N-aţi fi auzit că există Veronica A Cara dacă nu eraţi pe Varanus.
Nici eu n-aş fi auzit de ea dacă nu citeam blogul lui Tiberiu.
Iar eu, cu toate că-mi place să cred că n-am nici un fel de prejudecăţi, n-aş fi scris never cum scrie ea. Şi mi-e al dracului de ciudă că recunosc asta.
Ce război în Georgia, ce Olimpiadă, ce ţigani în Italia, ce lubeniţa Geoană!
Aici e războiul, olimpiada şi politica, totul: lupta noastră cu resemnarea.
Nu sunt pudică, nu mai sunt. Nu mai am probleme legate de cuvântul pulă, de cuvântul futai, muie, sugi pula şi mai ştiu eu ce. Se tot aud peste tot. Aproape nu-mi mai spun nimic. Dacă un bărbat mi-ar spune „ sugi pula” cine ştie ce naiba aş înţelege. Sunt mai revoltată când oamenii îmi spun că sunt artificială sau insensibilă. Dacă toţi oamenii mi-ar spune: „Sugi pula” mi-ar părea aşa, ceva, ca o abracadabra care nu mai înseamnă nimic. Aceste cuvinte nu mai au nici o vrajă. Nici rea, nici bună. Într-un fel este bine! Oamenii au început deja să se jignească sau să se excite cu altceva. La vremuri noi, nevoi noi. Pe mine, de multe, ori, cuvintele „sugi pula” mă trimit cu gândul la o adresă. După părerea mea, un barbat ar trebui să ştie să scrie despre pula lui. Mai ales dacă este scriitor. Nu mai sunt pudică, nu pot însă să nu observ insistenţele, neconcordanţele. Îmi amintesc de filmul acela în care un aşa zis artist plastic era apucat bine de doi zdrahoni de body-guarzi, înmuitat în vopseluri şi aruncat pe pereţi. Bineinţeles că ieşea ceva. Totdeauna iese ceva. Şi, dacă se ţine cu tot dinadinsul, există şi interpretări. Oamenii s-au născut cu mania interpretărilor.Am citit o carte în care o tânără femeie are pe parcursul întregii cărţi o conversaţie telefonică în care spune în fel şi chip că vrea să sugă pula. N-am nimic împotrivă, multe femei ar vrea să facă asta, multe femei ar dori să spună asta, dar totuşi, trebuie să se întâmple ceva înainte, după, cândva, cumva, poate chiar să o sugă naiba o dată şi să conştientizeze ceva. Nu poţi să sugi la infinit pula şi să nu conşientizezi nimic. Este ca şi cum ai fi poştaş, mergi, dai la fiecare locatar în parte corespondenţa apoi îi sugi pula, sau altceva, ce are. După posibilităţi. La două, două săptămâni iei salariul. Ai supt pula şi n-ai simţit nici o bucurie. Mai mult, nici ăia care au aflat că ai făcut-o n-au nici o bucurie. Şi asta este oarecum trist. Oamenii se bucură totdeauna cănd află că cineva suge pula cuiva. E, aşa, un fel de voyerism de audiţie. Am citit rânduri întregi despre nu ştiu cine care linge păsărica nu ştiu cui. Mie mi s-a părut că i-o linge cu forţa. Pe unde stilistic lucrurile stăteau mai bine, mi s-a părut că ei nu-i păsa, iar el vroia să fie privit. Asta înţeleg eu prin perversitate.În rest, pulă, muie, futut, lins, spermă, flegme, puroi, viscere desfăcute... parcă suntem la fabrica de combinezoane destrămate, la atelierul de ciorapi remaiaţi. Muie sună deja mai banal decât muls. Vine o vreme când nici să fii maniac nu mai poţi. Că nu mai are nici un haz dacă nu mai este nici o oprelişte...Cam acelaşi lucru şi cu manierismul... Dar despre asta altădată. După ce îmi ies din cap cuvintele: pulă, flegmă, sânge, păsărică, muie.
Contact
Email:
veronica.a.cara@gmail.com
Maaamma mia! Asta e un protest vehement, si o "lectie" dinamita si al naibii de obsesiva cu leit-motivul ei, si... contagioasa, asa ca ma opresc aici, ca-ti vine sa inchei cu "sa-mi..." N-am mai citit asa ceva pana acum!
