MOTANUL LUI DINICĂ

La 11 punct am sunat. S-a auzit bîz şi poc. Am împins uşa şi m-am trezit în marmura albă de pe hol. De sus s-a auzit vocea inconfundabilă a Maestrului: la unu, a zis. Băi, s-a luat aerul! Am păşit cu respiraţia tăiată pe fiecare treaptă. Cum să respiri altfel, cînd, pe Wikipedia, la Gheorghe Dinică, vezi peste 100 de filme în care a jucat, zeci de roluri în Teatru (cu literă mare, aşa se scrie cînd e vorba de genii) şi altele, nenumărate, în televiziune.
Mă aştepta pe hol, iar eu urcam încet, aplecat. Oxigenul se terminase şi, pînă să-mi strîngă mîna mai aveam de urcat un milion de trepte.
În fine, un om mărunţel, cu ochi iscoditori, cu un zîmbet cuceritor, cu mîini mici, nervoase, încîntat să vă cunosc, chestii, socoteli. M-am gîndit imediat că Dinică n-are amprente. Că este singurul om de pe planetă care n-are amprente la degete. Vocea lui lasă urme inconfundabile, de parcă-ar mesteca tot timpul zahăr. Şi zîmbetul lui lasă urme. Zîmbetul lui într-o dungă, neterminat, de parcă ar mai vrea să completeze cu o altă trăire, cu un alt sens. Mai profund decît ceea ce se vede din sclipirea caninului, aia pe care-am reţinut-o din rolurile de personaje negative. Şi ochii, cu luciri de oţel. La ce i-ar mai trebui amprente pentru identificare?
Maestrul a împlinit 75 de ani de Crăciunul trecut. Adică s-a născut de Crăciun, dar, cum primăriile erau închise, naşterea lui s-a declarat pe 1 ianuarie 1934. Tatăl lui, funcţionar la Poştă - pe vremea aceea, Poşta era o intituţie fundamentală, serioasă, nu ca acuma- , i-a destinat aceeaşi meserie. Ca băieţelul să aibă asigurată o bucată de pîine. Aşa că l-a dat la Liceul Comercial. Numai că, Gheorghe tot Gheorghe, s-a băgat la trupa de teatru de amatori a Poştei. Cică " m-am suit acolo, şi parcă eram pe scenă decînd lumea!"
Într-un spectacol, l-a văzut doamna Dina Cocea. I-a simţit vîna şi l-a chemat la Institut. Şi, de-acolo, dă-i scări de urcat.
Zice că a preferat mereu roluri de "răi" deoarece sunt mult mai complexe şi permit o desfăşurare mult mai liberă de mijloace de expresie din partea actorului. Personajele pozitive, junii primi, au, în reflectarea personajelor, traiectorii previzibile. N-ai nevoie de imaginaţie prea multă ca să-ţi dai seama că Făt Frumos o să-l răpună pe Zmeu. Adrenalina vine cînd vezi ce tertipuri, şmecherii, capcane pune la cale "răul", în încercarea lui de a domina lumea.
Îl ascult şi nu-mi vine să cred că răul întruchipat cu care ne-a obişnuit domnul Dinică este, în real, atît de jovial, de cald şi de comunicativ.
Are motan. Unul ciudat, care nu stă de vorbă cu "oamenii". Care, cînd îi vede, se cară la cotlonul lui. Are barbă albă şi smoc în coadă. E un motan artist. M-a studiat cînd am intrat, şi a şters-o. După vreo oră, cît a povestit Maestrul, l-am descoperit pe scaunul din faţa mesei, privindu-mă. Stătea şi se uita la mine. Sper că, în sinea lui, mă admira.
Doamna Georgeta Dinică s-a uimit: Uite la el! V-aţi împrietenit! Foarte rar se-ntîmplă să-i placă de musafiri necunoscuţi!
Mie cîinii îmi plac, fără rezerve. Calinele, mai puţin, dacă nu-s femei de oameni. Dar motanul ăsta e un amestec de tandreţe cu sălbăticie, de normal cu special, de ameninţare cu siguranţă.
O fi reîncarnarea anticipată a lui Gheorghe Dinică.

UNDE ŞI DE CE SOLDATUL MĂRŞĂLUIA

Ce urmează e un comentariu la postul "Azi am urlat de neputinţă" pe care l-a scris LiaLia pe blogul ei Rebel-Yell. Reiau şi aici commentul, mulţumindu-i Liei că mi-a amintit momentul în care am început să îmbătrînesc. Obsolet şi resemnat.

Ultima reacţie de revoltă contra nesimţirii, mitocăniei şi prostiei române am

avut-o în 1993. Eram 800 de spectatori în sală. Ne frisona pe toţi un recital profund simţit din poezia lui Nichita. Recita chiar Poetul de pe bandă. Era şi un pian pe scenă. Şi nişte femei superbe care-şi fluturau voalurile de pe trupurile ireal de perfecte.În spatele meu, trei puştani descopereau conotaţii sexuale în tot ce se-ntîmpla pe scenă şi comentau mîrlăneşte. Se rătăciseră pe-acolo. M-am întors spre ei de cîteva ori cu priviri semnificative. Am pus degetul pe buze şi m-au înjurat. Că şi ei plătiseră bilet. Îmi fierbea sîngele în artere. Le simţeam miştocăreala ca un cui înfipt în ceafă. Tot mai multă lume se uita înspre colţul mîrlanilor, dar nimeni nu îndrăznea să ia atitudine. Mă simţeam din ce în ce mai responsabil. M-am ridicat şi m-am prefăcut c-o iau spre ieşire. În dreptul puştilor, m-am întors brusc şi l-am plesnit cît am putut pe primul dintre ei. Palma s-a auzit exact cînd Nichita rostea sacadat "Sol-da-tul măr-şă-lu-ia, măr-şă-lu-ia..." Pe ceilalţi doi i-am prins de urechi, i-am săltat de pe scaune şi i-am tîrît după mine pe hol. Le-a trecut repede surpiza care-i paralizase după gestul meu eroic. S-au smucit şi m-au înconjurat. Trei contra unu. Loveau unde apucau. Din sală se-auzea pianul. Ochelarii mei sfărîmaţi de adidaşii lor cu beculeţe. Hai, bă, gata că vin gaborii, a zis ăl de-l plesnisem. M-au mai înjurat o vreme şi m-au lăsat ghemuit pe marmura albă. Femeia de la uşă mă privea cu milă. Mi-a adunat lentilele de pe jos şi mi le-a întins: "Ce derbedei, domnule, ce derbedei..." N-am ştiut niciodată cine erau obrăznicăturile alea. Atunci aveau 14-15 ani. Sigur acum conduc maşini bengoase cu care te agresează în trafic. Multiplicaţi în nenumărate exemplare, derbedeii de-atunci sunt cei care ne întunecă viaţa şi ne fac să urlăm în noi.

