere şi mici. Aşa că, ducă-se pe pulă restul!

Apoi, asistentul vosganian mi-a spus că Varujan e curtat şi de PSD şi de PDL, deşi e PNL. Şi că a fost solicitat să participe la negocierile cu FMI. Totodată, am aflat că vicele US i-ar fi recomandat lui Pogea să nu scoată pianul din biroul ministrului finanţelor, că se va întoarce foarte curînd acolo.

Cînd am ieşit în holul uneia dintre cele mai minunate clădiri din România (sediul US de pe Calea Victoriei, dacă nu v-aţi prins), am făcut cîteva poze. Marmura, coloanele şi stucaturile au fost puse acolo acum 150 de ani şi sunt de o nobilă perfecţiune. În Casa Scriitorilor plouă. Tavanele stau să cadă. Cupola, superbă, e fisurată, la fel cum e tot edificiul.

Ca România noastră.

Şi încă ceva: restaurantul celebru al scriitorilor, unde s-a făcut, timp de decenii, marea literatură română, are preţuri modice, pentru membrii US, pînă la ora 16. Apoi, se dublează.

MIRCEA ALBULESCU despre LINIŞTE

Spre deosebire de linişte, care este un haos ce nu mă interesează şi mă înfricoşează, tăcerea este ceva minunat. Tăcerea înseamnă acele pauze care potenţează deopotrivă cele spuse înainte şi cele ce urmează a fi spuse. Teatrul este o lume fascinantă, cu oameni absolut fantastici, capabili acum să urască şi mîine să iubească acelaşi subiect. Şi asta e un foarte mare lucru. Sunt oameni care nu păsztrează ranchiună, ei nu pot spune: futu-l în cur pe mă-sa, a murit de zece ani, dar eu am să mă duc să-i împuşc oasele putrezite încă o dată! Nu. Artiştii adevăraţi nu vor spune niciodată asta. De asta-i frumoasă această îndeletnicire: îmbrăcăm atîtea caractere într-o stagiune. D-apoi într-o viaţă? Am îmbrăcat haine şi suflete de oameni buni, de oameni răi, de deştepţi, de proşti. Asta mă face ca să fiu înţelegător cu toate cele ale lumii şi să iubesc deopotrivă muntele şi prăpastia. Deşi nu întotdeauna sunt "iubibile"...

UNDE ŞI DE CE SOLDATUL MĂRŞĂLUIA

Ce urmează e un comentariu la postul "Azi am urlat de neputinţă" pe care l-a scris LiaLia pe blogul ei Rebel-Yell. Reiau şi aici commentul, mulţumindu-i Liei că mi-a amintit momentul în care am început să îmbătrînesc. Obsolet şi resemnat.

Ultima reacţie de revoltă contra nesimţirii, mitocăniei şi prostiei române am

avut-o în 1993. Eram 800 de spectatori în sală. Ne frisona pe toţi un recital profund simţit din poezia lui Nichita. Recita chiar Poetul de pe bandă. Era şi un pian pe scenă. Şi nişte femei superbe care-şi fluturau voalurile de pe trupurile ireal de perfecte.În spatele meu, trei puştani descopereau conotaţii sexuale în tot ce se-ntîmpla pe scenă şi comentau mîrlăneşte. Se rătăciseră pe-acolo. M-am întors spre ei de cîteva ori cu priviri semnificative. Am pus degetul pe buze şi m-au înjurat. Că şi ei plătiseră bilet. Îmi fierbea sîngele în artere. Le simţeam miştocăreala ca un cui înfipt în ceafă. Tot mai multă lume se uita înspre colţul mîrlanilor, dar nimeni nu îndrăznea să ia atitudine. Mă simţeam din ce în ce mai responsabil. M-am ridicat şi m-am prefăcut c-o iau spre ieşire. În dreptul puştilor, m-am întors brusc şi l-am plesnit cît am putut pe primul dintre ei. Palma s-a auzit exact cînd Nichita rostea sacadat "Sol-da-tul măr-şă-lu-ia, măr-şă-lu-ia..." Pe ceilalţi doi i-am prins de urechi, i-am săltat de pe scaune şi i-am tîrît după mine pe hol. Le-a trecut repede surpiza care-i paralizase după gestul meu eroic. S-au smucit şi m-au înconjurat. Trei contra unu. Loveau unde apucau. Din sală se-auzea pianul. Ochelarii mei sfărîmaţi de adidaşii lor cu beculeţe. Hai, bă, gata că vin gaborii, a zis ăl de-l plesnisem. M-au mai înjurat o vreme şi m-au lăsat ghemuit pe marmura albă. Femeia de la uşă mă privea cu milă. Mi-a adunat lentilele de pe jos şi mi le-a întins: "Ce derbedei, domnule, ce derbedei..." N-am ştiut niciodată cine erau obrăznicăturile alea. Atunci aveau 14-15 ani. Sigur acum conduc maşini bengoase cu care te agresează în trafic. Multiplicaţi în nenumărate exemplare, derbedeii de-atunci sunt cei care ne întunecă viaţa şi ne fac să urlăm în noi.

