Se afișează postările cu eticheta speranţă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta speranţă. Afișați toate postările

miercuri, aprilie 15, 2009

MOMENTUL RUŞINII VIRTUALE

M-a tras LiaLia tare de urechi cu postul ei de azi de pe http://liarebelyell.blogspot.com/2009/04/eroii-mei !!!


Repede i-am trimis commentul ăsta:

M-ai făcut să-mi fie ruşine rău că n-am consemnat şi eu ştirea asta, deşi, poate că am fost printre primii români care-au aflat că Mircea Tudor şi teamul lui au luat Marele Premiu. Un prieten vechi din Lausanne mi-a trimis-o pe mail, felicitindu-mă, chiar în ziua decernării, pe 7 aprilie. M-au trecut fiori de emoţie pe care nu i-am mai simţit din 1975, de la isprava Nadiei de la Montreal. Şi, oare trebuie s-o spun? mi-au dat şi lacrimile. Tot aşa mi s-au umezit ochii de multe ori în viaţa mea prea lungă: la 19 iulie 1968, cînd Amstrong a păşit pe lună, la 15 noiembrie 1987, martor la revolta din Brasov, sau în decembrie 89. Apoi, în 90, la Trieste, în prima mea ieşire peste graniţă. La multe filme şi la multe spectacole, la patinaj artistic, dar şi pe dealul Goanţa din Comăneşti de frumuseţea paisajului sau în Suisse de frumuseţea oamenilor şi a locurilor. Şi la Minsk 1993 cînd dansatorii din Bacău au luat premiul cel mare într-un concurs de 80 de ansambluri din toată lumea. Şi încă de o mie de ori, motivat, emoţionat, siderat de importanţa momentului sau de profunda lui fumuseţe. De speranţa că fiecare din aceste momente ar fi putut fi o cotitură pe drumul cel bun.


Elveţianului i-am mulţumit şi i-am scris că n-am nici un merit în marea performanţă a prietenului tău.


M-am gîndit că-i desuet să mai scriu, fie şi pe blog, despre succese de-ale compatrioţilor noştri acum, cînd e vremea catastrofelor.
Dar uite că acum mi-e ruşine de gîndul ăsta. Mai sunt oameni care se bucură.

Bucuraţi-vă şi de postul ăsta:http://varanus-varanus.blogspot.com/2008/07/unde-ne-sunt-vistorii.html

marți, ianuarie 20, 2009

OBAMA - Schimbul de noapte


Am ascultat atent, emoţionat, imnul Statelor Unite magistral şi cu totul altfel decît îl ştiam, cîntat de Aretha Franklin. Doamne, a trecut un milion de ani decînd dansam la reuniunile tineretului, la Clubul 1 Mai, cu Aretha. Deci, am fost impresionat de baba Aretha, de mulţimea adunată între Casa Albă şi Capitoliu şi, tare de tot, de discursul noului prezident.
Obama a avut un speech ardent, fără patetisme, estetic, etic şi dialectic.
El a spus că economia americană este "victima lăcomiei şi iresponsabilităţii", că modul în care utilizăm energie este criminal, a promis că Statele Unite vor "începe să se retragă din Irak în mod responsabil" şi le-a spus extremiştilor că-i va termina. S-a referit şi la şcoală, ştiinţă şi tehnologie, care trebuie să-şi recapete locul în lupta pentru un viitor mai bun. Slăbănogul negricios părea absolut sincer.
Mi-a plăcut mult cînd a afirmat că indivizii care cred că vor răzbi prin corupţie, terorism şi înşelăciune nu mai au nici o şansă.
Asta chiar vreau s-o văd! Şi-l invit şi în România, pe banii mei, să dea cu ei de pămînt.
Dumnezeu să-l ajute, dacă tot crede că americanii au ales să spere că el este providenţialul salvator al umanităţii!






duminică, ianuarie 11, 2009

Improper language usage



Printre zecile de spamuri care-mi intră zilnic, am primit următorul mesaj, probabil deoarece mă aflu în baza lor de date, urmînd să mi se facă oferta aceea de 1 500 de euro pe lună.
Este un email intern de la o filială din Romania a unei mari corporaţii, adresat angajaţilor străini ai firmei:

To : All Romanian Speaking Staff
Subject: Improper Language Usage

It has been brought to our attention by several officials visiting our office in Romania that offensive language is commonly used by our Romanian Speaking staff. Such behavior,in
addition to violating our policy, is highly unproffesional and offensive to both visitors and staff.All personel will imediatly adhere to the following rules:

1..Words like futui, in pula mea, pula and other such expressions will be not tolerated or used for emphasis or dramatic effect, no matter how heated a discussion may become.

