REGELE SCAMATOR A PLECAT PUŢIN

Ştefan Iordache a plecat la Viena şi nu s-a mai întors viu. La cîteva zile după Ilarion Ciobanu, un alt vîrf al teatrului românesc se duce acolo unde nu-i nici durere, nici întristare şi nici suspin.

Eram odată la Casa Oamenilor de Ştiinţă, în Lahovary, singur la o masă. În salon, la o altă masă, un grup de petrecăreţi gălăgioşi, serbau ceva, era o aniversare. Săreau dopuri de şampanie, mare veselie, mare gălăgie. Deodată, sub arcada salonului, a apărut UN DOMN. Bună seara lui a vibrat peste waţii din boxe. „Bună seara”, a mai spus odată, fluturînd pălăria albă, „Vă salută actorul Ştefan Iordache!” . Au urmat aplauze. Maestrul şi-a desfăşurat eşarfa lungă din jurul gîtului, s-a descheiat la haina din stofă scumpă şi s-a aşezat ca un rege. Cineva i-a dat repede o cupă: „Maestre, vă mulţumescu, suntem onoraţi…” , bla, bla. Artistul a spus simplu „Să fiţi sănătoşi”, şi-a înmuiat buzele şi a-nceput să cînte. Lume, lume, soro lume. Nimeni nu mai mişca. Încremeniseră toţi în poziţia în care îi surpinsese prima vibraţie. Un stop cadru irepetabil, peste care plutea o voce de sfîrşit de lume: gravă şi majestuoasă. Cumva, plină de regret, sensibilă. Cumva, ca un gust de corcoduşe roşii – şi dulce, şi acidă. Cumva, ca un adevăr adevărat. Fierbinte şi dur. Care purifică.

A terminat şi nimeni nu mişca. Ţigara mi se fumase singură. Ospătarii, cu tăvile în echilibru, păreau statui. Mesenii, în acelaşi tablou, care cu furculiţa în mână, care cu paharul aproape de buze, care lipit de scaun, întrebîndu-se dacă nu cumva visează.

Maestrul a sorbit încă odată din pahar, a spus simplu „vă mulţumesc”, şi-a înfăşurat eşarfa şi a făcut o reverenţă. Apoi, şi-a aranjat pălăria cu boruri largi, şi a dispărut.

La ora opt avea spectacol.

...Se săturase de tot. "Nu mai vreau să trăncănesc, la ce foloseşte? Sînt mîhnit. Nici vehement şi nici supărat. Mâhnit. Vorbim cu toţii în vînt, pentru că nimic nu se schimbă", a spus Ştefan Iordache într-un interviu recent, scîrbit de situaţia din România, care nu mai poate fi caracterizată nici de sensul peiorativ al ideii de telenovelă.

După ce, aproape 50 de ani ne-a făcut să plîngem, să rîdem, să medităm şi să ne facă să trăim, « Regele Scamator » al scenei româneşti, a mai făcut o magie : călătoreşte acum într-un loc despre care nu ştim nimic. S-a dus cu trupul sfîrtecat de o boală pămîntească în teritoriul veşnicei speranţe, la „Magazinul cu vise”, să dea mîna cu Titus Andronicus, cu Hamlet, cu Richard al III-lea, cu Barrymore.

Dumnezeu să-l aibă în pază!