joi, mai 14, 2009

PROTEST DE-AMPULEA


Cetepeul s-a apucat aseară s-o facă pe deşteptul. Nu-i prima oară, căci doară nea Popescu de-aia-i chemat să-şi bage părerea pe unde nu te-aştepţi, că-i dăştept. L-a testat pe puberul Antonescu la limbi. Străine. Ca un anchetator d-ăla rău, l-a chestionat. Onctuos ca un cîrnaţ scos dintr-un tonomat.
Tipul s-a descurcat binişor, deşi ar fi trebuit să fenteze şi să-i amintească zearistului că pe lumea asta şi translatorii trebuie să mănînce. Şi să refuze provocarea. Dar, cum e tînăr, s-a apucat să vorbească franţuzeşte, onorabil, după cîtă franceză ştiu. Cetepeul n-a comentat prestaţia prezidenţiabilului, căci ce-i de bine nu-l interesează.
Azi, aud la ştiri că liberalul prezidenţiabil e tufă la limbi străine şi e comparat, tocmai de aceea, cu preşedinţii români de tranziţie de care atîta ne-am mai rîs de cum inventau ei cuvinţele poliglote ca să dea pe spate naţiunea.
Nu că m-aş omorî după Crin, dar m-aş omorî după dreptate.
De aceea, protestez împotriva tendenţiozităţii, interpretărilor subiective şi a lipsei de bun simţ de care dau dovadă tonomatele din presa idioată a României.
Ei, şi, ce dacă protestez? N-am decît.

4 comentarii:

  1. ...da' io daca stiu shupaneza(cum care?!...,aia de pe garla... la deal,pe stanga!) CTP-ul ma accepta ca prezindentiabil? ...macar de satra!...intreaba,ala de la palat!

    RăspundețiȘtergere
  2. Unu de la palat: Las că n-am uitat nici io şupaneza:)
    Bani să ai, nu contează de unde, că prezidenţiabil poţi fi şi mîine, frate!

    RăspundețiȘtergere
  3. Unde cauti tu dreptatea... Mie mi-e sila de cat caz face de verticalitatea lui, cand se vede de la o posta ca are sira spinarii din cauciuc.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dacă n-am dreptul la dreptate, măcar să uzez de dreptul de a protesta. E constituţional, parol!

    RăspundețiȘtergere