2..You will not say si-a bagat pula when someone makes a mistake, or s-a cacat pe el if you see someone being to be reprehended, or baga-mi-as, when a major mistake has been made.All forms and derrivations of the verb a se caca and a se fute are utterly inappropiate and unacceptable in our enviroment.

3..No project manager, section head or administrator under aby circumstances will be reffered to as pula de om, cacanaru’ or boul.

4..Lack of determination will not be reffered to as pulalau nor will persons who lack initiative be reffered to as muiangiu.

5..Unusual or creative ideas offered by managment are not to be reffered to as porcarii.

6..Do not say futu-ti mata if somebody is persistent;do not add pula mea, if a colleague is going trough a difficult situation. Futhermore, you must not say am pus-o (refer to item 2) nor o sa ne-o traga when a matter becomes excessively complicated.

7..When asking someone to leave you allone, you must not say dute-n pula mea or should you ever substitute ‘’May i help you?’’ with, ce pula mea vrei ?

8..Under no circumstances should you ever call your elderly industrial partners bosorogi imputiti.

9..Do not say ia mai mereti-n pula cu cacatu’ asta when a relevant project is presented to you, nor should you ever answer futute-n cur when your assistance is required.

10.You should never call customer representatives as boul dracului or tampitu’ ala.

11.The sexual behavior of our staff is not to be discussed in terms such as a pizdulica buna, futaciosu’ or homalau’ lu peste.

12. Last but not least, aftre reading this note, please do not say ma sterg la cur cu textu asta.

Just keep it clean and dispose of it properly.

Thank you.

vineri, decembrie 05, 2008

VREM ŞI NOI ÎN BELIGANIA

Pe 14 decembrie, RADU BELIGAN împlineşte 90 de ani. Maestrul a afirmat că trăieşte în "Beligania", un univers pe care l-a inventat.

Trăiesc de 50 de ani în această insulă pe care am botezat-o cu acest nume, înconjurat de familia mea şi de oamenii pe care îi iubesc. La adăpost de ignoranţa care, afară, vorba lui Tristan Bernard, face mereu progrese. Unde nu răspund niciodată personal la telefon şi unde nu deschid televizorul, pentru că sunt un om paşnic şi mă gândesc mereu la obiceiul medieval de a-i spânzura pe toţi aducătorii de veşti proaste. Dar nu ştiu cât va dura Beligania. Pe blocul în care stau este afişată ostentativ o imensă bulină roşie, care ne avertizează că zilele noastre sunt numărate.




Aveţi blocul şi împrejurimile în foto. Nu seamănă de loc cu Beligania. Dar în Beligania, mi-ar plăcea să trăiesc, de aceea, i-am trimis Meastrului următoarea scrisoare:

DRAGĂ MAESTRE RADU BELIGAN,

De la bun început, vreau să vă rog să-mi permiteţi să mă stabilesc şi eu în Beligania.
Din câte ştiu, această insulă are o climă nici prea caldă, nici prea rece, cerul ei nu-i nici prea senin, nici prea înnorat, nu-i la capătul lumii, ci chiar colea, aproape. E un loc binecuvântat unde fiecare face ce-i place. Singura regulă pe care trebuie sub jurământ s-o respecţi, este cea a bunului simţ. Am aflat cum stau lucrurile. Acolo totul este adevărat. Şi zâmbetul şi durerea. Acolo, dragostea şi credinţa nu se pot învăţa şi nici harul nu poate fi imitat. Ori le ai de-acasă, ori, dacă nu le ai, nu poţi cere viză în Beligania.
Eu zic, Maestre, că am învăţat să iubesc şi să cred. Poate chiar mai mult decît ar fi trebuit. Rămâne să vă convingeţi. Nu ştiu dacă faptul că am învăţat să şi sper, o să mă ajute să obţine viza mai repede. Însă, ar trebui să ţineţi seama că îndrăzneala mea se bazează pe speranţa pe care, de-acolo, de pe scena de unde vă ştiu, mi-aţi dat-o timp de peste şaptezeci de ani. Când era mai înnegurată zarea, când se terminau merindele şi apa, când era al naibii de frig, cuvintele rostite de Dumneavoastră mi-au mai dat puterea să sper.
Legile spun că în Beligania sunt primiţi numai cei pe care-i iubiţi. În nenumărate rânduri aţi declarat că trăiţi pentru Publicul Dumneavoastră. Şi eu sunt Publicul Dumneavostră, domnule Beligan.

