Moda blogurilor - cu un g sau cu doi - devine un fenomen de masă. A prins rapid şi temeinic la românii mai mult sau mai puţin alfabetizaţi, iar analizele şi dezbaterile asupra noii cutume umplu presa şi înseşi blogurile. La ce şi la ce-ţi foloseşte un blog, e întrebarea zilei. Iar întrebarea nopţii e: cine sunt şi ce vor cei ce transformă virtualul în oglindă a realului.
Bovarismul, lupta crîncenă cu anonimatul, cu frustrarea, cu singurătatea, amăgeala că FACI ceva pentru omenire, că laşi în urmă perle de spirit care cîndva, undeva, vor conta, toate aceste placebo nu fac decît să adîncească şi mai mult maladiile noastre ascunse. Ei bine, da, nu-mi convine să recunosc, dar cred şi eu, ca şi tine, că merit mai mult, că pot mai mult, că nu-mi place să m-amestec cu alţii!!! Că sunt unic, irepetabil, deştept şi verde. Că aşa cum le zic eu, mai rar, Bobocule!
Blogul e un drog gratuit. Uite că virtualul îmi oferă mai multă bucurie decît viaţa reală! Cînd sunt la tastatură, iaca sunt propriul meu Dumnezeu. Mă redescopăr sau mă ascund. Pun cuvinte în post şi-mi spun că schimb destine. Cînd dau enter, respectul faţă de sinele meu se umflă ca spuma de la cafeaua solubilă cu apă minerală, se-mbăţoşează, îmi dă puterea să mă-mbrac şi să plec la muncă. Îmi ţine bărbia sus şi pieptu-n afară. E ca şi cum m-ar iubi o femeie superbă. Merg pe stradă şi-i văd amărîţi, clătinîndu-se sub poveri, sub gînduri şi-mi zic: nenorociţii ăştia n-au blog. Pe ei nu-i iubeşte o femeie frumoasă!
Să-ţi explic: litera de pe display e curată, clară, n-o pot suspecta de lipsă de sinceritate. Într-o lume mizerabilă - cum e asta, aici suntem de acord? - litera asta îmi mai lasă o fărîmă de speranţă.
Blogerii sunt nişte rataţi? Poate. Ei şi? Măcar ei şi-au asumat ratarea în refugiul virtual.
Asta e. Aici am ajuns.
Poate e o prostie, dar dacă blogăreala va conta, totuşi, într-un bilanţ final?
Esti foarte retoric, toamna.
RăspundețiȘtergereFlorin p.: E anotimpul nostalgiilor! Am preferat să lămuresc cît am putut de sincer şi scurt raţiunea de a avea blog, decît să m-apuc să cînt "Lasă-mi toamnă pomii verzi"!
RăspundețiȘtergereTrist refugiu, intr-un secol al vitezei. Si-al "realizatilor" peste noapte!
RăspundețiȘtergereMihai M. : Poate nu văd bine, dar blogăreala chiar nu mi se pare un trist refugiu. E un mod de a comunica lumii ceea ce gîndeşti despre împrejurimile vieţii, în speranţa că-i va folosi cuiva. Bun, acuma nu ştiu cam cîţi consideră că merită să evalueze şi să înveţe ceva din ideile exprimate într-un post. Pe de altă parte, în lumea virtuală, sub anonimat, scriu şi sumedenie de idioţi care se cred deştepţi.
RăspundețiȘtergereCît despre "realizaţii" peste noapte, haram gheldi, haram ghiti (proverb turcesc de pe vremea fanarioţilor - de haram a venit, de haram s-a dus).
Să fie sănătoşi. Nu mă roade pizma!
"Lumea" inseamna doar doi-trei amici care tin dialogul. Deci... trist refugiu...
RăspundețiȘtergereMihai M.: Dar nimeni, e mai bun???
RăspundețiȘtergereS-a dus vremea stadioanelor care erau etalon de audienţă!
Ce preferaţi: cu 200 de nuntaşi la o masă, sau cu trei comeseni care vă ascultă?
Doar banii mai contează în cantităţi.
Restul, în calitate. Nu vi se pare?
Va salut, everybody! (care love somebody sau anybody, he he!)
