orașul nostru intră seara în dark mode
amurgul șterge lumina de pe ramuri
până și viața devine mai suportabilă dacă reușesc
un screenshot cu absența ta
s-o salvez în clipboard
să-mi fie la îndemână altădată
când vreau să te reinventez
te mint că deschid într-un cuib de pasăre
un folder de cuvinte sinucigașe
și chiar tastez ceva impresionant pe tema asta
dar mă săruți pe neașteptate și uit să ajung
la rădăcina offline a cuvintelor
când s-au încărcat stelele peste noi
cu un deget ridicat spre cer ți-am arătat Andromeda
un cluster unde-n curând o să număr pixelii aurii
care s-ar stinge cu un singur click
la trecerea ta cu farmecele arhivate în cloud
în noaptea asta am salvat un fișier
cu o poezie destul de cool
aproape ca plimbarea noastră prin oraș
tu mi-ai luat textul l-ai minimizat zâmbind
și ți-ai cuibărit sânii în palmele mele
instant ai coborât pleoapele ca și cum te-ai fi rușinat
șoptindu-mi:
numai așa simți ce e o metaforă adevărată
una care nu se lasă uitată prin vreun folder mucegăit
ce dor o să-mi fie pe Andromeda
de nopțile astea fără semnal
când îți promit orașul cu tot ce-i în el
atât de concret sub cerul de pixeli
și cu toate versurile mele la care fac backup
cu un frumos tatuaj atemporal
pe epiderma ta transparentă
------------------------------------------------------------------------------------------
În atenția prganelor abilitate:
Fac mențiunea că în acest poem nu este nicio legătură cu persoane cunoscute sau aflate în viață, și că niciun animal nu a avut de suferit în timpul elaborării textului. (Cf. legislației CE în vigoare)
