TEORIA CONSPIRATIEI. APLICATIE.

O stranie intimplare mi-a povestit aseara doctorul Ion Vianu, pe care l-am revazut dupa aproape 15 ani, la Morges, unde este rezident de mai bine de 30 de ani.

Reintrat in drepturi in Romania, de unde a emigrat in 1977 dupa ce a aderat la celebra scrisoare a lui Paul Goma si a fost hartuit de baietii cu ochi albastri, celebrul psihiatru vine de citeva ori pe an in Bucuresti, unde sustine cursuri de psihoterapie.

In septembrie trecut i-a disparut portofelul in care avea actele de identitate si citeva sute de lei, in timp ce iesise in oras la cumparaturi. Dupa ce a refacut traseul, in speranta ca-si va recupera actele uitate pe vreo tejghea, s-a intors acasa, si, ca orice om care pierde ceva, s-a apucat sa caute disperat portofelul, desi era convins ca il avusese asupra sa la plecare. A rascolit toata casa si a cautat peste tot, pina si in locurile in care era imposibil sa-l fi pus.

Nu l-a gasit. S-a pus apoi sa astepte un ipotetic binevoitor care sa-i puna in cutia postala macar documentele de identitate. Au trecut citeva saptamini si minunea nu s-a intimplat. Profesorul si-a luat inima in dinti, a declarat pierderea la politie si a inceput alergatura pentru obtinerea unor noi acte. Nu mai putin de doua luni a durat pina sa intre in posesia cartii de identitate.

In ziua cind calvarul a luat sfirsit, fiind invitat la o reuniune oficiala, si-a pus unul din costumele pentru astfel de ocazii, costum pe care nu-l mai imbracase de mai bine de jumatate de an.

In buzunarul hainei a dat peste portofelul pierdut intre timp, cu intreg continutul.

Intrebare: Cum a ajuns obiectul intr-un costum pe care Ion Vianu nu-l atinsese ?

Eu am o idee, dar cum e foarte aproape de teoria conspiratiei, n-o fac publica.

Aveti explicatii?

AGENTURILI BUCUREŞTENE ÎN MOLDOVA

Dacă nu ştiaţi cine a declanşat evenimentul din Moldova, iaca icişa.
Remus Radu (ex. Evenimentul, Cotidianul, Realitatea etc.) şi Pavel Lucescu (senior-editor la Cotidianul) , ambii moldoveni la origine, actualmente răgăţeni, au petrecut trei zile în dulcele nostru ţinut.
După trei zile de activităţi obscure - şpriţuri şi friptane de viţel - cei doi ziarişti au fost invitaţi să ia micul dejun la reşedinţa mea din Bacău.
Au băut şi cafea.
Le-am făcut poze sub zarzărul înflorit, cu tricolorul fîlfîind în planul secund, pe unde trece şi Drumul European 85, despre care am mai vorbit. Conversaţia a fost interesantă, deşi cei doi agenţi nu a făcut decît dezvăluiri precare. Remarcaţi cît de vinovaţi se simt în prima poză şi cum şi-au revenit imediat cînd le-am propus să bage-n ei un scrob de şase ouă cu brînză autentică şi pătrunjel.
Evenimentul e c-au plecat. Pe la ora 12.00:)

