VREAU SĂ FIU LUP

Cîinele meu Lup latră. Ştie el de ce. Lup nu latră aiurea. Lup nu-i prost. Dacă-i e foame, lasă coada în jos şi se linge pe bot. Semn clar că are burta goală. Cînd nu-i nimeni acasă, stă lipit de grilajul porţii şi se uită pe stradă, în aşteptarea stăpînilor. Dacă-i e sete, bea apă. Dacă-i e foame, mănîncă. Dacă n-are chef de nimic, se tolăneşte la soare. Dacă are poftă de joacă, ia o piatră în gură şi ţi-o aduce la picioare. Te priveşte-n ochi răbdător pînă te-nduri să iei piatra şi s-o arunci cît mai departe. Ţîşneşte ca din praştie şi-o caută. Din iarba înaltă nu i se vede decît coada, fluturînd ca un drapel de luptă. Vine ţanţoş cu piatra în gură.Ţi-o depune la picioare şi aşteaptă să-l mîngîi. Dacă te faci că arunci piatra şi-l păcăleşti, îşi pune coada-ntre picioare şi se retrage la el în coteţ. Lup e deştept. Nu-l poţi prosti şi nici nu ştie de glumă. Mi-ar plăcea să fiu Lup.

Sîmbătă efectuam, ca tot românul, obişnuita operaţiunea de zapping. La o televiziune, am dat peste un sondaj de opinie în care întrebarea era ce vă enervează cel mai mult în România. Din vreo douăzeci de intervievaţi pe stradă n-a fost unul să nu menţioneze că prostia e cel mai puternic factor de stres care-l scoate din sărite.

Deodată m-am gîndit că dacă m-ar fi prins şi pe mine ăla cu microfonul pe stradă, primul cuvînt care mi-ar fi venit în gînd ar fi fost tot prostia. Am simţit că mă-ncălzesc de nervi, dîndu-mi seama că nu sunt cu nimic deosebit de ceilalţi, că sunt în aceeaşi oală cu ei, că gîndesc la fel cu marea masă, că nu-s deloc special, aşa cum îmi plăcea să cred pînă atunci. Ce mama dracului, toţi se enervează pe prostia românilor, dar niciunul nu bagă de seamă că şi el e român? Bun, şi pe mine mă enervează prostia unora, şi, dacă-i întrebi pe ăia care mă enervează pe mine cu prostia lor, ce-i enervează pe ei cel mai mult, or să-ţi spună că prostia celorlalţi îi scoate din pepeni. Adică, inclusiv prostia mea!!!

În România, nimeni n-ar recunoaşte că-i prost, nici să-l pici cu ceară. Şi, de fapt, aşa e. Românii e deştepţi. Atîta inteligenţă nativă musteşte pe plaiul mioritic, încît nu-i de mirare că un cizmar poate ajunge preşedintele ţării sau că un cioban are partid. Mirarea e, însă, de ce naiba o duce atît de prost o naţiune atît de deşteaptă?

Lup e deştept. Nu-l poţi prosti şi nici nu ştie de glumă. Mi-ar plăcea să fiu Lup.

Căci, dacă ţara mă vrea prost, prefer să fiu cîine.