CINE-O FI?

Fii mai blînd cu noi, Doamne!

Pe buzata de EBa am auzit-o cu propriile mele mijloace auditive - scăriţa, ciocănelul şi trompa lui Eustache - spunînd: Mă duc la Bruxelles şi am de gînd să iau nişte luări de cuvînt care să convingă UE că merităm muuuult mai mult.

Această frază face parte dintr-un interviu plin de poncife, agramatisme, succesuri şi semidoctisme care-l fac pe Vanghelie să tremure de ciudă că pierde primul loc de prost din ţară. Nu mai zic de Becali, că s-a retras sub supraveghere.

PASAJ DE CĂCAT CU CU LINII DE ÎNALTĂ PROSTIE

Asta cu pasajul, n-o mai comentez. E clar pentru toată lumea că forţele malefice ale Universului şi-au dat mîna şi au pus la cale apariţia pe Pămînt, în Europa, în România, a celui mai mare cretin posibil. Mare şi fără nici un neuron. Nici cît miliţienii.

Să te caci de rîs cu spume.

MAESTRUL ŞI MARGARETA

Mi-am petrecut ziua de ieri şi jumătate din ziua de azi în preajma lui Gheorghe Zamfir, aflat în Bacău la invitaţia doctorului Essa. Am avut cu marele muzician discuţii extrem de interesante, pentru care eu însumi mă invidiez. Am vorbit despre artă şi genii ( maestrul este ascultat zilnic pe mapamond de peste 150 000 de ori !!!), despre bani, despre femeile care ne-au iubit şi ne-au urît, despre CREDIDAM şi despre, cum e şi firesc, politichie. Asta ca să amintesc doar temele generale.
Subiectele au fost nenumărate, iată doar cîteva: prinţesa Margareta care-i fusese destinată Maestrului ca soţie, dar Duda a fost mai abil, Iliescu şi nevastă-sa pe care-o ţine ascunsă, forţele răului din lumea asta care îi ţin pe români în sclavie, Berceanu care de fapt e Bercovici, Băsescu şi contractul pentru Roşia Montană, Dan Diaconescu şi iahtul lui de 8 milioane de euro, căruţa cu proşti din Caracal, Tucă şi providenţialul şarpe cu ochelari, geniala naţie română şi Kogaionul ca buric al universului, etc.
Am fost cît am putut mai rezervat şi am încercat să-l contrazic cît mai puţin pe oaspetele nostru. Cînd mi-a arătat, într-o cărţulie albastră de jurai că-i scrisă de Pavel Coruţ, că un vizionar indian care a vizitat România în 2004 a prezis că în curînd va începe un război nimicitor care va schimba complet lumea actuală, am zis da, e posibil. Mai departe, mi-a citit cum că marile puteri (SUA, Rusia, ONU, UE) vor dispărea şi că România şi India vor prelua, cu multe sacrificii umane, e drept, supremaţia pe planeta Pămînt, am zis doar mda.
Nu i-a prea plăcut Maestrului expectativa mea, drept pentru care, ex abrupto, m-a numit Val Street. Lucru care m-a măgulit, deoarece se ştie că pe strada aia sunt sediile celor mai mari bănci.
Oricum, acum mi-e clar că împotriva lui Gheorghe Zamfir există o conspiraţie iudeomasonică, nu naţională, ci mondială!, care dispune din cînd în cînd, cînd i se năzare, ca site-ul personal al celui mai cunoscut român din lume, să nu poată fi accesat. :) Chiar acum am intrat bine mersi pe

Gheorghe Zamfir.ro,

, dar probabil că băieţaşii care opresc pagina web erau la o berică.
Aseară, Gheorghe Zamfir a fost membrul cel mai important al juriului care a decis cîştigătorii la Cupa Presei Băcăuane la Gătit. În această calitate a mîncat pentru prima oară în viaţă - şi asta s-a întîmplat în Bacău:) - 9 (nouă) salate, între care, ultima, a fost un desert, fiind din fructe. Apoi, a pus mîna pe naiurile sale şi a cîntat mai bine de o oră pentru selecta adunare a gazetarilor de Bistriţa.
( Unii presari au dat iama în ploştile cu vinuţ minunat şi li s-a urcat la cap. Azi a trebuit să dau socoteală Maestrului ce şi cum despre vreo doi care i-au promis marea cu sarea aseară, cînd se dădeau zmei.)
Un Peugeot decapotabil, cu volan pe dreapta, condus de o ardeleancă de vreo 22 de ani l-a purtat apoi spre Capitală. Unde, sper că a ajuns foarte sănătos.
Mulţumim, Maestre.

Update: Ceva e adevărat cu site-ul Gheorghe Zamfir.ro,
deoarece am primit chiar acum un mesaj că un virus puternic îmi ameninţă calculatorul. Mesajul n-a dispărut decît după ce am ieşit de pe site.

ZÎMBETUL STRÎMB AL LUI ARŞINEL

În avanpremieră şi exclusiv pe varanus, citiţi o parte din interviul cu Arşinel pe care-l public în InfoCREDIDAM, număr omagial dedicat actorului care împlineşte curînd 75 de ani, aflat chiar acum sub tipar. Să nu vă miraţi dacă nu vă vine să rîdeţi. În particular, comediantul e al naibii de serios.

HAZ DE NECAZ CU ARŞINEL

Parcul Herăstrău, 8 mai 2009. Directorul Teatrului „Constantin Tănase” nu m-a putut primi la biroul lui din Lipscani. M-a convocat pe şantierul Grădinii de Vară Boema, care se redeschide, complet renovată, după 30 de ani în care a stat în paragină. În taxiul care mă duce pe bulevardul Kiseleff, aud la radio : „Fără modestie, acum este cea mai frumoasă grădină de vară din ţară. Nu-mi vine să cred că am reuşit. Din ‘80, n-a mai călcat picior de artist pe scena asta. Gradenele din lemn erau putrede, iar scena a luat foc. Mai mult, nu erau bani de investiţii, iar teatrele şi grădina Boema abia supravieţuiau…”
Şoferul, un bărbat brunet, la vreo patruzeci de ani, zice: „I-auziţi, mâine-i dă drumu‘, de Ziua Europei. Ăsta-i Alexandru Arşinel, preferatul meu. Am toate discurile lui cu muzică dintr-aia de-ţi merge la suflet şi când ţi-e bine, şi când ţi-e rău. Cînd ne mai supărăm, eu cu nevasta, deh, ca-n familie, numa‘ ce-i pun “Du-mă acasă măi tramvai”, şi-o văd cum se-nseninează…”
Din capul scărilor, zăresc silueta masivă a Directorului Arşinel în stânga arlechinului, înconjurat de muncitori. Cobor încet scările amfiteatrului de 2400 de locuri care duc la scenă şi aştept răbdător să termine de muştruluit meşterii. Motorul unui agregat vuieşte asurzitor şi mă gândesc că ideea unui interviu înregistrat pe reportofon nu e prea grozavă. În sfârşit, mă vede, îmi face un semn cu mâna şi se apropie. E cam încruntat Maestrul Arşinel, nu-i prea mulţumit de ce-au făcut constructorii. Are pretenţii, doar Maestrul este un fost viitor inginer.

