SERGIU TOADER SĂ-MI PLĂTEASCĂ DREPTURI DE AUTOR

Cam acu zece ani pe vremea asta, urmau nişte alegeri. Constantinescu şi regimul lui de caca era clar îngenunchiat de securitate, afacerea ţigareta strălucea în soare, totul era de rahat, iar puliticienii se certau, fix ca acuma, mîncînd rahat cu polonicul spre adormirea naţiei. Iar naţia dormea cu gura căscată. Deja vu, care va să zică.
În Bacău, Monitorul era dirijat spre normal de către Cristian Grosu şi Liviu Avram.
Deşteptarea era neutrică, deoarece Seche era pe cai mari şi urma să obţină al doilea mandat ca primar de Bacău. În rest, nici nu mai ştiu ce presă era pe-aicişa.
Şi numa ce-ntr-o zi mă-ntîlnesc cu Grosu şi-ntr-alta cu Dan Iacob şi le zic un plan. Să nu mai pomenim nimic de neicuşorii din politică. Să nu mai trimitem reporteri la conferinţele de presă. Să nu-i mai băgăm în seamă de fel.
A durat vreo două luni embargoul. Puliticienii au ţipat, ne-au înfierat pe noi, ăi de luaserăm o asemenea aberantă decizie, ne-au chemat patronii la ordin, noi am ameninţat cu demisia. De la telespectatori sau de la cititori, n-a reclamat nimeni absenţa ştirilor politice.
Numai că, la un moment dat, Codruţa Turcu, patroana postului unde eram director, m-a anunţat că tre să-mi reducă salariul, din cauză de draci laci lipsă de bani. Mi-am dat demisia. La scurt timp, Cristi Grosu şi Liviu Avram au fost "solicitaţi" la Adevărul, la Bucureşti. Îi chemase Dumitru Tinu, pe casă, posturi şi salarii grase.
Nici Dan Iacob n-a mai supravieţuit mult la Deşteptarea lui Sechelariu care, între timp, se înrolase în PSDR.
Acu, pe acelaşi scenariu, la REALITATEA, Sergiu Toader se dă deontolog şi nu-i mai primeşte pe ecran de-alde Becali, Vadim, etc. Abia aştept să văd dacă-şi dă demisia sau va fi avansat. Avansat unde?

A LA TURCA BRE

Titlul rimează cu al doilea vers al unui cîntec: mămăligă cu cafe (accent pe e).
Procurorul general al Realităţii, Turcescu, s-a dat la Udrea. E negru de arţăgos ce e. A luat-o tare cu: perdelele, Bregovici, Băse, miliardele de dat înapoi, scena de Paşte, clipul cu land of choice.
Meci tare.
Şut Robert, apără madama. Degajare lungă, ministreasa, cu acte în regulă trimite pe saitul pe care nimeni nu-l bagă-n seamă. Turcescu se uită după minge, luna străluceşte şi, gooooool! Unu zero pentru Pleşcoi.
Anchetatorul repune de la centru, cu balonul de săpun al spectacolului de Paşte. Driblează iscusit cu telefoane în direct, aranjate la antrenament: cît a dat Iaşiul, cît a dat Chişu, cît a dat peneleul. Mai mult decît Ministerul Udrei. Na. Kix.
Dar Realitatea e din nou la atac, pasă în profunzimea choisului. Land of choice se dovedeşte un clip decent, mai ieftin ca ale altora. Blonda e la post, costumată în jdemii de dosare, adrese, comunicate, şi respinge atacul. Robi tentează asumarea ratingului: da iaca ce-a zis Hrebe despre tine. Madama, în loc de clăbuci, bagă zîmbete la dribling şi clipiri de gene. Bară iar.
Da cu banii daţi la jurnalişti, mită, cum e? Sexoasa scoate nişte hîrţoage îngălbenite. Ia de te uită frumosule, arţăgosule, cum te-a plătit şi pe tine Ministerul, în 2001!
Robertino e-n belea, descumpănit cum nu l-am văzut nici în meciul cu Hrebe, în care rozaliul nu i-a dat nici o şansă.
Dincolo de meciul de astă seară, confuzia-i clară. Atît de clară-i confunzia, că începe să-mi placă Elena Udrea. După cum e de-a dracului muiere, prima turistă a României, e bună de premier. Şi de premieră.
De n-or luxa-o ăştia din Comisia de anchetă. Politic, fireşte.

