Unii debili mintali au drept de vot. Şi unii puşcăriaşi. Dar chiar toţi? Şi morţii?
Cică sergentul dă adunarea grupei formată, cu tot cu el, din zece soldaţi. Ori de cîte ori şi-ar fi numărat trupa, de fiecare dată îi iese unul lipsă. Cum mama dracului, că tre să fim zece, zice furios şeful. Dom sergent, permiteţi să raportez:. Io am o părere, da nu-s de acord cu ea: să se cace fiecare şi numărăm, pardon, rahaţii. Cîţi rahaţi rezultă, atîţia suntem, ce naiba. Mda, nu-i rea ideea, zice sergentul desfăcîndu-şi centura.Trupeţii îşi dau şi ei pantalonii jos şi tot soldatul român sloboade grămăjoara de rahat. La numărătoare, ce să vezi, ies nouă grămăjoare frumos mirositoare şi cu a sergentului, zece. Aha, conchide sergentul, noi ca oameni, teoretic, ieşim, dar practic, la număr, suntem nişte căcaţi!
Păi cum să mai fie 22 de milioane de români cu drept de vot, dacă nu s-a mai făcut un recensămînt de douăj de ani, natalitatea e în mare suferinţă după 90, mortalitatea a crescut, şi numa elevi sub 18 ani sunt trei milioane jumate în România?
Conform http://www.econtext.ro/dosar--2/analiza
Pentru că femeile vin de pe Venus, iar bărbaţii vin de pe Marte şi, de aceea, una vorbim şi alta ne-nţelegem, şi deoarece uichendurile în doi sunt din ce în ce mai greu de suportat (şi, iaca, iar e duminică), vă pun la dispoziţie un ghid de conversaţie femeie-bărbat, din care fiştecare să priceapă ce-o putea.
FEMEIA TRADUCERE
Da = Nu Nu = Da Poate = Nu
Nu-i nimic… = Tîmpitule !!!
Imi pare rău = O să-ţi pară rău!!! Ne-ar trebui = Eu vreau Fă cum vrei! = O să plăteşti cu vîrf şi îndesat! Hotărăşte tu! = Hotărîrea cea bună ţi-am spus-o deja! Trebuie să vorbim = Iar trebuie să te critic Bineînţeles, fă cum vrei = Nu vreau sub nici o formă să faci asta! Nu sunt suparată = Bineînţeles ca sunt supărată, boule! Ai un aer atît de macho… = Ar fi cazul să te bărbiereşti. Cum de te porţi aşa frumos ?= Iar vrei să facem sex ?
Aş vrea perdele noi = Vreau perdele, covoare, mobilă şi tapete noi. Mă iubeşti? = Am trecut pe la magazinul de bijuterii, să-ţi spun ce mi-a plăcut? Cît de tare mă iubeşti? = Am dat-o-n bară. Am lovit maşina!
Imaginea de sus:
Fabrice Rehel - Femme Debout Homme Couché / Woman Up Man Down - 2007
N-am fost niciodată adeptul marilor profeţii şi,păcătos cum sunt, nu-i prea înghit pe marii profeţi. Doamne, iartă-mă, poate de aceea, sunt un religios temperat şi nu voi deveni niciodată prozelit al vreunei teorii mistice. Mă conduc după principiul Ochi văzut, ochi crăpat, pune mîna ca să crezi! Sunt convins însă că există o forţă inteligentă superioară care ne-a creat şi care ne coordonează existenţa. De cînd mă ştiu, am fost mereu atent la ce se întîmplă în jurul meu, şi, chiar dacă uneori mă las furat de evenimente fără să le găsesc cauzele, sunt aproape sigur că nimic nu-i întîmplător. Acum am dat la http://www.identitati.ro/Files/Teodor-Rosca-ANUL-2012.zip de "ANUL 2012" (editura INYTH MEDIA - Toronto) o cărticică de 149 de pagini care tratează un subiect extrem de în vogă: sfîrşitul lumii. În prima jumătate, Teodor Roşca, un tip căruia zadarnic i-am căutat biografia, dar am aflat că e român stabilit în Canada, ne reaminteşte cunostinte pe care le-am dobîndit şi noi în şcoală, evidenţiate într-o altă lumină, care se vrea obiectivă şi fără de patimă. Mai departe, autorul (care se înfăţişează pe blogul propriu ca un Mesia atoatecunoscător, deţinător al Adevărului şi al Absolutului, descedend al Luminii şi propovăduitor al Iubirii universale), amestecă ştiinţa cu ezotericul, încercînd să explice - exhaustiv, deseori gongoreic - rădăcinile religiilor şi să demonstreze că anul 2012 va marca sfîrşitul acestei lumi şi începutul alteia. După ce exemplifică pe larg cu experimente ce ţin de paranormal şi cu documente secrete de la NASA (cum le-o fi obţinut???), Roşca afirmă: "Ceea ce este insa lesne de observat, este cum timpul si evolutia noastra se accelereaza, adica nu urmeaza o traiectorie liniara ci una exponentiala. Asta inseamna ca aceasta aceleratie va creste pana cand la un moment dat, ca urmare a unor acumulari cantitative, va avea loc un salt evolutiv, iar timpul isi va inceta curgerea lui liniara. Acesti ani sunt acum, iar termenul limita este anul 2012, cand planeta noastra va fi intr-o zona din galaxie avand mult mai multa energie si o frecventa de vibratie mult mai ridicata, intrand intr-un alt plan de existenta! Transformari climaterice si magnetice similare, sunt prezente la toate planetele din sistemul nostru solar, fiind inregistrate oficial de catre NASA, insa nu se face prea multa valva de aceasta. Ceea ce este insa de retinut este ca planeta Pamant si tot ceeea ce exista pe ea, sunt si vor fi transformate intr-o noua stare de vibratie, mai ridicata."