Vă arde de râs, domnule Arşinel?
Nu prea. Sunt foarte multe de făcut, şi numai azi nu-i mâine! Multe probleme de rezolvat şi care nici nu cred că se vor rezolva…Gândeşte-te că mâine seară toate scaunele astea vor fi ocupate şi oamenii vor călca prin băltoace, fiindcă un nepriceput n-a dat pantă la trepte să se scurgă apa!

Mai au românii umor, maestre?

Da, sigur că da! Se vede şi din preferinţele publicului atunci când se alcătuiesc anumite sondaje, topuri. Unul dintre cele mai elocvente e cel realizat pentru emisiunea “Zece pentru România”. Mai toţi cei nominalizaţi sunt artişti comici. Lumea îi iubeşte pe cei care-o fac să râdă. Dincolo de diversitatea mijloacelor pe care le deţine genul comediei, umorul reprezintă un adevărat medicament, un balsam pentru suferinţele românilor. De altfel, şi zicala “Haz de necaz” exemplifică foarte bine nevoia de umor a naţiei.

La câte se-ntâmplă-n ţara asta, ar trebui să murim de râs la fiecare cinci minute! Râde românul mai mult, sau mai puţin în capitalism?

N-aş zice. Românul a râs dintotdeauna. Cu zâmbetul pe buze a străbătut epocile, oricât de negre ar fi fost ele. Şi a rezistat. Nu e-ntâmplător că teatrul de revistă a apărut o dată cu Teatrul Naţional, acum peste 130 de ani. Comedia impune un anumit spirit, caracterizat prin două atitudini: critica şi autocritica. Crezul lui Constantin Tănase a fost întotdeauna legat de a prezenta of-ul cetăţeanului de pe stradă.

Aveţi o meserie de invidiat: în aparenţă, faceţi oamenii să râdă, dar de fapt îi provocaţi la meditaţie.

Umorul are şi alte meniri, dincolo de aceea de a te relaxa şi de a te rupe de meditaţie. Umorul adevărat educă, te pune pe gânduri, te obligă să meditezi, să înveţi ceva din greşelile altora. Provoacă, la urma urmei o atitudine de frondă împotriva supărărilor care ne bântuie.

Sunteţi actor, cântăreţ, director de teatru, tată de familie, om de cultură .Cum v-aţi descrie în câteva cuvinte?

Pardon, sunt şi bunic! Nu pot să mă descriu. Le-am făcut pe toate din tot sufletul, cu dragoste şi pasiune. Am încercat să rezolv problemele mele cu atenţie, să nu supăr pe nimeni, şi problemele altora cu generozitate şi cu dorinţa de a oferi bucurie. N-am să spun eu dacă am reuşit sau nu în totalitate. Oricum, pe primul plan au stat mereu meseria, familia, copiii, nepoţii, Măria sa, Publicul…

În ce măsură puteţi trece peste orgoliul dumneavoastră ca să faceţi plăcerea publicului, ca să-i împliniţi aşteptările?

Nu sunt stăpânit de orgolii prea mari. Poate am fost stăpânit de orgoliu din dorinţa de a realiza ceva, de a lăsa ceva în urmă. Şi uite că se materializează şi ceva real, nu doar succesul la public într-un spectacol care, până la urmă, e ceva trecător. Da, n-am nici măcar orgoliul de şef, pe angajaţii teatrului, indiferent de poziţia pe statul de plată îi consider colegi. E drept, mă mai enervez uneori, sunt o fire colerică, dar îmi trece repede.

Dar cum e, domnule Arşinel să primeşti felicitări pe 4 mai, când aniversarea zilei de naştere e pe 4 iunie?!

Ha ha ha! Nu mă deranjează. Mi se întâmplă de câţiva ani, de când cineva mi-a trecut ziua de naştere eronat într-un material care a apărut în presă. Am rugat să se corecteze greşeala, dar mi-au spus că nu se mai poate face nimic, păsărica a zburat pe internet. Aşa se face că, în fiecare an unii mă sărbătoresc cu o lună înainte. Dacă e să primesc felicitări în plus, nu mi pare rău. Important e că oamenii se gândesc la mine şi în gestul lor simt un respect care mă onorează.

Ce aţi fi vrut să faceţi în viaţă şi n-aţi făcut, şi ce aţi făcut si n-aţi fi vrut să faceţi?

Am reuşit să fac fără să vreau meseria de actor. Cum ştiţi, iniţial m-am pregătit să fiu constructor. Că a greşit, că n-a greşit Irina Răchiţeanu când m-a luat la clasa ei, vă las pe dumneavoastră să decideţi. Dar mi-a fost drag că am făcut această meserie, că mi-am legat destinul de scenă, pentru că mi-a adus foarte multe, enorm de multe bucurii. Nu cred că există bucurie mai mare ca atunci când eşti recunoscut şi salutat pe stradă de oameni pe care nu-i cunoşti şi care-ţi zâmbesc.

În viaţa dumneavoastră şi în carieră, v-aţi izbit de numeroase obstacole, aşa cum se întâmplă oricui. Care este cel mai dur impediment care-i întârzie pe românii să meargă înainte, să-i apropie de bunăstarea multvisată ?

La ceea ce să întâmplă vizavi de naţia noastră, cred că, dintotdeauna, destinul pe care-l trăim, noi ni l-am ales. Nu poate nimeni să condamne pe cineva răspunzător de viaţa noastră atâta timp cât noi cu mâna noastră ne-o facem zi de zi. Despre destinul meu, vreau să spun că fiecare premieră, fiecare întâlnire cu publicul, reprezintă o mare încercare. Mă înfioară gândul că poate n-am să reuşesc în seara aceea să dau tot ce pot. Că s-ar putea să fie un fiasco. Lupta cu îndoielile, dorinţa de a mă depăşi, îmi dau pînă la urmă acea siguranţă care mă împinge în scenă şi care-mi dă puterea să-i fac pe oameni să zâmbească cu toată puterea. Vorbeaţi despre obstacole şi vă spun că întâlnirea cu publicul e pentru mine un obstacol. Peste care îmi face plăcere să trec seară de seară...

CUPA PRESEI BĂCĂUANE LA GĂTIT

Dacă GALA PROMEDIAFEST - premiile presei băcăuane ediţia 2008 nu s-amai ţinut din lipsă de premii şi de interes (inclusiv din partea presupuşilor concurenţi), o altă competiţie care se adresează jurnaliştilor e gata să-i ia locul. După Cupa presei la tir, la pescuit, la biliard şi la cîte alte întreceri extra-profesionale menite să-i rupă măcar pentru cîteva ore pe exponenţii celei de-a patra puteri în stat de la complicatele lor teme şi subiecte, doctorul Talal Essa, proprietarul restaurantului SAHA, i-a invitat pe truditorii scrisului să-şi măsoare talentele de bucătari la CUPA PRESEI LA GĂTIT.