VESELIA DEZASTRULUI ŞI ORGOLIUL EVROPII

După cîte ştiu (să vă ia naiba dacă nu mă corectaţi de greşesc!), vesela şi minunata noastră ţărişoară are, la ora actulală, vreo 60 de miliarde de euro datorii, asta înafară de obligaţiile care îi revin ca membru NATO, UE, ONU, etc., şi înafară de salariile angajaţilor la stat, de ajutoarele de şomaj, de pensii şi de alte obligaţii legale şi obligatorii pe care administratorii supremi ai României le au de achitat cetăţenilor săi. Şi, era să uit, asta înafară de cheltuielile curente pentru funcţionarea ţării: poliţiune, armată, sănătate, învăţămînt, etc. Să lăsăm deoparte şi pierderile colaterale cauzate de funcţionarii şi miniştrii corupţi. Să ne facem că nu băgăm în seamă nici efectele legislaţiei de căcat prin care suntem guvernaţi ( ex. : Impozitul forfetar care a desfiinţat peste o sută de mii de firme, cu posibilitatea de a înfiinţa altele, scutite de impozit timp de un an, deci pa şi pu venituri la buget. Sau imbecila lege care-i trimite pe români în Bulgaria să-şi înmatriculeze maşinile seccond hand, îmbogăţind fiscul vecinilor!) Hai să uităm pentru o clipă măcar, că scumpa noastră patrie este ţara cu sute de mii de absolvenţi de facultate şi cu 4 000 de şoferi cu permisul primit prin poştă, ţara fără drumuri, dar cu cele mai bengoase maşini din Europa, ţara miştocăriei prezidenţiale, cu europarlamentari analfabeţi, cu ambasadori curvari şi cu primari cu patru clase.
Da ia să zicem noi că dă România faliment. Că, într-o bună zi, troglodiţii de ziarişti or să ne-anunţe că, gata, e naşpa de-a binelea, visteria e goală. Că o să vină şi vremea asta, doar Isărescu e şi el muritor. E? Adicătălea ce-o să facă Europa, mama noastră adoptivă? O să-şi lase fiica rătăcitoare de-ampulea? Io zic că nu. Aşa că, să-i dăm nainte fără teamă cu veselia şi micii. Or găsi ei vreo soluţie să ne scoată din căcat.
Că e orgolioasă Europa.

RIŢI PIŢI A CĂCAT-O

Doamna Ritzi, pretina Ebăi şi ditamai ministreasa tinerilor, deci o persoană competentă, deşteaptă şi frumoasă, numa ce-a dat 75 000 de euro din banii noştri, pe-o scenă de 35 de metri pătraţi, pentru un spectacol. Ştiţi povestea, bine că nu v-aţi prăpădit de rîs. Că-i de plîns.
Io am organizat la viaţa mea cam vreo sută de spectacole în aer liber pentru care am angajat firme specializate pentru asigurarea scenotehnicii ( scenă, lumini, sunet, jocuri de artificii). Ultimul a fost în 2004, a durat vreo şase ore, au fost cam 20 000 de spectatori şi a costat cu totul 25 000 de euro. Inclus gajul celor mai tari trupe şi solişti la ora aia. Spectacole tari de tot, de-mi dădeau lacrimile şi mie cînd vedeam spectatorii plîngînd la final.
Madama ori e hoaţă, ori e proastă. La foamea care e acum, şi la penuria de evenimente rezultată din criză, artiştii ar fi venit pe 2 mai la Costineşti şi la juma de preţ. Iar scena ar fi fost una profi, nu din scînduri, la cam cinci mii de euro.
Monica însă, nu m-a chemat. Fraiera. Pentru 500 de euro, îi spuneam cum să facă să fie bine pentru toată lumea.
Aşa, capul ei de pereţii DNA-ului.
Şi demisia.
Şi cine-i ia locul să apeleze la je. Că-s pretin cu Dan Măciucă.