Ce să zic, o nouă teorie a sfîrşitului de lume bazată pe interpretări şi speculaţii deduse din alte interpretări şi speculaţii, poate emite oricine are la îndemînă o bibliografie adecvată şi niţică imaginaţie. Iar la domnul Roşca, se citeşte bine printre rînduri, dincolo de strădania de a fi persuasiv, un anume patetism care-i pune la îndoială nu doar credibilitatea, ci chiar capacităţile intelectuale. Ia să vedem, credeţi asta? : Suntem o generaţie norocoasă, am venit aici în acest ceas tocmai pentru a fi parte din procesul transformării planetei. Să-i respectăm pe toţi cei care sunt aici cu noi, indiferent unde se află, sau unde vor ajunge, căci într-un fel sau altul, toţi suntem speciali şi toţi vom face un mare salt în evoluţia personală, fie că vom rămâne în Dimensiunea a 3 a, sau vom sări într-a 4 a, sau unii, chiar direct într-a 5 a. Pacea şi dragostea Creatorului să ne umple inimile! Să căutăm şi să folosim asistenţa, care este din belşug în jurul nostru şi să ne lansăm intenţia clară de a evolua accelerat. Astfel, Universul, asemenea zânei fermecate din poveste, ne va îndeplini dorinţa. Să nu uităm că voinţa Creatorului este de fapt VOINŢA NOASTRĂ!!! Iaca, na!
Titlul rimează cu al doilea vers al unui cîntec: mămăligă cu cafe (accent pe e). Procurorul general al Realităţii, Turcescu, s-a dat la Udrea. E negru de arţăgos ce e. A luat-o tare cu: perdelele, Bregovici, Băse, miliardele de dat înapoi, scena de Paşte, clipul cu land of choice. Meci tare. Şut Robert, apără madama. Degajare lungă, ministreasa, cu acte în regulă trimite pe saitul pe care nimeni nu-l bagă-n seamă. Turcescu se uită după minge, luna străluceşte şi, gooooool! Unu zero pentru Pleşcoi. Anchetatorul repune de la centru, cu balonul de săpun al spectacolului de Paşte. Driblează iscusit cu telefoane în direct, aranjate la antrenament: cît a dat Iaşiul, cît a dat Chişu, cît a dat peneleul. Mai mult decît Ministerul Udrei. Na. Kix. Dar Realitatea e din nou la atac, pasă în profunzimea choisului. Land of choice se dovedeşte un clip decent, mai ieftin ca ale altora. Blonda e la post, costumată în jdemii de dosare, adrese, comunicate, şi respinge atacul. Robi tentează asumarea ratingului: da iaca ce-a zis Hrebe despre tine. Madama, în loc de clăbuci, bagă zîmbete la dribling şi clipiri de gene. Bară iar. Da cu banii daţi la jurnalişti, mită, cum e? Sexoasa scoate nişte hîrţoage îngălbenite. Ia de te uită frumosule, arţăgosule, cum te-a plătit şi pe tine Ministerul, în 2001! Robertino e-n belea, descumpănit cum nu l-am văzut nici în meciul cu Hrebe, în care rozaliul nu i-a dat nici o şansă. Dincolo de meciul de astă seară, confuzia-i clară. Atît de clară-i confunzia, că începe să-mi placă Elena Udrea. După cum e de-a dracului muiere, prima turistă a României, e bună de premier. Şi de premieră. De n-or luxa-o ăştia din Comisia de anchetă. Politic, fireşte.
După cîte ştiu (să vă ia naiba dacă nu mă corectaţi de greşesc!), vesela şi minunata noastră ţărişoară are, la ora actulală, vreo 60 de miliarde de euro datorii, asta înafară de obligaţiile care îi revin ca membru NATO, UE, ONU, etc., şi înafară de salariile angajaţilor la stat, de ajutoarele de şomaj, de pensii şi de alte obligaţii legale şi obligatorii pe care administratorii supremi ai României le au de achitat cetăţenilor săi. Şi, era să uit, asta înafară de cheltuielile curente pentru funcţionarea ţării: poliţiune, armată, sănătate, învăţămînt, etc. Să lăsăm deoparte şi pierderile colaterale cauzate de funcţionarii şi miniştrii corupţi. Să ne facem că nu băgăm în seamă nici efectele legislaţiei de căcat prin care suntem guvernaţi ( ex. : Impozitul forfetar care a desfiinţat peste o sută de mii de firme, cu posibilitatea de a înfiinţa altele, scutite de impozit timp de un an, deci pa şi pu venituri la buget. Sau imbecila lege care-i trimite pe români în Bulgaria să-şi înmatriculeze maşinile seccond hand, îmbogăţind fiscul vecinilor!) Hai să uităm pentru o clipă măcar, că scumpa noastră patrie este ţara cu sute de mii de absolvenţi de facultate şi cu 4 000 de şoferi cu permisul primit prin poştă, ţara fără drumuri, dar cu cele mai bengoase maşini din Europa, ţara miştocăriei prezidenţiale, cu europarlamentari analfabeţi, cu ambasadori curvari şi cu primari cu patru clase. Da ia să zicem noi că dă România faliment. Că, într-o bună zi, troglodiţii de ziarişti or să ne-anunţe că, gata, e naşpa de-a binelea, visteria e goală. Că o să vină şi vremea asta, doar Isărescu e şi el muritor. E? Adicătălea ce-o să facă Europa, mama noastră adoptivă? O să-şi lase fiica rătăcitoare de-ampulea? Io zic că nu. Aşa că, să-i dăm nainte fără teamă cu veselia şi micii. Or găsi ei vreo soluţie să ne scoată din căcat. Că e orgolioasă Europa.
