CURS DE IMAGINE

Unora le pasă, altora, nu. Mie îmi pasă.
Mă întreb mereu cui i-ar fi dor de mine în clipa asta, cine ar avea nevoie de mine, care-s oamenii care se gîndesc la mine. Între timp, îmi trec prin minte miile de chipuri de fiinţe pe care le-am cunoscut, cu care am avut o anumită comunicare. Mă gîndesc la nea Borca, ungurul care mi-a făcut prima chitară, la Mutu Măcelaru care i-a luat la poceală pe cei doi derbedei care-mi furaseră undiţa, la Ion Castravete, dumnezeul ursarilor din Comăneşti şi la mulţi care dau acum cu mătura prin rai. Sau îi cîntă din ţiteră la urechea lui Doamne- Doamne. Ăştia, poate nu m-au uitat, dar, gata, oricum nu mai au nevoie de mine.
În altă fracţiune de secundă, îmi vin cei vii. Nu le mai spun numele, să nu se supere vreunul că nu-i pe listă. Sunteţi toţi, vă asigur. Nu lipseşte nici unul din succesiunea de chipuri şi suflete la care mă gîndesc. Fiecărui chip îi corespunde o fotogramă în care suntem împreună, într-o anumită împrejurare de viaţă. Am văzut cîndva un film: "7200 de picturi în cinci minute". Dacă nu l-aţi văzut, poate n-o să credeţi că exact asta era: în trei minute, pe ecran s-au derulat 7200 de capodopere ale picturii universale, fiecare avînd durata unei fotograme, adică, a 24-a parte dintr-o secundă. Puteam spune ce reprezintă multe dintre ele, cine e autorul şi curentul artistic de care aparţin. Doar că nu era timp. Cuvintele ocupă mai mult timp decît imaginea.
La fel mi se întîmplă cu chipurile oamenilor pe care i-am cunoscut, fie că mi-au fost dragi sau nu. Mi-e ciudă că nu am timp şi cuvinte să rememorez în amănunt întîlnirile mele cu ei.
Nu mă plîng că s-a terminat, mă bucur că s-a întîmplat să-i cunosc. Sunt frumoşi oamenii, chiar şi cei care mi-au făcut rău.
Totul a fost minunat şi nimic nu m-a durut.