AM MAI VĂZUT O PIŢURCĂ

Cu sarcina clară de a reface încrederea şi patriotismul românilor, comentatorii antenişti ai meciului România - Serbia s-au agitat, au zbierat, s-au rîs de glumiţele lor de tirişti, s-au lamentat şi au dat vina pentru înfrîngere pe: terenul prea tare, mingea prea umflată, ghinionul specific naţiei şi, finalmente, pe arbitri. Dacă erau inspiraţi şi aveau umor, i-ar fi adăugat pe: Decebal că s-a sinucis, pe Hitler că n-a cîştigat războiul, pe Ceauşescu că n-a înfometat cît trebuie naţia şi pe părinţii merituoşilor futibalişti români şi, în fine, pe Elena Băsescu, că n-o pasionează fotbalul.
La conferinţa de presă, o fătucă l-a întrebat pe Piţurcă dacă-şi dă demisia. Antrenorul cu nume predestinat de joc de maidan a răspuns fără să clipească: E treaba fiecăruia să ia astfel de decizii cînd crede că e cazul. Ziariştii şi publicul au rămas cu gura căscată.
Chiar şi eu, care mereu iau decizii fix cînd nu e cazul, fi-r-ar decizia mea a dracului.
Dar cea mai groasă e următoarea decizie de muist ordinar, obişnuit cu poziţia de îngenuncheat: ŞI CE DACĂ AM LUAT TREI BOABE? AM MAI LUAT ŞI DE LA LITUANIA!

TRISTA CULTURĂ ROMÂNĂ

Nimeni n-o să-mi dea în România nici juma de ban pe ce postez acum. O fac moca. Am făcut "Cîntarea României" pe gratis, vreo cinşpe ani. Şi după 90, din inerţie. Sunt obişnuit.

Aşadar, l-am cunoscut azi pe scriitorul Laurian Stănchescu. Domnul respectiv m-a invitat în biroul lui Varujan Vosganian, vicele Uniunii Scriitorilor Români. Mi-a arătat cartea unui poet kuweitian talentat, pe care-o va lansa la Festivalul "Nichita Stănescu", şi un album despre Săpânţa. Apoi mi-a destăinuit că a trecut de Senat hotărârea ca Ministerul Culturii şi Cultelor să devină un departament la Ministerul Învăţământului. Direcţiile de cultură judeţene dispar şi prerogativele lor vor fi preluate de UN consilier judeţean, numit politic. Ducă-se dracului cultura română. Avem nevoie de dobitoci, ţîţe, pizde şi cururi, nu de poezie, teatru, literatură, filme, sau pictură. Ăi de nu pot trăi fără asta, să plătească. Boborul vrea manele, telenovele, bere şi mici. Aşa că, ducă-se pe pulă restul!

Apoi, asistentul vosganian mi-a spus că Varujan e curtat şi de PSD şi de PDL, deşi e PNL. Şi că a fost solicitat să participe la negocierile cu FMI. Totodată, am aflat că vicele US i-ar fi recomandat lui Pogea să nu scoată pianul din biroul ministrului finanţelor, că se va întoarce foarte curînd acolo.

Cînd am ieşit în holul uneia dintre cele mai minunate clădiri din România (sediul US de pe Calea Victoriei, dacă nu v-aţi prins), am făcut cîteva poze. Marmura, coloanele şi stucaturile au fost puse acolo acum 150 de ani şi sunt de o nobilă perfecţiune. În Casa Scriitorilor plouă. Tavanele stau să cadă. Cupola, superbă, e fisurată, la fel cum e tot edificiul.

Ca România noastră.

Şi încă ceva: restaurantul celebru al scriitorilor, unde s-a făcut, timp de decenii, marea literatură română, are preţuri modice, pentru membrii US, pînă la ora 16. Apoi, se dublează.

Text cu bulină roşie

Oraşul în racursi după noaptea de drag cu mimosa sensitiva,pentru că eu sunt căzut pe trotuar în poziţia foetus, cum dorm copiii nimănui.