Moraru: Domnu Becali, dacă eraţi prost, dar nu sunteţi, intraţi în rolul de victimă şi declanşaţi o isterie naţională. Dar dumneavoastră sunteţi un om deştept, aveţi o experienţă de viaţă, nu vă lăsaţi influenţat de ăla, de ăla...
Becali: Păi da, domnu Moraru, vezi că forţa mea spirituală nu m-a lăsat. Dacă vedeaţi cum m-am comportat în celulă, vă cruceaţi. E un arest delicat şi-am luat patul de jos, lîngă fereastră, ca să am aer. Dar cînd am intrat în celulă, am zis,: Chiar în ghearele morţii de mă veţi duce, dacă Domnul e cu mine, de cine mă voi teme? Şi era un traficant de droguri, unul de ţigări. Da io cînd am intrat pe scena asta, joc rolul ăsta. Deţinut? Joc deţinut. Dar şef!
Moraru: Dar cum v-au primit ceilalţi?
Becali: Bă, cînd am intrat acolo, le-am zis: Io să nu văd femei goale pe pereţi! Şi le-au dat jos. Fumat? Fără fumat! Ia citiţi aicea! Şi le-am dat cărţi. Ia, luaţi şi citiţi cărţile astea. Au început să citească cărţi de religie, şi cu asta, basta! Unu, ungur, n-a scos o vorbă două zile, de speriat ce era că zicea că-s naţionalist, dacă-s cu Vadim. După aia, cînd mi-a respins prima întîmpinare, am plîns două zile, da mă sculam la două-trei noaptea şi rîdeam cu ei. Că io-s la fel tot timpu. Îi întrebam bă, e bine? E bine, Domnu Becali! Şi rîdeam. Ce mai, eram cu ei, aşa cum erau ei, la trafic şi ce mai aveau acolo, luau de la cinci la şapte ani. Da i-am făcut în două săptămîni băieţi credincioşi, aşa cum era ei. Aşa cum erau ei infractori.
Ultima zi eram în aer. Adică la aer, conform programului. Ascultam la radio să-mi dea sentinţa. Eram pe şuba mea de la oi, că luasem şuba mea că voiam să stau întins cum stăteam la oi. Cînd s-a dat rezultatul, ne-am îmbrăţişat. M-a buşit plînsu. Şi pe ei la fel. Le zic: aveţi credinţă-n Dumnezeu, c-o să aibă şi el grijă de voi. Le-am lăsat lor ce mai aveam pe-acolo, le-am lăsat tablele de jucam pe flotări cu ei, da erau slabi. Le-am zis: cutare, cutare, bă, toată viaţa voastră, voi şi familia voastră nu veţi avea vreo problemă financiară. V-a ajutat Dumnezeu, c-aveţi credinţă, să fiu cu voi în viaţa asta.
Cît am stat acolo am visat toţi morţii mei dragi. Eu cînd visez morţii, a doua zi sunt fericit. Da numai cînd vreau să-i pup, dispar. da de văzut îi văd. Şi zic, Doamne, dă să nu cumva să mă deştept!
O ştire uluitoare vine mereu pe neaşteptate. Şi de-aia te uluieşte. Adică te lasă mut. Păi, cînd tu răsfoieşti căscînd la greu presa sibiană şi nu-i nici un titlu pe care să ţi se oprească ochii, deodată, hopa, îţi sare somnul: nişte ţăcăniţi de la Primăria din Viena s-au trezit să trimită o adresă oficială la Sălişte, prin care să-i anunţe că podul pe care nemţii l-au făcut acu 100 de ani peste Rîul Negru, A IEŞIT DIN GARANŢIE!!! Bineînţeles că mai nimeni nu mai ştia cine dracu-a făcut podu ăla de nu se mai strică, nu-l iau apele şi nici nu rugineşte, de se plictisiseră toţi de el. Asta se-ntîmpla în 2001. Între timp, funcţionarii primăriei Sălişte s-au şters la cur cu originalul depeşei, în mod original, românesc. Cineva, nu spui cine, persoană importantă, a păstrat totuşi o fotocopie a docomentului şi mi-a adus-o azi dimineaţă. Redau, cu ajutorul doamnei Getrude Stasser von Munchaussen, traducerea:
Meine Dammen un Herren,
Stimate confrate Primar al Comunei Sălişte - Sibiu - Romania
După cum ştiţi, în anul 1901, aţi solicitat instituţiei noastre să vă sprijine în construirea unui pod de fier peste Rîul Negru care străbate frumoasa dumneavoastră aşezare. La rîndul nostru, am căutat o firmă specializată în astfel de edificii şi ne-am adresat companiei Fabritius Testverek, care a făcut multe poduri atît la Viena cît şi la Budapesta. Inginerii ei s-au deplasat la Sălişte şi au constatat că e nevoie nu de unul, ci de patru poduri, avînd în vedere dimensiunea traficului şi perspectiva de dezvoltare a zonei.
Cum, prin recomandarea noastră, ne-am asumat şi o mare responsabilitate privind calitatea construcţiei, am solicitat firmei respective să semneze un contract de garanţie pe 100 de ani. Anul acesta termenul de garanţie expiră, aşa că suntem onoraţi să vă anunţăm că orice obligaţie de refacere în caz de defecte de fabricaţie încetează.
Dumnezeu să v-ajute să nu se strice podul nici peste altă sută de ani şi, de-acu-nainte, spălaţi-vă pe cap cu firmele pe care le-aţi ales să vă facă autostrăzi cu garanţie de doi ani.
Cu sarcina clară de a reface încrederea şi patriotismul românilor, comentatorii antenişti ai meciului România - Serbia s-au agitat, au zbierat, s-au rîs de glumiţele lor de tirişti, s-au lamentat şi au dat vina pentru înfrîngere pe: terenul prea tare, mingea prea umflată, ghinionul specific naţiei şi, finalmente, pe arbitri. Dacă erau inspiraţi şi aveau umor, i-ar fi adăugat pe: Decebal că s-a sinucis, pe Hitler că n-a cîştigat războiul, pe Ceauşescu că n-a înfometat cît trebuie naţia şi pe părinţii merituoşilor futibalişti români şi, în fine, pe Elena Băsescu, că n-o pasionează fotbalul. La conferinţa de presă, o fătucă l-a întrebat pe Piţurcă dacă-şi dă demisia. Antrenorul cu nume predestinat de joc de maidan a răspuns fără să clipească: E treaba fiecăruia să ia astfel de decizii cînd crede că e cazul. Ziariştii şi publicul au rămas cu gura căscată. Chiar şi eu, care mereu iau decizii fix cînd nu e cazul, fi-r-ar decizia mea a dracului. Dar cea mai groasă e următoarea decizie de muist ordinar, obişnuit cu poziţia de îngenuncheat: ŞI CE DACĂ AM LUAT TREI BOABE? AM MAI LUAT ŞI DE LA LITUANIA!
Ăia mari AU DAT DE BELEA. Nu mă bucur niciodată de răul altuia, dar de data asta, dau din coadă. Ăştia şi-au făcut avere din banii mei. Şi-ai voştri. Au dat peste mişmaşuri de fentat legea şi le-a mers. Pînă acum, sper.
Dar mai vreau să-i ia şi pe alţii la dat cu subsemnatul. Mai ales p-ăia de-au montat camere radar pe DN 2, singurul drum civilizat din România. Mă frec Bacău-Bucureşti şi invers cam o dată pe săptămână. Anul trecut am dat 1.800 de lei pe amenzi pentru 5-15 km la oră mai mult decît zice legea.
Ştiţi cum e? Ai 300 de Km de făcut. Îi faci din sat în sat. Cu 50 la oră. Şoseaua e cît un cîmp, vezi cioara pe marginea drumului la cinci sute de metri. Te-apucă somnul. Pişti un pic acceleraţia. Eşti futut. În două secunde, ai 70 la oră. 3 puncte penalizare şi 300 de lei amendă.
Pînă acu vreo doi ani, făceam 3 ore jumate pînă la Bucureşti. Ieri am făcut 5 ore, respectînd la sînge mizeriile restrictive.
O mare porcărie.
Am cinci 5 somaţii de la MAI să le trimit numele şi cenepeul celui care a condus Zekul la data şi ora cutare, că circula cu 62, 67, 61, etc, prin localitatea cutare. Acu patru luni!!! N-am primit nimic. Nu-mi amintesc.
Dacă-i ia la anchetat DNA-ul p-ăştia care-mi trimit porcăriile astea, o să fac febră musculară la coadă.
1. Un spectaculos incendiu izbucnit la terasa unui bloc in constructie lîngă Amzei (fum la greu, trei maşini de pompieri, puliţie, cască-gură) - fără de urmări importante.
2. O şi mai spectaculoasă întîlnire Năvălitor - Varanus, care a constat într-o plimbare prin mizeria Centrului istoric, o bere la Amsterdam ( care nu mai e ce-a fost, au dispărut mobilele alea superbe de secol 19, în schimb s-au îngroşat preţurile) şi descoperirea unui ciudat artist moldovean talentat, Valeriu Schiau, (care pictează copii şi oameni mari care, în loc de gură au biberoane sau trompete, semn că rămînem bceo jîzni detei - toată viaţa copii).
Apoi am vrut să mai radem una la Cafeneaua "Sala de lectură" a Teatrului ACT de pe Victoriei. Faină ambianţă, dar nu se fumează şi totul e sans alcool. Şi concertul de jazz era mîine. Aşa că am eşuat la Harbour, în Amzei, bîrfind-o tot timpul pe Rebelyel şi, din cînd în cînd, imaginîndu-ne-o şi pe Cireaşa care se dă cărnoasă. Programînd o tacla reală între persoane mai mult virtuale.