LEGEA ASCULTĂRII NAŢIONALE

Se fac azi-mîine 20 de ani decînd nu mai duc vechea mea maşină de scris Olympia (cam vreo 15 kile) la miliţie ca să i se ia amprentele (caracterele literelor). În fiecare ianuarie o înveleam cu un preş, o legam de sanie şi, pîş pîş, o luam spre Serviciul Arme şi Muniţii. Maşina de scris era considerată o posibilă armă împotriva regimului, deoarece la ea puteau fi multiplicate idei subversive la adresa comunismului.
Pe de altă parte, umbla zvonul că securitatea plasa microfoane în pereţi, în florile şi scrumierele din restaurante şi că toate telefoanele erau ascultate.
Între timp, tehnica şi lumea au evoluat şi bandiţii cei odioşi şi teroriştii naibii se folosesc de mobile şi de internet ca să bage, cu atentate mîrşave, groaza în bietul cetăţean. Aşa că, pentru siguranţa populaţiei, a noastră, a tuturor cetăţenilor, mai marii lumii au născocit legi care să le permită să-mi intre în casă şi în gîndurile cele mai intime exprimate prin vorbe.
Astfel au apărut pe Pămînt şi minunatele prevederi ale LEGII nr.298 din 18 noiembrie 2008
privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, precum şi pentru modificarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice. Aşa-i zice.
Astăzi, onorabilul Varujan Pambuccian, preşedintele Uniunii Armenilor şi al Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei de la Camera Deputaţilor, unul dintre autorii docomentului, face pe propriul blog ( http://varujan.rol.ro/2009/01/21/manual-de-ue/) dezvăluiri senzaţionale despre geneza acestui act care a declanşat o tempestă de comentarii în lumea românească, oricum bîntuită fatal de teoria conspiraţiei universale, chiar mai mult decît de stafia atotbiruitoare a fostei securităţi.
Domnul zice că, responsabil fiind cu armonizartea legislaţiei noastre cu cea europeană, a dosit contestata lege în propriul sertar mai bine de doi ani, pînă s-o dea la aprobat în Parlament. Mai mult, a umblat la ea, insistînd ca unele paragrafe recomandate de Uniune să nu figureze în versiunea românească, iar altele să fie mult mai blînde. El spune că legea intrată în vigoare ieri este "încă o chestie din şirul de lucruri inutile inventate de birocraţia europeană. E o Directivă, absolut inutilă şi cu oarece costuri (adică bani aruncaţi pe geam)."
Autorul dezvăluie pentru infractorii amatori (de parcă ei n-ar avea destule idei!) cîteva metode profesioniste prin care această lege poate fi fentată.
Dar, finalmente, armeanul zice că, împotriva dorinţei lui, n-a avut încotro şi, sub ameninţarea steguleţului roşu aplicat pe fruntea ţărişoarei noastre de către balaurul european, a fost obligat să dea drumul ascultării naţionale spre plen.
Într-un comentariu Post Scriptum, Pambuccian precizează că Legea referitoare la retenţia datelor de trafic are şanse minime de a da cu adevărat rezultate viabile, deoarece în obligativitatea operatorilor revine păstrarea doar a următoarelor informaţii:

- numărul apelant
- numărul apelat
- momentul iniţierii convorbirii (evident nu pentru SMS)
- durata convorbirii (evident nu pentru SMS)
- datele de localizare

Conţinutul mesajului nu face obiectul directivei.

Concluzionul e că avem încă o lege fără rost, care ne costă bani şi care, colac peste pupăză, riscă să blocheze majoritatea anchetelor penale. Doar în cazul infractiunilor ce intră in categoriile definite de alte legi, adică de Legea de combatere a criminalităţii organizate şi de Legea privind prevenirea şi combaterea terorismului, pot fi admise informaţiile stocate. Vătămarea corporală gravă, violul, tîlhăria sau pedofilia, ameninţarea sau evadarea nu pot fi anchetate pe baza datelor obţinute ca urmare a aplicării Legii 298.

Cu alte cuvinte, cu siguranţa cetăţeanului, rămîne cum am stabilit: cu justiţia română, nu ştii cînd devii din simplu cetăţean, infractor electronic.

Dar să nu ne panicăm. Va fi ca-n România: EI se fac că ne ascultă, noi ne facem că vorbim!

SPIOANCA ŞEFĂ

Ben Laden se cacă pe el. Nu mai are nici o şansă. Teroriştii lumii îşi scriu testamentele. Lungi sunt cracii antiterorismului. Omenirea respiră uşurată. Nu nenorociţii de americani care vînează ca bezmeticii printre arabi, ci România, ţărişoara noastră, le va veni de hac cît se poate de repede. Providenţiala Elena Udrea a preluat problema. Ea va preveni şi va combate terorismul. Exersată în fentarea gărzilor de la Cotroceni şi în depistarea infractorilor care nu plătesc parcările, blonda, sexoasa, universitara, e numa bună să servească patria şi mapamondul. Ministreasa turismului primeşte cadou un comandament "special" de informatii clasificate. Decretul de înfiinţare al Ministerului Turismului prevede ca madama să tragă o protecţie la informaţiile clasificate, (pentru care s-a infiinţat şi un serviciu special, subordonat direct Elenei Udrea). Ea se mai ocupă şi de prevenirea si combaterea terorismului, pentru ca la minister pot ajunge date cu grad maxim de securitate.
Dar, cel mai tare e că bulănoasa "are dreptul să solicite" informaţii celorlalte autorităţi publice, iar instituţiile publice, inclusiv serviciile secrete sau societăţile comerciale la care statul este acţionar, "au obligaţia de a furniza datele solicitate".
Cîte servicii secrete avem? Vreo nouă? Pardon, zece!
Ei, aţi amuţit? Deja?