Dacă alcoolul din mine m-ar lăsa,

aş putea urî lumea, aş simţi că vine ploaia şi aş vedea furnica asta mică amuşinîndu-mi lacrimile de sub cap.

Mă aflu aşadar căzut pe trotuarul din faţa poştei centrale. Trece lume, trec maşini, trece viaţa. Mi-e cald şi mi-e frig. Sîngele meu a luat-o razna pe asfalt, se întinde spre primărie. E ca o dîră de benzină gata să ia foc.

Iar apare furnica, miroase cu două antene ceea ce iese din mine :

Sînge dulce de amant părăsit şi un curcubeu cît aura ta de zeitate nepămînteană - un amestec exploziv pe care n-ai voie să-l atingi. Nimic nu-i place furnicii din produsele fabricii de dureri.

Chiar aici în gross plan e unghia spartă de la degetul meu arătător, dar nu

zăresc tastatura la care scriu sunetele astea, semnele astea de existenţă din ce în ce mai obeză, mîinele pe care nu-l mai vreau, casa contaminată cu virusul tău de scoică lunară. Shit. Trece lumea, se zgîieşte la mine căzut pe asfalt şi întoarce capul spre vitrinele strălucitoare. Nimeni nu cheamă salvarea.

Nici nu mi-ar folosi la ceva. Glonţul otrăvitor circulă de la creier la inimă cu viteza numelui tău,

lăsîndu-mă doar pe dinafară întreg,

condamnat pe cincizeci de ani la puşcărie grea, într-o tulpină unde nu mai încap de frumuseţea ta nemiloasă, cum stăteai pe vîrfuri în faţa aragazului în aşteptarea clocotului meu şi al cafelei.

Pînă la urmă secunda aceea s-a terminat şi uite-mă privind în ochi furnica, o furnică neconcludentă care poartă în antene ţăcănitul scurt al yalei în urma mea, uite-mă cum şterg din agendă ziua de 18 în care brusc ai crescut şi ţi-a rămas mică dragostea mea.

Uite-mă cum stau ca un nod pe asfalt, în faţa acestei furnici care-mi miroase sufletul defect, observă-mi zvîrcolirea artistică din acest spectacol care, orice ar fi, trebuie să continue, uite-mă prăbuşit pe asfalt, ochi în ochi cu insecta neagră care îmi admiră cu ironie singurătatea.

Nu mi-am vopsit pupila cu verde şi nici nu plîng. Ce se vede e iarba prinţesei care-mi creşte de-o vreme în locul sinapselor.

SĂRĂCIŢI ŞI CURĂŢIŢI

Un recent sondaj INSOMAR relevă faptul că doar unul din cinci români se simte în criză.
Pot dormi liniştit. Sunt în rînd cu lumea, aşa cum şi-a dorit maică-mea mereu. Nu ca ăştia din poze.
Mă mîndresc că fac şi eu parte, în sfîrşit, din majoritate. Adică nu sunt ăla bezmeticul care se dă de ceasul morţii din cauza afurisitei de criză şi umblă ameţit prin frigider, prin rezervor, prin cămară, toate la fel de indecent de goale precum buzunarele şi conturile personale.
Nu, criza asta nici nu mă îngrijorează. Nici pe mine şi nici pe ceilalţi trei colegi de sondaj. Suntem inconştienţi, dar fericiţi. Facem parte din marea masă de fraieri care n-a făcut afaceri cu statul. Ce-am avut şi ce-am pierdut. Sănătoşi să fim.
Noi, anonimii ăştia patru din cinci, am fost, rămînem şi vom fi mereu în criză, dacă aşa se numeşte.
Săraci şi curaţi, cum voia tov. Iliescu.

Ştie cineva să-mi explice etimologia şi sensul expresiei "SĂRAC LIPIT"?

TRIUMFUL CRIZEI SEXUALE ASUPRA CRIZEI MONDIALE

John era şomer. O perioadă neagră în viaţa lui. Mînca ce apuca, fuma chiştoace şi dormea pe băncile din Hyde Park, care, împreună cu Grădinile Kensington, sunt o adevarată oază de verdeaţă în viaţa urbană a Londrei.