La şedinţa tehnică de ieri s-au stabilit felurile de mîncare (rece) pe care le va prepara fiecare ziarist joi, la ora 18. În principiu, salate. Cineva s-a oferit să lanseze salata din coadă de varanus, pe motiv că, oricum, creşte la loc.

Ca membru al juriului, alături de Gabi Sahaghian, am stabilit cîteva criterii de jurizare şi, de asemeni, deviza juriului: LUĂM ŞPAGĂ.

În foto vedeţi scaunul pe care voi sta, precum şi mîinile cu care vom (noi, onoratul juriu, din care e foarte posibil să facă parte şi Gheorghe Zamfir!!!) culege peşcheşul de la slujitorii adevărului care vor dori să fie încununaţi cu marele premiu SUFLEUL DE PĂTRUNJEL ÎN GRAD DE MARE CALTABOŞ.

Avertizez pe cei interesaţi să nu arunce bani pe otrăvuri. Sunt
mitridatizat.

BINE, PETRICĂ!

Scriitorul Petru Cimpoeşu s-a întors miercuri de la Milano, unde a lansat versiunea italiană a celui mai de succes roman al său, SIMION LIFTNICUL. Editia italiana a lui Simion liftnicul a aparut la Alberto Castelvecchi Editore in traducerea Liviei Claudia Bazu si poarta titlul Il Santo Nell’Ascensore.
El a participat in perioada 14-18 mai la Tirgul International de Carte de la Torino alaturi de alti cinci autori Polirom si Cartea Romaneasca: Ioana Nicolaie, Doina Rusti, Ana Maria Sandu, Filip Florian si Lucian Dan Teodorovici

Petru Cimpoeşu este unul dintre cei cinci scriitori europeni nominalizaţi la prestigiosul premiu STREGA EUROPEO pentru literatură acordat anual de Fundaţia Bellonci, cu sediul la Roma.


Premiul se acordă anual, şi este dedicat autorilor din ţările nou intrate în UE.


Dacă în urma jurizării, ale cărei rezultate se vor anunţa la toamnă, romanul lui Cimpoeşu va obţine primul loc, el va fi tradus automat în limbile tuturor celor 12 ţări participante.


Cartea "SIMION LIFTNICUL" a primit premiul pentru proza al Uniunii Scriitorilor din Romania pe anul 2001 şi fost deja tradusă în Cehia, unde a obţinut şi premiul pentru cea mai bună carte străină a anului 2008.


Scriitorul se află în tratative şi cu o editură germană care şi-a exprimat dorinţă de a publica excelentul roman al băcăuanului.


Petru Cimpoeşu este un sarcastic. Stilul lui se caracterizează printr-un ascuţit spirit de observaţie şi prin accente critice asupra realităţilor din România post revoluţionară. În cărţile lui musteste ironia fină, condimentată cu un umor subtil, provenit din cinismul devenit proverbial al autorului.


De pe vremea Cenaclului Artelor al cărui membru de vază a fost, în desele şi periculoasele noastre discuţii despre situaţia românilor sub comunism, am învăţat de la el o vorbă pe care n-am încetat s-o repet nici pînă în zilele noastre. Referindu-se la lipsurile specifice epocii şi negăsind un răspuns la întrebarea: Cînd se vor termina toate astea?, Petru Cimpoeşu zîmbea pe sub mustaţă şi reflecta sarcastic: Cu cît mai rău, cu atît mai bine...

ÎNTÎMPLĂTOR, TOT DESPRE LIMBĂ

Mare dezbatere mare cu subiectul limba. Română. După ce aseară cetepeul l-a trimis pe catindatul Geoană la clasa a treia, azi îi văd pe Păunescu, pe Drăgoteasca, pe Mădălin Voicu, pe Chilian (!!!) şi pe încă vreo doi cum îi pun la colţ pe puliticienii care vrea să ocupe futoliul prezidenţial.
Excelentă idee. Benefică pentru toată lumea. Rezonează cu ceea ce cred cu obstinaţie: cine nu ştie limba română, n-are nici un motiv să fie persoană publică.
Aşadar, îi rad preopinenţii, pe rînd, pe Băseasca aia mică, pe Nati Meyr, pe Geoană, Becali, CVT, Vanghelie, dar şi pe Văcăroiu, Tăriceanu, şi se rîd de ei.
Iar Păunescu îl rade în plină emisiune pe Chilian care se dă deştept şi se bagă-n seamă şi-l ia valul pe dinainte c-o cacofonie de corigent.
Bine, bardule! Zi-le despre şcoala veche, unde limba română era supremă. Arde-i pe mitocani peste bot!
Ce caută hodoronc troncul Chilian la o emisiune despre limba română căreia-i siluieşte accentele în producţiunile pe care le cîntă?

LE AM CU LIMBILE

Provin din mamă moldoveancă şi tată oltean. Ce fel de creier oi fi avînd, sau poate de la ureche mi se trage (muzicală), că, dacă am un ardelean lîngă mine, în cam zece minute vorbesc fix ca el, cu accentul specific de Cluj sau Sibiu. Tot aşa, în Craiova, folosesc perfectul simplu de parcă aş fi născut acolo, de se miră oltenii cînd le spun c-am crescut în Moldova. Cît despre timpul pe care-l petrec în Capitală, n-am avut niciodată vreo problemă să mă bănuiască cineva că nu-s bucureştean get-beget.
Cel mai ciudat lucru mi s-a întîmplat prin 93, cînd am însoţit, ca jurnalist, un grup folcloric la Minsk. Eu am făcut limba rusă cu un profesor care, din primcipiul misogin că masculii sunt superiori femelelor ( hei, io nu-s de acord cu această teorie mprofund misogină!!!!) ; punea băieţilor nota zece dacă răspundeau la întrebarea “Kak tebia zavut?” - ca veut dire “Cum te cheamă?”
Pînă-n Belarus eram convins că nu ştiu nici să cer apă în limba lui Esenin. Ce credeţi? După o zi de stat printre ruşi, vorbeam fluent cu ei! Cuvinte pe care jur şi acum că nu le-am ştiut vreodată, ieşeau la iveală de prin colţurile memoriei, ba chiar şi verbele le conjugam corect. Sigur, erau şi cuvinte pe care nu le pricepeam, dar, prin întrebări, mă desluşeau convorbitorii.
Şi-n Italia mi s-a întîmplat un lucru similar: am ţinut un speech şi am acordat interviuri unei televiziuni în italiană, de mă minunez şi acum cînd le revăd.
Chestia e că, în România, dacă e să vorbesc cu un rus sau c-un macaronar, ba chiar în franceză (limbă în care am şi scris ca stagiar la un jurnal în Elveţia!), mi-e îngrozitor de greu să-mi găsesc cuvintele şi să le pun într-o propoziţie!
O fi patologic?