Soldatul mărşăluia, mărşăluia, mărşăluia pînă cînd pînă la genunchi piciorul i se tocea, i se tocea, i se tocea...

Poemul se cheamă TOCIREA.

SALAM DE SIBIU CU CEAPĂ ROŞIE

La venire, am oprit la Buzău şi am luat ceapă roşie, dulce. Mi-ar plăcea să se mai bucure cineva de bucuria mea. Acum, cînd mănînc salam de Sibiu tăiat finuţ cu briceag elveţian, cu ceapă roşie dulce de Buzău în hotelul ăsta de pe Calea Griviţei. Cu numele Helios. Vizavi de Sfinţii Voievozi. Cum e lumea asta? Ceapă de Buzău, Helios, salam de Sibiu, Elveţia, Sfinţii Voievozi? Poţi să mai înţelegi ceva?

Ca să fie şi mai abscons adevărul existenţial, Bitză mi-a trimis cu merţanul lui ultimul tip, condus de Dragoş, verişorul personal, ultimul disc "Sufletul oraşului". Convins că n-oţi fi mai proşti ca mine, vă reamintesc că Bitză e hip-hopper. Sculă pe domeniu. Şi că nici lor nu le convine nimic. Ca şi graffitiştilor. Mi-s foarte dragi, că au viaţă în ei şi că vor ceva. Şi chiar fac ceva să schimbe în altceva căcatul ăsta de lume.

I-am ascultat tulburătoarea revoltă, pusă în versuri şchioape şi, poate şi de-aia, tulburătoare.

Într-o lume complet imperfectă, ar fi ridicol ca versurile să respecte normele. E loc numai de spirit şi vibraţii, fraţii ne simt, e timpul să avem alte repere, zice Bitză. Am votat corupţia, noi o întreţinem.

Senzuală piesa 4 cu băcăuanca mea Loredana, hai să dansăm dracului, uitaţi de tot şi de toate...

M-a tulburat piesa 6 cu îndemnul ei: "NU TE OPRI". Jenă, durere şi speranţă. Apoi, am ascultat de două ori mărtusirea de credinţă pe care-o adresează artistul celor "DIN FAŢA BLOCULUI" pe care promite că n-o să-i uite. ( Am mestecat între timp ceapă roşie şi salam de Sibiu.) Mesaje sociale puternice transmit toate cele 17 piese de pe noul album. Penultima piesă e cireaşa de pe tort, roşie ca o flacără care trebuie să se vadă de departe:

" Inimi intrate-n ignoranţă, incluzînd injurii,

Judecători jucînd judicios-nscenează jurii...

Lideri liberi lovind lideri la nivel local,

Meticulos mă manifest MEMENTO MORI.

Nici noaptea, nici normalitatea noastră nu ne-alungă norii,

Obişnuieşte-ţi ochii ocolind coasa orbirii,

Văd limpede, cunosc partea propice prăbuşirii,

Retroactiv redau reprimarea răului,

Salvînd sevrajul strălucirii sufletului...

Zăcăminte zac zidite, zîmbesc zorii...

Zimţii zădărniciei zdruncină zvîrcoliţii,

Vicii voluptuoase, versus Veni Vidi, Vici"...

Strigăte de revoltă la fiecare ritmată monotonă frază muzicală, accente cutremurătoare ale unui mesaj care se cere ascultat. Chiar mîncînd salam de Sibiu cu ceapă roşie de Buzău.

CE MAI NOU PRIN BUCALE

Evenimente zilei în Capitală au fost două:

1. Un spectaculos incendiu izbucnit la terasa unui bloc in constructie lîngă Amzei (fum la greu, trei maşini de pompieri, puliţie, cască-gură) - fără de urmări importante.

2. O şi mai spectaculoasă întîlnire Năvălitor - Varanus, care a constat într-o plimbare prin mizeria Centrului istoric, o bere la Amsterdam ( care nu mai e ce-a fost, au dispărut mobilele alea superbe de secol 19, în schimb s-au îngroşat preţurile) şi descoperirea unui ciudat artist moldovean talentat, Valeriu Schiau, (care pictează copii şi oameni mari care, în loc de gură au biberoane sau trompete, semn că rămînem bceo jîzni detei - toată viaţa copii).

Apoi am vrut să mai radem una la Cafeneaua "Sala de lectură" a Teatrului ACT de pe Victoriei. Faină ambianţă, dar nu se fumează şi totul e sans alcool. Şi concertul de jazz era mîine. Aşa că am eşuat la Harbour, în Amzei, bîrfind-o tot timpul pe Rebelyel şi, din cînd în cînd, imaginîndu-ne-o şi pe Cireaşa care se dă cărnoasă. Programînd o tacla reală între persoane mai mult virtuale.

Fnalul evenimentului a fost ăla că, fiind amîndoi băcăuani serioşi, pe la zece jumate, ne-am retras ambasadele, după ce am analizat tare de tot de ce-arată atît de groaznic fosta superbă Brigitte Bardot ( văzută aseară în filmul La Meprise, pe TVR Cultural - ştiu că nu vă uitaţi de ocupaţi ce sunteţi :)-, făcut de Goddard în 1963, cu legendarul Fritz Lang). Şi, în general, de ce îmbătrînesc femeile atît de urît în timp ce noi rămînem frumoşi pînă la moarte, asta a fost tema. Am încercat să-i demonstrez cu argumente că femeile ne sunt superioare dintr-o mie de puncte de vedere, dar pune-te cu Năvălitorul Misogin, dacă vrei să vezi rezistenţă...

Na, cam astea au fost evenimentele care au marcat profund viaţa bucureştenilor în această zi de miercuri. Ca să ştiţi.