Într-o dimineaţă, când, ca de obicei, pe la şase, împuţiţii de gardieni îi tulburară dulcele somn, John dădu deoparte ziarele care-i serviseră drept plapumă, îşi aranjă garoafa roşie (cam ofilită, de!) de la butoniera smochingului (cam mototolit, de!) şi o porni agale spre Piccadilly Circus (is a famous road junction and public space of London's West End in the City of Westminster, built in 1819 to connect Regent Street with the major shopping street of Piccadilly).

Coşurile de gunoi de pe marginea străzii erau goale la ora aceea. Nici poveste de vreo bucată de pizza sau de vreun rest de hamburger. (Ah, cît ura produsele astea alimentare străine de minunata tradiţie englezească în arta culinară !)

Cînd s-ajungă în faimoasa piaţă, John zări într-un tomberon un ziar! Oh, God, fă să fie de azi !

Da, era un Morning Star chiar din ziua respectivă, azvîrlit de vreun nenorocit de funcţionar inconştient că, azi-mîine, criza îl va lovi şi pe el.

Pe prima pagină, Charles la vînătoare de pitulici. Şi ceva ţîţoase, ca se se vîndă ziarul.

Pagina doi, războaiele: Irak, Afganistan, etc. Pe-a treia, frauda de la Bank of England.

În fine, John trecu repede la paginile galbene din mijloc şi parcurse dintr-o privire anunţurile publicitare : vînd, cumpăr, divorţuri, morţi, and so on. Hopa, stay ! Joburi la pagina 132 !

Căcat : Măcelari (4 cereri) , animatoare (243 de anunţuri), practicieni yoga (56) , surferi (2), şi tot astfel de slujbe (5678) pentru care John nu avea fie pregătirea, fie aplecarea necesară.

Dar, deodată, soarele răsări (eufemistic vorbind) şi pe strada lui: un anunţ în chenar bolduit invita doritorii în Hope’s Street 33, unde « Lady Hamilton anajează valet care va îndeplini munci uşoare. »

Păi, mai întîi că, dintotdeauna, cifra 33 îi purtase mereu lui John noroc. Apoi, Hamilton e un nume arhicunoscut. Un domn Hamilton îi dăruise lui John cînd era băieţel un căţeluş de pluş fără două picioare. Iar John (pe-atunci îi mergeau bine afacerile) îl schimbase pe un pager cu ecran luminos cu prostul străzii, unul Gregory care-acuma era, ce crezi?, Chief Advertising la Harrods!

Dar să scurtăm. John sună la uşa din Hope’s Street 33, iese Lady Hamilton care, bănuind despre ce-i vorba, i-o luă înainte:

- Domnule, uite ce-ai avea de făcut: în fiecare dimineaţă te trezeşti la ora 8, iei micul dejun, ţesăli calul alb, îi dai de mîncare, ştergi Rolls-Royce-ul verde, înhămi calul alb la Rolls-Royce-ul verde şi tragi atelajul în faţa intrării, la ora zece fără zece secunde. La 10 fix, eu încalec pe calul alb şi plec la hipodrom unde fac echitaţie pînă la ora 12.45. La unu fix, deshami calul alb, îl duci în grajd, bagi Rolls-ul verde în garaj şi, gata. După amiaza eşti liber să faci ce vrei, în camera ta. Pentru aceste servicii primeşti 50 de lire pe zi, nemaisocotind locuinţa şi mîncarea gratis.

John calculă rapid avantajele, nu descoperi nici un inconvenient şi, de a doua zi, trecu la treabă.

Se trezi la ora 8, luă micul dejun, ţesălă calul alb, îi dădu de mîncare, înhămă calul alb la Rolls Royce-ul verde, trase atelajul la timp în faţa intrării şi, la zece fix, apăru Lady Hamilton. Privi calul alb, studie o clipă luciul Rolls Royce-ului verde, şi, fără să spună vreun cuvînt, încălecă pe cal şi plecă la hipodrom. Acolo, făcu echitaţie pînă exact la 12.45 şi, la ora unu, descălecă de pe calul alb în faţa frumoasei locuinţe. John o aştepta.

