REVOLUŢIE DIN CULPĂ

Ani şi iar ani.

Prea multe sufocante negaţii, nu vreau, nu pot, n-am înţeles.

Laşitatea lui aşteaptă, mai ai răbdare, mai stai.

Va fi mai bine mîine, dar mîinele mereu e poimîine şi poimîinele răspoimîne.

Dar hai să dormim liniştiţi, vine ea fericirea cînd nu te aştepţi.

În toiul nopţii, cînd luna pe cer e senină şi clară,

Atunci va răsări soarele.

Parcă văd cum, trezit brusc din visul erotic în care tocmai urma să îmbrăţişezi în secret glezna iubitei, vei arunca plapuma pe podea,

Orbit de lumina incandescentă a soarelui în miezul de noapte.

Parcă te văd cum o să bîjbîi înfrigurat după ciorapi şi ochelari,

Parcă te văd căutîndu-ţi bricheta şi basca de revoluţionar.

Sculaţi, sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii, a venit fericirea, aşa vor suna semeseurile

Pe care le vei trimite celor 367 de nume din agenda nokiei tale.

Ai să te precipiţi în debara să cauţi şampania păstrată pentru clipa aceea astrală,

Şi-ai s-o împarţi în pahare de plastic alb cetăţenilor ce aleargă pe calea romanului,

Spre prefectură, simbolul victoriei. Chiuind ca la nuntă vor alearga şi vor arunca petarde. Şi vor flutura tricoloruri.

Nici n-o să-ţi pese de cratiţele ciobite, de borcanele sparte, de sifoanele goale din debara, de vraiştea provocată de tumultul lor patriotic.

Căci, mai presus de toate, stă dragostea ta pentru ţară, pentru binele ei.

Oricît de departe ar fi viitorul de aur, vor fi artificii şi măreţe fanfare.

Vor fi poduri de flori şi salve de tun.

Televiziunile lumii vor transmite-n direct, pe no comment, noua, măreaţa desvirginare a României.

Vor fi eroi cu patalama şi pensii pe viaţă cei ce vor pune mîna pe microfon şi vor striga primii:

Ne-am trezit, oameni buni. Ne-am deşteptat, naţiune.

Imnul acesta e obsolet, să-l schimbăm. Ura. Ura. Ura.

Se rostogoleşte şoapta adio, rotundă ca un final mut şi se face bulgăre mare:

Lăsaţi aleşii să lucreze în linişte.

(Dintr-un volum fără titlu, care cine ştie dacă va apărea.)