Mă urăsc, deci exist

Urăsc blogerii care postează o dată pe săptămînă. Mă urăsc. Rareori mi-a plăcut de mine în viaţa asta, dar acum, în calitate de bloger, am atins culmea propriului meu dispreţ.
Ca şi Paştele, Întîi Maiul a fost plin de "distracţii" pentru cretini. Un popor întreg " s-a bucurat de vremea bună, de mici, bere şi de petreceri la iarbă verde sau în cluburi de fiţe". Repoteri cretini ne-au prezentat vox populi de la imbecilii bîlbîiţi ai neamului într-un mare fel.
Pur şi simplu n-am avut nimic de comentat vreme de o săptămînă, anostă, ca mai toate.
Borală de măgării se întîmplă în ţara asta care pare ieşită de sub ochiul lui Dumnezeu şi scăpată complet de sub control. Chiar nu mai găsesc nici un haz în nimic. Preşedintele nostru jbate joc de legi, televiziunile regretă că gripa de porci n-a ajuns în România, candidaţii la prezidenţie sunt de tot rahatul, Becali nu mai are haz nici ca berbec în turmă. A mai venit şi împrumutul de douăj de miliarde pe care ăştia or să-l topească pe căcaturi. Ce să comentezi? Şi dacă, ce?
Mă urăsc şi pentru că am început să regret că am crezut în schimbare. că am crezut că revoluţiunea de-acu 20 de ani va împlini speranţe, ne va face mai oameni.
Aseară mi-a fost ciudă să constat că cei doi Ceauşescu s-au comportat extrem de demn. Era, pe OTV - sub excitantul titlu "Pentru prima oară, dovezi că Elena şi Nicolae Ceauşescu trăiesc". Bineînţeles, n-a fost nimic nou, şi nici o dovadă. (E genial Diaconescu în captarea audienţei!) Am revăzut a suta oară procesul loviturii de stat şi filme tendenţioase cu bogăţia în care, chipurile se scălda familia care a condus România 25 de ani. Ce să zic?
Atunci mi-am dorit să fiu eu ăla care apasă pe trăgaci. Acum, m-aş mai gîndi.
Mă întreb ce-ar recita Băse înaintea execuţiei.
Ar fi în stare să spună două versuri memorabile, aşa cum a făcut Ceaşca noastră preaiubită?