FUTAIUL SILICONULUI CU SCHELETUL

Geloasă pe succesul extraordinar pe care-l repurtează în prime time uriaşele noi vedete de mahala prezente seară de seară pe micile ecrane - de-alde Nikita, Sexi Brăileanca, Naomi, etc. -, celebritatea în cădere liberă, OANA ZĂVORANU, ce credeţi, şi-a dat cu părerea într-un tabloid de hîrtie. Părerea ei începe uite-aşa: "Deci nu exista misterul asta (al succesului la public, nn.)... In fond esti chemat la emisiunea asta sa vorbesti si sa povestesti. Daca nu ai chef sa vorbesti si sa povestesti, de ce mama ma-tii te mai duci? Stai acasa. Spune: «sunt ocupata, ma doare capul». N-am să reproduc înţeleptele ei meditaţii inepte. Dau mai jos doar cîteva din titlurile comentariilor de la cititori la articolul, deosebit de inspirat intitulat "De ce chemati manca-v-as gura toate panaramele astea toate rapandulele astea rasuflate": Proastoooooooooo, du-te la cratita sau la balamucu' de Vadim ca nu esti departe de el Proasta de Zavoranca
UITE CINE VORBESTE!!!!!!!!!
Vai de mama voastra Acestea ne sunt valorile!!!
Reclama la cimitir se arde cu scheleti:))=))
A lu'Zavoranu! Sa-mi calesti ciocanu!
Rade ciob de oala sparta
Eu nu ma uit la TV
Pai chiar asa ...De ce chemati rapandula asta la TV??
COPILA DE LA GUNOAIE DE 10000 DE ORI MAI FRUMOASA DECAT ZAVORANCE TV-ISTICEE
Oana = trogloditaManelizarea Romaniei
Cu Oana nu am nimic..dar pe Nikita nu o sufar cand o vad la emisiune, imi vine sa vomit
Ptiu sa nu se deoache!!!!
E POSEDATA DIVA DE LUX CABOTIN
Mare pacoste !
Macar sa faca hartia mai moale...

Deh, artisto, mai sunt unii care nu agreează scene fierbinţi în public cu schelete.

Muşchii lui Diaconescu

Semnalez prima faptă laudativă a unui politician român. Ministrul de externe, Cristian Diaconescu, a avut curajul să tranşeze clar problema incidentelor provocate de ţigani în Italia. El a spus că "este perfidă ideea de a amesteca bestialitatea unui act infracţional cu o concluzie generalizatoare faţă de o comunitate. Ori acest gest de perfidie trebuie oprit". Vehement, românul a afirmat că NU VOM ADMITE CA LIBERTATEA DE CIRCULAŢIE PE CARE NOI, IEŞIŢI DIN COMUNISM, AM CĂPĂTAT-O CU SACRIFICII URIAŞE, SĂ FIE LIMITATĂ DIN CAUZA UNOR INCIDENTE IZOLATE. (citat din memorie, inexact literal.)
Prestaţia lui Diaconescu a fost prima poziţie fermă a unui om politic român după douăzeci de ani de pupincurism laş aplicat Europei şi Americii. Asta în timp ce prezidentul se ocupă de afacerile mondene ale fică-sii şi de termopanele lui Bombonel, bursa o ia rău de tot la vale, Udrea dă concedii în ţară obligatorii la tot cartierul, puliţia îşi dispută locurile de parcare cu bandiţii, o babă face pîrnaie pentru că a smuls 7 ţăruşi care o desproprietăreau de propriul ei teren, iar pistoalele se aud din ce în ce mai des în România.
Am zis de mult că Diaconescu ăsta e bun de preşedinte, dar pînă acum şi-a ascuns discret bărbăţia. Na că ieri a arătat-o.
Să-l vedem însă cîte coaie are să rezolve mizeriile pe care le fac ai noştri macaronarilor. Că nu-s de iertat violurile şi jafurile cu violenţă cu care animale fătate în ţărişoara noastră se cacă pe tot ce mai are bun omul român.

CE-ADUCE ZIUA DE LUNI

Încă de duminică seara începi să te ghemuieşti. Noaptea trece greu. Se ivesc zorile. Poate că, printre jaluzele, răzbate şi vreo amărîtă de rază de soare făurar. O simţi, că n-ai curajul să deschizi ochii. Stai aşa, în poziţia foetus, şi doamna luni, parşiva, se-apropie de tine cu biciul săptămînii. Ştii că va lovi năpraznic, dar nu ştii unde te va atinge sfichiul. Ştii c-o să te usture al naibii, dar nu ghiceşti never locul. Practic, dar mai ales teoretic, ţi-o poate trage oriunde. Şi nici nu mori.

Lunea trecută m-a pocnit cu un trojan drept în moalele creierului de la laptop. Trei zile pauză, pînă la devirusare.

Lunea de azi, anunţul lui Berceanu că nu pupăm autostrăzi nici anul ăsta. Cel mult un pod, acolo, pe traseu.

Cam asta se întîmplă lunea. Ce-ai vrea de la ziua de luni, cînd nici iarba nu creşte?

Text cu bulină roşie

Oraşul în racursi după noaptea de drag cu mimosa sensitiva,pentru că eu sunt căzut pe trotuar în poziţia foetus, cum dorm copiii nimănui.

Dacă alcoolul din mine m-ar lăsa,

aş putea urî lumea, aş simţi că vine ploaia şi aş vedea furnica asta mică amuşinîndu-mi lacrimile de sub cap.

Mă aflu aşadar căzut pe trotuarul din faţa poştei centrale. Trece lume, trec maşini, trece viaţa. Mi-e cald şi mi-e frig. Sîngele meu a luat-o razna pe asfalt, se întinde spre primărie. E ca o dîră de benzină gata să ia foc.

Iar apare furnica, miroase cu două antene ceea ce iese din mine :

Sînge dulce de amant părăsit şi un curcubeu cît aura ta de zeitate nepămînteană - un amestec exploziv pe care n-ai voie să-l atingi. Nimic nu-i place furnicii din produsele fabricii de dureri.

