TEORIA CONSPIRATIEI. APLICATIE.

O stranie intimplare mi-a povestit aseara doctorul Ion Vianu, pe care l-am revazut dupa aproape 15 ani, la Morges, unde este rezident de mai bine de 30 de ani.

Reintrat in drepturi in Romania, de unde a emigrat in 1977 dupa ce a aderat la celebra scrisoare a lui Paul Goma si a fost hartuit de baietii cu ochi albastri, celebrul psihiatru vine de citeva ori pe an in Bucuresti, unde sustine cursuri de psihoterapie.

In septembrie trecut i-a disparut portofelul in care avea actele de identitate si citeva sute de lei, in timp ce iesise in oras la cumparaturi. Dupa ce a refacut traseul, in speranta ca-si va recupera actele uitate pe vreo tejghea, s-a intors acasa, si, ca orice om care pierde ceva, s-a apucat sa caute disperat portofelul, desi era convins ca il avusese asupra sa la plecare. A rascolit toata casa si a cautat peste tot, pina si in locurile in care era imposibil sa-l fi pus.

Nu l-a gasit. S-a pus apoi sa astepte un ipotetic binevoitor care sa-i puna in cutia postala macar documentele de identitate. Au trecut citeva saptamini si minunea nu s-a intimplat. Profesorul si-a luat inima in dinti, a declarat pierderea la politie si a inceput alergatura pentru obtinerea unor noi acte. Nu mai putin de doua luni a durat pina sa intre in posesia cartii de identitate.

In ziua cind calvarul a luat sfirsit, fiind invitat la o reuniune oficiala, si-a pus unul din costumele pentru astfel de ocazii, costum pe care nu-l mai imbracase de mai bine de jumatate de an.

In buzunarul hainei a dat peste portofelul pierdut intre timp, cu intreg continutul.

Intrebare: Cum a ajuns obiectul intr-un costum pe care Ion Vianu nu-l atinsese ?

Eu am o idee, dar cum e foarte aproape de teoria conspiratiei, n-o fac publica.

Aveti explicatii?

PASAJ DE CĂCAT CU CU LINII DE ÎNALTĂ PROSTIE

Asta cu pasajul, n-o mai comentez. E clar pentru toată lumea că forţele malefice ale Universului şi-au dat mîna şi au pus la cale apariţia pe Pămînt, în Europa, în România, a celui mai mare cretin posibil. Mare şi fără nici un neuron. Nici cît miliţienii.

Să te caci de rîs cu spume.

ÎNTÎMPLĂTOR, TOT DESPRE LIMBĂ

Mare dezbatere mare cu subiectul limba. Română. După ce aseară cetepeul l-a trimis pe catindatul Geoană la clasa a treia, azi îi văd pe Păunescu, pe Drăgoteasca, pe Mădălin Voicu, pe Chilian (!!!) şi pe încă vreo doi cum îi pun la colţ pe puliticienii care vrea să ocupe futoliul prezidenţial.
Excelentă idee. Benefică pentru toată lumea. Rezonează cu ceea ce cred cu obstinaţie: cine nu ştie limba română, n-are nici un motiv să fie persoană publică.
Aşadar, îi rad preopinenţii, pe rînd, pe Băseasca aia mică, pe Nati Meyr, pe Geoană, Becali, CVT, Vanghelie, dar şi pe Văcăroiu, Tăriceanu, şi se rîd de ei.
Iar Păunescu îl rade în plină emisiune pe Chilian care se dă deştept şi se bagă-n seamă şi-l ia valul pe dinainte c-o cacofonie de corigent.
Bine, bardule! Zi-le despre şcoala veche, unde limba română era supremă. Arde-i pe mitocani peste bot!
Ce caută hodoronc troncul Chilian la o emisiune despre limba română căreia-i siluieşte accentele în producţiunile pe care le cîntă?

LE AM CU LIMBILE

Provin din mamă moldoveancă şi tată oltean. Ce fel de creier oi fi avînd, sau poate de la ureche mi se trage (muzicală), că, dacă am un ardelean lîngă mine, în cam zece minute vorbesc fix ca el, cu accentul specific de Cluj sau Sibiu. Tot aşa, în Craiova, folosesc perfectul simplu de parcă aş fi născut acolo, de se miră oltenii cînd le spun c-am crescut în Moldova. Cît despre timpul pe care-l petrec în Capitală, n-am avut niciodată vreo problemă să mă bănuiască cineva că nu-s bucureştean get-beget.
Cel mai ciudat lucru mi s-a întîmplat prin 93, cînd am însoţit, ca jurnalist, un grup folcloric la Minsk. Eu am făcut limba rusă cu un profesor care, din primcipiul misogin că masculii sunt superiori femelelor ( hei, io nu-s de acord cu această teorie mprofund misogină!!!!) ; punea băieţilor nota zece dacă răspundeau la întrebarea “Kak tebia zavut?” - ca veut dire “Cum te cheamă?”
Pînă-n Belarus eram convins că nu ştiu nici să cer apă în limba lui Esenin. Ce credeţi? După o zi de stat printre ruşi, vorbeam fluent cu ei! Cuvinte pe care jur şi acum că nu le-am ştiut vreodată, ieşeau la iveală de prin colţurile memoriei, ba chiar şi verbele le conjugam corect. Sigur, erau şi cuvinte pe care nu le pricepeam, dar, prin întrebări, mă desluşeau convorbitorii.
Şi-n Italia mi s-a întîmplat un lucru similar: am ţinut un speech şi am acordat interviuri unei televiziuni în italiană, de mă minunez şi acum cînd le revăd.
Chestia e că, în România, dacă e să vorbesc cu un rus sau c-un macaronar, ba chiar în franceză (limbă în care am şi scris ca stagiar la un jurnal în Elveţia!), mi-e îngrozitor de greu să-mi găsesc cuvintele şi să le pun într-o propoziţie!
O fi patologic?