LEGEA ASCULTĂRII NAŢIONALE

Se fac azi-mîine 20 de ani decînd nu mai duc vechea mea maşină de scris Olympia (cam vreo 15 kile) la miliţie ca să i se ia amprentele (caracterele literelor). În fiecare ianuarie o înveleam cu un preş, o legam de sanie şi, pîş pîş, o luam spre Serviciul Arme şi Muniţii. Maşina de scris era considerată o posibilă armă împotriva regimului, deoarece la ea puteau fi multiplicate idei subversive la adresa comunismului.
Pe de altă parte, umbla zvonul că securitatea plasa microfoane în pereţi, în florile şi scrumierele din restaurante şi că toate telefoanele erau ascultate.
Între timp, tehnica şi lumea au evoluat şi bandiţii cei odioşi şi teroriştii naibii se folosesc de mobile şi de internet ca să bage, cu atentate mîrşave, groaza în bietul cetăţean. Aşa că, pentru siguranţa populaţiei, a noastră, a tuturor cetăţenilor, mai marii lumii au născocit legi care să le permită să-mi intre în casă şi în gîndurile cele mai intime exprimate prin vorbe.
Astfel au apărut pe Pămînt şi minunatele prevederi ale LEGII nr.298 din 18 noiembrie 2008
privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, precum şi pentru modificarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice. Aşa-i zice.
Astăzi, onorabilul Varujan Pambuccian, preşedintele Uniunii Armenilor şi al Comisiei pentru Tehnologia Informaţiei de la Camera Deputaţilor, unul dintre autorii docomentului, face pe propriul blog ( http://varujan.rol.ro/2009/01/21/manual-de-ue/) dezvăluiri senzaţionale despre geneza acestui act care a declanşat o tempestă de comentarii în lumea românească, oricum bîntuită fatal de teoria conspiraţiei universale, chiar mai mult decît de stafia atotbiruitoare a fostei securităţi.
Domnul zice că, responsabil fiind cu armonizartea legislaţiei noastre cu cea europeană, a dosit contestata lege în propriul sertar mai bine de doi ani, pînă s-o dea la aprobat în Parlament. Mai mult, a umblat la ea, insistînd ca unele paragrafe recomandate de Uniune să nu figureze în versiunea românească, iar altele să fie mult mai blînde. El spune că legea intrată în vigoare ieri este "încă o chestie din şirul de lucruri inutile inventate de birocraţia europeană. E o Directivă, absolut inutilă şi cu oarece costuri (adică bani aruncaţi pe geam)."
Autorul dezvăluie pentru infractorii amatori (de parcă ei n-ar avea destule idei!) cîteva metode profesioniste prin care această lege poate fi fentată.
Dar, finalmente, armeanul zice că, împotriva dorinţei lui, n-a avut încotro şi, sub ameninţarea steguleţului roşu aplicat pe fruntea ţărişoarei noastre de către balaurul european, a fost obligat să dea drumul ascultării naţionale spre plen.
Într-un comentariu Post Scriptum, Pambuccian precizează că Legea referitoare la retenţia datelor de trafic are şanse minime de a da cu adevărat rezultate viabile, deoarece în obligativitatea operatorilor revine păstrarea doar a următoarelor informaţii:

- numărul apelant
- numărul apelat
- momentul iniţierii convorbirii (evident nu pentru SMS)
- durata convorbirii (evident nu pentru SMS)
- datele de localizare

Conţinutul mesajului nu face obiectul directivei.

Concluzionul e că avem încă o lege fără rost, care ne costă bani şi care, colac peste pupăză, riscă să blocheze majoritatea anchetelor penale. Doar în cazul infractiunilor ce intră in categoriile definite de alte legi, adică de Legea de combatere a criminalităţii organizate şi de Legea privind prevenirea şi combaterea terorismului, pot fi admise informaţiile stocate. Vătămarea corporală gravă, violul, tîlhăria sau pedofilia, ameninţarea sau evadarea nu pot fi anchetate pe baza datelor obţinute ca urmare a aplicării Legii 298.

Cu alte cuvinte, cu siguranţa cetăţeanului, rămîne cum am stabilit: cu justiţia română, nu ştii cînd devii din simplu cetăţean, infractor electronic.

Dar să nu ne panicăm. Va fi ca-n România: EI se fac că ne ascultă, noi ne facem că vorbim!