Chiar aici în gross plan e unghia spartă de la degetul meu arătător, dar nu

zăresc tastatura la care scriu sunetele astea, semnele astea de existenţă din ce în ce mai obeză, mîinele pe care nu-l mai vreau, casa contaminată cu virusul tău de scoică lunară. Shit. Trece lumea, se zgîieşte la mine căzut pe asfalt şi întoarce capul spre vitrinele strălucitoare. Nimeni nu cheamă salvarea.

Nici nu mi-ar folosi la ceva. Glonţul otrăvitor circulă de la creier la inimă cu viteza numelui tău,

lăsîndu-mă doar pe dinafară întreg,

condamnat pe cincizeci de ani la puşcărie grea, într-o tulpină unde nu mai încap de frumuseţea ta nemiloasă, cum stăteai pe vîrfuri în faţa aragazului în aşteptarea clocotului meu şi al cafelei.

Pînă la urmă secunda aceea s-a terminat şi uite-mă privind în ochi furnica, o furnică neconcludentă care poartă în antene ţăcănitul scurt al yalei în urma mea, uite-mă cum şterg din agendă ziua de 18 în care brusc ai crescut şi ţi-a rămas mică dragostea mea.

Uite-mă cum stau ca un nod pe asfalt, în faţa acestei furnici care-mi miroase sufletul defect, observă-mi zvîrcolirea artistică din acest spectacol care, orice ar fi, trebuie să continue, uite-mă prăbuşit pe asfalt, ochi în ochi cu insecta neagră care îmi admiră cu ironie singurătatea.

Nu mi-am vopsit pupila cu verde şi nici nu plîng. Ce se vede e iarba prinţesei care-mi creşte de-o vreme în locul sinapselor.

BANCUL LUNII FEBRUARIE

Cu cît mai tari bancurile, cu atît criza e mai puternică. Şi cu cît criza e mai puternică, cu atît luminiţa de la capătul gangului e mai aproape. La români, limita răbdării e uriaşă. Durează mult pînă să explodeze mămăliga. Dar bancurile bune sunt semnul că mintea naostră, cea ameţită de manele, tabloide, telenovele şi minciuni politicheşti, începe să se deştepte din neagra adormire. 

Hai cu bancuri, băieţi, care mai gîndiţi.

Un individ e nevoit sa opreasca masina datorita unui blocaj al traficului in 

zona Calea Victoriei.
Deodata, cineva ii bate in geam:
- Domnule, teroristii au ocupat Parlamentul Romaniei si cer 10 milioane de 
dolari rascumparare ca sa-i elibereze pe parlamentari .
  Altfel ameninta ca ii vor stropi cu benzina si le vor da foc. Acum mergem 
din masina in masina si facem o cheta.
- Bine, si cat da fiecare? intreaba omul din masina.
- Cam 5 litri...

ANDO BUCALE

Că-i duminică seara, mă gîndesc şi eu ca omu, ce fac mîine. Mîine e luni. Păi, dacă am noroc să dorm, mă trezesc pe la şapte. Îmi fac igiena corporală, nu? Cafeaua, în număr de două. Ţigări 3-4. Bagajul pentru cîteva zile. Să nu uit sidiurile Queen, Yanni şi My Brightest Diamond (de care n-aţi auzit, că prea-i de tăiat venele pe lung, dar asta-i starea). Împachetez laptopul fujitsu şi-l duc la reinstalare că mi l-a virusat Andreea Dragomirescu cu messul ei de căcat "who is your daddy". Las că şi de la mine a plecat porcăria de throat la vreo 300 adrese de mail, fără să mă întrebe. Pe la 9, zic, mă urc în frumoasa, superba, bruneta Lacetti de Chevrolet şi o iau, pîş pîş cu 180 la oră spre Bucale. Mă aşteaptă o săptămînă de groază.
Vreţi lista? Apăi, tre să mă întîlnesc cu Ghiţă Turda, cu Beligan, cu Claudiu Bleonţ, cu Mircea Vintilă, cu Irina Loghin, cu Rodica Tapalagă, cu Albulescu, Dinică, Radof, Olga Tudorache, Ion Lucian. Şi mai am pe listă vreo zece de acelaşi calibru. De ce? Păi toţi împlinesc vîrste rotunde în 2009 şi am avut iscusita inspiraţie să fac o revistă cu interviuri cu marii artişti la vîrste rotunde. Totul se plăteşte. Bucuria de-a vorbi cu ei mă costă o groază de timp, ca să nu mai spun cîţi nervi. Că fiecare dintre ei are fiţe specifice. Unii zic da, dar nu acum, alţii-s bolnavi, alţii-s în turneu, etc. Dar, repet vorba lui Cimpoeşu Petre, totul a fost frumos şi nimic nu m-a durut.
E mişto.

A, şi-n drum, la Urziceni unde pun benzină de obicei, sper să NU dau de domnişoara asta:

- Ma scuzati... de care benzina aveti?
- De 98 si de 95, nu vedeti?
- Ba da... dar de anul asta aveti ceva?!

Buuuun. Cam asta-i. Deci, questa settimana, ando Bucale!

ATENŢIE MAXIMĂ ŞI TOTALĂ!!!

NU V-AM TRIMIS PE MESSENGER SAU PE E MAIL NICI UN FEL DE MESAJ ÎN ENGLEZĂ REFERITOR LA YOUR DADDY!!!
DACĂ TOTUŞI PRIMIŢI, NU-L DESCHIDEŢI!
E UN TROIAN DE HAKEREALĂ CARE VĂ VIRUSEAZĂ COMPUTERUL! APOI PLEACĂ ÎN TOATE ADRESELE VOASTRE DE MESS ŞI FACE HARCEA PARCEA PRIN TOATE COMPUTERELE PRIETENILOR VOŞTRI. EU L-AM PRIMIT DE LA DRAGOMIRESCU ANDREEA (I.D. te iubesc 26).
DACĂ L-AŢI DESCHIS, ÎMI PARE RĂU, N-AM NICIO VINĂ!
EU AM FĂCUT-O DEJA ŞI ÎNJUR LA GREU.

POEMUL DE SÎMBĂTĂ

M-am gîndit că nici un poem nu poate produce înţelepţilor mei cititori o satisfacţie mai intelectuală decît lectura unor giuvaeruri de prostie confecţionate de minţile îmbîrligate ale urmaşilor noştri. Ia vedeţi ce ne-aşteaptă:

• Desi pierd lupta, taranii lui Rebreanu au unele mici satisfactii
cum ar fi: uciderea boierului Iuga, arderea conacelor, etc.