RăspundețiȘtergereOr fi mii de bloguri romanesti si nu vad nimic rau in asta. Ratiunea pentru care au fost create conteaza mai putin, rau e insa ca nu toti bloggerii ar merita onoarea aceasta, caci este pana la urma o forma de a face presa, cu posibilitatea de a schimba pareri cu cititorii tai. In privinta calitatii, specificului si tematicii blogurilor, sunt destule de povestit, dar vreau sa spun doar ca fiecare blogger isi pune amprenta personalitatii, culturii si educatiei sale asupra blogului sau, care il recomanda unei categorii sau alta a publicului. Am ratacit o vreme prin blogosfera dupa ceva interesant si am gasit aici acea poveste a vorbei care-mi place, cu toata incisivitatea ei si de atunci iau cu asalt "casa" Varanusului, care tine usa deschisa in permanenta. Pe riscul lui!! :)) Nu va cunosc personal, domnule Manescu, dar pot aspira macar la statutul de "amic virtual", ca tot veni vorba? :)) Lasati-mi macar iluzia sperantei! =)) Pentru mine e o placere acest refugiu, cum ii spuneti, si o bucurie comunicarea cu dumneavoastra, chiar si atunci cand ma puneti la punct. :) Ar trebui sa incerce si ceilalti cititori, ca vad ca aveti.
Cu stima,
Doina
PS. Ca sa nu inghet, raspundeti-mi numai daca vreti si cand sunteti binedispus... :))
Doina: Tocmai aţipisem, dar nu face nimic. Wonder. Commentul ăsta m-a redeşteptat, deşi eram convins că nu e cazul, ştiu că sunt deştept. Şi dacă aş avea 0 (zero) comentatori, tot aş fi mulţumit. Înseamnă că atîta merit. Cîţi oţi fi, sunteţie cei care trebuie să fiţi.
RăspundețiȘtergereVă dau iluzia speranţei, doamnă Doina! Cu ştampilă şi semnătură autorizată!
Totuşi, despre utilitatea sau futilitatea blogurilor???
Pey, daca o sa mai scrieti mult despre traficul rutier, sa vedeti ce trafic blogeristic veti avea!! :)) Asta referitor la futilaje, na, ca am scris-o pana la urma! =)) Referitor la utilitate, asta e in functie de ce anume afli, cat ai de invatat si de castigat de la blogger, citindu-l.
RăspundețiȘtergereVa urma, ca si eu sunt a dracu', rau de tot. Sau? :))
Doina
Doina: Despre asta-i vorba. Nu vă lăsaţi!!!
RăspundețiȘtergereAnul trecut pe vremea asta eram foarte incantata de bloggerit, intre timp am avut parte pe WeBlog de niste rafuieli virtuale cu tot felul de frustrati, de psihopati, etc., motiv pentru care acum sunt foarte rezervata. Dar n-am renuntat, ba dimpotriva...
RăspundețiȘtergereGreenfield: Ehe, anul trecut pe vremea asta eram pizmaş pe cei care aveau deja bloguri...Mi-i imaginam ca pe nite răzgîiaţi ai sorţii. Frustraţi şi psihopaţi există şi printre bucătari, mineri, ţesătoare, funcţionari, peste tot. Sub anonimat se manifestă în voia lor, ce să te mai miri?
RăspundețiȘtergerenu comentez , e numai vrajeala in comentariile voastre, cam o batem in piua, fratilor.
RăspundețiȘtergereHarpon: Să fim sinceri, la bătut apa-n piuă şi la frecat menta, nici dracu nu ne-ntrece!
RăspundețiȘtergeremihai m @ nu-i trist refugiu, dimpotriva. e o relaxare, un soi de divertisment. e un alt fel de comunicare. eu, de exemplu, il cunosc pe autorul blogului intr-un fel. acum descopar in el un sensibil de-o ironie fina si-mi face marte placere sa trec pe aici.
RăspundețiȘtergerechiar daca nu comentez de fiecare data, citesc. si mai shtiu si pe altii care fac ca mine.
bloggariti care puteti tine pasul, ca n-o faceti degeaba!
bacoviana: O, dar commenturile mă mobilizează, mă incită, mă fac să mă simt viu! Pe tine nu???
RăspundețiȘtergere