MI-AM SCHIMBAT DOMICILIUL

Notaţi această zi în agendă: 26 iulie 2011. E o zi istorică, o zi măreaţă, o zi de neuitat.
După ce-am divorţat de Facebook, o nouă schimbare s-a produs în viaţa mea: m-am mutat. Noile mele oordonate, în cazul în care mă mai caută cineva, sunt:
http://www.val-manescu.ro/
Trecerea pe wordpress a fost posibilă cu ajutorul lui Andrei Muit, căruia-i mulţumesc mult pentru abnegaţia cu care s-a ocupat de schimbarea la faţă a varanusului. Vă aştept comentariile direct la noua adresă.

Clic pe comentaţi! (imediat sub titlul articolului, în dreapta). Avem şi RSS Feed în josul profund din stînga paginii, dacă vreţi abonament gratis la noul Varanus.

Poftiţi!

http://www.val-manescu.ro/

REVOLUŢIE DIN CULPĂ

Ani şi iar ani.

Prea multe sufocante negaţii, nu vreau, nu pot, n-am înţeles.

Laşitatea lui aşteaptă, mai ai răbdare, mai stai.

Va fi mai bine mîine, dar mîinele mereu e poimîine şi poimîinele răspoimîne.

Dar hai să dormim liniştiţi, vine ea fericirea cînd nu te aştepţi.

În toiul nopţii, cînd luna pe cer e senină şi clară,

Atunci va răsări soarele.

Parcă văd cum, trezit brusc din visul erotic în care tocmai urma să îmbrăţişezi în secret glezna iubitei, vei arunca plapuma pe podea,

Orbit de lumina incandescentă a soarelui în miezul de noapte.

Parcă te văd cum o să bîjbîi înfrigurat după ciorapi şi ochelari,

Parcă te văd căutîndu-ţi bricheta şi basca de revoluţionar.

Sculaţi, sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii, a venit fericirea, aşa vor suna semeseurile

Pe care le vei trimite celor 367 de nume din agenda nokiei tale.

Ai să te precipiţi în debara să cauţi şampania păstrată pentru clipa aceea astrală,

Şi-ai s-o împarţi în pahare de plastic alb cetăţenilor ce aleargă pe calea romanului,

Spre prefectură, simbolul victoriei. Chiuind ca la nuntă vor alearga şi vor arunca petarde. Şi vor flutura tricoloruri.

Nici n-o să-ţi pese de cratiţele ciobite, de borcanele sparte, de sifoanele goale din debara, de vraiştea provocată de tumultul lor patriotic.

Căci, mai presus de toate, stă dragostea ta pentru ţară, pentru binele ei.

Oricît de departe ar fi viitorul de aur, vor fi artificii şi măreţe fanfare.

Vor fi poduri de flori şi salve de tun.

Televiziunile lumii vor transmite-n direct, pe no comment, noua, măreaţa desvirginare a României.

Vor fi eroi cu patalama şi pensii pe viaţă cei ce vor pune mîna pe microfon şi vor striga primii:

Ne-am trezit, oameni buni. Ne-am deşteptat, naţiune.

Imnul acesta e obsolet, să-l schimbăm. Ura. Ura. Ura.

Se rostogoleşte şoapta adio, rotundă ca un final mut şi se face bulgăre mare:

Lăsaţi aleşii să lucreze în linişte.

(Dintr-un volum fără titlu, care cine ştie dacă va apărea.)

PIATRA DE BACĂU

Festivalul "Vacanţe muzicale" de la Piatra Neamţ a ajuns, cu voia sau fără voia anumitor cîrcotaşi, la cea de-a patruzecea ediţie. O performanţă pe care nici un festival din Bacău n-a atins-o. Cea mai longevivă manifestare artistică din urbea noastră a fost "Toamna Muzicală Băcăuană" care s-a stins prin anii 90 pe la a douăzecea ediţie. Îşi mai amintesc de ea doar cîţiva
cîntăreţi care şi-au început cariera cu prestigiosul trofeu: Loredana Groza, Maria Dragomiroiu, Carmen Rădulescu, Maria Şalaru, Cătălin Maximiuc, Miki şi alţii pe care nu mi-i amintesc aşa la prima mînă. Toamna băcăuană era organizată de Consiliul Judeţean al sindicatelor, dar greul îl ducea Casa de cultură. Cît am fost, vreo cinşpe ani, regizorul manifestării care ţinea şase zile în care sala dădea pe-afară de spectatori, i-am avut directori pe Cornel Cepariu, Mircea Dorneanu şi Vasile Iacob, ultimul fiind unul dintre iniţiatorii Toamnei, pe cînd era instructor cultural la sindicate.
Scriu cu oarecare ciudă şi invidie pe vecinii noştri nemţeni, care au reuşit să depăşească, din 1971 încoace, lipsa permanent acută de parale, dar şi toate piedicile, gîlcevile inerente, bîrfele şi închipuirile celor ce de regulă stau pe bordură şi fluieră cînd nu scuipă coji de seminţe.
Melomanii nemţeni, aud că sunt spectatori cu miile, se bucură şi de astă dată de prezenţa unor nume de vază din muzica românească: Felicia Filip, Ansamblul de percuţie condus de Grigore Pop, Mike Godoroja&The Blue Spirit, Balkanic Zeppelin, Marius Mihalache, Trupa K1.
Festivalul, dedicat studenţilor de la facultăţile de muzică din ţară, a început de o săptămînă şi este organizat de Centrul cultural "Carmen Saeculare", condus de mai bine de un an de Dana Macsim, binecunoscută băcăuanilor ca om de televiziune - TV Satba, Prima TV, Televiziunea Kripton, Naţional TV - şi ca profesor la Liceul Letea.
Sîmbătă e zi de folclor cu Gelu Voicu şi Cristian Pomohaci, iar ultima zi, duminică, se încheie cu recitalul Feliciei Filip alături de formaţia K1.
Ca să nu ne sinucidem de oftică, să remarcăm fără falsă modestie că şi Bacăul are o contribuţie la reuşita proiectului nemţean: Orchestra simfonică a Filarmonicii „Mihail Jora” Bacău este principala protagonistă, asigurînd şi backround-ul soliştilor de muzică clasică. Cunoscutul Doru Sascău, fost component al trupei KATHARSIS din Bacău, profesor la Facultatea de muzică nemţeană, a fost solicitat să-şi pună expertiza în slujba organizatorilor, iar inginerul Florin Lupancu a obţinut contractul de sonorizare al întregii manifestări.
Peste tot şi peste toate, Dana Macsim, adoptată cîndva de Bacău cu atîta simpatie şi preţuire, se zbate să mulţumească pe toată lumea.
Sine qua non Bacăul nostru, ce mai.

Foto: http://1doi3.ro

AM DIVORŢAAAAAT!

M-am dat jos de pe facebook. Aveam 435 de friends. Majoritatea, necunoscuţi. Habar n-am cum de s-au înmulţit în halul ăsta. Într-un an de zile, am pierdut sute de ore holbîndu-mă la fotografiile lor din vacanţe şi excursii. Deşi unele erau mişto, n-am comentat şi n-am dat like-uri. Cu atît mai mult n-am dat like-uri la pozele tip autoportret în oglindă, chefuri, beţivăneli, distracţii, asfinţit cu mare printre labele picioarelor, mîini cu unghii multicolore, fiinţă pe capotă de BMW, gambă cu tatuaj (grifoni, floricol, japonez, etc.). M-am satistit atît de tare de zîmbetul din faţa turnului Eiffel şi de român(că) în şlapi cu şvarovski şi bermuzi cu Palazzo dei Doggi în planul secund, că era cît p-aci să postez şi eu două poze din locurile alea, ba chiar şi una în care am Matterhornul pe chelie şi soarele-n palmă. Dar n-am dorit să găsesc sub ele vreun comment inteligent din cele cinci tipuri ce predomină feisbucul:

- Wow ce tare. Vreau şi eu.

- Nebunule, ai plecat fără mine. Ruşineeeee!

- Fericitule, ce baftă ai. Pooop.

- Te mai întorci?

- Cît mai e berea la Paris?

EXISTENŢIALE

Îmi urăsc ziua de naştere.
18 iulie, de mult.
Totdeauna am urît-o.Deşi, de regulă, e o zi frumoasă de vară, caldă, solară.

Anul ăsta a picat într-o luni, dar sărbătorirea a demarat încă de sîmbătă.

Am motive să-mi urăsc ziua de naştere. Chiar înainte cu vreo săptămînă de eveniment, mă năpădesc întrebările. Dacă trece criza? Dacă nu vine apocalipsa? Dacă dă peste noi cutremurul cel mare? Sau asteroidul ? Dacă fac mîine accident? Dacă iau toţi picaţii bacalaureatul în toamnă? Dacă nu-l iau? Dacă-mi pocneşte operaţia? Dacă moare Putin? Dacă totuşi vorbeşte Scripăţ franţuzeşte fără de translator? Dacă obţine Bacăul trei sute de milioane de parai şi face Stava pod cu şase benzi peste Bistriţă? Dacă Băse ajunge premier?