A fost la fel ca în istoria cu Romeo si Julieta care au supt la o
leoaica.
• 
Personajul lui Camil Petrescu are constiinta pura, dar încarcata.
El priveste retrospectiv spre viitor si se izoleaza de cei din
jur sinucigându-se.
• 
La sfârsitul romanului Ana Karenina îsi curma zilele, ramânând în
continuare o mama buna.

Substanta cenusie este mai proeminenta la copii care
pe masura ce cresc se împutineaza.

Ionel s-a urcat pe un cal, a pus toba de gât si goarna la gura; cu
o mâna batea toba, cu cealalta sufla cât putea în goarna.

Trubadurii aratau si calitatile unei fete sau ale altui obiect.

Principiul soneriei este ca apesi afara si se aude înauntru.
• 
Anotimpurile care apar mai des în opera acestui mare poet al
naturii sunt: primavara, vara, toamna si iarna.
• 
Dupa moartea parintiilor sai, Creanga si-a trait viata în continuare
pâna în ultimii ani ai vietii lui.
• 
Din cauza conditiilor grele, Eminescu a murit de foame toata viata.
• 
Rebreanu ne înfatiseaza în "Padurea spânzuratilor" o
padure plina cu pomi în care spânzuratii tin loc de crengi.
• 
Poetul cânta 
satul de care nu te mai poti desparti
odata ce l-ai parasit.

Datorita faptului ca Lapusneanu chinuia pe boieri taindu-le nasul,
urechile, mâinile etc., el le-a devenit antipatic acestora.

Toma Alimos se razbuna pe boierul Manea care l-a
ranit mortal pe la spate cu ajutorul lasitatii.

Lapusneanu era un tiran care gasea placere în
schingiuiri adica avea cruzime statica.

Mama lui Niculaies murise din frageda copilarie.

Si atunci Ana se prabusi de pe abisurile fericirii.
În "Miezul verii" femeia tine în brate un copilas de
tâta care alearga în goana spre fântâna.

Bozan n-a murit ca altii în lupta, ci când voia sa fuga, murise.

În secolul al XV-lea limba vorbita de popor era
considerata vulgara si n-o vorbea nimeni.

Întâmplarile povestite s-au petrecut vara trecuta,
în mai!
exact într-un satulet oarecare.

Si asa, dând de bucluc taranul din "Arendasul român"
pleaca multumit acasa.

Felix si Otilia fiind lipsiti de dragoste paterna si-o acordau
reciproc.

Conflictul nuvelei se termina la început cu moartea eroului.

Ienachita Vacarescu a lasat urmasilor sai Vacaresti un testament
scris într-un ritm saltaret.

La noi, berzele se înmultesc înca din zbor.

Abia atunci îndragostitul vazu ce scrie pe geamul
cunoscutei florarii:"Flori".

Arendasii fara mila storceau pe tarani pâna la ultimul bob de grâu.

Asa e omul: nu-i vine sa creada ca moare pâna nu închide ochii...

Padure virgina este o padure în care mâna omului n-a pus niciodata
piciorul.

Toate comitetele au început sa se retraga atunci ca sa treaca timpul.

Strutul baga capul în nisip când e pericol ca acolo are el ouale si
sa-si ia ramas bun de la ele.

Patria a trecut prin mai multe modificari ca: trestie, plop,
stejar, adica din epoca de formare pâna la cea de neclintire, socialism.

Tara noastra a fost macinata de lupte externe.

Azi luptam pentru îmbunatatirea cât mai profunda a trecutului si
pentru realizarea a cât mai multe contradictii în prezentul tot mai luminos.

Limba nu ne-a putut-o lua, pentru ca, vorba poetului, "e o comoara
în adâncuri înfundata, pe mosie revarsata".

Poporul român s-a format prin casatorirea barbatilor romani cu
fetele dacilor si invers.

Vazând-o singura pe drum pe Vitoria, taranul a avut impresia ca e
nemaritata si s-a comportat în consecinta.

Caragiale este autorul schitelor si nuvelelor sale, ca sa nu mai vorbim de teatru.

Cea de-a doua faza a creatiei lui Eminescu s-a deosebit de prima si
a urmat dupa aceasta.

Romanul "Rascoala" culmineaza la sfârsit cu un deznodamânt tragic.

In poezia lui Topârceanu gâzele, gândacii si
insectele, cum e cotofana, stau de vorba: "Ce ne facem fetelor ?".

Cruciadele sunt niste razboaie organizate de
papalitatea nobilimii din orientul de apus pentru cuceriri de
teritorii.

Ludovic al XVI-lea era regele tarii. El tinea cu Franta deoarece
era bun prieten cu Danton. Taranimea era împotriva Frantei deoarece
Franta voia sa ocupe tara lor. Insurectii din Paris auzind
ca Ludovic al XVI-lea tine cu Franta, la 1 august 1792 au propus
sa fie spânzurat.
Franta devine republica!

Cosbuc cânta fetele care vin la râu cu fusta ridicata pâna la brâu.

Pasa Hassan este rugat de Mihai sa lupte ei amândoi,
dar el fuge miseleste si se lupta prin intermediul ostilor.

Viata albinelor e primejduita mereu de insecte ca :
tântarul, viespea, soarecele si ursii care se urca în fagi unde
sunt albinele strânse în colonii si depun miere.

Mie îmi plac povestile -scrie un elev de 10 ani-
fiindca au în ele un melancolism care ma face sa dorm.

Imi plac povestile -scrie colega lui de banca-
fiindca sunt cu zâne care câteodata visez ca sunt chiar eu.

Romantismul apare într-o epoca de framântari cataclizmice în care
omul, cel mai nobil animal, este ridicat în slavi.

Caragiale caracterizeaza personajele sunt chiar prin contrastul
acestora de a parea ceea ce în realitate nu esti, totodata chiar
prin vorbele personajelor, autocaracterizarea sau prin limbajul
defectuos al personajelor si prin vorbele altora despre acestia.

In "Pastel" vedem o batrâna care alearga agale prin
linistea noptii cu taciuni aprinsi în mâna.

