Prima mea maşină a fost un Oltcit Club, alb, cu număr mic: 3 BC 532. Eram atît de îndrăgostit de ea încît i-am pus ceas electronic şi lampă de bord, capace la roţi ( redesenate, vopsite cu bronz alb, din castroane de plastic de la FEROMETAL), bandouri negre din jgheaburi pentru cabluri şi schimbător de viteză din aluminiu strunjit, randalinat şi eloxat la Intreprinderea de Avioane. Aşa era la modă, cam cum e acum la modă să ai suvuleţ dacă vrei să te respecte lumea.
Cînd aveam Oltcit, cum zic, cu piese franţuzeşti şi cotă de 20 de litri de benzina pe lună, dădeam o fugă la Moineşti şi cumpăram matrafox, un reziduu inferior rezultat din cracarea petrolului. Matrafoxul cică ardea supapele din motor, şi astea costau cît ochii din cap, aşa spuneau cunoscătorii, dar ce mai conta dacă aveam cu ce să circul? Maimu - aşa o chema pe maşină - a funcţionat fără probleme vreo trei ani, pînă prin 1990, cînd benzina s-a dat la liber.
Ce să crezi? După vreo două luni de benzină CO 98, de-aia bună, Maimu a mea a clacat. După atîta matrafox, demara ca o babă şi abia de prindea 80 la oră. Cînd, cu chiu cu vai, mai făceam rost de matrafox de ăla ( nu mai vindea nimeni, că scăzuse cererea, de vreme ce puteai lua benzină adevărată cîtă voiai), Oltcitul dădea clasă la toate hîrburile din Occident care începuseră să invadeze România. Numai că, minunea oltenească ruginise şi-şi cam pierdea tablele.
Ce chin pînă s-o vînd! Am luat pe ea cît pe două biciclete noi. Ăl de-a cumpărat-o, i-a schimbat motorul, şi-o mai văd pe drăguţa de Maimu şi-acu prin oraş.
De, iaca, şi maşina, ca şi românul: cînd se obişnuieşte cu răul, nici binele nu-i mai face bine!
Decît dacă-i schimbi motorul.
Morala si concluzia prin analogie e grozava. Pai, da, si noi ne-am cam obisnuit cu raul demodat, ca si Maimu. Simpatic nume de botez!
RăspundețiȘtergereTre' operat deci si la organul central, sub carcasa craniana a maimutoilor danubiano pontici si-o sa mearga treaba bine. Pana atunci, oare ne cumpara careva?
Doina