Toate frămîntările mele au dispărut însă cînd am văzut coada de la evidenţa populaţiei. Şi cîte acte tre să duc. Că mai am cîteva zile şi tre să-mi iau ultima carte de identitate din viaţa asta. Le-am adunat totuşi într-un plic şi-a înfruntat stoic căldura din sala de aşteptare. Funcţionarul le verifică minuţios hîrtiile şi mă întreabă ce termen de valabilitate să treacă pe noua carte de identitate.

- Cum adică? - zic. Eu hotărăsc?

- Păi aşa-i ultima oară. Puneţi cîţi ani vreţi. Unii pun şi-o sută.

L-am lăsat pe el să decidă cît să mai trăiesc. M-a măsurat atent şi a stabilit: valabil pînă în 2061!!!

CANICULĂ

Se prelinge silfidic pe trotuarul încins. Sunt vreo mie de grade, iar domnişoara are pînă-n douăjde ani.
De sub breton, ochii ei ca laserul albastru ne spintecă. Iar de sub palma de fustiţă cresc două picioare de doi kilometri făcute meşter la strung. Glezne subţiri şi sîni portocăloşi. Stă soarele din evoluţia lui diurnă şi se uită la ea ca prostu de ne ia cu transpiraţii multiple. Şi parcă şi oxigenul s-a rarefiat de la părul ei de cărbune la sac de 120 de lei . Vine unduios şi ochii ni se bulbucă, dar şi circulaţia este perturbată. Şi chiar viaţa socială din sectorul urban respectiv.Un taxi intră în alt taxi, un bicilist scapă din mînă mobilul la care vorbea cu maică-sa, iar un muncitor în salopetă portocalie lipeşte polistirenul pe un termopan. În fine, o ploaie de fructe cade apocaliptic din corcoduşul de peste drum.
Văzînd toate aceste semne divine şi promiţătoare, prietenul care mă-nsoţeşte, trage aer în piept:
- Sărut măna, donşoară, nu vă supăraţi, cum ajung la Râmnicu-Vâlcea?
Fiinţa încetineşte pasul. Irişii ei senini ne aruncă în iadul deznădejdii, dar, generoasă, ne lasă pentru o secundă efemeră să-i admirăm bronzul de sub tricou.
- Habar n-am, zice. Şi-şi vede de drum.

Ne mai uităm după ea. A naibii muiere. O fi urmat ceva curs de catwalk.
La ce i-ar folosi să ştie cum se ajunge la Râmnicu-Vâlcea, cu aşa zonă poplitee?

BANCURI, DILEME ŞI MINUNI, PE VREMURI

Inspirat de un banc străvechi trimis de un prieten mai tînăr, mi-au venit în memorie "Cele şapte minuni ale comunismului", aşa cum circulau, subversiv, prin anii 80:

Deşi toţi sunt în cîmpul muncii, nimeni nu munceşte.
Deşi nimeni nu munceşte, planul se face.
Deşi planul se face, magazinele sunt goale.
Deşi nimic nu se găseşte, toată lumea are.
Deşi frigiderele-s pline, oamenii-s nemulţumiţi.
Deşi lumea e nemulţumită, strigă trăiască.
Deşi strigă trăiască, totuşi înjură.

Pe vremea aceea, erau şapte minuni în lumea închisă a românilor. În timp, geniul popular a intervenit, ca-n orice creaţie orală, şi a adăugat ceea ce, pe atunci, nimeni nici nu voia să ştie: că toţi furau. Aşa că bancul actual are trei adagii foarte adevărate pentru vremea aia, întregindu-se la 10 minuni:

Desi nu gaseai nimic de cumparat, toata lumea avea de toate.
Desi toata lumea avea de toate, toti furau.
Desi toti furau, niciodata nu lipsea nimic.

Mai era o butadă periculoasă : Dilema mileniului doi, apropo de propaganda anticapitalistă promovată cu obstinaţie în media şi pe toate zidurile:

Dacă la ei e atît de rău, iar la noi atît de bine, de ce pizda mă-sii la noi e atît de rău şi la ei atît de bine?

Şi, în fine, o zicere a naibii de acidă, pe care, cu tupeu obraznic am transformat-o în poem şi o recitam prin spectacole, şoptit, cu lumina stinsă:

Nu gîndi. Dacă totuşi gîndeşti, nu vorbi. Dacă totuşi vorbeşti, nu scrie. Dacă totuşi scrii, nu semna. Dacă totuşi semnezi, nu te mira!

După cîte-o ispravă de-asta, îţi dai seama că mă simţeam salvatorul naţiunii, căci încă nu ştiam ce-i aia dizident:)))))))
Nimeni nu mai respira în sală, iar la Oneşti, 800 de spectatori au început să scandeze CEA-U-ŞES-CU PE CER E!, de-am jurat că mă bagă ăia la răcoare de nu mai văd lumina zilei.
Numai că securistul care m-a luat la întrebări n-a putut dovedi că nu se strigase consacrata formulă de lins CEAUŞESCU - PCR, aşa cum, cu vehemenţă am susţinut.
În schimb, după aia, ne-au obligat să înregistrăm pe bandă toate spectacolele.
Benzile au stat la mine-n birou pînă în 1993 cînd am plecat de la Casa de Cultură. Nu mai contează decît ca istorie, totuşi, întreb şi eu: or fi la ei?

CIRCUITUL DEGETULUI ÎN NATURĂ

Fumam, aşa, pe terasă şi mă uitam cum s-au înălţat pomii anul ăsta de nu mai văd cerul.

Ascultam Radio Iaşi, cu un program de dedicaţii muzicale unde sunau tot felul de moldoveni care-şi cereau scuze că au emoţii. Şi voiau melodii diverse pentru iubite, soţi, cuscri, copii, părinţi în Italia, etc. Unul a vrut Bach, că şi Bach e popular, nu? Dar, pe lîngă naivitate şi exprimări hazliu de sincere, aveau tonuri calde şi suflet bun. Dulcea Moldovă, de.

Mă uitam la felul în care ţin afurisita de ţigară. Elegant, între arătător şi mijlociu, între falangele inferioare. Ce minunată creaţie, mîna. Cum poţi s-o suceşti, s-o întorci, s-o duci la gură, la picior, să apuci, să te scarpini, să loveşti, ce mai, o creaţie inginerească divină.

Eram cam la jumătatea ţigării cînd un deget, inelarul, s-a desprins şi-a căzut pe gresie.

Nu m-a durut, n-a curs sînge.

A venit cîinele şi l-a luat la ronţăit.

Asta n-ar fi nimic, dar cînd deschid tembelizorul, cîţiva îşi dau cu părerea că ce-o să păţească Borbely de la temutul DNA. Printre ei, omniprezentul, omniscientul şi omnivorul de unguri, Aurelianus Pavelescu. El, cică mortăciunea de PNŢCD o să intre-n parlament. Io zic să-şi bage deştu-n cur să nu i-l pape vreun cîne.

CARE DAI CU FOTOŞOPU-N TALIE?

VODAFONE ARE GIGEII LUI - DANIEL ŞI IULIAN

Nu-ş ce are vodafonele meu, sinequanonul existenţei mele profesionale şi sociale, că-l apucă pandaliile brusc şi nu mai pot apela neam. Pot primi apeluri, dar nu pot forma. O madamă îmi repetă la nesfîrşit că am o eroare tehnică şi că să mă adresez serviciului de relaţii clienţi pentru remedierea defecţiunii. Bineînţeles, eroarea tehnică apare sîmbăta sau, oricum, după ora opt seara. De trei ori în ultimele două săptămîni.
Sar pe internet şi văd un număr de la experţi. 555, chipurile asistenţă on line. Sună de pe un orange, şi nimic. Dau peste alt număr. Uite-l, dar să nu-l formaţi vreodată dacă n-aveţi calmante la îndemînă: 0372 02 22 22. Sună cam trei minute. Apăs 1 pentru limba română. Apoi, Andreea cică mă ajută să rezolv orice. Apoi îmi pune oleacă de muzică. După aia, cică să apăs 2 pentru nuşce, 3, pentru altceva şi, în fine, 4, dacă vreau să deblochez un telefon. Şi dă-i zbîr, zbîîîîr. După iar vreun minut, Andreea cică mulţumesc că aţi apelat, bla bla şi că, în cîteva momente, un operator va prelua apelul şi-mi va rezolva problema. Trece cam un sfert de oră de muzică demenţială întreruptă de mulţumirile Andreei şi de îndemnul de a sta în hold ca să nu pierd rîndul. Cînd să-mi aprind a treia ţigară, hopa, o voce stenică şi optimistă de mascul zice că e gata să-mi asculte păsul. Este domnul Daniel cel căruia-i povestesc cum serviciul vodafone mi-a tăiat piuitul de nu mai pot vorbi cu nimeni. După ce-şi notează tot şi-l aud clămpănind la tastatură, verifică omul, deh, mă roagă să aştept un moment. Momentul ţine vreo cinci minute. După care, Daniel îşi cere scuze şi mă pasează la alt operator, mai de specialitate decît el. Iar ascult muzica lor aleasă special ca să te trimită la balamuc şi, după vreo alte trei minute, aud: Sunt Iulian, operator la serviciul clienţi, vă ascult. Îi zic bună seara în loc de-o înjurătură. Îi spun numărul meu de telefon, mă prezint şi-l aud cum tastează conştiincios. Şi ce problemă aveţi? mai apuc să-l aud pe electricianul Iulian, după care, ghici ce?
Legătură se întrerupe.
Faza se repetă de două ori, identic, cu alţi Danieli şi Iuliani, operatorii pulii.