Fnalul evenimentului a fost ăla că, fiind amîndoi băcăuani serioşi, pe la zece jumate, ne-am retras ambasadele, după ce am analizat tare de tot de ce-arată atît de groaznic fosta superbă Brigitte Bardot ( văzută aseară în filmul La Meprise, pe TVR Cultural - ştiu că nu vă uitaţi de ocupaţi ce sunteţi :)-, făcut de Goddard în 1963, cu legendarul Fritz Lang). Şi, în general, de ce îmbătrînesc femeile atît de urît în timp ce noi rămînem frumoşi pînă la moarte, asta a fost tema. Am încercat să-i demonstrez cu argumente că femeile ne sunt superioare dintr-o mie de puncte de vedere, dar pune-te cu Năvălitorul Misogin, dacă vrei să vezi rezistenţă...
Na, cam astea au fost evenimentele care au marcat profund viaţa bucureştenilor în această zi de miercuri. Ca să ştiţi.
Agitaţie mare în lume, cad avioane, calota de gheaţă o ia la vale, Bin Laden e de negăsit, Obama dă din colţ în colţ, lui Putin nu-i place Abba, în timp ce, în spaţiu, sateliţii ruşi dau nas în nas cu omologii lor americani, vai de capul nostru de oameni.
Agitaţie mare şi în ţărişoara noastră. La Ieşi nişti miliţieni, fo 45, o fo puşi sub acuzaţie di mitî. Cluju, no, n-o stat mai moale: haiducii o spart prin holdup o bancă şi, tuleo, s-or roit cu vreo două miliarde. Tulai! De la Ciorogîrla ( băi ce mă rîd cu gura cînd aud cuvîntul ăsta!!!) arme, pauză, da vreo doi trei ciumeţi de caporali tot or fost legaţi. Braşovul, alo, Braşovul, domnul Gorbunov are 15 martori că băga la fiare la sală cînd se tragea cu pistolul. Iar presa, ah presa, hiena de pază a democraţiei, dă în gross plan lacrimile de la înmormîntarea lui Cozma. Nu ăla cu mineriadele. Celelalt, cu cafteala în discotecă. Colac peste pupăză, pe Ion Becali îl divorţează nevasta, iar Chivu e tată, fraţilor! Ţ, ţ, ţ, ce chestie! C est la fin du monde, gîndeşte francezul, dînd de un os în cochilia melcului pe care-l suge. Fine del mondo, meditează macaronarul, găsind în spaghetti urme clare ale dezastrului care deja a început. End of the world, zice englezul sceptic, sătul de vremea asta de căcat.
Să-mi bag pula, zice românul, calm şi înţelept. Şi accesează postul următor de pe varanus.
Observaţi Elena. E hieratică, angelică, pură. Priveşte-nainte, alungită, spre un nou şi luminos viitor. E imaginea ministrului nostru pentru turism de pe site-ul oficial. Că vrea alt brand, foarte bine. Normal. E blondă şi-i place mereu altceva. Cum am auzit ştirea că Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat astăzi, la Oradea, că, imediat după aprobarea bugetului de stat, ministerul pe care îl conduce va organiza o licitaţie pentru realizarea brandului turistic al României., am şi-ncept să m-agit. Cu cine fac io echipă? Păi cu LiaLia, cu Dan Măciucă, cu Horia Ghelu, cu Marele Han, cu Cireaşa deşteaptă, cu Dono şi cu alţi sclipicioşi strălucitori , eclatanţi de dau pe-afară de idei inteligente. Şi dăm României noastre un brand de-şi bagă gheara-n gît grecii, elveţienii, spaniolii şi toţi ăia care cred că marca lor nu poate fi bătută. Plus că ne-mbogăţim dracului odată, de nici strănepoţii noştri nu mai au nevoie să muncească. Că-s 75 de milioane de euro în joc. Aşa zice blonda:
Elena Udrea a spus că finanţarea proiectului, care estimează că va costa circa 75 milioane euro, va fi făcută din fonduri europene. “Imediat după ce vom avea bugetul aprobat vom scoate la licitaţie proiectul. Va fi o licitaţie intenaţională, la care sperăm să se înscrie cât mai multe firme străine renumite în domeniu şi spun asta nu pentru că nu aş avea încredere în firmele româneşti, ci pentru că e şi aceasta o modalitate de a atrage atenţia acestor firme din afara ţării asupra României şi de a ne face cunoscuţi”, a spus Udrea.
Dau pe situl lu Ministerul Turismului şi ce văd? Fondul de promovare turistica al Romaniei in anul 2003 : 3,5 milioane de Euro.In comparatie cu celelalte tari a fost foarte mic:Bulgaria: 10.000 Euro; Turcia: 76.000 Euro; Ungaria: 28.000 Euro; Polonia: 11.200 Euro; Cehia: 8.000 Euro.
Nu-i dumă, să mor io c-am dat copy-paste. Ce să mai cred?
Un tren pe ruta Gara de Nord-Otopeni şi retur, cu punct de oprire Corbeanca, va intra în circulaţie peste două săptămâni, a declarat pentru NewsIn subsecretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), Constantin Axinia. "Preţul biletului călătoriei pe ruta Gara de Nord- Corbeanca va fi de 6 lei. Vom încerca să includem în permisul CFR şi preţul biletului de autobuz pentru cele doar cinci minute de transport din şi înspre Aeroportul Otopeni" a mai spus Axinia pentru NewsIn. Personal, m-am căcat de rîs.