MARINARUL ŞI MAIMUŢA

Ştiam că aşa se va întîmpla.
Ştiam că vor sări cu gura cîrcotaşii, bîrfitorii de profesie, cei care şuşotesc pe la colţuri, cei very foxy, într-un cuvînt, laşii. Care nici nu şi-au mişcat cururile pînă la urne. Şi-au îndemnat şi masele largi, populare, să n-o facă. Că candidaţii(sic) nu-s buni, că nu-i reprezintă. Laşii erau mai buni! Că de-aia e mai bine să nu votezi, ca să priceapă politicienii că-s dedesuptul aşteptărilor publicului.
Şi? Cui îi pasă? Cui îi pasă de cei care au votat PDL ca să-i stîrpească pe pesedişti? Şi invers. Cui îi pasă de cei care-au pus ştampila pe candidaţii PNL pentru că ei chiar cred în idealurile dreptei?
Vouă vă pasă? Care nici nu v-aţi deranjat să spuneţi da sau nu pentru unul sau pentru altul?
Nici n-aveţi voie să mai cîrcotiţi, fraţilor!
Păi de-aia Elveţia e Elveţia, că acolo, de 600 de ani, cine nu se duce la vot, riscă o amendă de juma de salariu! Ori eşti cetăţean, ori nu!
E foarte trist ce se întîmplă, dar the life goes on! Că ne conduc proştii, corupţii şi declasaţii, e vina noastră. Şi a mea, şi a voastră! Uite-aşa, am ajuns înapoi, în 1992, vă vine să credeţi? Suntem iar tineri şi plini de speranţe cu noul Stolojan, cu noul FSN!
Responsabilizaţi-vă dracului odată!

HABEMUS REX - seminţe de bostan pînă la marea votare

Sunt surprins de lipsa de reacţie în presă şi pe bloguri la ditamai articoloiul din Libertatea cere dezvăluie că MS Mihai al României ar avea un fiu.
L-am cunoscut pe Măria Sa la Versoix, în 1992 şi mi-a lăsat impresia unui unui tată de fete. Tipicul acestor bărbaţi constă în cîteva trăsături de comportament absolut specifice: sunt mereu impecabil îmbrăcaţi, vorbesc încet, sunt calmi, au toate argumentele la îndemînă ca să convingă lumea că nu-i chiar aşa de rău să ai ca moştenitori numai fete, umblă tot timpul însoţiţi de nevastă şi, nu în ultimul rînd, se uită cu duioşie după orice băieţel zburdalnic. Nu mi-a trecut never prin minte ideea că regele nostru nereînscăunat ar fi putut avea un fiu. Poate că m-am înşelat.
M-am uitat atent la documentele din ziar. Par autentice. Dieter Stanzeleit (69 de ani) , un tip binecrescut nemţeşte, susţine în cartea lui "Regina pierdută" că este Nicolae Vasile, rădăcină de Hohenzolern, rezultat dintr-o primă căsătorie păstrată la secret atît de Rege, cît şi de către Securitatea Română. Care ştia tărăşenia. Că, cică, maică-sa, Nerissa Bowes-Lyon, rudă de sânge a reginei Elisabeta a Angliei, ar fi fost asasinată din ordinul lui Hitler, iar el, băiatul, acum un distins muzician, a fost crescut în Austria de o anumită doamnă Stanzeleit.
Cum dracu? Adică serviciile secrete comuniste ştiau că Regele nostru a mai fost însurat o dată, şi noi n-am învăţat la şcoală chestia asta pe lîngă fuga lui, cu nu ştiu cîte vagoane de aur?
Şi-apoi, că a stat pitulat 50 de ani, treacă meargă, dar după 90, domnul Nicolae Vasile (alias Dieter Stanzeleit) să tacă piscicol şi să nu-şi revendice obîrşia şi drepturile de moştenitor la tronul României, cînd era singurul candidat???
Şi numai ce se trezeşte Libertatea la o lună înainte de alegeri să scoată pe piaţă povestea.
Ca să aibă românul seminţe pînă se hotărăşte să plece la urnă.