Peste noapte am visat cum îmi băgam picioarele în măreţul serviciu vodafone, în găurile reprezentate de specialiştii lor în relaţii cu clienţii, iar dimineaţa m-am deplasat la un centru de-al lor. Altă coadă, alţi nervi, altă oră pierdută.
Dar, sunt mîndru, căci sunt client vodafone. Pe banii mei.

BAGĂ-L ÎN MĂ-SA

Rupe-i anusul şi dantura lui caisă care nu-i în stare să facă un giratoriu la benzinăria din Şerbăneşti. Care-acu aud că-i a unui bijutier.

Ştiţi care benzinărie. Aia din botul lui E85 unde stau proştii care vin din toate punctele cardinale şi se roagă să le dea şi lor voie cineva să treacă.

NU-L BUTE NIMENI PE BUTE ?

Bute şi iar Bute. Bute-n sus şi Bute-n jos. Bute cu Udrea, Bute salvatorul turismului român. Bute fără Udrea, n-ar fi fost Bute. Udrea fără Bute, da. Şampionul absolut, şampioana supremă. Brava.

Cît ne-a costat? Doar două milioane? De euro? Nica toată. 10 cenţi de căciulă. Măcar pentru bucuria lu ţaţa Floarea din Pechea, făcea toţi banii. Puciliştii şi pucilizdele au triumfat. Românaşul a fost trendy: l-a butut pe Mendy.

Încă un prilej de chef şi urlete pe străzi. Mai uităm de scumpiri, de caniculă, de autostrăzi.

Vivat the carpathian bute!

ZAMFIR

Zamfir zice că naiul e cel mai vechi instrument de pe pămînt. Că fluierul a apărut cînd omul a fost în stare să folosească unealta ca să-i facă găuri, iar alea cu coarde s-au inventat după ce s-a putut trage fir din metal. Logic.

Dar naiul a fost creat chiar din sinea naturii. Zic aşa: numai ce s-a aşezat vreo pasăre pe o trestie şi trestia s-a rupt. Păsărea s-a speriat. Şi-a găsit un alt loc de odihnă. Bătea vîntul, iar trestia ruptă scotea un sunet de jale. Apoi a venit o furtună. Mii de trestii s-au rupt. Vîntul sufla în buza trestiilor. Se-auzeau mii de fluierături. Mai acute, de durere. Mai grave, de meditaţie, Mai dulci, de iubire. Mai amare, de dor.

Cică zeul Pan ar fi inventat cîntul la nai.

Dar eu cred că Zamfir, în prima lui viaţă, era chiar acolo.

CUM SE FACE UN DRUM

Fac alei printre pomi. Din piatră le fac, să reziste. Am o obsesie prostească să fac alei, de cînd am aflat că un drum făcut de romani spre Sarmizegetusa este şi acum perfect practicabil. Fac, deci, alei prin grădină. Azi am făcut una de trei metri lungime. Nu-i uşor. Săpi, pui balast, baţi cu maiul, aşterni un strat de nisip, baţi cu maiul, pui piatra, o potriveşti, o ridici, mai adaugi sau mai scoţi umplutura de sub ea, ca să fie la nivel cu celelalte. Să nu se-mpiedice cine-o merge pe ea. Să nu se dezechilibreze şi să cadă. Să se lovească. V-am spus. Nu-i uşor. Curge transpiraţia ca dracu, pe frunte, spinare. Îţi intră în ochi şi în ochi ustură, habar n-am de ce.
Apoi, cînd mături nisipul, vezi că-i mai sus, sau mai jos. O iei de la capăt, tot aşa, pînă iese cum vrei. Cum trebuie, adică.
N-ar trebui să fac efortul ăsta. Dacă alfă dom doctor, nu mă mai primeşte în veci în spital. E cam aiurea ceea ce fac taman acum cînd valorile s-au dat peste cap.
Dar eu pietruiesc alei. Aşa am făcut mereu, am făcut alei, cum m-am priceput. Să rămînă cuiva. Să-i fie bine.

IDIOŢI DIN TOATE ŢĂRILE, UNIŢI-VĂ!

Fragment de ştire din "Gândul" de ieri: Un kilometru "normal" de autostradă, respectiv într-o zonă cu un relief relativ plat şi fără lucrări "artistice", cum ar fi viaductele, costă circa 7.000 de euro în România, după cum rezultă din contractul

atribuit recent de către stat pentru construcţia unui tronson de 24 de kilometri pe ruta Orăştie-Sibiu, proiect cu o valoare estimată la 166 de milioane de euro.

Ca să vezi hal de ziarist profi!

MANU PROPRIA

Cînd am ieşit din studiou, m-a cuprins teama pentru ce-am zis în emisiune despre don Prezident şi petardele lui.
Da-n fond, am spus ceea ce ştie toată lumea: că ţara-i prost guvernată de conducătorii pe care şi i-a ales însuşi poporul locuitor al ţării. Nu? Numa c-am folosit nume proprii şi asta-i periculos, am văzut eu prin filme. Aşa că, m-am uitat sub maşină, unde dormea un cîine. M-am rugat să nu fi mîncat ceva trinitrotoluen. Dar, nu. A şters-o cînd m-am apropiat. M-aşteptam să facă bum cînd deschid portiera. Nimic. Linişte şi la contact. Suspect de linişte. Dar frînele le-ai verificat, tontule? - m-am certat eu pe mine mă. Apăs pedala şi maşina face stop la fix. Teoria conspiraţiei e depăşită în cazul meu. Pesemne, nu sunt un formator de opinie chiar atît de important. Mai bine.
Totuşi, reproduc un comentariu de pe groparul.ro, pe care, dacă l-aş fi aflat la timp, l-aş fi aruncat pe post şi numai era nevoie să arăt cu degetul p-ăl de suge sîngele naţiunii:
“- Maestre Brâncuşi, ce reprezintă Coloana Infinitului? Năzuinţa spre nemurire şi absolut a neamului?”
“- Nu, e poporul român, îl mai laşi un pic, îl strîngi de coaie, iar îl laşi, iar îl strîngi…”

Numai că, dacă nu-i niciun turc, rus, neamţ ori american prin preajmă să facă toate astea, poporul şi-o face singur. Votînd.

ÎN SFÎRŞIT, O ŞTIRE BUNĂ

Consiliul Naţional al Audiovizualului s-a trezit din somnul cel de moarte şi-a scos azi un edict de mirare: amenzi ţapene vor cădea pe capul tembeliziunilor care vor avea tupeu să mai violenteze boborul cu imagini şocante, violuri, crime, accidente, sinucideri.
Cinicii, sadicii şi tulburaţii mental vor avea de suferit. Sunt interzise şi secvenţele în care rudele celor morţi sau răniţi îşi smulg părul din cap, ori se dau cu capul de pereţi.
"În intervalul orar 6.00 - 22.00 nu pot fi difuzate programe, altele decât producţiile audiovizuale de ficţiune, care conţin descrieri ori reconstituiri ale unor omucideri/sinucideri, mutilări/automutilări sau tehnici criminale ori practici oculte" - zice în completarea articolului 17 din Codul de reglementare al conţinutului audiovizual.
Rămîne ca oamenii normali, cîţi or mai fi, să închidă televizoarele după ora zece seara, cînd e liber la carnagii.

EROARE FATALĂ

Un enter greşit şi s-a dus blogrollul meu cel gras pe apa sîmbetei. L-am reconstituit din memorie la prima mînă şi sigur am scăpat cîteva adrese la care-mi beam cafeaua de dimineaţă şi seara.

Care te simţi frustrat că nu mai apari la dreapta tatălui, ia-mi scuzele şi fă ceva cu ele. Dacă totuşi înţelegi eroarea umană a varanusului, dă un semn şi te notez la locul tău.