Făcu plecăciunea de rigoare şi, în timp ce Lady Hamilton intra zglobie în casă, John se apucă fără zăbavă să execute programul pentru care era plătit: dezhămă calul alb de la Rolls-Royce-ul verde, îl duse în grajd şi băgă Rolls-ul în garaj. Apoi, intră în camera lui din partea de est a parcului, şi-şi văzu de treabă.

Vorba vine, treabă. De fapt, John avea acum ocazia să-şi împlinească visul de-o viaţă, acela de a-şi completa cunoştinţele de cultură generală, fără de care un gentlemen nu putea fi un gentlemen adevărat. Aşa că, John citea şi citea. Luase la rînd cărţile din vasta bibliotecă şi, de la o zi la alta simţea cum devine din ce în ce mai gentleman. Apoi, la ora cinci, sorbea un ceai în cinstea Reginei. După care savura o pipă cu tutun englezesc şi citea Times, ca orice alt gentleman care se respectă. Apoi se culca şi dormea liniştit pînă la ora opt, cînd se trezea, lua micul dejun şi trecea la munca pentru care primea bani.

Trecură săptămîni, luni, poate ani. John îşi făcea programul în mod conştiincios.

În fiecare dimineaţă se trezea la ora 8, lua micul dejun, ţesăla calul alb, îi dădea de mîncare, înhăma calul alb la Rolls Royce-ul verde, trăgea atelajul la timp în faţa intrării şi, la zece fix, apărea Lady Hamilton. Lady privea calul alb, studia pentru o clipă luciul Rolls Royce-ului verde, şi, fără să spună vreun cuvînt, încăleca pe cal şi pleca la hipodrom. Acolo, făcea echitaţie pînă exact la 12.45. La ora unu, descăleca de pe calul alb în faţa frumoasei locuinţe. John o aştepta. Făcea plecăciunea de rigoare şi, în timp ce Lady Hamilton intra zglobie în casă, John se apuca fără zăbavă să execute programul pentru care era plătit: dezhăma calul alb de la Rolls-Royce-ul verde, îl ducea în grajd şi băga Rolls-ul în garaj. Apoi, intra în camera lui din partea de est a parcului, şi-şi vedea de treabă. Adică, îşi completa cunoştinţele de cultură generală, fără de care un gentlemen nu putea fi un gentleman adevărat. Aşa că, John citea şi citea. Iar, cînd venea vremea, sorbea ceaiul de la five o clok în onoarea Reginei. Căci era un tradiţional. Un gentleman în devenire, dar tradiţional. Tocmai de aceea, îşi aprindea şi pipa cu tutun englezesc şi, savurînd suavul parfum, citea Times, ca orice alt gentleman care se respectă.

Într-una din aceste după-amieze, în timp ce-şi înnăbuşea accesul de tuse care-l năpădea întotdeauna după primul fum de tutun englezesc, lui John îi trecu prin cap că viaţa lui e cam monotonă. În fond, deşi nu putea spune că ar fi fost nefericit, făcea aceleaşi lucruri în fiecare zi, la naiba: în fiecare dimineaţă se trezea la ora 8, lua micul dejun, ţesăla calul alb, îi dădea de mîncare, înhăma calul alb la Rolls Royce-ul verde, trăgea atelajul la timp în faţa intrării şi, la zece fix, apărea Lady Hamilton. Privea calul alb, studia pentru o clipă luciul Rolls Royce-ului verde, şi, fără să spună vreun cuvînt, încăleca pe cal şi pleca la hipodrom. Acolo, făcea echitaţie pînă exact la 12.45, iar la ora unu descăleca de pe calul alb în faţa frumoasei locuinţe. John o aştepta. Făcea plecăciunea de rigoare şi, în timp ce Lady Hamilton intra zglobie în casă, John se apuca fără zăbavă să execute programul pentru care era plătit: dezhăma calul alb de la Rolls-Royce-ul verde, îl ducea în grajd şi băga Rolls-ul în garaj. Apoi, intra în camera lui din partea de est a parcului, şi-şi vedea de treabă. Adică, îşi completa cunoştinţele de cultură generală, fără de care un gentleman nu putea fi un gentleman adevărat. Aşa că, John citea şi citea. Iar, cînd venea vremea, sorbea ceaiul de la five o clok în onoarea Reginei. Căci era un tradiţional. Un gentleman în devenire, dar tradiţional de nu se poate. Tocmai de aceea, îşi aprindea şi pipa cu tutun englezesc şi, savurînd suavul parfum, citea Times, ca orice alt gentleman care se respectă.

