De Ziua Unirii, am profitat de absenţa conducerii de partid şi de stat din Capitală şi, în timp ce ei se plictiseau cu propriile discursuri de lemn la Iaşi şi la Focşani, m-am gîndit să văd ce mai fac locurile istorice ale românilor. Şi, unde să mă duc, decît la casa din strada Smârdan în care, acum 150 de ani s-a pus la cale şmecheria din care a rezultat prima Românie? Pardon, nu intenţionez să fiu peiorativ cînd spun şmecherie. Dimpotrivă, dintotdeauna m-a umplut de admiraţie gestul isteţ al intelectualilor şi politicienilor unionişti care, realizînd că unirea Moldovei cu Ţara Românească nu poate fi înfăptuită altfel, au recurs la stratagema de a-l alege pe Cuza domnitor în ambele ţări. Ei bine, la locul faptei am dat peste un pluton de tineri înarmaţi pînă-n dinţi cu aparate de fotografiat, prezenţi pe strada Smârdan cu acelaşi scop: să imortalizeze clipa în care se împlineşte un secol şi jumătate de Românie. I-am tras şi eu în poză taman cînd îşi clicăiau mai abitir declanşatoarele, în curtea interioară a casei cu placă de marmură la intrare, unde istoria este prezentă prin mormane de gunoaie ,mirosind agresiv a fecale şi a mucegai. Sic transit gloria mundi, mi-am zis eu doct, dar revoltat. Deci AICI s-a făcut România! Între ruinele astea. Păi, atunci, ce mai e de mirare în ce ţară trăim, dacă ea s-a născut într-un loc atît de fetid?
...Am aflat de la una dintre fătucile fotografice ce-i unea pe ei în luptă: taman dragostea de Bucureşti. Şi m-am gîndit cîtă perversiune pozitivă îi animă pe bieţii români. Să iubeşti declarat un oraş atît de mizerabil, cu clădiri atît de urîte şi amplasate anapoda, cu gunoaie la vedere şi noroaie peste tot, încît să activezi într-o asociaţie care se cheamă "Bucurestiul meu drag" (http://www.orasul.ro) , e chiar masochism curat.
De care, fi-r-ar să fie, nici eu nu sunt străin.
De aceea, la întrebarea: Ce mi-ai răspunde dacă te-aş întreba când a fost ultima dată când ai zâmbit încântat, spunându-i oraşului tău cu emoţie şi mândrie Bucureştiul meu drag?, zic:
Chiar azi, la 150 de ani de la Unirea Principatelor, la naiba!
dar ce-ai fi vrut, valule?! sa bage domnii guvernan]i, dupa 150 de ani, 25.000 de euro intr-o cladire atat de veche si de neexploatat, cand cu banutii astia pot sa-si mai ia un ceas bvlgari sau un suvenir amantei? ai ramas copil - bucura-te - prietene!
RăspundețiȘtergereEu mă bucur şi zâmbesc în fiecare zi pentru că, în ciuda mizeriei (pe care, înainte să o strângă primăria ar putea să nu o mai facă cei care locuiesc sau trec pe aici), în ciuda gropilor veşnic neasfaltate, în ciuda noroiului şi a câinilor vagabonzi, în Bucureştiul meu, cu care am o relaţie de tip love-hate, există clădirea CEC-ului, biserica Stavropoleos, Ateneul, zona veche (pt care încă am speranţă că va arăta frumos cât de curând), Muzeul Satului, Biserica Rusă. Şi multe, multe alte clădiri frumoase, cu personalitate, multe amonime, ascunse pe străduţe umbrite pe care umblu eu adesea.
RăspundețiȘtergere