CU DROGU-N MINE

Colecistomie laparoscopică. Încă o dată: co-le-cis-tec-to-mi-e la-pa-ros-co-pi-că. Încă nu v-aţi ascuns sub pătură? Dar de coledoc obturat, ce ziceţi?
Numa ce m-au anesteziat, m-au adormit şi mi-au dat patru găurele-n pîntec, fiecare pentru ceva: una pentru camera de luat veder, alta pentru bisturie, una de absorbţie şi una de drenaj. Au năvălit cu toate sculele în minele meu şi mi-au măcelărit fierea, plină cu mîl. Şi cu trei pietricele de cam 3 mm diametru. Au au au (asta pentru impresie!) au aspirat tot şi-au aruncat răutatea la canal. Au scos uneltele (sper) din mine, au cusut găurile cu cîte două copci şi m-au băgat la reanimare, cuplat la aparate de-alea care fac piuuuuuuuuuuuuuuuuuuu cînd mierleşte unu în filme prin spitalele americane. Dar la mine n-a făcut. Plus perfuzii la greu.
Asta s-a-ntîmplat alaltăieri şi ieri cu mine la Spitalul Sfînta Maria din Bucureşti.
Aseară încă nu-mi prea puteam coordona intenţiile cu gesturile, că drogurile mai aveau efect. Voiam s-o iau la stînga şi nimeream la dreapta. Nasol să nu-ţi răspundă la comenzi corpul tău pe care l-ai hrănit, l-ai spălat, l-ai îmbrăcat, l-ai dat la şcoală, etc.
Azi însă, zglobiu şi cu silueta de-acum doujde ani ( adică fără burtoiul care se dezvoltase într-un mod nesimţit), cu toate rezultatele excelente la analize, abia aştept să se facă mîine, să mă întind pe E 85 pînă la mijlocul Moldovei.

AMAR CA FIEREA E GUSTUL MINCIUNII

Cînd e vorba de prostitul guvidelui, manipulatorii profesionişti se întrec unii pe alţii imaginînd poveşti atît de neobişnuite, încît par credibile. Deh, îţi zici, viaţa e complexă, nu-i aşa, mereu se întîmplă neîntîmplate.
Dacă vă mai amintiţi, manipulatorii noştri au găsit la vila lui Ceauşescu robinete de aur, după ce dictatorul făcuse genocid de şaijdemii de oameni, iar prin 90, droguri şi maşini de falsificat bani la ţărănişti. Vai, ce ne-am mai ofuscat.
Manipulatorii lor, mai cu moţ, acţionează cu gogonate asupra simţitoriului mondial. Americanii l-au belit pe Saddam că cică pregătea producţia bombei atomice. Au invadat Afganistanul pe motiv că-i Bin Laden acolo. Acu, cică l-au omorît prin desant şmecher în Pakistan. Şi că se uita la filme porno, cu cele două neveste lîngă el. Ca să-l pună cu botul pe labe, l-au găbjit p-ăla de la Banca Mondială că punea la podea cameriste de hotel. Şi cîte şi mai cîte.
Azi aflăm că tov.Gaddafi le-a cumpărat combatanţilor lui ceva containere cu viagra. Ca să-i facă potenţi să fută opozancele.
Ia să vedem care din formulările de mai jos lipseşte din ştirile de care ne bucurăm zilnic:

• Publicitate
• Apel la emoţie
• Spălare pe creier
• Agresivitate
• Cultura fricii
• Constrângere
• Persuasiune coercitivă
• Fraudă
• Gândire critică
• Controlul minţii
• Truc murdar
• Tactică de discreditare
• Disimulare
• Şantaj emoţional
• Eroare logică
• Listă de erori logice
• Graniţă personală
• Persuasiune
• Propagandă
• Abuz psihologic
• Psihopatie
• Ruşinare
• Învinovăţirea victimei
• Expresie ambiguă

(Le-am luat de pe Wikipedia, de la articolul dedicat metodelor de manipulare psihologică.)
Ai dracu americani.

BĂI, FRAIERILOR!

Nu v-a ajuns că v-au păcălit cu două aviare, cu o porcină, cu sfîrşitul lumii, cu asteroidul? Acu v-o trag cu ecoliu şi voi nu vă prindeţi că-i poantă. Mîncaţi, fraţilor castraveţi, că nu de-acolo ni se trage marele final. Ni se trage de la prostie.
Nu simţiţi cum pute?

ŞPAGA ŞI FUMATUL

În spitalul ăsta, cel puţin două reguli sunt respectate drastic de toată lumea: interdicţia de a fuma şi şpaga. Din cinci în cinci metri, pe coridoare, vezi afişe care te anunţă că fumatul îţi poate aduce amenzi între 500 şi 1000 de lei, indiferent că e practicat în interiorul sau în curtea spitalului. Vicioşii au depistat însă un cotlon în fundul curţii, sub un castan uriaş, între centrala termică şi o magazie istorică, printre schelete de paturi şi vestiare de tablă ruginite, unde trag la tutun, păzindu-se de pompierii care mişună ca nişte gîndaci roşii. Acu doi ani a fost panică mare din cauza unui incendiu care a mistuit etajul patru, şi de-atunci, pompierii spitalului sunt mereu în alertă. Bine, că incendiul de-atunci s-a declanşat de la un aparat de sudură, nicidecum de la o ţigară. Dar s-au luat măsuri de prevenţie, nu?
Cu şpaga nu-i nici un avertisment, dar, aseară, sub castan un pacient de prin Cluj, aflat la a patra operaţie de cancer de prostată, mi-a povestit că rămăsese dator la chioşcul din incintă cu vreo trei lei. Luase nuşce şi vînzătoarea a zis că nu-i bai, să-i aducă banii mai tîrziu. Domne, zice ardeleanul, şi-am uitat ca toţi uitaţii ş-abia azi mi-am adus aminte. Şi iau zece lei şi cobor la fata să-i dau datoria. Numa ce mă-ntîlnesc cu ea pe hol, căra nişte lăzi, şi-i întind banii şi-i zic mulţam. Şi aia se uită la mine şi-mi zice: Ce faci nene, mă bagi în bucluc? Ţîne-ţi banii. Vrei să mă ieie deneau'? Că-s camere peste tot şi zice ăia că-i şpagă.
Auzi domne, să nu mai poţi da o datorie înapoi, de frica deneaului.

URMAREA INTERNĂRII

Habar n-am cine-s oamenii ăştia care m-au smuls din ghearele afurisitei de criză biliară. N-am auzit pînă acum de universitarul Dragoş Predescu, de conferenţiarul Silviu Constantinoiu sau de doctorul Boieriu. N-am ştiut nici de existenţa asistentelor de pe secţia asta de chirurgie a spitalului Sfînta Maria, fost CFR, fost Griviţa, fost Vasile Roaită.
Nu ştiu de ce mi-au dat o rezervă elegantă, cu frigider, televizor şi baie şi de ce se strofoacă-n halul ăsta să-şi facă treaba impecabil, cu zîmbetul pe buze şi cu o căldură înduioşătoare în vorbe şi în gesturi. Din copilărie n-am mai simţit atîta afecţiune, dar acum, asta vine de la nişte străini, angajaţi ai statului, cu salarii de mizerie. Oameni cu propriile lor necazuri pe care le uită cînd îmbracă halatele de slujbă.
De la opt dimineaţa şi pînă-n cinci după amiaza, cele şase etaje ale spitalului sunt pline de pacienţi. Sute de bolnavi de tot felul, de la canceroşi la nebuni, accidentaţi, febrili, cardiaci, ulceroşi, ce mai, ca la spital.
Dar, parcă totuşi nu-i aşa viermuială cum am văzut ieri la Floreasca. Doar pe hol la Endoscopie am numărat pînă la 200 de bolnavi care-l aşteptau pe doctorul Gabriel Constantinescu, despre care zice lumea că-i expertul numărul unu în băgarea maţului electronic pe gîtul pacientului.
Şi-ntr-adevăr, după ce mi-a umblat la coledoc şi mi-au trecut efectele anesteziei, m-am simţit mai uşor, de parcă mă eliberase de o mare greutate. Doar că m-am trezit într-un salon cu vreo treizeci de paturi, plus vreo zece pe mijloc, în care colcăiau gemînd, tuşind, urlînd, de-a valma, femei şi bărbaţi, tineri şi bătrîni, care mai de care mai bolnăvior. Era ca-ntr-un spital de campanie de-ăla din filme. Plus mirosul. Şi pe holuri se puseseră paturi, de n-aveai pe unde trece. Ceva apocaliptic, de dezastru atomic, ce mai.
O ţară bolnavă, plină de pacienţi.