Ca orice poezie simbolista, aceasta poezie a lui
Bacovia ca lungime este scurta.

Asa cum arata Ion Creanga, in familiile de tarani
barbatii erau numai niste termeni ajutatori asupriti de femei.

Mircea cel Batrân sta la un discurs cu Baiazid. Acesta îl primeste
cu obraznicie si-l face în tot felul ca pe o albie de porci.

Poema "Miorita" circula pe baza orala, adica nu a
fost scrisa din motive tehnice.

In codru, acolo unde românul si-a aflat totdeauna un
sprijin, îsi va gasi si tânara fata fragii si capsunile ei.

Ciobanul "Mioritei" a spus ca la cap sa-i puie diferite fluiere.

Eminescu arata ca fonfii, flecarii si gusatii se adunau în sfatul
tarii sa-si satisfaca nevoile.

...Sinteza este o comparatie. La teza nu scriem ca la Eminescu
gasim... la Labis gasim nu stiu ce. Sau ca la Eminescu gasim vara
si la ala altceva. Nu asa se face o sinteza. Principalul e sa nu fie
greseli de ortografie.

Pastelul nu este în fond decât sufletul poetului îmbalsamat în
natura.

Cei care comit greseli sunt penibili de pedeapsa.

Primavara e cald si pasarelele se întorc din tarile calatoare.

Datorita geniului sau, Ion Creanga a ajuns sa fie tradus în toate
colturile tarii si chiar peste hotare.

Spre deosebire de tragedie, într-o comedie deznodamântul se termina
de obicei vesel.

Atunci când un Aprod Purice îi da calul sau, acesta
se face movila pentru ca mai târziu sa ajunga boier.

Batrânul Dan traieste într-o pestera care-i da un
aspect grotesc.

Tipatescu se purta cu nevasta lui Trahanache asa ca si cum ea n-ar
avea sot. Ii trimite scrisori de amor, vorbesc amândoi ca niste
îndragostiti si asa mai departe.

La începutul piesei, Catavencu este adresiv pentru a admira
scrisoarea, iar în finalul piesei când pierde scrisoarea este
servil, lipsit în mod servil de orice gest umil.

Toate personagele din "O scrisoare pierduta" sunt
lipsite de incultura.

Politistul Prispanda vorbeste numai cu perle.


; Ora exacta a plecarii trenurilor e de obicei mai
devreme sau mai târziu, cum e norocul.

Acolo, la izvor, Labis aude detunatura pustii care
constituie moartea gingasei fiare.

La nunta lui Calin, popa este un bondar lenes si
gras care nu-i mai tace gura cântând cântece lautaresti.

Cristofel Columb a plecat în America unde s-a însurat cu o
bastinoasa.

VINE SFÎRŞITUL LUMII

Agitaţie mare în lume, cad avioane, calota de gheaţă o ia la vale, Bin Laden e de negăsit, Obama dă din colţ în colţ, lui Putin nu-i place Abba, în timp ce, în spaţiu, sateliţii ruşi dau nas în nas cu omologii lor americani, vai de capul nostru de oameni. 

Agitaţie mare şi în ţărişoara noastră. La Ieşi nişti miliţieni, fo 45, o fo puşi sub acuzaţie di mitî. Cluju, no, n-o stat mai moale: haiducii o spart prin holdup o bancă şi, tuleo, s-or roit cu vreo două miliarde. Tulai! De la Ciorogîrla ( băi ce mă rîd cu gura cînd aud cuvîntul ăsta!!!) arme, pauză, da vreo doi trei ciumeţi de caporali tot or fost legaţi. Braşovul, alo, Braşovul, domnul Gorbunov are 15 martori că băga la fiare la sală cînd se tragea cu pistolul. Iar presa, ah presa, hiena de pază a democraţiei, dă în gross plan lacrimile de la înmormîntarea lui Cozma. Nu ăla cu mineriadele. Celelalt, cu cafteala în discotecă.  Colac peste pupăză, pe Ion Becali îl divorţează nevasta, iar Chivu e tată, fraţilor! Ţ, ţ, ţ, ce chestie! C est la fin du monde, gîndeşte francezul, dînd de un os în cochilia melcului pe care-l suge. Fine del mondo, meditează macaronarul, găsind în spaghetti urme clare ale dezastrului care deja a început. End of the world, zice englezul sceptic, sătul de vremea asta de căcat.

Să-mi bag pula, zice românul, calm şi înţelept. Şi accesează postul următor de pe varanus.

NU TOATE BLONDELE SUNT PROASTE

Observaţi Elena. E hieratică, angelică, pură. Priveşte-nainte, alungită, spre un nou şi luminos viitor. E imaginea ministrului nostru pentru turism de pe site-ul oficial.

Că vrea alt brand, foarte bine. Normal. E blondă şi-i place mereu altceva. Cum am auzit ştirea că
Ministrul Turismului, Elena Udrea, a declarat astăzi, la Oradea, că, imediat după aprobarea bugetului de stat, ministerul pe care îl conduce va organiza o licitaţie pentru realizarea brandului turistic al României., am şi-ncept să m-agit. Cu cine fac io echipă? Păi cu LiaLia, cu Dan Măciucă, cu Horia Ghelu, cu Marele Han, cu Cireaşa deşteaptă, cu Dono şi cu alţi sclipicioşi strălucitori , eclatanţi de dau pe-afară de idei inteligente. Şi dăm României noastre un brand de-şi bagă gheara-n gît grecii, elveţienii, spaniolii şi toţi ăia care cred că marca lor nu poate fi bătută. Plus că ne-mbogăţim dracului odată, de nici strănepoţii noştri nu mai au nevoie să muncească. Că-s 75 de milioane de euro în joc. Aşa zice blonda:

Elena Udrea a spus că finanţarea proiectului, care estimează că va costa circa 75 milioane euro, va fi făcută din fonduri europene. “Imediat după ce vom avea bugetul aprobat vom scoate la licitaţie proiectul. Va fi o licitaţie intenaţională, la care sperăm să se înscrie cât mai multe firme străine renumite în domeniu şi spun asta nu pentru că nu aş avea încredere în firmele româneşti, ci pentru că e şi aceasta o modalitate de a atrage atenţia acestor firme din afara ţării asupra României şi de a ne face cunoscuţi”, a spus Udrea.

