MIC DEJUN CU PRAF DE ISTORIE

M-a provocat un post de pe http://confruntadurerea.wordpress.com. Chiar aşa, frate, de ce dracu ne merge atît de prost cînd suntem atît de deştepţi, de viteji, de puternici şi, pe deasupra locuim şi-o ţară atît de frumoasă, cu-atîtea bogăţii??? Păi, zic eu cu înţelepciunea insomniacului trezit de aroma cafelei, de vină e Istoria! Revelaţia m-a îngheţat. Dacă asta-i cauza, am dat-o dracului, la rîpă cu noi! La a doua cafea, cogito ergo sum, am început să mă-ndoiesc: dar dacă nu-i asta Istoria? Dacă n-a fost aşa? La naiba, şi totuşi...

Nu s-a schimbat nimic pe-aici de cînd Decebal a luat-o pe coajă de la romani! După aia - dacă istoria mai e aşa cum am învăţat-o eu - a urmat "naşterea poporului român", de fapt tot o înfrîngere, ca să-i spun elegant violului. Secole la rînd, am fost vasali prea plecaţi în urma bătăilor pe care le-am luat de la toţi: migratori, turci, ruşi, polonezi, nemţi. Un şir nesfîrşit de pumni în cap a luat poporul român. Mihai Viteazu, Doja, Horia, Avram Iancu, Bălcescu, cartea de istorie e plină de eroi tragici care-au sfîrşit-o prost. Pînă la urmă, şi marele Ştefan, obosit de-atîtea lupte, s-a-nsurat c-o rusoaică şi le-a plătit taxă de protecţie turcilor. Strigătul de victorie al celor întorşi de la luptă a fost mereu "Fraţilor, am înfrînt!"

Istoria României e înţesată de drame. E o vitrină a eroilor îngenuncheaţi sau ucişi, o paradă a înfrîngerilor. Revoltele secolului trecut? 1907 sau 1933? Cum au ridicat capul sărmanii, cum li s-a tăiat.

Cînd, de la grădiniţă îi spui unui copil cum, pentru că Brîncoveanu n-a fost cuminte, a rămas fără feciorii lui şi fără cap, cum, pentru că Domnul Cuza a impus reforme în ţară, a fost alungat, iar regele Mihai, pentru că era apropiat Occidentului, a fost obligat să abdice, în subconştientul fraged se instaurează ideea că, dacă te dai cocoş, dacă arăţi că nu-ţi convine, dacă mergi contra curentului, dacă te revolţi, n-o să-ţi fie bine. Mai bine să nu faci nimic, să nu mişti în front, să nu-ţi doreşti mai mult decît ai şi să-ţi fie linişte, să nu te doară nimic. Capul plecat, sabia nu-l taie, nu? V-aţi gîndit vreodată că frica de durere a fiecăruia, e cauzată de infinitele dureri ale tuturor generaţiilor, adunate în noi?

Handicapul fricii e sădit în fiinţa naţională deliberat, din cea mai fragedă pruncie. De la el ne vin, corolar, Lenea (nu faci nimic ca să nu greşeşti, deci să fii pedepsit), Lehamitea ( dă-i în pizda măsii, ei cu-ale lor, noi cu-ale noastre), Bigotismul (las-că vede Dumnezeu), şi de-aici starea abulică a naţiunii, lipsa de coerenţă în decizii, dezorganizarea.

Nimic nu-i întîmplător, afirmă dialecticienii. Şi nu-mi pot imagina întîmplarea care ar putea schimba ceva.

Doar dacă am rescrie istoria. Câte victorii adevărate aţi marca într-o nouă, ipotetică, dar posibilă, Istorie a Poporului Român???