DUPĂ DOUĂZECI DE ANI

Băi boule, nu mai umbla cu scheme, cu metafore, chiar

nu vezi că nimeni nu-ţi mai dă nici o atenţie? Chiar nu

vezi că nu mai poţi păcăli pe nimeni cu lamentaţiile tale,

cu alintăturile de adolescent, cu imaginaţia ta? Ce-i tot

dai cu securitatea, cu dosarele tale voluminoase? Nu

ne ocupam noi atunci de ăia care spuneau bancuri cu

Ceauşescu, nu le făceam dosar numai pentru atâta.

Şi ştii de ce? Pentru că frustraţii impotenţi nu erau un

pericol pentru societatea noastră. Ăia care gândeau

fără se afirme, care nu mâncau căcat în public ca

de-alde tine, ăia, da, erau în stare să ne strice

planurile. De ăia ne era frică. Să nu pună la cale

revolte, să nu scrie manifeste, să nu-i facă mustăţi

lu tovarăşu. Noi eram structura, gagiule, şi tot structura

suntem şi acum. Avem naţia română în grijă, asta e

misiunea noastră sfântă. Naţia, băi pulă. Tu ce făceai?

Mare brânză! Ziceai o poantă, două, un banc de la radio

Erevan sau unu cu nea Nicu, pe care-l fabricau specialiştii

noştri, ca să simtă feedbacul. Râdeai tu mai tare ca ăi de

te-ascultau şi, după marea ispravă te mulţumeai să rozi

osu alocat de partid, mai trăgeai un spectacol, mai

proiectai o statuie, mai luai 100 de lei pe patru strofe pe

care ţi le publicau în Steaua Roşie, şi te credeai Dumnezeu.

Erai un căcat.

                De ce ne-ar fi fost frică de unu ca tine? Ţi se

părea că te băgăm în seamă. Noi aveam naţia în grijă.

Naţia, bă, ţi-am mai zis! Tu aveai grija ta, te aveai pe tine,

un punct, acolo, un rahat pe mirişte. Un nume pe un dosar

subţire. Ţi-ar fi plăcut să te facem erou, cum vedeai în

filmele  de la video! 

               Caisă, află că nouă ne-ar fi plăcut să avem de-a

face cu unu cu coaie, să putem raporta despre el că face

şi drege, că-i periculos, dar cu tine nu s-a potrivit. Erai laş

şi dual şi labagiu, ca şi-acuma. Dacă erai periculos, adică

bun, mă-nţelegi, m-ai fi ajutat şi pe mine să avansez mai

repede, n-ar  fi trebuit să aştept revoluţia de căcat ca să

mă ajung maior. Şi ai fi ajuns şi tu mare, aveam noi grijă,

idiotule, mare, prin parlament, ceva, pe la vreo ambasadă,

cine ştie…

               Ce? Te deteşti? Păi habar n-ai cât te detestam eu,

prostănacule! Că trebuia să scriu rapoarte despre tine şi

simţeam că nu meriţi. 

               Nu-i, prietene, nici un serviciu secret care să-ţi

blocheze apelurile pe mobil şi mailurile. Asta-i în mintea ta,

ca să-ţi scuzi lenea şi frica şi laşitatea. Aşa ai trăit.