Dau pe situl lu Ministerul Turismului şi ce văd?
Fondul de promovare turistica al Romaniei in anul 2003 : 3,5 milioane de Euro.In comparatie cu celelalte tari a fost foarte mic:Bulgaria: 10.000 Euro; Turcia: 76.000 Euro; Ungaria: 28.000 Euro; Polonia: 11.200 Euro; Cehia: 8.000 Euro.

Nu-i dumă, să mor io c-am dat copy-paste. Ce să mai cred?

CIMITIRUL USCĂTOR

Cimitirul evreiesc din Bacău, februarie 2009.
Nicio legătură între inscripţia de pe placa de marmură şi rufele atîrnate la uscat. Poate doar de morală.

SĂRĂCIŢI ŞI CURĂŢIŢI

Un recent sondaj INSOMAR relevă faptul că doar unul din cinci români se simte în criză.
Pot dormi liniştit. Sunt în rînd cu lumea, aşa cum şi-a dorit maică-mea mereu. Nu ca ăştia din poze.
Mă mîndresc că fac şi eu parte, în sfîrşit, din majoritate. Adică nu sunt ăla bezmeticul care se dă de ceasul morţii din cauza afurisitei de criză şi umblă ameţit prin frigider, prin rezervor, prin cămară, toate la fel de indecent de goale precum buzunarele şi conturile personale.
Nu, criza asta nici nu mă îngrijorează. Nici pe mine şi nici pe ceilalţi trei colegi de sondaj. Suntem inconştienţi, dar fericiţi. Facem parte din marea masă de fraieri care n-a făcut afaceri cu statul. Ce-am avut şi ce-am pierdut. Sănătoşi să fim.
Noi, anonimii ăştia patru din cinci, am fost, rămînem şi vom fi mereu în criză, dacă aşa se numeşte.
Săraci şi curaţi, cum voia tov. Iliescu.

Ştie cineva să-mi explice etimologia şi sensul expresiei "SĂRAC LIPIT"?

ŢIGANE, BAGĂ ŞIŞU-N MINE. TE ROG

Doamne, ce mai plînge lumea după Marian Cozma, handbalistul omorît la Veszprem! Televiziunile se bat pe subiect, reporterii, transmit, în direct, abia ţinîndu-şi lacrimile, ultimul drum al victimei. Prin toate oraşele, maşina care poartă trupul celui care e deja erou naţional care va trăi veşnic în sufletele românilor, e întîmpinată cu spăşită emoţie şi lumînări.
Să se odihnească în pace sportivul Marian Cozma, o spun din tot sufletul.
Dar, iată un dar. Şi cînd apare un dar, hopa şi o problemă. Aceasta constă în faptul că nu pot să nu-l invidiez pe tînărul mort şi să nu-mi doresc să mierlesc şi eu într-o discotecă din Ungaria. Să nu-mi doresc să mă înjunghie o gaşcă de ţigani. Ce moarte superbă. Să devin vedetă, măcar post-mortem. Să plîngă naţia de ce mare poet am fost. Sau realizator de spectacole. Sau ziarist. Să tremure vocea Escăi dezvăluind cît de mult fumam. Să-şi tragă mucii Cătălin Radu Tănase şi să-şi reprime plînsul cînd vorbeşte despre sufletul meu de român. Să dezvăluie emoţionat că-mi plăcea barmaniţa care era, întîmplător, gagica asasinului. Să mă decoreze Băsescu. Înebuniţi de durere, LiaLia, Marele Han, Confruntădurerea, Lovin, Contrasens, Veronica, da ce zic eu, toată blogerimea mondială, plus ziariştii, să amintească posterităţii ce mare bloger şi ziarist mort sunt eu ca anonim notoriu.
Mort cum aş fi, aş trepida de plăcere.
România în doliu. Lumea ar plînge inundabil. Şi ar deveni mai bună.
Că lacrima purifică la greu.

Băi, ăştia ne spală creierele

Un tren pe ruta Gara de Nord-Otopeni şi retur, cu punct de oprire Corbeanca, va intra în circulaţie peste două săptămâni, a declarat pentru NewsIn subsecretarul de stat în Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), Constantin Axinia.
"Preţul biletului călătoriei pe ruta Gara de Nord- Corbeanca va fi de 6 lei. Vom încerca să includem în permisul CFR şi preţul biletului de autobuz pentru cele doar cinci minute de transport din şi înspre Aeroportul Otopeni" a mai spus Axinia pentru NewsIn.
Personal, m-am căcat de rîs.

E adevărat că aţi violat-o pe nepoata dumneavostră?

Cică un profesor universitar din Craiova a chemat-o acasă la el pe nepoată-sa care îi era şi studentă. Cică i-a tras-o, în loc s-o pregătească pentru lucrarea de diplomă. Pe don profesor îl cheamă Dumitru Ţăpurin, normal. Purtătorul de cuvînt al Poliţiei din Dolj se numeşte tot Ţăpurin, normal, dar Adrian.
La cîţi Ţăpurini sunt prin Oltenia, nu m-ar mira ca ştirea să fie o ţeapă.
Dar reporteriţa Realităţii e genială. Ea l-a întrebat pe acuzatul care a primit 15 zile de arest preventiv: Domnule profesor, e adevărat că aţi violat-o pe nepoata dumneavostră?
Ce ţară, domle, ce ţară!!!

