duminică, octombrie 29, 2017

ACTORUL STELIAN



Frumos şi liber ca un fluture fără de moarte era străinul perfect
Îşi împărţea sinele în replici egale
şi tot în mod egal dăruia replici nemuritoare
săracilor ochi din stal şi ochilor din strălucitoarelor loje

Mascat în caractere pline de de viaţă ori în suflete moarte
strălucind în luminile rampei
întreba în dreapta şi-n stânga scenei
cu ce monedă s-ar putea cumpăra lacrima
râsul şi celelalte dulci şi triste trăiri

Numit uneori responsabil pe casa destinelor
la final de spectacol părea un nimeni absolut
Dar contopit cu umbra unuia dintre arlechini
nu-nceta să-şi ascundă mirarea în tăcerea fotoliilor
doldora de vorbe vorbe vorbe
Portar discret la rafinăria de poezie
nu cere nimic pentru o meditaţie discretă
la lecţia de arta posibilului căci ştie de demult pe de rost
cum se curăţă în păcat rufele pătate cu glorie

Se ridică şi-acum alb ca zăpada în miezul de noapte 
exilat  în tumultul singurătăţii
tresare la respiraţia numai de el auzită
a marilor spirite pe care le-a încarnat.
În camera tapetată cu zestrea lui de litere
e-n dialog cu sute de Rareşi şi Vifori şi mai mult
cu mii de Luceferi
să-şi vindece dorul de infinit
atârnat sus în cupola teatrului
paralel cu microfonul de fond

Un dangăt de gong viaţa actorului
în căutarea izvoarelor abisale
supravieţuind în monologuri
care sparg şi acum monotonia urbei
strecurîndu-se abil cu halebarda vocală
printre afişe electorale aplauze
sfinţi bizantini şi alte melancolii provinciale

Nici nu ştie actorul că nu are scăpare
pagina lui se descompune şi se face la loc
aidoma furtunii după senin
şi a seninului după furtună
iar pe planeta Bacău la ieşirea din sală plouă
parşiv de toamnă

sâmbătă, octombrie 28, 2017

LIVIU DĂNCEANU NE-A PĂRĂSIT




M-a tulburat până la durere vestea  că Liviu Dănceanu a murit. Un om mustind de talent în tot ce a întreprins.  Creator de muzică nouă, poet redutabil, doct profesor universitar şi dirijor, Liviu mai avea încă multe de spus şi de făcut. Dar, uite că ne-a fost luat, pe nedrept, pentru altă lume, necunoscută nouă, celor ce încă mai respirăm. Rămân aici amintirea ochilor lui ireal de albaştri, melodia caldă a vocii lui şi o energie eclatantă care genera incredibile forţe creatoare
Născut la Roman în 1954, dar băcăuan prin adopţie (a absolvit Liceul de Artă din Bacău), Liviu Dănceanu a urmat Universitatea Națională de Muzică București în 1980, la clasa de compoziție a lui Ștefan Niculescu, specializându-se, ulterior, în arta componisticii şi dirijat cu marele Iannis Xenakis.

Liviu Dănceanu a compus mult, a scris cărţi dedicate muzicii, eseuri, studii, articole şi volume de versuri dar, cu precădere, a fost un artist-constructor. 1985 este anul în care înfiinţează, la Centrul Cultural Naţional din Bucureşti  Atelierul de muzică contemporană „Archaeus”, care va deveni în scurt timp un reper al muzicii contemporane în plan naţional şi mondial, cucerind premii prestigioase la redutabile concursuri, dar, mai ales, preţuirea unui public dornic de rezonanţe moderne, nemaiauzite.
Exponent de marcă al muzicii moderne, Atelierul de muzică contemporană ARCHAEUS, vârf de lance al curentului muzical contemporan, aborda un repertoriu curajos din creaţia celor mai noncomformişti compozitori moderni şi valoriza în special lucrările muzicienilor români. Pentru noutatea repertorială şi calitatea impecabilă a interpretării, muzicienii sub bagheta lui Liviu Dănceanu, au fost invitaţi pe marile scene ale lumii, concertele lor fiind remarcate la superlativ de criticii muzicali.

Ne-am cunoscut prin anii 85-86, când, în fervoarea culturală a epocii, neastâmpăratul domn Constantin Donea, vicepreşedinte la Comitetul de Cultură Bacău, ne-a cuplat ca să creem împreună (eu, versurile, el, muzica) ceva definitoriu şi nemuritor despre Bacău, care urma să fie difuzat pe televiziunea naţională. Apoi, a apărut ideea unui festival de muzică contemporană care, după îndelungi tratative cu propaganda de atunci a judeţului, s-a întâmplat abia în 1986. Numai că nu s-a numit „festival”, deoarece nu se putea, la ora aceea, să mai existe un festival, pe lângă „Festivalul naţional Cântarea României”. Aşa că au fost „Zilele muzicii contemporane” în târgul nostru, oricum, o manifestare total atipică pentru epocă. Anul trecut a fost cea de-a treizecea ediţie la Filarmonica Mihail Jora din Bacău, Liviu era directorul manifestării şi viaţa merge mai departe.
Da, viaţa merge mai departe, because the show must go on.
Dar, fără Liviu, cerul de deasupra Ateneului e mai puţin senin.
Să-i fie călătoria de dincolo plină de sunete inefabile.   

Post scriptum
Mugurel Neuman, profesor de muzică, fost coleg cu Liviu în tinereţea lor timpurie, mi-a făcut câteva precizări privitoare la biografia celui prematur dispărut. Le fac publice: Liviu Dănceanu a urmat doar clasele V-VIII la, pe atunci, Liceul de muzică din Bacău. Prin 1968-69, în clasele a şaptea, a opta, a făcut parte din prima formaţie de muzică rock din oraş, care purta denumirea de Comati, împreună cu Mugurel Neuman, Florin Enea şi Eugen Zaharia, în care s-a remarcat nu doar în calitate de chitarist, ci, mai ales, ca talentat compozitor al pieselor trupei.    
Apoi, a fost elev doi ani secţia umană a Liceului, tot pe atunci, Bacovia, actual Ferdinand I. Clasele terminale şi bacalaureatul  le-a absolvit la Liceul "George Enescu" din Capitală, după care a intrat con  brio la clasa de dirijat a Conservatorului bucureştean, pe unul din cele două locuri.

marți, octombrie 24, 2017

NOCTAMBULI, TREZIŢI-VĂ!

NICHITA



În ultima toamnă
înghesuit între
Steinbeck Shakespeare Marques  Dostoevski şi alţii
românul  Stănescu stătea cu capul în jos
lângă o sticlă de ţuică
şi zâmbea minunându-se cum 
clătinându-se
cădea printre pietre o frunză de prun
am scos dopul şi l-am întors
cu picioarele pe pământ în bibliotecă

nimic nu mai e cum era
bătrâne
începu să cânte nichita
şi-i curgea sângele printre rânduri
după ce spărsese sâmburele cu inima

trecea o salvare prin ploaie cu sirena aprinsă
pe calea lactee în mare viteză
ducând poezia la spital
iar nichita cânta
nimic nu mai e cum era
bătrâne

vineri, octombrie 06, 2017

MADE IN BACĂU - ROMÂNIA

Ieri, m-am fălit că sunt băcăuan cu câteva branduri ieşite din mintea şi mâinile concetăţenilor mei. Azi, programul postului Discovery Channel a fost dominat de clipuri publicitare şi filme care promovează produsele Agricola Internaţional. Şi iar am simţit un fior de emoţie, mai ales că am avut onoarea să-l cunosc pe inginerul Petru Plăcintă, căruia i se datorează în mare parte existenţa acestei firme în Bacău. Legenda spune că, pe vremuri, a adus pe ascuns din Canada sămânţa curcanilor uriaşi - de care până şi  celebrul Tudor Vornicu se minuna - care ajungeau la peste 60 de kilograme. (Fac precizarea că nu m-au sponsorizat niciodată, nici el şi nici Agricola. Nici nu intenţionez să le solicit asta.)
Nu ştiu dacă se mai "fabrică" în Bacău curcani uriaşi, dar ştiu că, dacă lucrurile ar fi curs firesc în ţara asta după 89, Bacăul putea fi prezent pe Discovery cu multe alte performanţe:  strungurile gigantice de la Maşini Unelte, roboţii de la IPEP, berea de Mărgineni, pantofii din piele de curcan de la "Partizanul", mobila sculptată de la CPL, coniacurile de la Vinalcool, stofele de la "Proletarul", hârtia de la Letea, robinetele de la IMB, televizoarele color făcute de Symbol-Electronica, îmbrăcămintea de la Confecţia, şi-or mai fi şi altele.
Să ne-nţelegem, departe de nostalgii ieftine, vreau să spun că mărcile astea puseseră Bacăul pe harta performanţei economice şi industriale şi erau produse de firme care n-ar fi ştiut ce-i aia faliment. Pentru că fabricau calitate. Numai incompetenţa şi goana după profitul imediat al aşa-zişilor proprietari de tip nou au dus la dispariţia lor şi a zeci de mii de locuri de muncă. Iar acum, la evanescenţa în masă a prietenilor şi rudelor noastre spre alte zări.
Prea târziu pentru regrete, dar mă macină dorinţa de a găsi motive să fiu mândru de oraşul meu. 
Gaudeamus igitur de ceea ce a mai rămas.
https://www.youtube.com/watch?v=P1WKI6LQYVE

joi, octombrie 05, 2017

Cam prea puţin, dar bun

Printre prea puţinele motive pentru care sunt mândru că sunt băcăuan, se numără Aerostar, Dedeman, Agricola, Pambac, Azia, Filarmonica, Centrul de cultură Apostu, toate  cu băieţii lor deştepţi  care-şi văd de treaba lor şi o fac bine, cu pasiune, profesionalism şi eficienţă, indiferent de mizeria politică.
Azi am dat peste un  film de promovare expresivă al Aerostar. Poate că au şi alţii, dar nu le-am văzut.
Interveniţi cu exemple. Mi-ar plăcea să lungim lista cu băcăuani care ştiu ce vor şi nu fac umbră pământului degeaba. 
Filmuleţul e aici:https://www.facebook.com/490019608019672/videos/vb.490019608019672/500172223671077/?type=2&theater

E de văzut.