De aceea, vreau acum să mă împroprietăriţi cu un colţişor de Beligania.
Îmi închipui ce minunat e să fii la adăpost de ignoranţa care, afară, vorba lui Tristan Bernard, face mereu progrese. Să-mi daţi şi mie o bucăţică de pământ. Să trăiesc măcar o vreme, cât o da Dumnezeu, acolo unde nu eşti obligat să răspunzi personal la telefon şi unde nu trebuie să deschizi televizorul, pentru că eşti un om paşnic şi te gândeşti mereu la obiceiul medieval de a-i spânzura pe toţi aducătorii de veşti proaste. Cel mai mult, mi-ar plăcea să respir aerul acelui loc, pentru că acolo Cuvîntul şi Tăcerea sunt drămuite cu înţeleaptă măsură.
Da, ştiu că nu aveţi habar cât va dura Beligania.
Dar şi încă o zi, dacă mai am de trăit, tot vreau să emigrez în insula Dumneavoastră.
Îmi asum această bucurie. De a trăi şi de a dispărea odată cu insula pe care Dumneavoastră aţi numit-o Beligania.


Vă mulţumesc. La mulţi ani!

vineri, noiembrie 28, 2008

DUMINICA ASTA SUNT LA POKER


Vine duminică şi ne alegem, din nou, viitorul. În mine e acelaşi freamăt pe care l-am simţit în dimineaţa de 22 decembrie 89 cînd am văzut un curcubeu uriaş peste dealurile Măgurei.
N-am stat deoparte atunci, n-am să mă ascund nici acum. Am să mă duc la secţie şi am să trîntesc ştampila pe cele două buletine, de-o să se-audă pînă la cer.
A vota e ca şi cum ai juca o partidă de poker. Mereu m-am ales cu praful de pe tobă la poker, indiferent de miză, indiferent cu cine am jucat. Ori ei erau prea deştepţi şi eu eram mai prost, ori eu eram prea corect şi ei prea şmecheri. Mi-au luat totul cu meşteşugite cacealmale. Poate duminica asta asta am noroc. Poate AVEM noroc. Nu ştiu cartea care vine, adică nu cunosc nici un candidat. Da-mi trebuie nişte aşi. Risc. Pokerul înseamnă risc. Sunt în joc. Ştiu cum am să joc. Cinstit, fără cacealmale.
Am să optez pentru cei mai tineri. Nici nu mă interesează din care partid, de dreapta sau de stînga, fac EI parte. Îi preţuiesc şi pariez pe EI pentru curajul pe care l-au avut să candideze împotriva brontozaurilor care au sclerozat ţara asta. Pentru speranţele lor încă neîntinate. Pentru idealurile lor, între care aş vrea să fie acela de a face din România o ţară în care să vrei să trăieşti. NE TREBUIE AŞI!
EI ar putea să înfăptuiască ceea ce eu n-am reuşit jucînd corect.Odată şi-o dată, tre să-mi intre şi mie aşii.

P-ăia tineri şi deştepţi o să mizez următorii mei patru ani de viaţă.
Or şti EI cum trebuie să-mi mulţumească.

sâmbătă, noiembrie 22, 2008

CABOTINII


Mai multe persoane avizate din presa centrală ( nu spun, cine, monşer, ca să te ţin în tensiune!) mi-au sugerat, încîntate de idee, să transform proMEDIAfest într-o competiţie naţională.
Măgulit de mesajele lor, mi-am aprins o ţigară şi-am început să visez: Bacău, oraşul care ţine pulsul mediei româneşti...Wow! Bacăul, din nou fruntea! Doamne, fă să fie adevărat! Cînd am deschis ochii, (lătra Lup la lună), realitatea m-a domolit.

Ne-ar depăşi (financiar) ,deocamdată, organizarea la o scară extinsă.
Pe de altă parte, reaua-credinţă cu care au fost contestate toate ediţiile galei băcăuane, mă face să fiu extrem de rezervat şi în ceea ce priveşte organizarea ediţiei 2008.
Nădăjduiesc însă mereu, indiferent de cîte şuturi iau, că, într-un tîrziu, bunul simţ care obligă la respectarea regulilor (oricare ar fi ele) va fi mai puternic decît orgoliile fără acoperire ale celor care cred că pot mai mult decît sunt în stare să facă. Slavă Domnului, nu-s prea mulţi. Şi-s uşor de depistat. Ei sunt cei care semnează emfatic articole confuze, pline de greşeli de gramatică sau de exprimare, dau copy-paste fără nici o jenă ori pun titluri aiuritoare.
Cabotinii, îi ştii, specia aia convinsă de genialitatea ei. Cabotinii, incompetenţi şi impostori cu ei ne luptăm.
Din păcate, nu numai în presă, dar şi în justiţie, în politică, peste tot în societate.
Cabotinii (să dau şi definiţia din DN: I. cel care, prin voce, mimicã, vocabular, urmãreşte sã se facã remarcat. II. adj. prefãcut, fals, teatral) din presă nici măcar nu sunt conştienţi că starea de rahat în care suntem cu toţii, inclusiv domniile lor, li se datorează.
Într-un grad foarte ridicat.
Îl citez cu tot respectul pe Andrei Pleşu: mi-e dor de cît mai mulţi domni, cu obraz subţire, bizantin!

