Spre deosebire de linişte, care este un haos ce nu mă interesează şi mă înfricoşează, tăcerea este ceva minunat. Tăcerea înseamnă acele pauze care potenţează deopotrivă cele spuse înainte şi cele ce urmează a fi spuse. Teatrul este o lume fascinantă, cu oameni absolut fantastici, capabili acum să urască şi mîine să iubească acelaşi subiect. Şi asta e un foarte mare lucru. Sunt oameni care nu păsztrează ranchiună, ei nu pot spune: futu-l în cur pe mă-sa, a murit de zece ani, dar eu am să mă duc să-i împuşc oasele putrezite încă o dată! Nu. Artiştii adevăraţi nu vor spune niciodată asta. De asta-i frumoasă această îndeletnicire: îmbrăcăm atîtea caractere într-o stagiune. D-apoi într-o viaţă? Am îmbrăcat haine şi suflete de oameni buni, de oameni răi, de deştepţi, de proşti. Asta mă face ca să fiu înţelegător cu toate cele ale lumii şi să iubesc deopotrivă muntele şi prăpastia. Deşi nu întotdeauna sunt "iubibile"...
Ce frumos spus si cât de adevarat, câta liniste sufleteasca am castiga daca am putea gandi si simti asa, sa fim intelegatori cu toate cele ale lumii. Homo sum: humani nil a me alienum puto
RăspundețiȘtergere...interesant!...foarte!Chiar daca puneam semnul = intre liniste si tacere,...chiar daca intuitia imi ,,povestea" cu totul altceva,...spun ,,io"...tacerea GANDESTE iar linistea e pur si simplu...liniste!...unu' de la palat!
RăspundețiȘtergereCât de frumos te invidiez, Valule, pentru dialogurile astea alea tale cu Oamenii aceştia minunaţi :)
RăspundețiȘtergereEu nu-l invidiez, eu ii multumesc ca nu le tine numai pentru el :D
RăspundețiȘtergereEu mă-ntreb de ce i-o fi dat lacrima în ochiul stîng cînd mi-a răspuns la întrebarea despre "genus irritabile rerum"?
RăspundețiȘtergere