INTERNAREA

Dacă ţi se face rău în Bucureşti, da rău, nu glumă, o iei pîş pîş spre un spital care are serviciu de urgenţă. A, e sîmbătă pe la prînz. Ajungi clătinîndu-te la Spitalul Sfînta Maria, fostul Spital CFR de pe Bul. 1 Mai (Mihalache). Te consultă o domnişoară doctor care nu poate trage o concluzie. Prea multe simptome, specifice prea multor anamneze. Îşi cheamă colegul, alt doctor tinerel, şi acesta îl solicită pe şeful de secţie. Toţi trei decid să te interneze. Te întinzi gemînd în pat şi rezerva 2 se învîrte ca o capsulă cosmică. Năvălesc asistentele cu perfuzia. Ce-o fi în lichidul ăla transparent, numai ei ştiu, dar ţi-e mai bine după vreun sfert de oră. Dispar oboseala, senzaţia de foame, dezechilibrările, dureririle din partea dreaptă a abdomenului. Splina-i tare, însă, şi dureroasă.
Anunţi un prieten că eşti în spital, şi mobilul îţi devine centrală. Povesteşti tuturor că ţi-e rău, cum s-a întîmplat şi că nu ştii care-i diagnosticul, că-i afurisita de fiere, că-i ficatul, că... Dar ei insistă, de dragul tău: cît mai stai, ce să-ţi aducă, ce ţi-ar plăcea. Numai că tu nu vrei nimic: n-ai voie să mănînci absolult nimic, nici să bei măcar, nu mai zic de fumat.
Reuşeşti să pui mîna pe telefonul care sună iar, şi, na, catastrofă: iese acul din branulă şi ţişneşte sîngele ca dintr-un robinet. Pe gresie se formează o băltoacă roşie. Calci în ea spre baie, dai drumul la apă, ţii vena cu degetul, totul e un dezastru. Rezolvat scurt de femeia cu mopul.
Cică, hai să scoatem colecistul, că el ne face probleme. Colecistul, adică tot aia cu fierea sau vezica biliară. Căci avem colecistită. Şi operaţia e laparoscopică. Nu simţi nica şi te eliberează de grija litiazei colecistice. Adecă a pietrei la. Aşa-i zice, piatră, dar poate fi nisip sau mîl (sludge). Care poate migra pe coledoc şi-l blochează. Şi lichidul nuşcare pe care-l produce fierea, nu se mai varsă-n colon, ci difuzează-n sînge şi-l otrăveşte.
De-aia ai metabolismul dat peste cap, de-aia ţi-a crescut burdihanul, de-aia respiri greu şi te trezeşti ca naiba dimineaţa.
Ca să vezi ce-am învăţat io de sîmbătă pînă azi.
Dacă-i interesant, mai am şi urmarea, căci nu s-a terminat:)

OTV - POST CULTURAL

DDD a pus în grilă o transmisie în direct de la catafalcul lui Fănuş Neagu. Program cultural, cum ar veni, mai ales că familia marelui scriitor a interzis accesul presei pe motiv de afirmaţii cretine.
Viitorele prezident l-a trimis acolo pe singurul lui reporter,, specializat în îngropăciunile celebrităţilor.
Iată un comentariu anonim la o ştire de la înmormîntarea Mădălinei Manole: Lipsă de profesionalism si de respect la acest reporter care de fapt e un disperat. Nu este deajuns că presa nu a lăsat în pace familia, prietenii şi fanii să o plângă în pace pe Mădă, acum şi ăsta care vede că Petre e şocat şi distrus de tragedie, se bagă aşa în sufletul omului. Ruşine otv.
Hai că mai dau o opinie la o ştire despre reportajul cu despărţirea Iri-Monica: "Ştirea vietii mele, se sparge poarta". Asta s-a auzit din gura...unui reporter aflat în faţa porţii pe cale să fie forţată a domeniului lui nea Iri orgoliosu'. Unde am auzit asta? păi la OTV, unde s-a difuzat filmul complet al acestei intrări in forţă. Cine putea fi atât de aproape încît să se audă clar tâmpenia ăsta? Mirobolantul element ţăcănit Horaţiu Tudor. Tipul ăsta ori joacă permanent un rol, ori aşa e el, fiindcă e a nu ştiu câtă gogomănie oligofrenă care i-a ieşit pe gură. În ultima vreme, domnu Horaţiu, care desigur poate spune că n-am făcut şcoala împreună, are şi o coafură pe măsura clovneriei de care dă dovadă, în special prin mimică şi gesturi.
Dacă mai vreţi, îl regăsiţi pe marele Horaţiu la catafalcul lui Păunescu, al lui Dinică, al lui Iordache, plus la toate scandalurile care fac rating.
Azi, la Uniunea Scriitorilor, reporterul trăznit îl întreabă pe Mircea Albulescu, după ce acesta vorbise vreo cinci minute despre valoarea lui Fănuş, dacă operele marelui dispărut vor rămîne în top, acum, după dispariţia autorului. Actorul îşi şterge lacrimile şi, uluit de idioţenie, îi aruncă o privire ucigătoare pe sub sprîncenele de stejar: Păi, dacă n-ai înţeles asta din ce-am vorbit pînă acum, înseamnă c-am vorbit degeaba...
Dacă oteveul a ajuns să facă emisiuni culturale cu reporterul trăznit, cu marele criminalist Claudiu Bălan, cu uriaşul scriitor necunoscut Mircea Popa şi cu decidentul cu ochelari albaştri Cornăţeanu, e bine. Partidul poporului vine la putere şi salvează naţia. Şi pe intelectuali.
Vreau lămîie.

De pe pachetul de Kent mă priveşte cancerul. Am nimerit un pachet cu avertismentul cu şaorma la gît. Ştiu. Abia aştept.
Bine că nu-i ăla cu impotenţa.

ÎNGERUL A STRIGAT

I-aş tot mulţumi poetului Gheorghe Tomozei care mi l-a adus pe boier la botezul primei mele cărţi, acum 17 ani. "Te urăsc, poete!" - a spus Maestrul şi-a bătut din palme, după ce a recitat două poeme din volum. Şi lumea din librărie a rîs. După lansare, ne-am dus pe jos la Casa Bacovia. La uşă, Fănuş Neagu şi-a făcut semnul crucii, ca la intrarea-n biserică. Aşa se cuvine cînd intri în casa unui barbar bîntuit de poezie - a zis ca pentru sine. Într-un duet straniu cu vocea lui Bacovia care se auzea din difuzoare, uriaşul a recitat aproape cîntînd, Lacustra şi Plumb şi Toamnă şi toate cîte-or mai fi fost pe discul plin de zgîrîieturi. Apoi, la "colocviul de impresii", pînă noaptea tîrziu, ne-a spus Eminescu şi Blaga şi Nichita. Dădeau zori violete peste Bacău şi Fănuş era un fluviu de poezie.

Azi noapte, Fănuş a tăcut şi-a plecat. În nemurire, să se odihnească de metaforă, de vin bun şi de cuvinte de mare meşter.
Sătul de vorbăria care ne sufocă. Plictisit de mîrşăviile televizate. Obosit să tot măture cu ironii mizeria intelectuală a contemporanilor. Doborît de cancer - "Dar să-i zici neoplasm, că doar suntem intelectuali!"

Să-i dea Dumnezeu lumină.

LA CIRC, UN ACCIDENT BANAL

Iar clovnii din arenă au ţipat... Dar publicul din staluri n-a crezut Că poate fi si-un accident adevarat Şi-a fluierat... Zadarnic — Mortul n-a mai înviat... Păcat de el !...
E clar că Brânduşa e pe sîrmă, fără plasă, într-un echilibru precar şi are o mîţă-n sac. Dar s-ar putea să facă o scamatorie şi să scoată de-acolo un NUP.
Cu incompatibilitatea dintre funcţia de parlamentar şi cea de director al Circului de Stat, să zicem că ANI e în aer. Căci nu se ştie în ţara noastră europeană dacă o hîrtiuţă de la Camera Deputaţilor bate o lege organică. Şi cu Mircea Diaconu, director la Nottara şi totodată senator, e aceeaşi poveste ambiguă. Iar justiţia românească face pe mortu-n păpuşoi. Că-i greu să te decizi să pui tractorişti ca şefi la instituţiile de cultură, să pui ingineri, sudori sau contabili, în locul unor personalităţi artistice incontestabile.
Însă, pe acuzaţia că managerul circului şi-a dat singură paraua teatrului, madam Novac se cam bîlbîie. Ba că şi-a semnat contractele pe firmă şi că-s sub preţul pieţei, ba că, dacă le făcea pe persoană fizică era altceva, ba că nu-s contracte comerciale de achiziţii, ci pe drepturi de autor. Ba că a votat Consiliul de administraţie şi ea nu. Mai amestecă şi gestiunea colectivă în tărăşenie, ca să fie numărul mai fastuos. Un număr de 200 de mii de euro pe care ea însăşi şi i-a dat din bugetul comunal al bucureştenilor.
Io cred că aici a cam încurcat borcanele.

Dar vă imaginaţi că directorul Circului de Stat românesc are un salariu de 2 800 de lei? Totuşi, e deputat PDL, la naiba.

foto: www.portalstiri.ro

ROMÂNIA NU MAI ÎNŢELEGE NIMIC

După cum am anunţat opinia publică, nu am simpatii politice.
De aceea, judec la rece congresul PDL.
- N-am înţeles de ce s-a scandat în sală LIBERTATE. Asta după ce Blaga a zis să iubim acest partid aşa cum este pentru că merită, iar Boc a atenţionat asistenţa că e pierdere de timp. Era vreo revoluţie şi noi nu ştiam?
- N-am înţeles de ce cameramanii au filmat gleznele pedelistelor care intrau în convenţie. Ca să vedem ce mişto e cu pedeleul?
- Mare subiect cu maşinile cu care au venit bieţii băsişti la convenţie. Bentley, merţane, Roveruri. Dacă veneau cu carul cu boi, era mai bine pentru ţară?