Soldatul mărşăluia, mărşăluia, mărşăluia pînă cînd pînă la genunchi piciorul i se tocea, i se tocea, i se tocea...

Poemul se cheamă TOCIREA.

CE MAI NOU PRIN BUCALE

Evenimente zilei în Capitală au fost două:

1. Un spectaculos incendiu izbucnit la terasa unui bloc in constructie lîngă Amzei (fum la greu, trei maşini de pompieri, puliţie, cască-gură) - fără de urmări importante.

2. O şi mai spectaculoasă întîlnire Năvălitor - Varanus, care a constat într-o plimbare prin mizeria Centrului istoric, o bere la Amsterdam ( care nu mai e ce-a fost, au dispărut mobilele alea superbe de secol 19, în schimb s-au îngroşat preţurile) şi descoperirea unui ciudat artist moldovean talentat, Valeriu Schiau, (care pictează copii şi oameni mari care, în loc de gură au biberoane sau trompete, semn că rămînem bceo jîzni detei - toată viaţa copii).

Apoi am vrut să mai radem una la Cafeneaua "Sala de lectură" a Teatrului ACT de pe Victoriei. Faină ambianţă, dar nu se fumează şi totul e sans alcool. Şi concertul de jazz era mîine. Aşa că am eşuat la Harbour, în Amzei, bîrfind-o tot timpul pe Rebelyel şi, din cînd în cînd, imaginîndu-ne-o şi pe Cireaşa care se dă cărnoasă. Programînd o tacla reală între persoane mai mult virtuale.

Fnalul evenimentului a fost ăla că, fiind amîndoi băcăuani serioşi, pe la zece jumate, ne-am retras ambasadele, după ce am analizat tare de tot de ce-arată atît de groaznic fosta superbă Brigitte Bardot ( văzută aseară în filmul La Meprise, pe TVR Cultural - ştiu că nu vă uitaţi de ocupaţi ce sunteţi :)-, făcut de Goddard în 1963, cu legendarul Fritz Lang). Şi, în general, de ce îmbătrînesc femeile atît de urît în timp ce noi rămînem frumoşi pînă la moarte, asta a fost tema. Am încercat să-i demonstrez cu argumente că femeile ne sunt superioare dintr-o mie de puncte de vedere, dar pune-te cu Năvălitorul Misogin, dacă vrei să vezi rezistenţă...

Na, cam astea au fost evenimentele care au marcat profund viaţa bucureştenilor în această zi de miercuri. Ca să ştiţi.

CE-ADUCE ZIUA DE LUNI

Încă de duminică seara începi să te ghemuieşti. Noaptea trece greu. Se ivesc zorile. Poate că, printre jaluzele, răzbate şi vreo amărîtă de rază de soare făurar. O simţi, că n-ai curajul să deschizi ochii. Stai aşa, în poziţia foetus, şi doamna luni, parşiva, se-apropie de tine cu biciul săptămînii. Ştii că va lovi năpraznic, dar nu ştii unde te va atinge sfichiul. Ştii c-o să te usture al naibii, dar nu ghiceşti never locul. Practic, dar mai ales teoretic, ţi-o poate trage oriunde. Şi nici nu mori.

Lunea trecută m-a pocnit cu un trojan drept în moalele creierului de la laptop. Trei zile pauză, pînă la devirusare.

Lunea de azi, anunţul lui Berceanu că nu pupăm autostrăzi nici anul ăsta. Cel mult un pod, acolo, pe traseu.

Cam asta se întîmplă lunea. Ce-ai vrea de la ziua de luni, cînd nici iarba nu creşte?