John era şomer. O perioadă neagră în viaţa lui. Mînca ce apuca, fuma chiştoace şi dormea pe băncile din Hyde Park, care, împreună cu Grădinile Kensington, sunt o adevarată oază de verdeaţă în viaţa urbană a Londrei.
Într-o dimineaţă, când, ca de obicei, pe la şase, împuţiţii de gardieni îi tulburară dulcele somn, John dădu deoparte ziarele care-i serviseră drept plapumă, îşi aranjă garoafa roşie (cam ofilită, de!) de la butoniera smochingului (cam mototolit, de!) şi o porni agale spre Piccadilly Circus (is a famous road junction and public space of London's West End in the City of Westminster, built in 1819 to connect Regent Street with the major shopping street of Piccadilly).
Coşurile de gunoi de pe marginea străzii erau goale la ora aceea. Nici poveste de vreo bucată de pizza sau de vreun rest de hamburger. (Ah, cît ura produsele astea alimentare străine de minunata tradiţie englezească în arta culinară !)
Cînd s-ajungă în faimoasa piaţă, John zări într-un tomberon un ziar! Oh, God, fă să fie de azi !
Da, era un Morning Star chiar din ziua respectivă, azvîrlit de vreun nenorocit de funcţionar inconştient că, azi-mîine, criza îl va lovi şi pe el.
Pe prima pagină, Charles la vînătoare de pitulici. Şi ceva ţîţoase, ca se se vîndă ziarul.
Pagina doi, războaiele: Irak, Afganistan, etc. Pe-a treia, frauda de la Bank of England.
În fine, John trecu repede la paginile galbene din mijloc şi parcurse dintr-o privire anunţurile publicitare : vînd, cumpăr, divorţuri, morţi, and so on. Hopa, stay ! Joburi la pagina 132 !
Căcat : Măcelari (4 cereri) , animatoare (243 de anunţuri), practicieni yoga (56) , surferi (2), şi tot astfel de slujbe (5678) pentru care John nu avea fie pregătirea, fie aplecarea necesară.
Dar, deodată, soarele răsări (eufemistic vorbind) şi pe strada lui: un anunţ în chenar bolduit invita doritorii în Hope’s Street 33, unde « Lady Hamilton anajează valet care va îndeplini munci uşoare. »
Păi, mai întîi că, dintotdeauna, cifra 33 îi purtase mereu lui John noroc. Apoi, Hamilton e un nume arhicunoscut. Un domn Hamilton îi dăruise lui John cînd era băieţel un căţeluş de pluş fără două picioare. Iar John (pe-atunci îi mergeau bine afacerile) îl schimbase pe un pager cu ecran luminos cu prostul străzii, unul Gregory care-acuma era, ce crezi?, Chief Advertising la Harrods!
Dar să scurtăm. John sună la uşa din Hope’s Street 33, iese Lady Hamilton care, bănuind despre ce-i vorba, i-o luă înainte:
- Domnule, uite ce-ai avea de făcut: în fiecare dimineaţă te trezeşti la ora 8, iei micul dejun, ţesăli calul alb, îi dai de mîncare, ştergi Rolls-Royce-ul verde, înhămi calul alb la Rolls-Royce-ul verde şi tragi atelajul în faţa intrării, la ora zece fără zece secunde. La 10 fix, eu încalec pe calul alb şi plec la hipodrom unde fac echitaţie pînă la ora 12.45. La unu fix, deshami calul alb, îl duci în grajd, bagi Rolls-ul verde în garaj şi, gata. După amiaza eşti liber să faci ce vrei, în camera ta. Pentru aceste servicii primeşti 50 de lire pe zi, nemaisocotind locuinţa şi mîncarea gratis.
John calculă rapid avantajele, nu descoperi nici un inconvenient şi, de a doua zi, trecu la treabă.
Se trezi la ora 8, luă micul dejun, ţesălă calul alb, îi dădu de mîncare, înhămă calul alb la Rolls Royce-ul verde, trase atelajul la timp în faţa intrării şi, la zece fix, apăru Lady Hamilton. Privi calul alb, studie o clipă luciul Rolls Royce-ului verde, şi, fără să spună vreun cuvînt, încălecă pe cal şi plecă la hipodrom. Acolo, făcu echitaţie pînă exact la 12.45 şi, la ora unu, descălecă de pe calul alb în faţa frumoasei locuinţe. John o aştepta.
Făcu plecăciunea de rigoare şi, în timp ce Lady Hamilton intra zglobie în casă, John se apucă fără zăbavă să execute programul pentru care era plătit: dezhămă calul alb de la Rolls-Royce-ul verde, îl duse în grajd şi băgă Rolls-ul în garaj. Apoi, intră în camera lui din partea de est a parcului, şi-şi văzu de treabă.
Vorba vine, treabă. De fapt, John avea acum ocazia să-şi împlinească visul de-o viaţă, acela de a-şi completa cunoştinţele de cultură generală, fără de care un gentlemen nu putea fi un gentlemen adevărat. Aşa că, John citea şi citea. Luase la rînd cărţile din vasta bibliotecă şi, de la o zi la alta simţea cum devine din ce în ce mai gentleman. Apoi, la ora cinci, sorbea un ceai în cinstea Reginei. După care savura o pipă cu tutun englezesc şi citea Times, ca orice alt gentleman care se respectă. Apoi se culca şi dormea liniştit pînă la ora opt, cînd se trezea, lua micul dejun şi trecea la munca pentru care primea bani.
Trecură săptămîni, luni, poate ani. John îşi făcea programul în mod conştiincios.
În fiecare dimineaţă se trezea la ora 8, lua micul dejun, ţesăla calul alb, îi dădea de mîncare, înhăma calul alb la Rolls Royce-ul verde, trăgea atelajul la timp în faţa intrării şi, la zece fix, apărea Lady Hamilton. Lady privea calul alb, studia pentru o clipă luciul Rolls Royce-ului verde, şi, fără să spună vreun cuvînt, încăleca pe cal şi pleca la hipodrom. Acolo, făcea echitaţie pînă exact la 12.45. La ora unu, descăleca de pe calul alb în faţa frumoasei locuinţe. John o aştepta. Făcea plecăciunea de rigoare şi, în timp ce Lady Hamilton intra zglobie în casă, John se apuca fără zăbavă să execute programul pentru care era plătit: dezhăma calul alb de la Rolls-Royce-ul verde, îl ducea în grajd şi băga Rolls-ul în garaj. Apoi, intra în camera lui din partea de est a parcului, şi-şi vedea de treabă.Adică, îşi completa cunoştinţele de cultură generală, fără de care un gentlemen nu putea fi un gentleman adevărat. Aşa că, John citea şi citea. Iar, cînd venea vremea, sorbea ceaiul de la five o clok în onoarea Reginei. Căci era un tradiţional. Un gentleman în devenire, dar tradiţional. Tocmai de aceea, îşi aprindea şi pipa cu tutun englezesc şi, savurînd suavul parfum, citea Times, ca orice alt gentleman care se respectă.
Într-una din aceste după-amieze, în timp ce-şi înnăbuşea accesul de tuse care-l năpădea întotdeauna după primul fum de tutun englezesc, lui John îi trecu prin cap că viaţa lui e cam monotonă. În fond, deşi nu putea spune că ar fi fost nefericit, făcea aceleaşi lucruri în fiecare zi, la naiba: în fiecare dimineaţă se trezea la ora 8, lua micul dejun, ţesăla calul alb, îi dădea de mîncare, înhăma calul alb la Rolls Royce-ul verde, trăgea atelajul la timp în faţa intrării şi, la zece fix, apărea Lady Hamilton. Privea calul alb, studia pentru o clipă luciul Rolls Royce-ului verde, şi, fără să spună vreun cuvînt, încăleca pe cal şi pleca la hipodrom. Acolo, făcea echitaţie pînă exact la 12.45, iar la ora unu descăleca de pe calul alb în faţa frumoasei locuinţe. John o aştepta. Făcea plecăciunea de rigoare şi, în timp ce Lady Hamilton intra zglobie în casă, John se apuca fără zăbavă să execute programul pentru care era plătit: dezhăma calul alb de la Rolls-Royce-ul verde, îl ducea în grajd şi băga Rolls-ul în garaj. Apoi, intra în camera lui din partea de est a parcului, şi-şi vedea de treabă.Adică, îşi completa cunoştinţele de cultură generală, fără de care un gentleman nu putea fi un gentleman adevărat. Aşa că, John citea şi citea. Iar, cînd venea vremea, sorbea ceaiul de la five o clok în onoarea Reginei. Căci era un tradiţional. Un gentleman în devenire, dar tradiţional de nu se poate. Tocmai de aceea, îşi aprindea şi pipa cu tutun englezesc şi, savurînd suavul parfum, citea Times, ca orice alt gentleman care se respectă.
Totuşi, o anumită plictiseală se instaurase în mintea şi în sufletul acestui respectabil gentleman în devenire.
Tebuie să schimb ceva – gîndi John în după amiaza respectivă, altfel am să înebunesc, la dracu! Ştiu ce am de făcut!
Mîine, mă trezesc la ora 8, iau micul dejun, ţesăl calul alb, îi dau de mîncare, VOPSESC COPITELE CALULUI ALB ÎN VERDE, înham calul alb CU COPITELE VERZI la Rolls Royce-ul verde, trag atelajul la timp în faţa intrării şi, la zece fix, va ieşi Lady Hamilton. Va privi calul alb, va studia Rolls Royce-ul verde, va observa uluită COPITELE CALULUI ALB VOPSITE ÎN VERDE şi va spune:
John, azi n-am chef de echitaţie. Ce-ar fi să mergem în salon să bem o cafea?
Vom bea o cafea, vom discuta despre politica internaţională şi, Lady Hamilton, surprinsă de cunoştinţele mele în acest domeniu, şi observînd fizionomia mea plăcută, mă va invita să iau prînzul cu ea.
Vom prînzi la masa cea lungă din living şi, de data asta, vom discuta despre politica internă a Angliei, imigranţi, chestii, iar Lady Hamilton, surprinsă de cunoştinţele mele şi în acest domeniu şi încîntată de fizionomia mea plăcută, mă va pofti să luăm ceaiul de la ora 5 în salon. Vom aborda filmografia universală. O voi uimi din nou cu ceea ce ştiu despre marile vedete. Uimită de cunoştinţele mele şi fascinată de fizionomia mea plăcută, Lady Hamilton mă va invita să iau cina cu ea.