HOP ŞI EU CU PETIŢIA

Uneori, dimineaţa, te trezeşti cu o idee şi arzi de nerăbdare s-o pui în aplicare.
Uneori însă, ideea nu-i prea grozavă şi-ţi dai seama că transpunerea ei în viaţă e nu numai inutilă, dar poate fi şi dăunătoare, dacă nu catastrofală.
Nu trebuie să ratezi niciodată ocazia de a tăcea. Dar, mai important e să te opreşti la timp, cînd începi să faci o tîmpenie.
Sau să te oprească alţii.
Dublarea filmelor este o idee cît se poate de proastă!



http://www.petitieonline.ro/p etitie-p56028047.html

EU NU, EU NICIODATĂ, EU NU

E momentul să recunosc: nu sunt bun de agent secret.
Na.
Nu rezist la tentaţii, la frig, la arsul cu ţigara, la femeile frumoase (tot aia), la bătaia la tălpi, îmi dau lacrimile la madam Fabian, la Beatles, la copilăria mea.
Toate tentativele de a mă lăsa de fumat, de poezie, de orice, au eşuat.
Rîd la bancuri bune.
Cum ar veni, mă manifest.
Şi asta nu se face la un luptător. C-o fi el Seal, GRU, MI5, SIE, CIA, etc.
Ăştia-s daţi dracului. Le zice şefu: pleci în Pakistan să-l arzi pe Bin Laden. El lasă berea, îşi pupă nevasta (wow ce bucată!), copilul dormind, ia puşca şi urcă pe chopper, îşi pune casca, aruncă o ultimă privire spre fereastra luminată a căsuţei sale şi goneşte spre Black Hawk. La un semn, deschisă-i calea, daunloadează forţos pe frînghie taman în Pakistan, la punctul fixat cu gipiesul, undei binladenul trufaş, futu-i mama lui de terorist. Intră-n domiciliul celui care-a băgat spaima-n american. Dă de ultima nevastă a cremenalului. I-o trage cu M4-ul clasic la foc semi-automat şi burst de 3 focuri. Aia moare spasmodic. Apare şi musiu Bin din buda secretă de la subsol. Încă o rafală care-i face faţa incongruentă pentru prime time.
Dar.
Omenirea e răzbunată.
Numa că io, nu.
Iaca de aia, nu-s bun de spion.

GREAŢA FĂRĂ FRONTIERE

Moartea lui Bin Laden, bîlbîielili americane pe toate posturile.
Scutul antirachetă într-o bază aeriană fruntaşă în plantarea de Miguri. Lîngă polul deşteptăciunii din România, Caracal.
Frigul naibii de-afară.
Divorţul Oana-Pepe la notar, explicat pe toate posturile.
Curtea Constituţională, forţa antidemocratică supremă.
52 de ţigani români, hoţi de cupru în Spania.
Ministerul Finanţelor a mai împrumutat un miliard de euro. Cu dobîndă ţeapănă.
Mîrlanii de la Vama Veche.
Mai vreţi?
Faceţi rezerve de lămîie.

DISTRACŢIE LA DEVESELU

Preşedintele Băsescu a cerut aprobarea primarului din Deveselu să înfiinţeze în localitate scutul antirachetă. L-a chemat la Bucureşti să discute cu el. O oră. Primarul, fost pilot, aştepta asta din anul 2002. Numa că-n 2002, la Cotroceni era alt prezident. Primarele a mulţumit conducerii superioare şi la americani că s-a realizat acest eveniment în comuna Deveselu. Nu s-a pus problema culturilor agricole, deşi sunt oameni care se tem de această chestiune, dar puţini. Dl. primar zice că nu vede care ar fi problemele, căci în comună sunt oameni piloţi încă din 1953 şi ştiu ce vor. Cam doar 10 la sută din 3200 de locuitori consideră că amplasarea scutului e un fapt neplăcut, delicat, deosebit, a declarat în direct edilul.
Dar restul, rezervişti, familii militare mixte, nu se tem să le dea cineva cu racheta-n cap şi sunt gata să intervină oricînd să apere scutul cu trupurile lor.

Polonezii şi cehii n-au zis nici ei nu la scut, dar au pus ceva condiţii. Românii, prin deveselenii lor, mai practici, s-au gîndit la cîte oltence se vor mărita cu americani (fetele din sat au primit rexone şi au şi început să se spele în aşteptarea sutelor de băieţaşi americani) şi au zis mersi mult că li s-a desenat gratis ţinta pe piept.
Deveselă ţară.

OSAMA DE CUVINTE

Ion Neculce, deja celebrul cronicar de care orice absolvent gimnazial a auzit, a fost un vizionar. El a descris, cu sute de ani înainte, situaţia actuală. Povestea cu Bin Laden e de cuvinte. Zece agenţii de presă relatează diferit despre aşa-zisa dispariţie a teroristului. Unii cică l-au mierlit cu rachete, alţii că l-au bulit c-un glonţ în cap. În fine, variantele sunt care mai de care mai creatoare de rating.
Dincolo de toate, titlul principal ar trebui să fie "Osama l-a terminat pe Obama". Căci, dacă Osama e mort de-adevăratelea, Obama are un mare morcov în cur, de-a dat consemn de alertă generală de bombă atomică. Dîrdîie cenuşa-n el de teama atentatelor cu care-l ameninţă mujahedinii.
O samă de cuvinte.

VISUL NU SE POATE MĂSURA

Loviţi de soartă cu tzunami şi cutremure, japonezii şi-au declinat competenţa în organizarea Campionatului mondial de patinaj artistic care trebuia să se desfăşoare anul ăsta la ei. Au sărit ruşii care s-au oferit să fie gazde competiţiei.
Patinoarul are vreo cinşpe mii de locuri, e plin de spectatori şi e la Moscova. Mantinela e ornată cu reclame cirilice, latine şi ideograme japoneze. Camerele de luat vederi ale televiziunii ruse sunt inscripţionate cu drapelul Japoniei. Ruşii care-i susţin pe invincibilii lor artişti ruşi, flutură steaguri ruseşti pe care au adăugat emblema Soarelui-Răsare.
O fază, azi. Evolua perechea Yuko Kavaguti/ Alexandr Smirnov - el rus, ea japoneză - candidaţi la o medalie. Frumoşi amîndoi, mari speranţe. Încep în forţă, pe muzică dură de Wagner. Au elemente dificile, deh, ca la mondiale. Nu mai respiră nimeni în sală cînd el o smulge pe ea de pe gheaţă şi o face zboare o tură de pistă, ţinînd-o într-o mînă. În ovaţiile asistenţei, o depune glisînd, dar se împiedică şi cade pe gheaţă. Parcă toată planeta a oftat. El se ridică şi continuă impecabil. Tribunele în picioare, aplaudă şi flutură staguri ruso-japoneze.
Un rus şi o japoneză. Vor fi pe locul cinci.
Nu-i frumos?
Imaginea e de Reuters.

ÎNCĂ O ŞTANGĂ-N CURUL MINŢII ROMÂNE

Cît de idiot poate fi ăla de bagă ştire ca asta:

Particula lui Dumnezeu a fost gasita!? Zvonul creeaza isterie in lume

Acceleratorul de particule de la Geneva pare sa-si fi atins scopul. Lumea vuieste la auzul unui zvon conform caruia s-ar fi descoperit celebra particula a lui Dumnezeu de la care s-a format Universul.

Sau ce salariu are? Io aş face-o cam pentru 50 de mii de euro, să fiu redactor.

După ce s-au făcut de căcat anunţînd sfîrşitul lumii de vreo patru ori anul ăsta, ozeneuri şi meteoriţi distrugători de trei ori pe lună, seisme şi ţunami pînă pe Ceahău de cam cinci ori, emenaţii radioactive cutremure catastrofale pe care nu le-a văzut nimeni, plus divorţuri, violuri şi accidente mortale cîte douăzeci pe zi, dac-ar avea o moleculă de bun simţ, s-ar ascunde-n gaoazele din care-au ieşit imbecilii care scornesc nenorocirile care nu vin niciodată.

Acu s-a găsit unul care aruncă zvonul că lumea e pătrunsă de isterie deoarece elveţienii au cheia dumnezeirii. Care lume, boule? Că lumea-i la chef, bagă şpriţuri că a înviat Fiul Domnului.

CINE VA ÎNVIA ŞI CINE NU

Ştirile de seară ne ajută să aflăm cine va învia în noaptea asta şi cine nu.

Păi, în primul şi-n primul rînd, va învia Domnul nostru Isus Cristos.

Apoi, vor învia cei doi români care s-au aruncat de la etajul patru de frică să nu ardă în incendiul de la etajul trei al unui bloc din Paris.

Va învia viceprimarul din Joseni, împuşcat de nişte prieteni, căci soţia a declarat că n-avea duşmani. (Aici trebuie menţionat că nu va fi uşor, căci Joseni este localitatea cu cele mai scăzute temperaturi din România, dar să sperăm că nu vor fi probleme. )

Totodată, va învia şoferul din Constanţa care s-a repezit cu bibiul într-un microbuz. Pentru nevastă-sa nu se garantează, deoarece s-ar putea să-şi revină din comă.