RăspundețiȘtergereDoina
Doina: E, de fapt, explicaţia denominării unor expresii prea folosite şi a dispariţiei sensului unor mesaje. Amintiţi-vă cît de calp suna "viitorul de aur al omenirii", sau "epoca de aur", sau "poporul, Ceauşescu, România"... Se întîmplă şi cu expresiile vulgare la mare vogă acum, acelaşi lucru: semantica lor (analizată fără falsă ipocrizie în textul Carei)şi-a pierdut valoarea iniţială de injurie, şi expresiile s-au transformat în banale
RăspundețiȘtergereofuscări. Din ce în ce mai des ieşite din gura femeilor, trimiterile sexuale sunt absurde şi ridicole. Dar nu eşti cool, trendy, fancy, pe val, beton, bengos, dacă la două-trei cuvinte nu bagi şi-un panaceu sexual.
Limbajul de mahala a devenit unul cotidian, asta e "evoluţia" morală
a societăţii!
bei ce-i asta frate . E cam de playboy sau altele de porno. inteleg eu ca fata asta e desteapta si ca te amuzi varanuse, dar nu prea-mi place treaba asta cu articolul. Nu e un articol in ton cu celelalte pe care le scrii. promit sa nu-l mai citesc.
RăspundețiȘtergereharpon: Aş putea să mă dau deştept şi să scriu doar atît: Naturalia non sunt turpia. Că dacă face parte din viaţă, se poate vorbi despre orice. Nu mai promiteţi că aşa şi pe dincolo. Cine ce are de pierdut?
RăspundețiȘtergereRevolta + limbaj pornografic= atentie maxima. Ma enerveaza stilul fetei asteia, poate ma enerveaza pentru ca ea crede ca se elibereaza folosind limbajul asta. Iar asta nu e limbaj de folosit. Pentru ca avem de pierdut: moralitate, minim pudism obligatoriu, lirism. Traim o era stapanita de sex si sexualitate perversa unde femeia care vorbeste porcos e superioara, ceea ce pentru ea inseamna ca e egala cu barbatul. Stapanirea un limbaj porcos de exceptie te ridica in ochii multimii. In spatele acestui limbaj poti sa fii orice, chiar si virgina. Vocabularul iti curata imaginea. Ce vremuri! Ce frustrari! Cand se termina era asta?
RăspundețiȘtergereanonim: Fata asta nu poartă decît vina că a strigat "Regele e gol!" Chiar nu trebuie împuşcată. Recitiţi răspunsul pe care l-am formulat pentru Doina, pe 16 august. Rămîne valabil şi pentru Dumneavoastră.
RăspundețiȘtergereNu speraţi să apucăm finalul acestei epoci! Zîmbiţi! Mîine va fi mai rău!
Sunt total pe aceeasi strada cu doinita anonima si anonimul anonim.
RăspundețiȘtergereMerg pe acelasi sens cu ei si-ti spun nea varanuse ca fatuca asta are problemute la capsor. O doare ceva si nu a aflat inca ce dar daca se cauta , poate se gaseste ea cumva.Chestia asta cu vrajeala exprimarii pornografice e o mare magarie. Pai daca o sustii atat ce-ai zice s-o dam pe chestiuni explicite si porcareli savante ca doar daca folosim vocabularul de porc al doamnei respective poate-ti pozitionam blogul la cautari masturbatoare si sexoase pentru adulti verosi, refulati, suparati pe viata. Da sunt deacord cu tine fratioare ca fata-i desteapta si spune chestii cu substrat da o face prea cu toale de manelista copilminunista de sorbona.
Ce-am zis eu şi ce-aţi înţeles voi? Gata, nu mai comentez nimic la postul ăsta, că mă mai trezesc taxat şi de obsedat...
RăspundețiȘtergereAaaa.. fiti linistit, Varanus, ca toti le stim pe astea pe de rost, vrem nu vrem, doar ca "impactul a fost cam violent" la vedere, don't "cry" for the time being, be cause it's just the beginning pe blog. :)) Ne expuseram si noi opiniile de pareristi de treaba, atat. Nimeni nu taxeaza 'nica! :))
RăspundețiȘtergereAsa-i la vie, toujour fleurise!
(pluriglot, de fitze) =))
Doina
mon ami, nu te taxeaza nimeni , dar nici s-o facem ca nudistii fratioare , peste tot . am inteles perfect pozitia ta . e corecta dar nu subscriu la ea. sprijin nelimitat pentru pozitia ( de pe blog) a doinei.
RăspundețiȘtergereDoina şi Harpon: Aşa, aşa, daţi în continuare la gioale! Dar ce, io-s din fier metalic sau din piatră cubică???
RăspundețiȘtergere