EXISTENŢIALE

Îmi urăsc ziua de naştere.
18 iulie, de mult.
Totdeauna am urît-o.Deşi, de regulă, e o zi frumoasă de vară, caldă, solară.

Anul ăsta a picat într-o luni, dar sărbătorirea a demarat încă de sîmbătă.

Am motive să-mi urăsc ziua de naştere. Chiar înainte cu vreo săptămînă de eveniment, mă năpădesc întrebările. Dacă trece criza? Dacă nu vine apocalipsa? Dacă dă peste noi cutremurul cel mare? Sau asteroidul ? Dacă fac mîine accident? Dacă iau toţi picaţii bacalaureatul în toamnă? Dacă nu-l iau? Dacă-mi pocneşte operaţia? Dacă moare Putin? Dacă totuşi vorbeşte Scripăţ franţuzeşte fără de translator? Dacă obţine Bacăul trei sute de milioane de parai şi face Stava pod cu şase benzi peste Bistriţă? Dacă Băse ajunge premier?

Toate frămîntările mele au dispărut însă cînd am văzut coada de la evidenţa populaţiei. Şi cîte acte tre să duc. Că mai am cîteva zile şi tre să-mi iau ultima carte de identitate din viaţa asta. Le-am adunat totuşi într-un plic şi-a înfruntat stoic căldura din sala de aşteptare. Funcţionarul le verifică minuţios hîrtiile şi mă întreabă ce termen de valabilitate să treacă pe noua carte de identitate.

- Cum adică? - zic. Eu hotărăsc?

- Păi aşa-i ultima oară. Puneţi cîţi ani vreţi. Unii pun şi-o sută.

L-am lăsat pe el să decidă cît să mai trăiesc. M-a măsurat atent şi a stabilit: valabil pînă în 2061!!!