SFÎNTA BEŢIE

Deşi e adevărat, pare incredibil. Deşi e incredibil, e real. În cartierul Letea din Bacău, există o biserică de cult penticostal. Se numeşte "Sfînta treime". Cum religia nu interzice distracţia, parohul, sau cum i-o fi zicînd, s-a gîndit că n-ar fi rău să deschidă în curtea bisericii şi o crîşmă. Din mila creştinească pentru beţivani, fireşte. Enoriaşii care confundă uşile, sunt iertaţi pe loc, pentru că cei care intră la Cafe House, se aghesmuiesc în cinstea Domnului. Paharele sunt binecuvîntate, iar în difuzoare se aude predica din biserică. Atunci cînd e. Cînd nu e, se aude muzică house.

Ce-ar trebui să se-audă în Cafe House?

BAIA DE DUMINICĂ

Dacă n-aţi avut nici o bucurie pe ziua de azi, vă ofer gratis posibilitatea să-l admiraţi pe Domnul Cuchi. Domnul Cuchi este o fiară periculoasă, surprinsă acum într-un moment de meditaţie profundă. Are pe el un milion de pături, deoarece tocmai a făcut baie şi trebuie să-i fie cald. Deşi pare liniştit, vă pot asigura că vigilenţa îi este la fel de trează iar simţul datoriei îl domină şi în această stare de relache temporar. Foarte temporar.

Hai să ne masturbăm

EUROVISION 2009 - VARANUS MEMBRU ÎN JURIU - FINALA

Tu cu-a mea şi eu cu a ta. Io-ţi dau 12 puncte, tu-mi dai 12 puncte. Şi ne rezolvăm în extaz.
Eurovision final: merge spre Norvegia. Cum spuneam.
România şi Moldova îşi dau laba. Mai la coadă. La locul stabilt.
Mă oftic. Pe meritate. Dacă nu m-am născut în Norvegia...

EUROVISION 2009 - VARANUS MEMBRU ÎN JURIU - FINALA

Cu cea mai nenorocită stare, înainte să voteze Europa, oricît m-am străduit să-i dau Elenei Gheorghe o şansă pentru România noastră dragă, vă mai spun odată că n-avem coaie. Ea va ieşi pe un loc dincolo de 20.

Am dat 10 pentru
ALBANIA
MOLDOVA
AZERBAIJAN
ARMENIA
TURCIA
Am dat 9,66 pentru
FINLANDA
ESTONIA
NORVEGIA(cu un show mai slab ca al celorlalţi)
Am dat 9 pentru
GRECIA
ROMÂNIA (căci sunt subiectiv)
BOSNIA ŞI HERŢEGOVINA
GERMANIA
SPANIA.
Mai sunt 5 minute pînă la anunţarea rezultatelor votării.
Eu am curaj să-mi postez opţiunile. Doar sunt membru în juriu, ce mama dracului!

btw. Patricia a avut indecenţa să cînte într-un concurs pentru solişti mult mai puţin cunoscuţi ca ea. Pariez că o s-o ia în buză.
Senzaţional spectacolul băgat de ruşi în deschidere. Cu superbissimul Cirque du Soleil, Moskova a rupt gura tîrgului planetar. Ocen prekrasnîi. Mama Rusie e tare de tot!

ŞURUBUL ŞI PIULIŢA

După cum ştim, fimeile, nu dau niciodată vreo explicaţie acelui viciu generalizat care le domină plenar, acela de a aduna, fără noimă, mici obiecte strălucitoare pe care şi le ataşează urechiuşelor, gleznelor, degetelor, buricului, şi mai ştiu eu unde, ca să-i audă pe bieţii masculi cum urlă după ele.

De aceea, am să vă dezvălui doar unul dintre secretele cele mai intime ale unui mascul oarecare, ca să vă explicaţi lungile lui tăceri, aparenta plictiseală, lipsa de iniţiativă, moleşeală şi toate stările acelea care vă enervează, dragi femei, după, care-l cuprind pe bărbatul de lîngă voi.

Ei bine, viciul meu cel mai ascuns pe care îl mărturisesc aici ca să mă iertaţi de toate păcatele, sunt piuliţele. Piuliţa este un organ de asamblare. Şi şaiba, dar mai puţin. Am zeci de cutii, cutiuţe de toate formele şi mărimile care sunt pline de mii, dar ce zic eu, poate zeci de mii de piuliţe şi şaibe (mai puţin) de diferite mărimi şi din diferite materiale. Cînd mă uit la ele, îmi produc o stare de bine, de împlinire şi satisfacţie. Unele sunt din oţel inoxidabil, strălucitor pe viaţă ca platina, altele din fier ordinar, ruginii ca frunzele toamna, altele din aluminiu (aici pune tu comparaţia, dar ţine cont că e ceva mat) sau din bronz, pentru panourile electrice. Ore întregi le admir. Cît de rotunde sunt şi ce găuri perfecte au! Le şterg de praf de două ori pe an, de ziua mea şi de 1 ianuarie, ca să le redau strălucirea. Căci, deşi sunt în cutiuţe ermetice, nu ştiu pe unde naiba se strecoară afurisitul de praf că, de fiecare dată, le găsesc afectate de acest flagel, ca să zic aşa.

Mai am şi piuliţe şi şaibe (dar mai puţine) din plastic, teflon sau textolit, dar astea nu-mi prea plac, deoarece nu poţi conta pe ele. Nu-s prea rezistente. Nici piuliţele, nici şaibele (mult mai puţin rezistente). Totuşi le ţin şi pe ele, nu mă-ndur să le arunc, după ce le-am tot adunat ani de zile, în speranţa că evoluţia omenirii şi progresul normal al tehnicii le vor face odată şi-o dată utile.
Aceste mici obiecte drăgălaşe eu le colecţionez într-un mod vicios de la o vîrstă fragedă. Cu timpul, am învăţat că sunt mai multe tipuri de piuliţe: hexagonale,cu autoblocare, cu flanşă autoblocabilă sau de cuplare. Îmi plac că sunt drăguţe, mici, rotunde şi atît de folositoare. Ce-ar face şurubul fără de piuliţă sau fără şaibă (de şaibă s-ar mai putea lipsi, tocmai de aceea am mai puţine), care i-ar mai fi rostul?

Cred că piuliţa (şi şaiba, da mai puţin) e cea mai mare descoperire a lumii. Hai să ne gîndim puţin. Orişicît de mîndru ar fi, ar sta domnul şurub cu filetul lui exterior în sus o mie de ani degeaba dacă n-ar fi piuliţa (şi şaiba, dar mai puţin) să-l înconjoare cu filetul ei interior şi să-i dea o menire, şi anume, aceea de strîngere intimă.

De mare folos pentru împlinirea pasiunii mele este celebrul SUBEX, fabrica de şuruburi din Bacău. Îi zice "de şuruburi", dar ea face şi piuliţe (şaibe, mai puţine). Această fabrică are şi comenzi de la şi mai celebra firmă Mercedes, aia de face maşini, şi chiar de la NASA. Comenzile sunt în principal pentru şuruburi. Dar şi pentru piuliţe (mai puţine). Eu cumpăr aceste piuliţe şi şaibe (uneori) cu bani buni, de pe unde apuc: de la tîrgul de vechituri, de la magazine, sau pur şi simplu de la vecini sau de la alţi oameni.
Adun piuliţe şi şaibe deoarece le consider invenţii epocale şi, de aceea, unice. Ia gîndiţi-vă un piculeţ: şurubul fără sfîrşit l-a născocit Da Vinci (am văzut la expoziţie!) dar piuliţele fără sfîrşit, şi, cu atît mai puţin şaiba fără sfîrşit, încă nici dracu nu le-a inventat. Şi, slavă Domnului, suntem în mileniul 3, la naiba!