Totuşi, o anumită plictiseală se instaurase în mintea şi în sufletul acestui respectabil gentleman în devenire.

Tebuie să schimb ceva – gîndi John în după amiaza respectivă, altfel am să înebunesc, la dracu! Ştiu ce am de făcut!

Mîine, mă trezesc la ora 8, iau micul dejun, ţesăl calul alb, îi dau de mîncare, VOPSESC COPITELE CALULUI ALB ÎN VERDE, înham calul alb CU COPITELE VERZI la Rolls Royce-ul verde, trag atelajul la timp în faţa intrării şi, la zece fix, va ieşi Lady Hamilton. Va privi calul alb, va studia Rolls Royce-ul verde, va observa uluită COPITELE CALULUI ALB VOPSITE ÎN VERDE şi va spune:

John, azi n-am chef de echitaţie. Ce-ar fi să mergem în salon să bem o cafea?

Vom bea o cafea, vom discuta despre politica internaţională şi, Lady Hamilton, surprinsă de cunoştinţele mele în acest domeniu, şi observînd fizionomia mea plăcută, mă va invita să iau prînzul cu ea.

Vom prînzi la masa cea lungă din living şi, de data asta, vom discuta despre politica internă a Angliei, imigranţi, chestii, iar Lady Hamilton, surprinsă de cunoştinţele mele şi în acest domeniu şi încîntată de fizionomia mea plăcută, mă va pofti să luăm ceaiul de la ora 5 în salon. Vom aborda filmografia universală. O voi uimi din nou cu ceea ce ştiu despre marile vedete. Uimită de cunoştinţele mele şi fascinată de fizionomia mea plăcută, Lady Hamilton mă va invita să iau cina cu ea.

Ei bine, vom cina împreună, la lumina lumînărilor şi la flacăra şemineului de marmură. Eu voi conduce abil discuţia spre subiectul cupluri celebre de îndrăgostiţi din literatură. O să recit sonetele lui Shakespeare. Am să-i cînt, eventual din Jacques Brell. O să vadă ea ce înseamnă un gentleman cult! Nu poate rezista să nu mă invite să-mi petrec noaptea în budoarul ei!

Bun. A doua zi, John se trezi la ora 8, luă micul dejun, ţesălă calul alb, îi dădu de mîncare, VOPSI COPITELE CALULUI ALB ÎN VERDE, înhămă calul alb CU COPITELE VERZI la Rolls Royce-ul verde, trase atelajul la timp în faţa intrării şi, la zece fix, aparu Lady Hamilton. Privi calul alb, studie pentru o clipă luciul Rolls Royce-ului verde, observă uluită COPITELE CALULUI ALB VOPSITE ÎN VERDE şi spuse:

John, azi n-am chef de echitaţie. Hai să ne futem.

BUNE TARE

Atît de bune-s bancurile de mi le-a trimis soră-mea, că nu pot (fiind şi weekend) să nu le postez. Ia, luaţi şi hiliziţi-vă! Le trag în albastru, să nu le confundaţi.
Criza-i lungă!

Un barbat la volanul unei masini. Noapte, el foarte obosit dupa multe ore de condus. La un moment dat, trage pe

dreapta pentru foarte necesarul pui de somn. Nici n-apuca s-atipeasca, ca-l trezeste unul:

- Nu va suparati, aveti un ceas?

