Fac alei printre pomi. Din piatră le fac, să reziste. Am o obsesie prostească să fac alei, de cînd am aflat că un drum făcut de romani spre Sarmizegetusa este şi acum perfect practicabil. Fac, deci, alei prin grădină. Azi am făcut una de trei metri lungime. Nu-i uşor. Săpi, pui balast, baţi cu maiul, aşterni un strat de nisip, baţi cu maiul, pui piatra, o potriveşti, o ridici, mai adaugi sau mai scoţi umplutura de sub ea, ca să fie la nivel cu celelalte. Să nu se-mpiedice cine-o merge pe ea. Să nu se dezechilibreze şi să cadă. Să se lovească. V-am spus. Nu-i uşor. Curge transpiraţia ca dracu, pe frunte, spinare. Îţi intră în ochi şi în ochi ustură, habar n-am de ce.
Apoi, cînd mături nisipul, vezi că-i mai sus, sau mai jos. O iei de la capăt, tot aşa, pînă iese cum vrei. Cum trebuie, adică.
N-ar trebui să fac efortul ăsta. Dacă alfă dom doctor, nu mă mai primeşte în veci în spital. E cam aiurea ceea ce fac taman acum cînd valorile s-au dat peste cap.
Dar eu pietruiesc alei. Aşa am făcut mereu, am făcut alei, cum m-am priceput. Să rămînă cuiva. Să-i fie bine.
,,Dacă alfă dom doctor, nu mă mai primeşte..."(copy-paste) ...mda,de cand n'ai mai luat o bataie,,pedagogica"?...iti spun io ,caftangiul ,,pedagogic" de la palat!SANATATE MAXIMA SI OBLIGATORIE!
RăspundețiȘtergereEu zic sa te mai potolesti, ca se desfac gauricile alea de ti le facura aia, cu maiestrie, la capitala; alei poti face si mai tarziu, ca vara abia a inceput; sanatate! Tizu.
RăspundețiȘtergere