Nu vor învia, şi putem să ne bucurăm că tot e sărbătoare, cei doi poliţişti blocaţi în Loganul cu girofar stins, după ce o domnişoară s-a pupat cu jepul de ei.

Regula e că trebuie să fii mort ca să învii. Eu îmi doresc, în calitate de viu, să mă înalţ. Doamne, iartă-mă, oare se poate?

RĂSTIGNIRILE CONTINUĂ

VESELIE TOTALĂ DE SFÎNTUL GHEORGHE

Azi, pe la ora prînzului, pe o stradă în Bacău, o micro-fanfară alcătuită din mult mai puţini trombonişti decît în guvern, intona o serenadă unui Gheorghe surprins la una mică înainte de marea Înviere.

În apropiere păştea calul lui Gheorghiţă. Calului i se urcase iarba la cap.

DE CE NU MĂ DUC DESEARĂ SĂ TREC PE SUB AER

Concesivitate şi compromis, din asta e construit creştinismul ortodox românesc.
Naţia a acceptat din timpuri străvechi compromisul cel mai fatal, acela de a se lăsa mereu violată nemilos de alţii dinafara ei. Ştim istoria. Ba s-a mai şi căsătorit temporar cu violatorii. Sindromul Stockholm s-a manifestat periodic la români.
Violurile succesive ne-au înmuiat în aşa hal spiritul de revoltă, încît toate răscoalele şi revoluţiile românilor s-au sfîrşit prost. Ultimele violuri – al ruşilor care ne-au băgat comunismul pe gît, al securităţii care ne-a băgat tăcerea şi spaima pe gît, al neocomunismului democrat de după 89 care ne-a înfipt pînă dincolo de epiglotă dezamăgirea – ne-au lăsat şi fără speranţă. Acu ne-o trage capitalismul de ogradă. Ne-o trage dureros şi tot noi plătim. Cu pământ, cu petrol, cu aur, cu tot. Şi futuţi şi cu banii luaţi.
De dragul liniştii, de dragul de a fi pe plac întregii lumi, ne-am obişnuit cu violul. Cu violul şi cu bătaia. De dragul păcii creştineşti, am acceptat să ni se extirpe nervii.
Fără nervi, fără dureri, fără dinţi, se poate mesteca liniştit margarina fecaloidă a iluziei că trăim bine.
Violaţi, furaţi, minţiţi, românii care-au mai rămas să bîntuie bezmetic prin România se reped diseară să treacă pe sub aer, aplecaţi, spăşiţi şi resemnaţi.

ps: Nici nu mai poate fi vorba de ipocrizie, cînd Gabi Vrânceanu moderează chiar acum o emisiune despre pioşenie şi smerenie îmbrăcată într-o roche roşie, decoltată, cu umerii goi, arătînd lumii ce înseamnă o femeie pătrunsă adînc de spiritul sacrificiului cristic.

MINUNILE SĂPTĂMÎNII MARI

Am următoarele halucinaţii:
- Boagiu a reziliat contractul cu firmele care construiau autostrada Bucureşti-Ploieşti. Că, cică, am plătit 24 de milioane de euro pentru ceva ce nu-i gata. Şi că executantul nu şi-a respectat termenele. Halucinaţia vine din faptul că n-am auzit nicăieri şi părerea constructorului. Şi că mai avem de aşteptat.
- Pe Vântu, geniul nostru financiar, l-au săltat cu tot cu cărucior în Săptămîna Mare. Pe motiv de şantaj la un partener de afaceri. Halucinaţia: Cum săptămîna mare a mamii ei de justiţie, şantaj într-o afacere privată?
- În Bihor, într-o comună de care nimeni n-a auzit, dar cu nume predestinat, Finiş, guvernul bagă 60 de miliarde de lei vechi într-un teren de fotbal care se face pe un teren în pantă.
- Ca să uite săracii pensionari că nu şi-au primit pensiile din cauza Poştei care le-a bulibăşit datele de pe cupoane, procuratura îl aduce în ţară pe escrocul de Popa. Tocmai din Indonezia, cu un avion charter de lux. Călătoria costă 150 de mii de euro. Tot noi plătim.
- Despre Nicolaiciuc, ăla de-a devalizat CFR-ul, fugit în State şi care trebuia să ajungă şi el în ţară, n-am mai auzit nimic de două zile. Un şmecher de la Poliţiune ne-a descris labeunu tv traseul care prevedea un schimb de avion la Amsterdam. Cred că acolo, n-au mai avut pe cine să transbordeze. Iar miliţienii trimişi să-l escorteze, or fi rămas la o distracţie printre felinarele roşii?
- Locul ministrului milionar-demisionar Botiş l-a luat Boc. Cum care Boc? Ăla.
După cum se vede, minuni dumnezeieşti se întîmplă mereu.
Să nu disperăm, săptămîna nu s-a terminat.
Urmează altele.

SPĂLARE CU LIMBA

Hai să spăl maşina, că se-anunţă vreme bună şi nu se face să mă plimb cu noroiul adunat în două săptămîni pe cea mai frumoasă maşină :) din oraş. Dau să intru într-o spălătorie, ocupat. Mai merg vreo două sute de metri, alta plină. Hai la ieşirea din oraş, patron tînăr, isteţ, salon de fumat, posibilitate de cafea, spălare rapidă. Un destoinic spălător îmi face semn să pătrund în spaţiul de salubrizare.
Ies la un tutun şi la privit cum stau la stop maşinile pe europeană.
Opreşte cu frînă sonoră în curtea firmei de spălat, un Audi A6 (cred) din care, coboară un pachet de muşchi, agitat, înjurînd. Că unde-i labă ăla de i-a dat ciubuc o sută de lei ca să-i facă bec maşina? Că, băga-l-ar şi trage-i-o-ar măsii de bou. Că futui nepoatele şi suge-i-ar de limbric. Că aşa şi pe dincolo. Că-l omoară. Maşina, ce să zic, super. Neagră cu irizări verzulii, strălucea.
Mă prind că gagiu-i tare şi evit să-l privesc.
Apare patronul. Băi Cristi, salut, ce faci? Cum ce fac, bă? Îmi bag şi te şi pe tine cu tot cu javrele de oameni care-i ai. Învaţă-i în pula mea să-şi facă treaba, bă, că-i împuşc în cap. Ia uite-aici.
Şi, musculosul scoate preşul de la şofer şi arată mocheta de sub preş. Noroi uscat. Na, bă. Asta-i ce faceţi voi în România. I-am dat lu animalu ăla şpagă, numa să-mi facă spălare ca lumea. Uite ce spălare mi-a făcut. Unde-i, că-l omor.
Omoară-l, zice şeful şi strigă: Adriane, ai belit-o. Ai reclamaţie.
Vine Adrian. Cocălarul îl înjură, îi arde un cap amical în gură, apoi, scoate o bîtă de baseball din portbagaj şi i-o înfige lui Adrian între coaste. Cu limba s-o speli, auzi, cu limba, jafule.
Ăla urlă, hai şefu că mă doare, stai c-o rezolvăm, bag aspiratorul şi-i gata imediat.
Ce imediat, zice muşchiul, că-n Anglia erai dat afară în secunda unu, bă căcatule. Da aicişa nu faci treaba cum trebuie că ştii că patronelu n-are pe cine pune-n loc. Şi de-aia vă bateţi joc de treabă. Futu-vă-n gură de panarame. Să mă cac pe români ca voi, bă.
Şi-i mai arde o portieră în cap spălătorului, aşa cum stătea el chircit şi-i curăţa mocheta de la Audi.

Băsescu are dreptate

Că se pupă cu ţiganii, că le-a dat ungurilor privilegii de n-au visat, că pedeleii au ajuns mai mafioţi ca pesedeii, c-a vîndut flota pe nimic, că nu-l suportă nici ameţitul de Sarkozi, că-i pupă-n cur pe americani şi ăia nici mersi nu zic, că se cacă pe ea Constituţie, că ordonă campanii de arestări la şmekeri pe care-i eliberează după trei zile, că...
Hai că m-am plictisit.
Dar aicişa, Băsescu, are dreptate, să trăiţi dom preşedinte: "Cum poţi să faci un stat social dacă economia, şi scuzaţi-mă că o spun, chiar poporul are performanţe limitate? Muncim 8 ore, când vom învăţa să nu mai lăsăm 3 milioane de hectare nemuncite. Că nu vin miniştrii să are pământul, nici să-l cultive. Când vom învăţa că decât să stau la cârciuma satului mai bine bag plugul în hectarul şi jumătate din spatele casei? Trebuie să ne hotărâm să fim performanţi!"
Numa că, sunt sigur că şi asta-i demagogie. Dacă n-ar fi, el însuşi şi guvernul lui ar fi performanţi.

