joi, august 14, 2008

Nu-mi cer iertare!!!



Am parcurs Bucureşti-Bacău în 7 (şapte ore)!!! Record total de mişcare lentă în Europa lui 2008. Media de viteză : 42, 857 Km pe oră! Temperatura aerului: 35-39 de grade Celsius. Temperatura în ZEK : 50-60 de grade Celsius. Record absolut de lentoare: 7,5 Km/oră pe distanţa de 10 Km în Bacău, de la intrare la ieşire. Iad curat.
Aveam nişte scuze că nu am postat nimic în ultimele trei zile, dar am hotărît să NU CER IERTARE, aşa cum nici preţioşii noştri aleşi nu coboară la nivelul pulimii să-şi prezinte scuze pentru teroarea infernală la care îi supun cu indolenţa şi lipsa de bun simţ care-i caracterizează de doujde ani încoace. Miliarde de euro nerambursabili stau grămadă, aşteptînd ca administratorii României să-i transforme în autostrăzi, poduri, drumuri. Nici pesedeii, nici libereii, nici libedeii n-au fost şi nu sunt în stare să-i folosească, preaocupaţi cu luptele de scaun. Între timp România încetineşte la 7,5 Km/oră, că nu mai încape pe drumurile lui Ceauşescu.
Toţi halesc căcat cu linguriţa, polonicul şi, mai nou, cu lopata. Că o să fie, că o să dreagă, că o să vedem noi! Da, tot vedem!
Acu o săptămînă, dom doctor Opărescu s-a băgat cu ziariştii la el în pasajul Universităţii. A vorbit cu mai marii de la firma renovatoare şi i-a rugat să dea gata lucrările în două luni, nu în două jumate, să pună lifturi pentru handicapaţi şi să facă treabă de calitate. Ieri am făcut două poze la faţa locului. Era ora 14. Una prezintă golul de activitate din subsolul din buricul ţării, cealaltă vă arată doi jerpeliţi care aruncă nisip cu lopeţi (ultima descoperire în materie de utilaj performant de construcţii!!!) , de la intrarea Muzeul de Istorie, tocmai la nivelul zero al subteranei. Acolo, alţi trei şmekeri, în şlapi, fumează şi pun pariu că Steaua bate Galatasarai. Asta-i forţa de muncă pe care contează primarul Oprescu, să dea gata Pasajul în două luni! Poate, cu vreo zece kile de trinitrotoluen să-l dea gata!
Luaţi de vedeţi, deşi nu-i nimic extraordinar. Aşa-i toată România, de la Km zero, prin Bacău, pînă la graniţa de Vest: 7,5 Km/oră. La ditamai podul peste drumul european 85, transpira abitir în fiecare zi cel mult 15 muncitori care mai mult stau la umbră. Nu zic şi că au lîngă ei bidoane de bere, că sunt mereu goale! Le-or fi aruncat şoferii care admiră, înjurînd, lucrarea din zecile de mii de maşini care trec pe lîngă viitorul şi măreţul pod.
Un preşedinte, un guvern, un parlament, o Ţară cu cel mult trei viteze: încet, încetinel şi pe loc.

20 de comentarii:

  1. Un mesaj revolutionar, "imbracat" intr-un limbaj academic! Foaaarte academic! Ce varsta aveti? Sunt curios! Si cat de revolutionar erati acum 20 de ani? Sau atunci erati printre cei care pupau piata Independentei, asa cum am auzit?

    RăspundețiȘtergere
  2. Cum se intorc oamenii si vremurile!!!! Ehe-hei!!

    RăspundețiȘtergere
  3. anonim 1: Se vede că mare respect generează postările mele, de nici nu îndrăzniţi să mă tutuiţi, cum se obişnuieşte pe bloguri, darămite să mă-njuraţi! (N-a că mi-a căzut scrum pe tastatură!) Acum 20 de ani eram muuuuuuuuuuuuult mai revoluţionar! Pupam piaţa Independenţei, dar nu mă pupam cu nimeni în Piaţa Independenţei! Nu eram obsolet ca acum, dar, recunosc, rebarbativ eram, cît toată Georgia! Încît nici nu mai figuram pe convocările pentru şedinţele de partid: recalcitrant se spunea că sunt. Nu dizident, să păstrăm proporţiile reale!
    anonim 2: Care vremuri, care OAMENI?

    RăspundețiȘtergere
  4. N-a ca....????? Erati mai riguros cu limba strabunilor!

    RăspundețiȘtergere
  5. Degeaba pozati in revolutionar! E riscant! Macar de-ati fi fost in Parlament, ca mancatorii dvs. colegi de pe vremurile alea apuse! Asa, e cam jalnica razmerita intelectualista pe care o lansati!

    RăspundețiȘtergere
  6. anonim: Da, corect! Na că mi-a scăpat, fi-r-ar a dracului, ce să mă mai scuz? Mulţumesc de observaţie. Nu POZEZ în revoluţionar! Oricum au avut grijă băieţii să compromită şi noţiunea asta. O grămadă de ţigani şi de bişniţari. Am avut inspiraţia să nu accept nici legitimaţia ca atare, deşi, POATE, o meritam mai mult ca cei care beneficiază acum de avantajele hîrtiuţei care le atestă ouăle...HEI, nu mă plîng! Nu cer compasiune!!! Totul a fost frumos şi nimic nu m-a durut!
    Nu e nicio intenţe de răzmeriţă, mai ales intelectualistă. Cui i-ar păsa? Lui Bush? Lui Putin? Că de-ai noştri nici nu poate fi vorba.

