luni, martie 23, 2009

TRISTA CULTURĂ ROMÂNĂ

Nimeni n-o să-mi dea în România nici juma de ban pe ce postez acum. O fac moca. Am făcut "Cîntarea României" pe gratis, vreo cinşpe ani. Şi după 90, din inerţie. Sunt obişnuit.
Aşadar, l-am cunoscut azi pe scriitorul Laurian Stănchescu. Domnul respectiv m-a invitat în biroul lui Varujan Vosganian, vicele Uniunii Scriitorilor Români. Mi-a arătat cartea unui poet kuweitian talentat, pe care-o va lansa la Festivalul "Nichita Stănescu", şi un album despre Săpânţa. Apoi mi-a destăinuit că a trecut de Senat hotărârea ca Ministerul Culturii şi Cultelor să devină un departament la Ministerul Învăţământului. Direcţiile de cultură judeţene dispar şi prerogativele lor vor fi preluate de UN consilier judeţean, numit politic. Ducă-se dracului cultura română. Avem nevoie de dobitoci, ţîţe, pizde şi cururi, nu de poezie, teatru, literatură, filme, sau pictură. Ăi de nu pot trăi fără asta, să plătească. Boborul vrea manele, telenovele, bere şi mici. Aşa că, ducă-se pe pulă restul!

Apoi, asistentul vosganian mi-a spus că Varujan e curtat şi de PSD şi de PDL, deşi e PNL. Şi că a fost solicitat să participe la negocierile cu FMI. Totodată, am aflat că vicele US i-ar fi recomandat lui Pogea să nu scoată pianul din biroul ministrului finanţelor, că se va întoarce foarte curînd acolo.
Cînd am ieşit în holul uneia dintre cele mai minunate clădiri din România (sediul US de pe Calea Victoriei, dacă nu v-aţi prins), am făcut cîteva poze. Marmura, coloanele şi stucaturile au fost puse acolo acum 150 de ani şi sunt de o nobilă perfecţiune. În Casa Scriitorilor plouă. Tavanele stau să cadă. Cupola, superbă, e fisurată, la fel cum e tot edificiul.

Ca România noastră.

Şi încă ceva: restaurantul celebru al scriitorilor, unde s-a făcut, timp de decenii, marea literatură română, are preţuri modice, pentru membrii US, pînă la ora 16. Apoi, se dublează.




7 comentarii:

  1. Aş vrea să spun ceva profund, ceva măcar ironic, dar nu pot :( Mi-a venit o amăreală în gură, Valule ...

    RăspundețiȘtergere
  2. Care cultura, care Romanie !? Este cultura americanului ghiftuit de bere si hamburgeri, numai ca la noi romanul este ghiftuit de bere, mici si manele, este saturat si anesteziat de TVeu cu spectacole de tot rahatu'! Asa cum bine spui si tu. Cultura este ceva scump si greu de gasit in zilele noastre! Restul e politichie, nene Iancule !

    RăspundețiȘtergere
  3. ...din nenorocire(asta'i fratlor!) nu am motive sa-l contrazic pe Costi Balan!...eu,suparatu' de la palat!

    RăspundețiȘtergere
  4. Costi Balan: Da, domnule, despre asta-i vorba :((

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonim: Normal, dacă eşti de-al nostru:)

    RăspundețiȘtergere
  6. Trecerea Ministerul Culturii in subordinea Învatamântului e cea mai sinistra veste primita din România într-o lunga perioada de vreme, mai trista chiar decât rezultatul alegerilor. De fapt face parte din consecinte.

    RăspundețiȘtergere