Eu am convingerea că pasiunea pentru piuliţă, mai puţin pentru şaibă, e un viciu nevinovat, formal, dar care ar putea în viitor să-mi aducă anumite avantaje, de pildă dacă aş deschide o expoziţie itinerantă de piuliţe (şi şaibe, dar mai puţin) şi aş lua o taxă forfetară de vizitare.

Cum vedeţi, aceasta este explicaţia logică a viciului meu ascuns. Iar doamnele ar trebui să înveţe cum se poate da o explicaţie logică pentru un viciu care le face mai insistente, mai realiste, visătoare, mai pline de iniţiativă, după.

ANTENA LA REALITATEA

S-a întors lumea cu curu-n sus de-a binelea! La Realitatea TV, în direct, Marius Tucă explică decăderea, manelizarea şi otevizarea presei româneşti.
E vorba chiar de Marius Tucă, omul de la trustul de presă al motanului Felix! Invitat pentru 2 (două!) ore la televiziunea lui Vântu!!!
Oare-i semn că-şi schimbă Realitatea antena?

Un test tare

Azul m-a invitat să-mi testez inteligenţa. Am făcut-o, n-a fost prea greu.
Pentru voi care mă vizitaţi o să fie floare la ureche, deoarece sunteţi mult mai deştepţi ca mine.

0D474 1N7R-0 21 D3 V4R4, 574734M P3 PL4J4 0853RV4ND D0U4 F373 70P41ND 1N N151P, 151 D4D34U 53R105 1N73R35UL C0N57RU1ND UN C4573L D3 N151P CU 7URNUR1, P454J3 53CR373 51 P0DUR1. C4ND 3R4U P3 PUNC7UL D3-4 73RM1N4, 4 V3N17 UN V4L, D157RU64ND 707UL, R3DUC4ND C4573LUL L4 0 6R4M4D4 D3 N151P 51 5PUM4…. M-4M 64ND17 C4 DUP4 4747 3F0R7, F373L3 V0R 1NC3P3 54 PL4N64, D4R 1N L0C D3 4574, 4L3R64U P3 PL4J4 R424ND 51 JUC4NDU-53, 51 4U 1NC3PU7 54 C0N57RU145C4 UN 4L7 C4573L; M1-4M D47 534M4 C4 4M 1NV4747 0 M4R3 L3C713: D3D1C4M MUL7 71MP D1N V1474 N0457R4 C0N57RU1ND C3V4, D4R C4ND M41 74R21U UN V4L V1N3 51 D157RU63 707, C3 R4M4N3 3 D04R PR1373N14, 6R1J4 51 M41N1L3 4C3L0R4 C3 5UN7 C4P481L1 54 N3 F4C4 54 5UR4D3M.

Dacă l-ai citit şi-ai înţeles povestea, IQ tău e de invidiat, mai ales în weekendul care începe azi.

VERDE DE PARIS

Pe strada Pitar Moş, colţ cu Arthur Verona, se află o clădire superbă în curtea căreia, la începutul anilor 90 făceam coadă pentru viză în mult rîvnita Elveţie. Consulatul cantoanelor s-a mutat şi, în locul lui, funcţionează de vreun an Centrul de Design Europa Centrală al Grupului Renault. Carevasăzică aici se proiectează modelele mărcilor Renault, Nissan şi Dacia.

Deoarece clădirea e complet înconjurată de betoane, francezii au plasat în jurul ei fîşii de plastic, simbolizînd fire de iarbă.

Dacă n-ai pîine, e bun şi cozonacul.

EUROVISION 2009 - VARANUS MEMBRU ÎN JURIU (2)

Semifinala II
1. Croatia: Igor Cukrov feat. Andrea — Liepa Tena
Ceva studenţi lălăie balcanic, văicărindu-se şi bocind de zor. Plîngînd cu ei, le-am dat 7

2. Irlanda: Sinéad Mulvey & Black Daisy — Et Cetera
Un şlagăr ca oricare altul, l-am trecut la et caetera şi la nota 6.

3. Letonia: Intars Busulis — Probka
Solist vioi, frumoase fetele din backround, o piesă cu schimbări neaşteptate de ritm, în limba rusă. Iaca un 7.

4. Serbia: Marko Kon & Milaan — Cipela
O armonică ne pune-n atmosferă. Urmează un show cu efecte speciale, populat cu personaje ciudate, simpatice, pe o linie melodică tip Bregovici. Iaca un prim 9.

5. Polonia: Lidia Kopania — I Don’t Wanna Leave
Lidia are una dintre cele mai bune voci de le-am auzit pînă acum la Moscova. Şi trage la o piesă grea, cu acute imposibile. Merită 9.

6. Norvegia: Alexander Rybak — Fairytale
Rybak vine tare, cu un cîntec simplu, uşor de reţinut. Ia nota 8.

7. Cipru: Christina Metaxa — Firefly
Iaca un cîntecel care creşte baletat, de la nimic la mult, dintr-o voce adolescentină, cu falseturi. E un cîntec explicat gestual, enervant. Nota 7.

8. Slovacia: Kamil Mikulchík & Nela Pocisková — Let’Tmou
Buni. Buni. Buni. şi cîntă pe limba lor, asumîndu-şi handicapul. Eu le dau nota 9.

9. Danemarca: Brinck — Believe Again
Un cîntec prea obişnuit, cu o linie melodică previzibilă. Să ia un 7.

10. Slovenia: Quartissimo feat. Martina — Love Symphony
Frumoasă intenţie. Numai că solista ţipă la noi, acompaniată de un cvartet de coarde, pe un ritm drăcesc, într-un cîntec neterminat. Iaca 7.

11. Ungaria: Zoli Ádok — Dance With Me
Energic, ungurul Zoli. Şi are şi voce bună. Şi un adevărat spectacol în 3 minute. Totuşi, nota 7.

12. Azerbadjan: AySel & Arash — Always
Cuceritori protagonişti, pe ritm oriental, pasional, susţinut, şlăgăros. Le acord 8.

13. Grecia: Sakis Rouvas — This Is Our Night
Deşi grecii au inventat muzica, nea Sakis nu-i prea convingător. De nota 8.

14. Lituania: Sasha Son — Love
Un şlagăr tern pe care parcă l-am mai auzit de o mie de ori. Dar bine pozat. 8.

15. Moldova: Nelly Ciobanu — Hora Din Moldova
Păi fata asta-i toată o flacără! Excepţională coregrafia, impecabil totul. Şi o lecţie: se poate cînta la Eurovision în limba română, nu tre să-ţi fie ruşine. Un 9 cu pupuri.