joi, noiembrie 20, 2008

LUME, LUME!

proMEDIAfest Bacău

acordă premii la:

Presă scrisă:

(anchetă, reportaj, editorial, analiză, interviu, cronică, ştire/notă locală)

Televiziune:

(reportaj, emisiune, ştire)

Radio:

(program / emisiune, ştire locală, grupaj / jurnal de ştiri locale)

Presă electronică – pentru materiale publicate exlusiv on line, indiferent de genul publicistic

Imagine:

( fotografie de presă, imagine TV, caricatură de presă)

Premii speciale :

- Premiul pentru debut în publicistică ( acordat tinerilor pînă în 30 de ani, cu mai puţin de doi ani

vechime în presă)

- Premiul « Vanda Condurache » - pentru debut în radio şi televiziune

- Premiul IMPACT SOCIAL

Pentru anul acesta, beneficiind de aportul consistent al Consiliului Local Bacău, bugetul manifestării

va permite ca jurnaliştilor desemnaţi pe primele locuri să li se atribuie cîte 750 de lei pentru fiecare

categorie de presă, precum şi trofee personalizate.

Nominalizaţii vor primi diplome.

Criteriile în baza cărora vor fi evaluate materialele înscrise în concurs sunt:

  • Acurateţea scrierii şi a limbajului
  • Obiectivitatea şi valoarea informaţiilor
  • Respectul pentru principiile deontologice
  • Ineditul subiectului
  • Originalitatea tratării materialului
  • Calitatea conţinutului
  • Gradul de interes pe care îl suscită cititorului
  • Impactul lucrării asupra conştiinţei publice
  • Efortul depus pentru cercetare, pentru depistarea surselor, pentru colectarea informaţiilor şi pentru pregătirea materialului

NOTĂ: Pentru radio şi televiziune se adaugă:

· Respectarea normelor pentru realizarea materialelor de radio şi televiziune

· Calitatea execuţiei tehnice

Procedura de notare: Se acordă câte un punct pentru îndeplinirea fiecărui criteriu. Juriul va acorda un punct din oficiu.

DESPRE proMEDIAfest

De mai bine de zece ani, gazetarii din Bacău îşi pun în plicuri cele mai profunde, mai rele, mai bune, mai curajoase, materiale pe care le-au scris pe durata unui an şi le trimit la concursul de presă. ProMEDIAfest este unica manifestare din zonă care îşi propune să evidenţieze autorii materialelor de presă care au avut în cursul anului precedent un impact real şi consecinţe pozitive asupra mediului social, cultural şi economic al societăţii băcăuane.
Competiţia s-a numit la început „Gala Presei băcăuane”. Prima ediţie am organizat-o în 1997, iar regizorul Copel Moscu a fost primul preşedinte de juriu. Ediţiile următoare au fost patronate de Consiliul Local şi de Consiliul Judeţean Bacău. Uneori, erau invitaţi să jurizeze şi scriitori băcăuani.

Deoarece jurnaliştii fac şi ei parte, în mare măsură, din categoria creatorilor, acel « genus irritabile rerum », specific supărăcioşilor scriitori, s-a materializat la fiecare ediţie prin contestaţii mai mult sau mai puţin fondate.

De aceea, la ultimele şapte ediţii, organizate de Fundaţia INFOLIFE, cu inimosul aport al preşedintelui Asociaţiei Betania, Andrei Muit, şi al jurnalistului Codrin Pop, materialele prezente în concurs au fost cîntărite de jurii alcătuite exlusiv din profesionişti media fără legătură cu presa băcăuană.

