BISERICA PĂGÎNĂ DE LA TESCANI

Scriu pe muzică adorabilă de DOORS. Dar e un subiect serios, inspirat de Răzvan Bibire care, pe blogul lui, contraSENS, se chestionează că nu pricepe ce-i cu picturile din capela de la TESCANI. De-aia am nevoie de ceva muzici mai din preajma anilor cînd umblam mai des prin acest fabulos teritoriu, de unde, în 1918 şi-a luat zborul avionul care a dus la Alba Iulia DECLARAŢIA DE UNIRE a Transilvaniei cu România.

Patrimoniul Centrului de la Tescani este pe inventar: 21,67 ha de teren arabil, 0,94 ha de fâneţe, 5,63 ha de livadă, 0,49 ha teren ocupat de diverse construcţii, 1,21 ha de alei cu plopi, 0,94 ha drumuri de acces, clădirea principală, Biserica Sf. Gheorghe, capela construită în 1769, colecţia de 278 de tablouri în ulei şi acuarelă, o bibliotecă de 2708 volume de beletristică, albume de artă, dicţionare şi colecţii de reviste, colecţia de discuri şi Parcul Tescani , cu arbori seculari, în suprafaţă de 4,5 ha. Aş adăuga că Aleea cu Plopi este una din primele piste de aterizare din România, inaugurată în 1916. Acum totul e la Iorgulescu în curte.
Istoria Aşezământului de la Tescani este complicată, dar poate fi înţeleasă chiar dacă nu eşti academician. În 1947, Maria Rosetti-Cantacuzino, soţia lui George Enescu, impune ca moştenirea lui George Enescu, în speţă conacul familiei Rosetti de la Tescani, să devină un înalt aşezământ cultural cu personalitate distinctă, autonom din punct de vedere juridic. La ora aceea, şi încă mulţi ani după, în salonul unde acum este expusă vioara lui Enescu, rumegau vacile ceapeului Tescani.
Au fost lupte serioase, purtate în special de tractoristul (!!!) Aurel Ilie Calimandric, preşedintele Comitetului de Cultură şi de secretarul cu propaganda Bratu Păun, pentru ca ceapeul să-şi ia vitele din salon şi domeniul să-şi capete menirea hărăzită prin testament de Enescu şi consoarta lui. Cu cine s-au luptat pînă prin anii 70 cei doi activişti, e o altă poveste. Victor Mitocaru, fost vicepreş al Consiliului Judeţean Bacău, la ora aceea metodist la Comitetul de Cultură şi Educaţie Socialistă Bacău, ştie cel mai bine istoria şi anecdotele legate de acest aşezămînt care datează din 1769. Dar nici Constantin Donea nu e străin de ceea ce a însemnat Tescanii ca victorie a spiritului asupra doctrinei politice de atunci.

DESPRE CAPELĂ

Pînă prin 1987, biserica familiei Rosetti-Tescanu era o ruină, care dădea foarte rău pe domeniul pe care autorităţile îl destinaseră creaţiei artistice.
Biserica era loc de depozitare, un fel de magazie, fără acoperiş, invadată de tufişuri şi buruieni şi se degrada văzînd cu ochii.
Cîţiva entuziaşti au încercat să-i convingă pe activiştii de la propaganda PCR că monumentul are o valoare care trebuie salvată şi, după aventuri greu de imaginat, au fost alocate fonduri pentru reparaţii. O biserică reparată cu fonduri autorizate de comunişti, din bani de la bugetul statului, asta a fost o premieră unică în România. Aşadar, într-o primă etapă, s-a montat acoperişul şi s-a refăcut tencuiala. În 1988, cum era în plină epocă a Cîntării României, şi arta se făcea cît se poate de gratuit, profesorul Vasile Celmare (care pictase şi Biserica Precista din Bacău) şi-a adus clasa de studenţi la Tescani, în vacanţă, şi a avut ca temă să umple cu ceva pereţii bisericii. Pentru că nici nu putea fi vorba ca pe pereţi să figureze chipuri biblice, a fost agreat un proiect de compromis şi a rezultat ceea ce se vede acum: o struţocămilă între stilul clasic bizantin şi figuri laice. Fresca, neterminată, apare ca o mare ciudăţenie pentru credincioşi, deoarece, în locul sfinţilor, îmbrăcaţi în odăjdii care “aduc” cu cele statornicite, apar chipuri reale. Una din icoane îl reprezintă pe George Enescu însuşi, iar alta pe Maria Rosetti!!! Chiar studenţii şi-au pictat portretele în chip de sfinţi.
Pictorii Mihai Chiuaru şi Paul Gherasim au încercat să refacă mediul religios cuvenit pentru un lăcaş de cult, alăturîndu-i nişte vechi cruci funerare sculptate în piatră şi o catapeteasmă seculară provenită de la o altă biserică, dar nu au reuşit să învingă spiritul obtuz, dar liber cugetător al activiştilor comunişti.
Din păcate, nici după 18 ani, episcopia nu s-a implicat în recuperarea acestui monument care se află în continuare în patrimoniul Ministerului Culturii care, după cum ştim, n-are bani. Şi nici nu va avea vreodată.

Pictura reprodusă în acest post aparţine Anastasiei Bălan.