16. Albania: Kejsi Tola — Carry Me In Your Dreams
Surprinzător de bune vocea şi cîntecul Albaniei. Cine-ar fi crezut s-o vadă pe Marylin Monroe fierbinte în Tirana? 8.

17. Ucraina: Svetlana Loboda — Be my Valentine! (Anti-crisis Girl)
WOW! Ce spectacol! Ce risipă de imaginaţie, să nu scapi nici o secundă. Am uitat să fumez din cauza Svetlanei, fata anticriză! Nota 9,5.

18. Estonia: Urban Symphony — Rändajad
M-am întors cu spatele, să nu mă vadă nimeni cu ochii umezi. De plăcere. De bucurie că sunt atît de buni. Nota 9.

19. Olanda: The Toppers – Shine
Strălucitori, nu doar la propriu. Şi haioşi, cu o piesă tematică - oamenii sunt lumină. Nota 8.

Şi, puteţi compara cu ce-am simţit in real time, ceea ce a stabilit populaţia Europei:

Calificaţi în finală:
Estonia, Danemarca, Norvegia, Croaţia, Azerbadjan, Grecia, Lituania, Moldova, Albania, Ucraina.

PROTEST DE-AMPULEA

Cetepeul s-a apucat aseară s-o facă pe deşteptul. Nu-i prima oară, căci doară nea Popescu de-aia-i chemat să-şi bage părerea pe unde nu te-aştepţi, că-i dăştept. L-a testat pe puberul Antonescu la limbi. Străine. Ca un anchetator d-ăla rău, l-a chestionat. Onctuos ca un cîrnaţ scos dintr-un tonomat.
Tipul s-a descurcat binişor, deşi ar fi trebuit să fenteze şi să-i amintească zearistului că pe lumea asta şi translatorii trebuie să mănînce. Şi să refuze provocarea. Dar, cum e tînăr, s-a apucat să vorbească franţuzeşte, onorabil, după cîtă franceză ştiu. Cetepeul n-a comentat prestaţia prezidenţiabilului, căci ce-i de bine nu-l interesează.
Azi, aud la ştiri că liberalul prezidenţiabil e tufă la limbi străine şi e comparat, tocmai de aceea, cu preşedinţii români de tranziţie de care atîta ne-am mai rîs de cum inventau ei cuvinţele poliglote ca să dea pe spate naţiunea.
Nu că m-aş omorî după Crin, dar m-aş omorî după dreptate.
De aceea, protestez împotriva tendenţiozităţii, interpretărilor subiective şi a lipsei de bun simţ de care dau dovadă tonomatele din presa idioată a României.
Ei, şi, ce dacă protestez? N-am decît.

MUIE DE STAT DE LA LOTO

Georgiana Oana Stănilă (mailto:gostanila@gmail.) e doctor în economie, cu lucrări ştiinţifice importante. S-a apucat să cerceteze de ce mizele mari de la Loteria Naţională se cîştigă doar cu ocazii importante: alegeri, sărbători, evenimente politice. Ce-a aflat de domeniul incredibilului. Cică tragerile Loto, cu toată marea comisie de valdare, cu toată transmisia în direct pe TV, cu transparenţa afişată, sunt trucate cum vrea muşchii lu ăla care decide cum cînd şi cine să ia potul. Băi, suntem nebuni? Toţi? Mai credem în ceva corect pe lumea asta? Nu mai bine ne uităm pe OTV???

Academia de Studii Economice
Catedra de Contabilitate, Audit si Control de Gestiune
LOTO - ŢEAPA NATIONALĂ

Potul de 10 mil euro a declansat isteria "Loto 6/49" in Romania ! Tot romanul, impatimit al jocului sau din contra jucator de ocazie, a inceput sa viseze la marele premiu. La OTV s-a facut o cheta de 137000 euro pt "marele bilet" de 23 de numere! Ce e bine ca odata cu isteria asta s-au declansat si adevarate anchete mediatice in legatura cu corectitudinea jocului! Foarte multa lume injura OTV-ul, de multe ori pe buna dreptate, dar cel putin, de data asta au gasit probe care dovedesc clar ca loteria poate alege numerele castigatoare dupa bunul plac! A fost suficient ca directoarea agentiei nationale sa pronunte numele "Editec" (compania care produce suflanta, bilele si softul aferent) ca telespectatorii sa intre in rolul de detectiv. Si s-au descoperit lucruri extrem de interesante! Pe site-ul Editec puteti afla ca in interiorul fiecarei bile din cele 49 exista o tablita de indentificare cu un cod format din 22 cifre, asa numitul ARS , cod ce este citit de suflanta si apare automat in calculator! Deasemenea, toate cele 49 de bile trebuie sa apartina aceluiasi set se bile. In caz ca, una sau mai multe bile apartin unui alt set de bile, acestea nu sunt recunoscute de suflanta! Alt element foarte important! Fiecare bila inainte de a fi introdusa in suflanta trebuie sa fie verificata cu sistemul producatorului. Acesta are 3 inele prin care trebuie sa treaca fiecare bila. Primul inel citeste bila sa fie din acelasi set cu celelalte, inelul al doilea verifica dimensiunile si al treilea greutatea! Acuma. Ce a pezentat Loteria Romana ? Mai multe televiziuni au aratat cum se cantaresc bilele. Cu un cantar, obisnuit, de bijutier!!! Si atunci se nasc mai multe intrebari. De ce asa si nu cu aparatul producatorului, care evident, le-a fost livrat impreuna cu suflanta? De ce nu a fost prezentat si acest sistem? De ce nu s-a mentionat ca suflanta poate identifica orice bila? Are Loteria Romana ceva de ascuns? Pai are! Iata cat de bine este pus la punct sistemul. Imaginea alaturata ne prezinta ce apare pe calculator in momentul cand bila trece prin primul inel al sistemului de verificare! De la anul de fabricatie pana la culoare si setul de bile din care face parte! Atentie! Daca bila nu face parte din acelasi set cu celelalte nu poate trece de primul inel! OK. Loteria Romana a aratat ca are doua seturi de bile. Deci daca sa spunem in suflanata sunt introduse 6 bile din setul 1 si 43 din setul 2, cele 43 de bile din setul 2 nu au nici o sansa sa iasa, pt ca nu sunt recunoscute de suflanta! Si ca si cum toate astea nu erau suficiente, bomboana pe coliva o pune chiar producatorul sistemului. In cartea tehnica a masinariei, producatorul precizeaza ca softul poate controla jocul! Cu alte cuvinte masinaria asta poate juca corect sau nu, in functie de cum decide Loteria Nationala ! Asta poate ca explica mai bine de ce poturile mari din istoria loteriei s-au castigat doar in momente de sarbatoare (alegeri, Paste, Craciun sau Revelion)!

