ŞURUBUL ŞI PIULIŢA

După cum ştim, fimeile, nu dau niciodată vreo explicaţie acelui viciu generalizat care le domină plenar, acela de a aduna, fără noimă, mici obiecte strălucitoare pe care şi le ataşează urechiuşelor, gleznelor, degetelor, buricului, şi mai ştiu eu unde, ca să-i audă pe bieţii masculi cum urlă după ele.

De aceea, am să vă dezvălui doar unul dintre secretele cele mai intime ale unui mascul oarecare, ca să vă explicaţi lungile lui tăceri, aparenta plictiseală, lipsa de iniţiativă, moleşeală şi toate stările acelea care vă enervează, dragi femei, după, care-l cuprind pe bărbatul de lîngă voi.

Ei bine, viciul meu cel mai ascuns pe care îl mărturisesc aici ca să mă iertaţi de toate păcatele, sunt piuliţele. Piuliţa este un organ de asamblare. Şi şaiba, dar mai puţin. Am zeci de cutii, cutiuţe de toate formele şi mărimile care sunt pline de mii, dar ce zic eu, poate zeci de mii de piuliţe şi şaibe (mai puţin) de diferite mărimi şi din diferite materiale. Cînd mă uit la ele, îmi produc o stare de bine, de împlinire şi satisfacţie. Unele sunt din oţel inoxidabil, strălucitor pe viaţă ca platina, altele din fier ordinar, ruginii ca frunzele toamna, altele din aluminiu (aici pune tu comparaţia, dar ţine cont că e ceva mat) sau din bronz, pentru panourile electrice. Ore întregi le admir. Cît de rotunde sunt şi ce găuri perfecte au! Le şterg de praf de două ori pe an, de ziua mea şi de 1 ianuarie, ca să le redau strălucirea. Căci, deşi sunt în cutiuţe ermetice, nu ştiu pe unde naiba se strecoară afurisitul de praf că, de fiecare dată, le găsesc afectate de acest flagel, ca să zic aşa.

Mai am şi piuliţe şi şaibe (dar mai puţine) din plastic, teflon sau textolit, dar astea nu-mi prea plac, deoarece nu poţi conta pe ele. Nu-s prea rezistente. Nici piuliţele, nici şaibele (mult mai puţin rezistente). Totuşi le ţin şi pe ele, nu mă-ndur să le arunc, după ce le-am tot adunat ani de zile, în speranţa că evoluţia omenirii şi progresul normal al tehnicii le vor face odată şi-o dată utile.
Aceste mici obiecte drăgălaşe eu le colecţionez într-un mod vicios de la o vîrstă fragedă. Cu timpul, am învăţat că sunt mai multe tipuri de piuliţe: hexagonale,cu autoblocare, cu flanşă autoblocabilă sau de cuplare. Îmi plac că sunt drăguţe, mici, rotunde şi atît de folositoare. Ce-ar face şurubul fără de piuliţă sau fără şaibă (de şaibă s-ar mai putea lipsi, tocmai de aceea am mai puţine), care i-ar mai fi rostul?

Cred că piuliţa (şi şaiba, da mai puţin) e cea mai mare descoperire a lumii. Hai să ne gîndim puţin. Orişicît de mîndru ar fi, ar sta domnul şurub cu filetul lui exterior în sus o mie de ani degeaba dacă n-ar fi piuliţa (şi şaiba, dar mai puţin) să-l înconjoare cu filetul ei interior şi să-i dea o menire, şi anume, aceea de strîngere intimă.

De mare folos pentru împlinirea pasiunii mele este celebrul SUBEX, fabrica de şuruburi din Bacău. Îi zice "de şuruburi", dar ea face şi piuliţe (şaibe, mai puţine). Această fabrică are şi comenzi de la şi mai celebra firmă Mercedes, aia de face maşini, şi chiar de la NASA. Comenzile sunt în principal pentru şuruburi. Dar şi pentru piuliţe (mai puţine). Eu cumpăr aceste piuliţe şi şaibe (uneori) cu bani buni, de pe unde apuc: de la tîrgul de vechituri, de la magazine, sau pur şi simplu de la vecini sau de la alţi oameni.
Adun piuliţe şi şaibe deoarece le consider invenţii epocale şi, de aceea, unice. Ia gîndiţi-vă un piculeţ: şurubul fără sfîrşit l-a născocit Da Vinci (am văzut la expoziţie!) dar piuliţele fără sfîrşit, şi, cu atît mai puţin şaiba fără sfîrşit, încă nici dracu nu le-a inventat. Şi, slavă Domnului, suntem în mileniul 3, la naiba!

Eu am convingerea că pasiunea pentru piuliţă, mai puţin pentru şaibă, e un viciu nevinovat, formal, dar care ar putea în viitor să-mi aducă anumite avantaje, de pildă dacă aş deschide o expoziţie itinerantă de piuliţe (şi şaibe, dar mai puţin) şi aş lua o taxă forfetară de vizitare.

Cum vedeţi, aceasta este explicaţia logică a viciului meu ascuns. Iar doamnele ar trebui să înveţe cum se poate da o explicaţie logică pentru un viciu care le face mai insistente, mai realiste, visătoare, mai pline de iniţiativă, după.