CONSERVA DE VULPE

El era Bică şi eu eram Bane. Bunică-sa era Buna. Bunicul era Bubu. Bufniţa era bundada, iar ciocanul era cacane. După ce-a ascultat atent cum a fost păcălit usul de coana vulpe, a meditat: "Cum să fii assa de plost? Da pe cît de male, tot assa de plost e ulsu ăsta. Eu nu ched că se există uls assa de post. Da dacă ela Bică, o mînca pe coana vulpe bucăsică cu bucăsică, aşa o mîca..."
Vara ne-am dus cu Maimu la Comă. La Bubu. Maimu era Olcitul, Comă era Comăneşti. Bică era în perioada cînd nu-i plăcea să mănînce. Mofturi peste mofturi. Aia nu, aia, nu.
Am pus în buzunar o conservă de carne chinezească. "Hai cu Bane la Trotuş, la vînătoare". "Da ce să vînăm, n-ai nici puscă, nici ac cu săgesi, n-ai nica. Ssi ce să vînăm la Tlotuss, că e apă ssi apa ale numai pessti."
Aveam un cuţit în Maimu şi i-am explicat că e de-ajuns ca să vînăm o vulpe. "Cu asta? Mă fasi să mol de lîs, Bane. Stă ea smechela de vulpe s-o vînezi tu cu cusitu ăsta? Bine, hai să te văd!"
Malul Trotuşului la Comăneşti e mărginit de un dig înalt, ca să nu se inunde oraşul. În anii secetoşi, la baza lui,pe marginea albiei, oamenii cultivau ceva legume în grădini improvizate pe aluviuni. Asta în care am coborît ca să ademenim vulpea, părea părăsită. Era un lan de araci printre care crescuseră anapoda buruieni
de doi metri. I-am făcut semn lui Bică să nu vorbească şi ne-am strecurat în mijlocul cocenilor. Am tăiat cîteva braţe de buruieni şi am improvizat o colibă. Apoi am făcut un mic foc. Cînd l-am numit şeful intendenţei, Bică s-a simţit în al nouălea cer. Imediat şi-a dat seama că intendensa este ceva foarte important. Şeful Intendenţei nu avea voie să părăsească postul şi trebuia să aibă grijă de foc. Să-l întreţină cu cele vrejuri uscate din grămăjoară. Deşi eu eram hunterul, mi-am cerut permisiunea de la şef să plec la vînătoare.
" Să-mi plinzi lepede smechela de vulpe ssi să mi-o adusi aisi, s-o judec ssi s-o mănînc, ai înseles?"
Hotărît lucru, nu era de glumit cu sseful de la intendensă!
M-am strecurat prin jungla de buruieni, am fumat o ţigară, şi m-am întors fără zgomot. SSeful era foarte dedicat întreţinerii focului.
"Ia să văd malfa", mi-a zis, fără să se întoarcă. "Ai leusit?"
I-am arătat conserva şi i-am spus că înăuntru e carne de vulpe, din cauză că vulpile s-au cam rărit, că Tovarăşul le vînează, dar carnea o face conserve şi le dă la popor, să se bucure şi el.
"Hai, desfase-o, se mai stai? Că-mi chiolsăie masele de foame. Si eu sunt popol, nu? Se dacă sunt sef la intendensă."
În acest fel l-am lămurit pe Bică să mănînce carne chinezească la conservă.
Naiba ştie dacă nu era chiar de vulpe.

TRECUTUL LA PREZENT

Acum 8 ani, la Tirgul Organizaţiilor neguvernamentale din Moldova, găzduit la Bacău, Răzvan Botezatu, un profesor de matematică din Buhuşi, a expus săbii, panoplii şi armuri medievale, făcute de el însuşi. Ziarele au vuit: un român intră în breasla armurierilor, reînvie un meşteşug de mult uitat, cu puţini adepţi în lume, bla bla bla. Apoi. linişte.

După o vreme, a dat peste el un întreprinzător vizionar, Ioan Neculcea, care l-a luat în firma lui, i-a pus la dispoziţie un atelier la Filipeşti, lăngă Bacău şi l-a plătit să-i orneze salonul de protocol. Aveţi imagini de acolo.

Răzvan a vîndut ceva piese prin internet.

Acum, în 2009, omul care poate reînvia istoria medievală, se mută, pentru zece ani în Malta. Cu toată familia.

Acolo a cumpărat un restaurant de care se va îngriji împreună cu fratele lui.

Mi-am amintit cele de mai sus după ce un prieten din Bucureşti mi-a arătat obiectele medievale pe care a cheltuit vreo 12 000 de euro ca să-şi orneze vila cea nouă. Fălos tip, ce să zic.

M-am întrebat ce dracu de scule, cît şi ce-ar trebui pentru ca platoşe, coifuri şi săbii ca alea care costă sute, mii de euro să poată fi făcute aici. Apoi m-am gîndit: cine-ar vrea să se mai ocupe de asta, într-o Românie unde oamenii se gîndesc cum să se îmbogăţească mai repede şi mai fără muncă.

Doar nişte tineri care chiar vor să înveţe o meserie bănoasă din care să-şi cîştige cinstit existenţa.

Păi, nu prea mai sunt amatori. Decît, poate, la Aspciaţia Betania, printre copii cu probleme sociale sau cu dizabilităţi. Am fost ieri, cu Adrianus Muit, preşedintele acestei organizaţii - care a făcut pentru români mai mult decît au făcut propriile noastre guverne - la Filpeşti. Ne-am văzut cu Răzvan Botezatu şi el ne-a arătat ce se poate face cu niţică pasiune, cu minim de investiţii.

Sculele sunt ieftine.Clienţi sunt. Tablă, slavă Domnului, este. Din recuperări.

Oameni care să facă, să fie.

BĂTĂLIA ŞERPILOR

Ei bine, în sfîrşit Dumnezeu a fost încă odată român: Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga a decis, după ani şi ani de dispute, că Romania are dreptul la o suprafata de 9.700 de kilometri pătraţi, ceea ce reprezintă 79,34% din aria de 12.000 de kilometri pătraţi asupra căreia avea pretenţii. În acest fel, ţara noastră are acces la o cantitate estimată de 70 de miliarde de metri cubi de gaz şi 12 milioane de tone de petrol.

Adică, teoretic, avem de-acu pînă - n 2027 independenţă energetică! Ne-am scos!
URA! URA!URA! s-a auzit de la Cotroceni, asta da pleaşcă pentru prezidenţiabilul în foncţie, motiv pentru un nou mandat.
URA! URA! URA! - s-au repezit pe dată ROMGAZUL şi LUKOILUL să strige, salivînd la gîndul unei concesiuni pe bază de licitaţie tipic românească.
URA! URA! URA! (plus aplauze prelungite) s-a auzit în surdină dinspre birourile celor care vor primi valizele cu şpăguţa.
După ce s-a vîndut pe nimic industria, iaca un nou prilej de comisioane şi de chilipiruri pentru băieţii deştepţi. De mărimea platoului continental.
Insula Şerpilor a rămas Ucrainei.
Dar şerpişorii noştri vor demonstra negreşit că-s mai şerpi decît ai lor.
Avem totală încredere.