Asta nervos raspunde:

- E 4 jumate! Se baga iar la somn.

Dupa ceva timp, altul ii bate-n geam:

- Nu va suparati, aveti un ceas?

Asta, si mai nervos:

-E 5 fara 10! Dupa care scrie pe o foaie mare:

"NU STIU CAT E CEASUL" si o lipeste pe masina.

Un al treilea se opreste si ii bate-n geam.

- Tu ce mai vrei ma? intreaba soferul enervat la culme.

- E 5 si 10!

****************************************************

- Datorita crizei financiare care afecteaza in acest

moment intreaga lume, pentru economie, luminita de la

capatul tunelului va fi stinsa pana la noi ordine. S-auzim

de bine...

****************************************************

Maria s-a dus in padure sa culeaga floricele impreuna cu Ion, dar cum era multa lume pe-acolo, chiar asta au facut.

****************************************************

La tribunal:

- Sotul: "Intru in casa si-mi vad femeia in pielea goala pe pat, geamul deschis. Ma uit pe geam si vad

pe unul in chiloti, alergand. Iau noptiera si arunc dupa el"..

- Sotia: "Era cald. M-am dezbracat, am deschis geamul si vad cum intra dobitocul asta pe usa si fara sa

zica ceva, arunca cu noptiera pe geam".

- Victima: "Eu sunt sportiv. Alerg in fiecare zi pe acel traseu. Intorc capul si vad cum zboara o noptiera

spre mine...".

- Martorul: "Eu nici nu stiu ce caut aici! Stateam linistit in noptiera..."

****************************************************

Un tip merge la banca sa caute de lucru. Cel care ii ia interviul il intreaba:

- "Ai facut armata ?"!

- "Da, raspunde omul. Am fost in Afganistan timp de 2 ani".

- "Bun, asta iti va aduce niste puncte suplimentare", zice angajatorul.

- "Ai fost ranit sau ceva de genul asta ?"

- "Da, zice omul, o grenada a cazut langa mine si mi-a smuls testiculele"

- "Foarte bine, zice angajatorul. Esti angajat. Vino maine dimineata pe la 10".

Omul intreaba surprins:

- "Dar daca programul este de la 8 la 16, de ce trebuie sa vin eu de la 10 ?"

- "Pai, zice angajatorul, asta e o slujba la Banca, primele doua ore stam degeaba si ne scarpinam la coaie.

N-are rost sa vii si tu pentru asta...

Merge unu cu nevasta sa ia cina la resturant.
Farfuria de supa se varsa pe rochia ei cea noua. Suparata si sperand sa fie consolata de sotul romantic zice:
- Uite cum arat, ca o scroafa!
El raspunde:
- Si te-ai mai si murdarit pe deasupra!!!

****************************************************

La un WC public britanic, se afla un automat pentru
prezervative si pe el inscriptia firmei Durex: "Corespunde normelor britanice".

Putin mai jos, cineva a zgariat: "Si Titanicul corespundea...".

****************************************************

Intr-un pub britanic, in baie, era un automat de prezervative.

Pe el era lipit un afis: "Daca nu functioneaza, mergeti la manager.

Daca functioneaza, mergeti la blondele din bar."

****************************************************

Un tip la restaurant:
- Chelner!
- Da?
- Mai prajeste-mi putin puiul asta, ca mi-a mancat toata salata!

****************************************************

In padurea cu alune,
Aveau casa trei pitici.
Vine pupaza si spune:
Simptomatic, idiosincrazia dilematica îşi reverbereaza
atenuant ecourile absconse protoarmonice din spatele semitranscendent
si disonant al obscurantismului incandescent de sorginte medievala,
capsulגnd filonul crepuscular sincretic si aluziv metempsihotic al
transmigratiei alchimice spre circumvolutiunile interioare ale
epocii istorice care tind sa formeze adevarate supape paleontologice
propensiunea paradigmelor de orientare paseista.
Pupaza a fost ucisa cu bestialitate de cei trei pitici.

****************************************************

Cum incepe o reteta tiganeasca de prajituri????

Se fura patru oua ...

****************************************************