Aşa trăieşti. Leneş şi fricos şi laş. Aştepţi să-ţi cadă din

cer. Te-ai gândit vreodată că a cerşi vine etimologic de la

cer? A cer – şi. A cere cerului. Etimologic vorbind, asta ai

fost o viaţă şi asta ai rămas: un cerşetor. Şi dragostea ţi-ai

cerşit-o. Ce, crezi că nu ştim? Ai cerşit de la Ela, de la

Marci, de la Angela, de la toate câte-or fi fost, cu cerşitul

ai avut şi tu o noapte, două de afecţiune, o bucată de pizdă,

de caldură. Niciuna nu te-a iubit cu adevărat, toate câte ţi le

mai aduci aminte, te-au iubit din milă. Te doare, boule?

Să-ţi mai spun că şi nevastă-ta a acceptat să-ţi fie soţie

după ce am prelucrat-o noi?

Noi te-am însurat, Darie, în timp ce tu trăiai în metafore,

aşa cum tot noi ţi-am tuns pletele când o făceai pe beatnicul,

aşa e.

Dar acum, crede-mă, eşti un bou, nu te urmăreşte nimeni,

nu-ţi blochează nimeni apelurile şi emailurile de pe Yahoo.

Te-ai blocat singur. Pur şi simplu nu te mai caută nimeni.

Nici vechii, nici noii tăi prieteni, nici fiicele tale, nici fosta

nevastă-ta, nici măcar sora-ta, nimeni, boule,

dar absolut NIMENI, nu mai are nevoie de tine.

               Don colonel, ştii cât de rău îmi pare când

se termină ziua şi trebuie  să mă bag sub pătură?

Asta ştii, futu-te-n gât de tablagiu, cât de rău îmi pare

când vine vremea să dorm? Adică să mor până a doua zi? 

OLIMPIA, MAŞINA DE SCRIS

            Plecam în concediu. Venea Crăciunul
şi plecam la ai mei, în concediu.
Maşina asta de scris e toată averea mea.
E o Olimpia de prin anii patruzeci, neagră,
de vreo cincisprezece Kilograme.
Nici nu avea caractere româneşti când am luat-o.
Să nu mă pună să spun de la cine o am, că nu spun.
Am promis să nu spun. Am vrut maşină de scris
şi am dat o avere pe ea. Două mii de lei am dat.
M-am gândit c-am să scriu poezii mai bune, dacă
am maşină de scris. Am cărat-o cu sania până la miliţie,
ca să dau probă de litere. La secţia Arme şi Muniţii.
Erau acolo toţi scriitorii din oraş. Am scris cu toţii
acelaşi text, un fragment dintr-o cuvîntare a
Tovarăşului, după ce am bătut de trei ori literele, cu pauze, fără pauze, toate majusculele şi toate
minusculele.
Aşa se lua amprenta maşinilor de scris în fiecare an. 

-         Băi băiete, maşina de scris este o armă, perversă.
Cu ea pot fi multiplicate gândurile urâte despre
Tovarăşul, despre partid…

-         Don colonel,  Olimpia mea bate strâmb toate literele cu
diacritice. Puţin aplecate spre dreapta şi
mai jos de linia rândului. Aşa a putut să mi le monteze, asta a
fost altă grămadă de bani. Şi sunt şi mai mici. Nu trebuie să
fii expert ca să recunoşti o hârtie scrisă la maşina mea
dintr-o privire. Hârtia asta, da,e scrisă la Olimpia mea. Numai
că n-am scris-o eu. De fapt, care-i problema? 

-         Băi pulă, chiar nu pricepi? Ăsta a scris o cerere pentru
eliberarea paşaportului! Ca să-i dăm drumul din ţară. El crede
că dacă ascultă Europa liberă, cu prostiile lor despre Drepturile
Omului, e şmecher.
Auzi aici, doctoraşul vrea să calătoreasca în Australia, să facă
studii antropologice! Pe cine duce el?
Bă, zi-le la toţi că-i ia mama dracului, să le intre minţile-n
cap. În România, Drepturile Omului suntem noi!

-        E visul lui. E un tip deştept, a învăţat şi acupunctură, îl
interesează tot ce se poate şti despre fiinţa
umană. El crede ca specia noastră a apărut în Australia şi că
numai acolo, printre aborigeni, poate descoperă
secretul  evoluţiei. O să stea doi, trei, patru ani, o să
cerceteze ce ştie el că trebuie cercetat, şi se-ntoarce
în România cu  o valiză de observaţii. O să le pună cap la cap
şi o să scrie o carte. Poate o să ia premiul
Nobel pentru asta. Cine are ceva de pierdut? Adică, de ce să
nu-i daţi paşaportul? Nu cere bani, nu cere
valută, o face pe cheltuiala lui. Pierde România ceva?  