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICECATEDRA DE CONTABILIATE, AUDIT SI CONTOL DE GESTIUNE
Lect.univ.dr. STANILA GEORGIANA OANA

FURT INTELECTUAL DECLARAT

Pentru gadgetul din dreapta, "GRECII AU INVENTAT MUZICA", îi mulţumesc Isabelei Harsenie, ( http://polymericlay.blogspot.com/2009/04/mokume.html) de pe blogul căreia am şterpelit linkul. Că prea mi-era dor de Mediterana şi de insula Paros. Şi de Creta, hai. Şi de Atena, nu mai zic...

EUROVISION 2009 - VARANUS MEMBRU ÎN JURIU

Şi, ca specialist repsonsabil ce mă simt, am evaluat prestaţiile din prima semifinală, în real time. Am dat note de 1 la 9. Că zece merită de-alde ăia pe care-i am io pe stick. Fără alte comentarii, iată observaţiile şi notele mele.

1. MUNTENEGRU - Andreea Demirovici mi-a tras un pumn în nas din prima cu senzualitatea, coregrafia dansatorilor în alb, cu şlăgăraşul ei tip Abba şi cu vocea ei puternică. A cîntat "Pleacă din viaţa mea" şi n-am înţeles decît din acuta de la final că mai e o alternativă: "Sau rămîi!" Bine, fato! Ai nota 9.

2. CEHIA - Un spectacol excelent, bazat pe obiceiurile bune ale ţiganilor. Autoironie, umor, haioşenie. Cam ca la Zdob şi Zdub. Recitalul solistului costumat în superman, dublat parcă prea ostentativ de ansamblul colorat din spate, pe o piesă cu reverberaţii din NIGHT AT OPERA (QUEEN), binemerită nota 8.

3. BELGIA - O trupă anonimă, sub formă de bandă de rock retro, Copy Cat, l-a copiat cît a putut pe Elvis, cîntîndu-şi propriul nume. Ce-o fi fost în mintea lor, îi priveşte. Nu pupă decît nota 6.

4. BELARUS a venit cu Peter Elfinov care a cîntat "Ochii care nu mint". Un soi de hard rock interpretat afectat, previzibil, cu o orchestraţie care depăşeşte prestaţia solistului. I-am tras un 6.

5. SUEDIA o trimite pe Malena Emman, o blondă cu o voce excepţională, cu o piesă în buna tradiţie a muzicii de calitate. Care mă-nfioară cu volute sonore pe care le-am mai auzit doar la operă. Are nota 8.

6. ARMENIA - Două fete frumoase, perfect sincronizate, cu voci de aramă, susţin un ritm, fireşte, oriental, punctat excitant de o percuţie demenţială. De ascultat în maşină, la 187 de Km. pe oră. Notez încă un 8.

7. ANDORA îmi bagă-n cameră o fătucă ghitaristă să-mi cînte "Trăieşte-ţi viaţa", dar eu mă uit pe geam şi nu mai vreau să aud şlagăre tip Abba. Susanne Georgi are o voce pe care am mai auzit-o la cîteva mii de fete drăgălaşe. Ia de la mine nota 6.

8. ELVEŢIA vine în concurs cu o trupă de rockeri care se zbînţuie în stil, dar prea puţin convingători. Mai au şi o piesă sacadată, cu refren miorlăit. Cu miorlau miorlau, nu luaţi, băieţaşilor, decît un 6.

9. TURCIA - Hadise, focoasa, trage un show spectaculos, cu ritm specific otoman, la care mă aşteptam. Cadîna şi eunucul amorezat care n-are cu ce, dansează lasciv, provocator, dar ea are o vocişoară cam mică pentru Eurovision. Le-am dat 8.

10. ISRAEL - Noa - evreică şi Miha Avad - arăboaică, fac duet să ne convingă că "Trebuie să mai fie şi altă cale". Un cîntec politic, împăciuitor. Fetele cîntă şi-n arabă şi-n idiş. Dar refrenul e, simptomatic, în engleza americană. Le acord nota 7.

11. BULGARIA - Un Krassimir Avramov ne arată un show complex, cu prea multe: acrobaţii, focuri bengale, dans pe picioroange. Vocile din backround sunt însa mai bine pozate decît cea a solistului. Hotărăsc să nu mă las păcălit de decor. Să ia nota 6.

12. ISLANDA - Yohanna, solista, cică a cîntat înainte de a vorbi, şi chiar cred asta. O voce cu un ambitus impresionant, o apariţie de zînă a gheţurilor, acompaniate de violoncel şi flaut, emite vibraţii care mă obligă să-i dau rarisima notă 9.

13. MACEDONIA - Vrea, dar nu poate. Next time, grup de rock clasic, fără nimic special, doar că sunt frumuşei foc, numa buni de însurat. Dar au ambiţie, cîntă pe limba lor. Şi le pun un 6.

14. ROMÂNIA - Ileana noastră şi trupa ei de pupeze dansante ne arată fetele din Balcani, dar orchestraţia e sărăcăcioasă, iar linia melodică pică într-un minor neinspirat şi o mai salvează doar accentele trompeţilor. Totuşi, parcă merită un 8.

15. FINLANDA - Oamenii lui Waldo se aruncă în Loose control. Fete, focuri, animaţie, energie debordantă pe o piesă pop excelentă. Nota 8.

16. PORTUGALIA - De la Amalia Rodriguez m-am îmbolnăvit de muzica portugheză. Flor de Lis cîntă un fado evoluat, mai ritmat şi mai puţin plîngăcios, care-mi mîngîie inima. De nota 8.

17. MALTA o trimite pe Chiara, o grăsană cu voce ciudată, care te penetrează cine ştie pînă unde. Dai dracului tot şi vibrezi cum vrea ea. Iar dau un 8.

18. BOSNIA ŞI HERŢEGOVINA - Cu ţara asta nu e de glumit. Trupa Regina face un spectacol de trei minute, pe ritm de marş, şi mă termină. Bine că s-a terminat răzbelul. Vitejii ăştia merită un 8.

Şi acuma, finaliştii, stabiliţi de populaţia Evropii, după prima seară EUROVISION: Suedia, Armenia, Turcia, Israel, Islanda, România, Finlanda, Portugalia, Malta, Bosnia şi Herţegovina. Aud?

Cred că Muntenegru merita să fie în finală. În rest, n-am nimic împotrivă. Hai că am de dat cu aspiratorul prin camera mea. Şi eu mă ocup de viitorul muzical al omenirii. La naiba.

ARIANE ŞI-A GĂSIT BACĂUL

Printre marile catastrofe contemporane profund combătute în presă (criza, guvernul ambidextru, vedetele de carton, europarlamentarii de carton, gripa de porc, etc.), existenţa noastră tinde să devină o ştire oarecare. Na, c-am zis-o!
IMU - Intreprinderea de Maşini-Unelte din Bacău era, alături de Uzina de Avioane, una dintre marile mîndrii ale oraşului, pînă în 1990. Tehnologizată la ultimul răcnet al epocii, realizatoarea primei benzi de producţie robotizate, posesoarea celei mai mari maşini de prelucrare prin aşchiere din Sud - Estul european, cu specialişti şi inventatori unul şi unul, IMU a fost vîndută unui consorţiu american, care i-a schimbat denumirea în World Machinery Works. O vreme nu s-a mai auzit nimic de ea.
Dar azi, dau peste o ştire pe flux despre WMW Bacău: La proiectarea si realizarea navetei europene Ariane 5 participa si World Machinery Works, din Bacau, care va produce piesele de mari dimensiuni (pînă la 6 m diametru!!!) pentru vehicolul spaţial. (Trec uşor peste imbecilitatea celui care a scris textul informaţiei şi care nu are habar că o piesă nu poate fi, în realitate, decît tridimensională.)
Nu că m-aş alege cu ceva din povestea asta, dar trebuie să recunosc că mi-e mai bine cînd aud de bine de Bacău.

