Tablou între traverse de cale ferată

Cîndva putea fi zărit în diferite puncte

ale oraşului. Nimeni nu ştia unde şi cînd îşi

aprindea ţigara şi asculta sunete

numai de el înţelese. Uneori, asfaltul i se

topea sub tălpi şi-l vedeai

două, trei, patru zile în

acelaşi loc. Îi creştea barba şi era

foarte însetat, dar luminiţele din

ochi,

după care putea fi uşor recunoscut,

erau la fel de intense.

Cîte o pasăre i se aşeza pe umăr şi-i ciugulea

lobul urechii crezîndu-l statuia poetului, dar copiii

îl priveau respectuos,

aşa de mare şi îndrăgostit cum părea.

Simţea teama de a o regăsi, dar şi teama ca ea să nu apară.

După

un timp, şi librăreasa roşcată observă monumentul

de aşteptare înfipt în trotuar lîngă semnul de interzis. Era

ora cinci şi jumătate. Corbi vesteau întunericul.

În liceu, profesorul de română şi un pian

exersau schimbarea de anotimp.

Librăreasa roşcată îşi rodea unghiile

aşteptînd un autobuz poluant. Am văzut-o eu într-o staţie.

Lui îi era teamă să moară, dar şi să trăiască mereu

cu povara acestei taine.

Şi nici n-a murit.