    RăspundețiȘtergere
  7. anonim: A, uitai: ce vi se pare academic în comentariul meu? Unde trăiţi? În vreun ghetou, prin piaţa Gorjului?

    RăspundețiȘtergere
  8. N-am treaba, nene, cu oltenii! Ce-ti veni?

    RăspundețiȘtergere
  9. Bei anonimule ce esti tu. Care esti bei? Nu vezi ce fata ai? Care-i treaba cu ghetoul,revolutionarul,mancatorii si mai ales academicul comentariu? Ce esti tu ? vre-un critic al varusienilor? Mai las-o frate ca ne-ai bagat in ceata cu replicile tale imbarligate.Bei Varanuse fii mai varanusian si nu-i mai raspunde astuia ca-i ascuns in propria sa umbra si oricum nu intelege decat daca-i desenezi .

    RăspundețiȘtergere
  10. Dom Vali, ai dreptate, nu se prea munceste pe la noi. O fi asa cum vedem in poze si sunt sigur ca la traficul sufocant din capitala, viteza de lucru pe santierele deschise de Videanu nu in galop, ci merge la pas. Dar macar au santiere in lucru se intampla ceva. La noi insa nu prea mai exista asa ceva de pe vremea lui Sechelariua si a echipei sale. Ori e totul perfect lasat de Sechelaristi ori Stavarachistii sunt incapabili sa faca rebilitari, ori trebuie reabilitati cei din urma pentru ca au ramas prea in urma .

    RăspundețiȘtergere
  11. harpon: Lăsaţi-i; domnu harpon să atace! În pomul fără fructe, nu dă nimeni cu pietre!

    vasilicafarafrica: Ei, să dăm cezarului ce-i al cezarului! N-arată chiar rău oraşul, ba chiar e lăudat de mulţi de prin ţară. Viorica Marcu, şefa de la Spaţii verzi nu prea stă degeaba şi merită toate felicitările. Pe bune, dacă s-ar regla şi problemele de trafic, Bacăul ar fi un oraş în care mi-ar plăcea să trăiesc!

    RăspundețiȘtergere
  12. Asa ma!!!Si ce vrei acum?sa ajungi in 2 ore sau cand planuiai tu?Asta e frate!Esti in Bacau-Romania,tara tutuor posibilitatilor,si nu sunt strazi ca in China sau nu stiu eu pe unde,cu douajdemii de ramnificatii,si cu oameni care stiu sa mearga civilizat.la noi sunt multi tampiti pe strada cu nu stiu cate masini in propietate,care habar nu au sa mearga.drept sa iti spun ca si eu vroiam sa ajung in cat mai repede la Constanta,dar nu prea s-a putut.era bine sa ajung in vreo 2-3 ore.Dar asta e frate,n-ai ce face.Obisnuieste-te.

    RăspundețiȘtergere
  13. popic211: Da, domnu popic211, asta vreau: să ajung unde am treabă exact cum am plănuit!!! Să merg, carevasăzică, cu viteza pe care mi-o permite legea şi bibiul meu!!! Să-mi iasă calculul: 60 de km pe oră, nu de zece ori mai puţin!
    Să mă obişnuiesc?
    Nu mai am timp să mă obişnuiesc! Pe vremea preaîmpuşcatului era valabil că noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc! Dar văd că se perpetuează şi în epoca astalaltă! Atunci stăteam la codă la lapte de la 3 dimineaţa, acu stau la coadă ca să traversez oraşul! Rîsu curului, domnule popic211!!!
    Nu tîmpiţii indisciplinaţi sunt vinovaţi, s-or fi grăbind şi ei. Vinovaţi sunt toţi puliticienii de toate culorile pe care-i punem în fruntea trebilor din 90 încoace!

    RăspundețiȘtergere
  14. Mai?Deci gandeste-te ca de atunci"de pe vremea Impuscatului"au trecut 18 ani si o sa mai treaca inca 18 ani pana se face ceva.Si Bacau-ul nu este orasulu rasului precum zici tu,pt ca aici sunt multi si multe care,daca nu erau ei,nu stiu cum arata orasul.Asa ca continua sa te OBISNUIESTI ca nu ai ce face.Si eu vroiam sa plec de aici,dar cum au evoluat chestiile pe aici,nu mai plec frate ca e misto.Cu CALM se rezolva totul.asta e.

    RăspundețiȘtergere
  15. tot ii trageti cu revolutia asta, cu cei 18 ani care au trecut etc etc etc . Frate poate sa treaca si 30 de ani si tot smenati ramanem , unii, cei de fata se exclud se intelege. Aici e vorba de tras bani , de sutit banii nostri, aia care au mai ramas de smenuit. Ce nu intelegeti ?

    RăspundețiȘtergere
  16. harpon: Hai că şi ăilalţi au şmenuit la greu, da tot a rămas o şosea extra de pe urma lor. Cînd o arzi cu 180 pe Iaşi-Bucale, parcă Hrebenciucul nu mai e aşa de rozaliu...

    RăspundețiȘtergere
  17. Asa e mai frate.Daca vrei se poate.Si nu numai aceasta sosea exista.mai sunt si altele buneAcum totul e sa ai carcasa buna si pedala inalta.

    RăspundețiȘtergere
  18. popic112: Azi se asfalta jumătate de pod. La jumătatea cealaltă abia se toarnă betonul...

    RăspundețiȘtergere