LOTO ROMÂNESC: MARI IDIOŢI, EXCES DE GOGOMANI

CA-N ROMÂNIA O S-AJUNGĂ, DACĂ N-A AJUNS DEJA, VORBĂ DE DUH ÎN TOATĂ LUMEA.
LA TRAGEREA LOTO DE AZI, MIZA A FOST DE PESTE 9,2 MILIOANE DE EURO. BABANĂ. ŞI-A PLĂTIT, CARE CUM A PUTUT, TAXA PE PROSTIE.
TRAGEREA S-A TELEVIZAT. DOI PREZENTATORI S-AU STRĂDUIT SĂ LE FIE BINE PROŞTILOR: IONUŢ ŞI OANA. AŞA CĂ, ÎN SPIRITUL EPOCII, S-AU BÎLBÎIT CÎT AU PUTUT, AU FĂCUT POZE, AU DAT MANELE ŞI S-AU JÎMBAT FRUMOS, CUM CERE DATINA.
CÎND SĂ TRAGĂ LA ALEA 9,2 MILIOANE, IONUŢ A ZIS DE VREO TREI ORI: TRAGEREA PENTRU 5 DIN 40. NUMA CĂ S-AU EXTRAS 6, (ŞASE!) NUMERE. 3,32,25,27,10,8. ÎS ŞASE, NU?
CARE-S ALEA CINCI NOROCOASE?

APOI, DUPĂ O MANEA REUŞITĂ, S-AU EXTRAS ŞI ALEA ŞASE PENTRU 6 DIN 49: 16,4,17,38,46,36.

EMISIUNEA DEDICATĂ PROŞTILOR S-A ÎNCHEIAT CU RAOUL, CARE A INTERPRETAT CU MULTĂ EVLAVIE PIESA CU NECAZURI ŞI CU GREU MĂ ÎNCEARCĂ DUMNEZEU.
UN CÎNTECACI DE FLORII, FOARTE FRUMOS.

DE EXTAZ, AM SCRIS CU MAJUSCULE.

CE RĂU AM FĂCUT AZI

Am ţipat la Lup, asta am făcut rău.
L-am prins scormonind în grădină, fix acolo unde săpa şi anul trecut, lîngă gărduţ. Unde, în toamnă, am plantat iederă verde mereu. Mi-am zis că, dacă plantez ceva acolo, n-o să mai aibă chef să facă groapă. Dar, nu. El scormoneşte exact în locul ăla. Face o gaură de vreo juma de metru.
Ce-o fi în capul lui?
Asta i-am strigat: Lup, ce dracu ai în cap?
A luat-o la goană i s-a băgat la coteţ. Problema e că nu mai iese nici dacă îl chem. Semn că l-am jignit şi e foarte supărat. Nici salam nu mai vrea.

Poate iese la noapte, să-şi desăvîrşească gaura.

UN HUMMER LA NEHOIU

După un drum cu un milion de serpentine, montaigne russe curat, iată-mă în Nehoiu. Ce este Nehoiu? Este o aşezare în judeţul Buzău, plasată demenţial între munţi, pe coline cam ca la Lausanne. Dacă n-aţi văzut Lausanne-ul, hai la Nehoiu. Numa că, e niscai diferenţe. La Nehoiu avem miei care latră, o catedrală cît lumea, baruri care trag obloanele la ora 10 seara şi restaurante în care felul specific al zonei este ceafa la grătar. Şi n-avem taxiuri şi nici lumină pe stradă. Dar vrem să facem turism. Vrutu-i liber.

În drum spre, am dat de herghelia de la Cislău şi de tabăra de sculptură de la Măgura. La herghelie, n-am putut intra, că directorul nu era, iar gardianul n-avea voie. La Măgura am oprit într-o curbă-pantă şi am făcut ceva poze.

În oraşul Nehoiu m-am plimbat de la ora 8 la ora 11 seara. Am întîlnit trei oameni: o fată de vreo 12 ani alergînd şi două vînzătoare care măturau în faţa unui magazin. În faţa pizeriei din centru am văzut un Logan alb, foarte frumos tunat. Cu halogene şi bandouri argintate. Pe drumul care trece prin urbe de la Buzău la Braşov a trecut un camion încărcat cu lemne din care ieşeau scîntei. O să încerc să-mi ucid insomnia la pensiunea Roza.

Scleroza. Patronul are Hummer, c-avea Tuareg. Ce să-ţi mai doreşti la Nehoiu?

NU SE MAI NASC ROMÂNI

Nasol. Puneţi-vă pe futut, fraţilor. Statisticienii zic că populaţia României a scăzut, în luna februarie, cu 6.786 de persoane, după ce în luna ianuarie numărul românilor scăzuse cu 7.124 de persoane. În februarie s-au născut 14.917 de copii, cu 1.408 mai puţini decât în luna ianuarie şi au decedat 21.703 de români, cu 1.746 mai puţini ca în luna anterioară.
Şi din ăştia, nimeni nu ştie cîţi îs ţigani cu ceferticat de român.
Nasol cu aritmetica. După calcule, în 20 de ani românii devine rara avis.
Bine că n-apuc.

PHOENIX LA PHOENIX

La petrecerea de aniversare a maestrului Zamfir, am mimat bucuria că împlineşte 70 de ani şi tristeţea că împlineşte 70 de ani. Cam toţi cei peste 150 de invitaţi pe sprînceană (mulţi prieteni din străinătate şi ziarişti) au făcut acelaşi lucru, zîmbind cu lacrimi în ochi mai tot timpul serii. Printre ei am remarcat pe: George Stanca, Mihaela Tatu, Ovidiu Lipan Ţăndărică, Grigore Leşe, Gheorghe Turda, Paula Iacob, Nicolae Voiculeţ, Octavian Ursulescu, pictorul Horia Ghelu, dr. Talal Essa, Liana Stanciu, Ştefan Gheorghiu şi pe (!!!) Nicolae Ulieru. Singura televiziune prezentă a fost OTV, prin obraznicul de Horaţiu Tudor care i-a luat un lung interviu sărbătoritului.
Artistul a făcut un speech memorabil în care şi-a reafirmat valorile existenţiale, apoi s-a nuntit firesc cu nemurirea, într-un recital care a lăsat fără aer asistenţa, şoptind din nai mai bine de trei ore cum se trăieşte viaţa pînă-n prăsele. Renăscîndu-te mereu din propriul scrum.Evenimentul a avut loc în salonul mare al Clubului Phoenix (Cernica- www.phoenixcernica.ro), al cărui patron este un turc simpatic, domnul Kerim. Că un patron român simpatic care să susţină arta românească, mai rar sau de loc.

PLANETA ZAMFIR

Gheorghe Zamfir împlineşte pe 6 aprilie 70 de ani. I-a petrecut între agonie şi extaz, aşa cum stă bine unui om dominat de nelinişti existenţiale, de aspiraţia spre perfecţiune, de dorinţa de a descifra tainele absolutului.
Leonardo de Vinci, Michelangelo, Shakespeare, Mozart, Beethoven, Eminescu, Rilke, Dostoevski, Einstein, şi toate marile minţi pe care umanitatea le are ca reper, au trăit aidoma lui Zamfir: între agonie şi extaz. După aplauzele asurzitoare, după onoruri de care doar marile personalităţi au parte, au urmat mereu deziluzii şi perioade de depresie, alunecări rebele în tenebrele misticismului sau sincope politicianiste. Încercînd să schimbe lumea, să o îndrepte, geniile n-au avut parte mai niciodată de recunoştinţa contemporanilor. În orice caz, nu într-atît cît ar fi meritat.
Fericită omenirea care-l are pe Zamfir respirînd prin naiurile lui.
N-o să fac aici o notă biografică, deşi, poate mulţi s-ar uimi să afle cît de proteică a fost viaţa lui Gheorghe Zamfir şi cîtă vitalitate şi putere de creaţie are acum maestrul. Arată şi se poartă ca şi cum ar fi cu douăzeci de ani mai tînăr, exersează două ore pe zi la nai, pictează, construieşte o casă uriaşă, are grijă de zece căţei şi de nu ştiu cîte pisici şi găini, conduce maşina, dă spectacole.
Azi l-am întrerupt în timp ce lucra la o nouă simfonie pentru nai, vioară şi orchestră. De curînd, a încheiat imprimările la un disc pe care sunt piese interpretate de el vocal (incredibilă voce are!) şi la acordeon. E în pregătire pentru concerte în străinătate şi pentru un turneu cu piese în primă audiţie cu Simfonica din Oradea.
Mîine voi fi lîngă el să-l văd cu ochii mei, trăind tumultuos şi falnic, şi să-i urez nemurirea. De parc-ar mai fi nevoie.

VAI, A LEŞINAT PIŢIPOANCA

E bine ştiut că realitatea bate orice închipuire. A leşinat Zăvoranca, ce ne facem, popor? Iar mă-sa a recurs la forţă ca s-o vadă leşinată pe vedetă la spital! Vai de noi. Dar şi mai vai de capul nostru va fi cînd Irinel va da în vileag tarifele de curvă pe care le practica Monica înainte de a deveni doamnă.
Şi, chiar acum, cîteva măicuţe s-au pus contra la un excavator, că le deranja bîrîitul la rugăciuni.
Propun transformarea spitalelor care se desfiinţează în ospicii. De-alea bine păzite, cu gratii la geamuri. Şi bine aprovizionate cu sedative. Naţia asta a luat-o razna de tot.