-  Băieţaş, aici eşti la securitate. Aici nu eşti la cenaclu. Lasă
poezelele şi căcaturile tale romanţioase,
aici vorbim serios. Şi ce vorbim, aşa rămâne, pentru totdeauna. Că
e scris, monşerule, tot ce zici,
şi ştii că scripta manent, nu? 

-         Aveam datorii la chirie şi-mi era teamă ca baba Şbilţ
o să-mi confişte maşina de scris în contul
datoriei. Aşa ca i-am dus-o lui Virgil. Care-i problema că el
şi-a scris cererea de paşaport la Olimpia mea? 

-         N-ai voie să înstrăinezi arma. Trebuie să o păstrezi
încuiată şi ascunsă bine. Să nu vină cineva
când nu eşti acasă şi să se apuce să bată cereri de paşaport
sau mai ştiu eu ce manifeste la ea. Să scrie
bazaconii despre Tovarăşul şi Tovarăşa. Trebuie să o asiguri,
tovărăşelule, să n-o poată folosi nimeni în afară
de tine. Miliţia are încredere doar în ăl ce garantează cu
semnătura lui că nu lasă pe altcineva să tragă cu
vorbe. Altfel, te trezeşti că Miliţia îţi confisca maşina de
scris. Te trezeşti la tribunal. Te trezeşti la pârnaie.
Vrei la pârnaie, cetăţene?

- Nu, nu vreau la pârnaie. Nu vreau la mititica! 

- Atunci de ce nu ne-ai spus ca tovarăşul doctor Virgil vrea s-o
uşchească din ţară? Că se cacă el pe tot ce-a
investit ţara şi partidul în el ca   să-l faca doctor şi vrea să
plece la dracu-n praznic, cică să cerceteze el evoluţia
umanităţii? Ce-l interesează pe el evoluţia umanităţii, el e un
octoraş pârlit, un felcer de cartier care primeşte
ciubucuri de la hoţii ăia de la Vinalcool  şi de la Fabrica de
Carne, crede că nu ştim?

- Ştim tot, aşa să-i spui, şi, cât se crede el de cercetător, mare deştept, ce să zic, o să-l dăm afară şi din partid şi din serviciu, dacă nu se domoleşte cu aiurelile lui antropologice. Îi scoatem noi gărgăunii din cap. Şi, de altfel şi ţie, şi la toţi din gaşca asta a lui care faceţi orgii la el în casă cu poezele şi teorii o să vă scoatem gărgăunii din cap. Avem mijloace şi metode, tovarăşul, de scos prosiile din cap, la toţi ăia care se cred mai deştepţi decât poporul.

WOMEN SECRETS

Magazinul din Bucureşti unde erau expuse spre vînzare secretele femeilor, s-a închis.
N-am intrat niciodată acolo. Nici nu ştiu dacă era permis accesul masculilor, sau numai EVELE puteau să-şi cumpere secretele, să-şi înnoiască garderoba ca să-i facă pe bărbaţi şi mai nedumeriţi, şi mai docili, şi mai
înfricoşaţi de cît de misterioase pot fi ele.
Vă puteţi imagina un bărbat vorbind cu vînzătoarea de la WOMEN SECRETS: vreau şi eu un secret pentru iubita mea, de ziua ei, aşa, mediu, dar nu prea cunoscut, să fie de vreo 250-300 de lei...
Cam cît ar costa, de fapt un secret de femeie?
Şi după ce criterii s-ar preţui? După culoare? După dimensiuni? După materialul din care-i confecţionat? Ce ştim noi?, or fi secrete cu lanţ de aur, secrete fine de mătase, de corazon, de munte, de piele, de suflet, de interior...
Secrete pret a porter pentru o seară romantică.
Secrete la comandă .
Secrete de femeie ...
S-or fi vîndut toate sau, pur şi simplu, magazinul o fi dat faliment din lipsă de clienţi?