DUPĂ DOUĂZECI DE ANI

Băi boule, nu mai umbla cu scheme, cu metafore, chiar

nu vezi că nimeni nu-ţi mai dă nici o atenţie? Chiar nu

vezi că nu mai poţi păcăli pe nimeni cu lamentaţiile tale,

cu alintăturile de adolescent, cu imaginaţia ta? Ce-i tot

dai cu securitatea, cu dosarele tale voluminoase? Nu

ne ocupam noi atunci de ăia care spuneau bancuri cu

Ceauşescu, nu le făceam dosar numai pentru atâta.

Şi ştii de ce? Pentru că frustraţii impotenţi nu erau un

pericol pentru societatea noastră. Ăia care gândeau

fără se afirme, care nu mâncau căcat în public ca

de-alde tine, ăia, da, erau în stare să ne strice

planurile. De ăia ne era frică. Să nu pună la cale

revolte, să nu scrie manifeste, să nu-i facă mustăţi

lu tovarăşu. Noi eram structura, gagiule, şi tot structura

suntem şi acum. Avem naţia română în grijă, asta e

misiunea noastră sfântă. Naţia, băi pulă. Tu ce făceai?

Mare brânză! Ziceai o poantă, două, un banc de la radio

Erevan sau unu cu nea Nicu, pe care-l fabricau specialiştii

noştri, ca să simtă feedbacul. Râdeai tu mai tare ca ăi de

te-ascultau şi, după marea ispravă te mulţumeai să rozi

osu alocat de partid, mai trăgeai un spectacol, mai

proiectai o statuie, mai luai 100 de lei pe patru strofe pe

care ţi le publicau în Steaua Roşie, şi te credeai Dumnezeu.

Erai un căcat.

                De ce ne-ar fi fost frică de unu ca tine? Ţi se

părea că te băgăm în seamă. Noi aveam naţia în grijă.

Naţia, bă, ţi-am mai zis! Tu aveai grija ta, te aveai pe tine,

un punct, acolo, un rahat pe mirişte. Un nume pe un dosar

subţire. Ţi-ar fi plăcut să te facem erou, cum vedeai în

filmele  de la video! 

               Caisă, află că nouă ne-ar fi plăcut să avem de-a

face cu unu cu coaie, să putem raporta despre el că face

şi drege, că-i periculos, dar cu tine nu s-a potrivit. Erai laş

şi dual şi labagiu, ca şi-acuma. Dacă erai periculos, adică

bun, mă-nţelegi, m-ai fi ajutat şi pe mine să avansez mai

repede, n-ar  fi trebuit să aştept revoluţia de căcat ca să

mă ajung maior. Şi ai fi ajuns şi tu mare, aveam noi grijă,

idiotule, mare, prin parlament, ceva, pe la vreo ambasadă,

cine ştie…

               Ce? Te deteşti? Păi habar n-ai cât te detestam eu,

prostănacule! Că trebuia să scriu rapoarte despre tine şi

simţeam că nu meriţi. 

               Nu-i, prietene, nici un serviciu secret care să-ţi

blocheze apelurile pe mobil şi mailurile. Asta-i în mintea ta,

ca să-ţi scuzi lenea şi frica şi laşitatea. Aşa ai trăit.

Aşa trăieşti. Leneş şi fricos şi laş. Aştepţi să-ţi cadă din

cer. Te-ai gândit vreodată că a cerşi vine etimologic de la

cer? A cer – şi. A cere cerului. Etimologic vorbind, asta ai

fost o viaţă şi asta ai rămas: un cerşetor. Şi dragostea ţi-ai

cerşit-o. Ce, crezi că nu ştim? Ai cerşit de la Ela, de la

Marci, de la Angela, de la toate câte-or fi fost, cu cerşitul

ai avut şi tu o noapte, două de afecţiune, o bucată de pizdă,

de caldură. Niciuna nu te-a iubit cu adevărat, toate câte ţi le

mai aduci aminte, te-au iubit din milă. Te doare, boule?

Să-ţi mai spun că şi nevastă-ta a acceptat să-ţi fie soţie

după ce am prelucrat-o noi?

Noi te-am însurat, Darie, în timp ce tu trăiai în metafore,

aşa cum tot noi ţi-am tuns pletele când o făceai pe beatnicul,

aşa e.

Dar acum, crede-mă, eşti un bou, nu te urmăreşte nimeni,

nu-ţi blochează nimeni apelurile şi emailurile de pe Yahoo.

Te-ai blocat singur. Pur şi simplu nu te mai caută nimeni.

Nici vechii, nici noii tăi prieteni, nici fiicele tale, nici fosta

nevastă-ta, nici măcar sora-ta, nimeni, boule,

dar absolut NIMENI, nu mai are nevoie de tine.

               Don colonel, ştii cât de rău îmi pare când

se termină ziua şi trebuie  să mă bag sub pătură?

Asta ştii, futu-te-n gât de tablagiu, cât de rău îmi pare

când vine vremea să dorm? Adică să mor până a doua zi?