Ei bine, vom cina împreună, la lumina lumînărilor şi la flacăra şemineului de marmură. Eu voi conduce abil discuţia spre subiectul cupluri celebre de îndrăgostiţi din literatură. O să recit sonetele lui Shakespeare. Am să-i cînt, eventual din Jacques Brell. O să vadă ea ce înseamnă un gentleman cult! Nu poate rezista să nu mă invite să-mi petrec noaptea în budoarul ei!
Bun. A doua zi, John se trezi la ora 8, luă micul dejun, ţesălă calul alb, îi dădu de mîncare, VOPSI COPITELE CALULUI ALB ÎN VERDE, înhămă calul alb CU COPITELE VERZI la Rolls Royce-ul verde, trase atelajul la timp în faţa intrării şi, la zece fix, aparu Lady Hamilton. Privi calul alb, studie pentru o clipă luciul Rolls Royce-ului verde,observă uluită COPITELE CALULUI ALB VOPSITE ÎN VERDE şi spuse:
John, azi n-am chef de echitaţie. Hai să ne futem.
Se fac azi-mîine 20 de ani decînd nu mai duc vechea mea maşină de scris Olympia (cam vreo 15 kile) la miliţie ca să i se ia amprentele (caracterele literelor). În fiecare ianuarie o înveleam cu un preş, o legam de sanie şi, pîş pîş, o luam spre Serviciul Arme şi Muniţii. Maşina de scris era considerată o posibilă armă împotriva regimului, deoarece la ea puteau fi multiplicate idei subversive la adresa comunismului. Pe de altă parte, umbla zvonul că securitatea plasa microfoane în pereţi, în florile şi scrumierele din restaurante şi că toate telefoanele erau ascultate. Între timp, tehnica şi lumea au evoluat şi bandiţii cei odioşi şi teroriştii naibii se folosesc de mobile şi de internet ca să bage, cu atentate mîrşave, groaza în bietul cetăţean. Aşa că, pentru siguranţa populaţiei, a noastră, a tuturor cetăţenilor, mai marii lumii au născocit legi care să le permită să-mi intre în casă şi în gîndurile cele mai intime exprimate prin vorbe. Astfel au apărut pe Pămînt şi minunatele prevederi ale LEGII nr.298 din 18 noiembrie 2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, precum şi pentru modificarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice. Aşa-i zice. Astăzi, onorabilul Varujan Pambuccian, preşedintele Uniunii Armenilor şi al Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei de la Camera Deputaţilor, unul dintre autorii docomentului, face pe propriul blog ( http://varujan.rol.ro/2009/01/21/manual-de-ue/) dezvăluiri senzaţionale despre geneza acestui act care a declanşat o tempestă de comentarii în lumea românească, oricum bîntuită fatal de teoria conspiraţiei universale, chiar mai mult decît de stafia atotbiruitoare a fostei securităţi. Domnul zice că, responsabil fiind cu armonizartea legislaţiei noastre cu cea europeană, a dosit contestata lege în propriul sertar mai bine de doi ani, pînă s-o dea la aprobat în Parlament. Mai mult, a umblat la ea, insistînd ca unele paragrafe recomandate de Uniune să nu figureze în versiunea românească, iar altele să fie mult mai blînde. El spune că legea intrată în vigoare ieri este "încă o chestie din şirul de lucruri inutile inventate de birocraţia europeană. E o Directivă, absolut inutilă şi cu oarece costuri (adică bani aruncaţi pe geam)." Autorul dezvăluie pentru infractorii amatori (de parcă ei n-ar avea destule idei!) cîteva metode profesioniste prin care această lege poate fi fentată. Dar, finalmente, armeanul zice că, împotriva dorinţei lui, n-a avut încotro şi, sub ameninţarea steguleţului roşu aplicat pe fruntea ţărişoarei noastre de către balaurul european, a fost obligat să dea drumul ascultării naţionale spre plen. Într-un comentariu Post Scriptum, Pambuccian precizează că Legea referitoare la retenţia datelor de trafic are şanse minime de a da cu adevărat rezultate viabile, deoarece în obligativitatea operatorilor revine păstrarea doar a următoarelor informaţii:
- numărul apelant - numărul apelat - momentul iniţierii convorbirii (evident nu pentru SMS) - durata convorbirii (evident nu pentru SMS) - datele de localizare
Conţinutul mesajului nu face obiectul directivei.
Concluzionul e că avem încă o lege fără rost, care ne costă bani şi care, colac peste pupăză, riscă să blocheze majoritatea anchetelor penale. Doar în cazul infractiunilor ce intră in categoriile definite de alte legi, adică de Legea de combatere a criminalităţii organizate şi de Legea privind prevenirea şi combaterea terorismului, pot fi admise informaţiile stocate. Vătămarea corporală gravă, violul, tîlhăria sau pedofilia, ameninţarea sau evadarea nu pot fi anchetate pe baza datelor obţinute ca urmare a aplicării Legii 298.
Cu alte cuvinte, cu siguranţa cetăţeanului, rămîne cum am stabilit: cu justiţia română, nu ştii cînd devii din simplu cetăţean, infractor electronic.
Dar să nu ne panicăm. Va fi ca-n România: EI se fac că ne ascultă, noi ne facem că vorbim!