Comersantul şmecher

Tot să înşele el cumva, un piculeţ, măcar.
Dacă era corect, ar fi scris:
CINE CUMPĂRĂ DE LA MINE, MĂ SCAPĂ DE RECESIUNE!

Orgoliul

Optimismul meu a murit de cîţiva ani. De Paşti i-am aprins o lumînărică, atîta merită.Ia să spun ceva ce n-am mai spus. Costruiesc de o vreme o revistă a unei instituţii care se ocupă cu datul banilor la artişti. Bani pe care-i colectează şi-i repartizează în baza legii drepturilor de autor şi conexe. Intri pe http://www.credidam.ro/ şi afli amănunte, poţi vedea şi revista în pdf. E în stînga, la INFOCREDIDAM. Revista se tipăreşte în 10 000 de exemplare şi se expediază GRATUIT tuturor membrilor. În plus, 1500 de ex. în variantă engleză pleacă peste hotare, la ambasade şi colaboratori.

Buuuun.Ca să întăresc imaginea instituţiei, dar şi ca să pun în valoare, odată în plus, personalitatea unor mari artişti care sunt membri ai asociaţiei, am gîndit un proiect care prevede ca la aniversările marilor artişti, să scoatem cîte un număr omagial. Am ales criteriul vîrstei rotunde. Herlea, Angela Moldovan, Beligan au fost deja subiecte.Iaca azi, m-am izbit de-o mare problemă. N-am să dau nume, din motive de genus irritabile rerum. E vorba să edităm un omagial pentru un mare artist care împlineşte 75 de ani. E un mare artist, dar, pe cinstite, nu are meritele celor de mai sus. De-aia, am zis să-l cuplăm cu alt artist, cam de aceeaşi talie de reprezentativitate. Mi-am asumat subiectivismul, cu cît am avut eu delicateţe în cuget. Toţi colaboratorii celui vizat cu care am discutat au strîmbat din nas. Şi m-au asigurat că, dacă pun în aceeaşi revistă omagială doi actori, indiferent că au jucat împreună trei decenii, că se laudă reciproc în public, că au, la o adică, aceeaşi valoare, nu fac decît să-i jignesc pe amîndoi!

Stau prostit, gata să fac din nou eroarea binelui care face rău.

P.S. Les sept péchés capitaux:
l'orgeuil
la paresse
la gourmandise
la luxure
l'envie
la colére
l'avarice

Pentru ultima oară

M-am trezit că fac totul ca şi cum ar fi pentru ultima oară. Pun cheia în broască şi-mi vine un gînd: poate-i pentru ultima oară cînd pun cheia asta în broasca asta. Plec spre Bucureşti cu aceeaşi idee: ultimul drum. Gesturi simple - aprinsul ţigării, spălatul pe dinţi, cum mă îmbrac (ultima dată cînd fac nod la şireturi), zapping pe TV 5, o privire peste cărţile mele din bibliotecă, peste tablourile de pe pereţi, un fluierat după Lup. Şi toate sutele de acţiuni pe care le întreprind ziua şi noaptea. Parcă le-aş face pentru ultima oară.
Sunt momente unice, în clipe irepetabile, cu zgomotele, mirosurile, lumina, dulceaţa sau amărăciunea lor. Bate ploaia direct în geamul meu. Am să mai ascult vreodată ritmul ăsta?
Niciodată n-am să mai scriu never în loc de niciodată, aşa cum fac chiar în clipa asta, cînd am pus Lara Fabian, după ce a plouat şi s-a înserat. Am să scriu never în alte condiţii, chiar dacă va însemna tot niciodată. Poate o să-mi vină să rîd sau să plîng. O să fie altfel decît niciodată. Pentru că va fi altă zi.
Dar, orice zi ar fi, ca o ultimă zi, am s-o trăiesc ca pe ultima zi.

De ce nu fumau vikingii

M-am prins azi, cînd am probat un coif original de viking.

Poţi doar să vezi prin două fante subţiri şi să auzi ca dintr-un butoi, păsăritul ciripelelor. Cînd să tragi ţigară, pauză. Pe unde?

Plus că, la ora aia, nu se prea auzise de tutun.

Mă urăsc, deci exist

Urăsc blogerii care postează o dată pe săptămînă. Mă urăsc. Rareori mi-a plăcut de mine în viaţa asta, dar acum, în calitate de bloger, am atins culmea propriului meu dispreţ.
Ca şi Paştele, Întîi Maiul a fost plin de "distracţii" pentru cretini. Un popor întreg " s-a bucurat de vremea bună, de mici, bere şi de petreceri la iarbă verde sau în cluburi de fiţe". Repoteri cretini ne-au prezentat vox populi de la imbecilii bîlbîiţi ai neamului într-un mare fel.
Pur şi simplu n-am avut nimic de comentat vreme de o săptămînă, anostă, ca mai toate.
Borală de măgării se întîmplă în ţara asta care pare ieşită de sub ochiul lui Dumnezeu şi scăpată complet de sub control. Chiar nu mai găsesc nici un haz în nimic. Preşedintele nostru jbate joc de legi, televiziunile regretă că gripa de porci n-a ajuns în România, candidaţii la prezidenţie sunt de tot rahatul, Becali nu mai are haz nici ca berbec în turmă. A mai venit şi împrumutul de douăj de miliarde pe care ăştia or să-l topească pe căcaturi. Ce să comentezi? Şi dacă, ce?
Mă urăsc şi pentru că am început să regret că am crezut în schimbare. că am crezut că revoluţiunea de-acu 20 de ani va împlini speranţe, ne va face mai oameni.
Aseară mi-a fost ciudă să constat că cei doi Ceauşescu s-au comportat extrem de demn. Era, pe OTV - sub excitantul titlu "Pentru prima oară, dovezi că Elena şi Nicolae Ceauşescu trăiesc". Bineînţeles, n-a fost nimic nou, şi nici o dovadă. (E genial Diaconescu în captarea audienţei!) Am revăzut a suta oară procesul loviturii de stat şi filme tendenţioase cu bogăţia în care, chipurile se scălda familia care a condus România 25 de ani. Ce să zic?
Atunci mi-am dorit să fiu eu ăla care apasă pe trăgaci. Acum, m-aş mai gîndi.
Mă întreb ce-ar recita Băse înaintea execuţiei.
Ar fi în stare să spună două versuri memorabile, aşa cum a făcut Ceaşca noastră preaiubită?