Chiar de la debutul manifestării, organizatorii, fie asociaţii, firme private sau Consiliul local au ţinut la respectabilitatea juriilor şi au invitat la Bacău, aproape fără excepţie, personalităţi recunoscute din lumea presei, practicanţi sau pedagogi. De-a lungul celor zece ediţii, din juriile competiţiei au făcut parte: regizorul Copel Moscu, Vanda Condurache, realizator de televiziune, Daniel Condurache ziarist, profesor la Facultatea de Jurnalistică la Universitatea din Iaşi, Mircea TOMA, preşedinte al Agenţiei de Monitorizare a Presei „Academia Caţavencu”, Ferencz Vasas, ziarist, profesor la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării – Universitatea Bucureşti, Cezar Ion, realizator de televiziune, Răzvan Mitroi - senior editor la Televiziunea Antena 3, Dan Apostol – redactor la Money Channel.

Mulţi dintre cei care au obţinut premii la această competiţie au migrat spre zone mai înalte al devenirii jurnalistice: Liviu Avram şi Simona Popa (Cotidianul), Simona Lazăr (Jurnalul Naţional), Tiberiu Lovin ( România liberă), Claudiu Lovin ( Formula As), Dana Macsim (Centrul Naţional Media), Cristian Grosu ( ex- Cotidianul), Remus Radu ( Realitatea-Caţavencu), Mirela Romaneţ (corespondent la Jurnalul Naţional), Codrin Pop (corespondent la Radio Iaşi), Doru Ridel ( Radio Kiss FM), sunt doar cîteva exemple dintre cei care au confirmat că aprecierea de care s-au bucurat la concursul nostru de presă a avut valoare.

Ne-am preocupat să mărim gradul de transparenţă al etapelor de concurs, aşa că, la această anunţată ediţie 2008, vom avea un juriu desemnat democratic chiar de către ziariştii băcăuani, iar discuţiile, analizele pe text şi notarea materialelor vor putea fi urmărite, în direct, de către cei interesaţi să vadă cum le sunt apreciate materialele. Cred că mai democratic, mai transparent, nu se poate.

Nu avem decît un singur interes: să mărim gradul de responsabilitate a celor care aduc zi de zi

informaţia de interes în casele băcăuanilor. Relatarea adevărului, acurateţea, verificarea informaţiei din mai multe surse, echidistanţa, obiectivitatea şi principiul „audiatur et altera pars” sunt reperele care ne pot face să citim sau să vizionăm pînă la capăt o anchetă, un reportaj sau un interviu apărut în presa locală.

miercuri, noiembrie 05, 2008

AL 44-LEA, SUPREMUL


Am făcut o noapte albă. Am fost la Paris, la Londra, la Bucureşti şi, mai ales am umblat prin America. Am fost în toate locurile care-mi puteau confirma speranţa că lumea se poate schimba. La ora 5 şi 25, ora Bacăului, pe toate posturile a apărul bannerul cu textul la care visez de luni de zile : OBAMA A ÎNVINS!
E din nou America aceea pe care am iubit-o pentru westernurile ei, pentru "Un pas mic pentru mine, un pas uriaş pentru omenire!", pentru Andy Warholl, Kennedy, Marylin Monroe, Bernstein, Steinbeck, Golden Gate, Mount Rushmore. Pentru toate valorile ei, pentru felul în care ştie să renască, mereu învingătoare, care m-au entuziasmat în viaţa asta şi mi-au dat încrederea că, o dată şi o dată, va fi bine pentru fiecare fiinţă umană de pe planeta Pămînt.
Un negru l-a scos pe maimuţoiul imbecil din Casa Albă. L-au sprijint milioanele de americani de rînd pe care i-am văzut cîntînd, dansînd şi, mai ales zîmbind (ştiţi, zîmbetul ăla atitudinal, din toată fiinţa, din tot corpul, pe care numai americanii îl au) în aşteptarea noului Preşedinte.
L-am văzut şi l-am auzit pe Obama în primul lui discurs de învingător. A transmis cîteva mesaje simple, sincere, fără emfază. N-a promis răzbunări. A promis schimbarea Americii şi a lumii prin progres. A vorbit despre canniche-ul fetelor lui. Despre părinţii americanilor aflaţi în războaiele de peste mări, părinţi care nu dorm noaptea pentru că nu ştiu ce le aduce dimineaţa. A mulţumit. L-a felicitat pe concurentul lui, Mc Cain, şi a spus lucruri frumoase despre el. A fost un discurs decent, fără excese, realist, fără nici o vorbă de lemn.
A vorbit fluent, fără să ridice tonul, fără să arunce lozinci mobilizatoare.
Statele Unite - ţara tuturor posibilităţilor - face o nouă ofertă omenirii: decenţa.