Ah, ce femeie carnală, carnală,
Era pe vremuri Madam,
Nevasta portarului de la Termocentrală!
Ce făptură divină, cu ce nuri generoşi
Primea-n schimbul trei liceenii,
Dar numai pe cei cu bicepşii frumoşi...
Torsul ei alb, unde ardea izvorul de viaţă,
Te-ademenea peste munţi de zăpadă şi gheaţă.
Şi, Doamne, ce glas delicat şi ce buze avea...
Zona ei poplitee, pe băieţi îi înnebunea,
Indiferent la ce oră din noapte-i primea.
De-aia, frecvent, cîte-o ţaţă vecină, o blestema:
Usca-i-s-ar ţîţili! Da-r-ar dracii în ea!
Bătu-o-ar toţi sfinţii şi boala cea rea,
Că i-o sucit minţili
Băietului meu,
Elev într-a noua, liceu!...
În ăst timp, portarul veghea ca să aibă oraşul căldură.
În gheretă, - avea ceapă, slănină şi ceva băutură.
Şi pentru ca-n post să nu aţipească,
La poza frumoasei Madame stătea să privească.
O dată, prin 94,
I-am văzut personal pe-amîndoi, într-o seară, la teatru!
Venea teatrul la noi, o dată pe an,
Şi-acum figura în spectacol chiar Beligan!
Se juca o piesă celebră, despre iubirea perenă,
Scrisă de-un romantic autor rus.
De-atîta plîns,
Madam a avut o lună migrenă.
Unde-s vremurile-alea? S-au dus!
...Am auzit că Madam ar fi murit cam suspect
Cu o leziune ciudată pe piept.
A dispărut în neant, într-o toamnă fatală
Întocmai ca viaţa noastră şcolară,
Frumoasa nevastă a portarului de la termocentrală...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu