Gheorghe Zamfir împlineşte pe 6 aprilie 70 de ani. I-a petrecut între agonie şi extaz, aşa cum stă bine unui om dominat de nelinişti existenţiale, de aspiraţia spre perfecţiune, de dorinţa de a descifra tainele absolutului.
Leonardo de Vinci, Michelangelo, Shakespeare, Mozart, Beethoven, Eminescu, Rilke, Dostoevski, Einstein, şi toate marile minţi pe care umanitatea le are ca reper, au trăit aidoma lui Zamfir: între agonie şi extaz. După aplauzele asurzitoare, după onoruri de care doar marile personalităţi au parte, au urmat mereu deziluzii şi perioade de depresie, alunecări rebele în tenebrele misticismului sau sincope politicianiste. Încercînd să schimbe lumea, să o îndrepte, geniile n-au avut parte mai niciodată de recunoştinţa contemporanilor. În orice caz, nu într-atît cît ar fi meritat.
Fericită omenirea care-l are pe Zamfir respirînd prin naiurile lui.
N-o să fac aici o notă biografică, deşi, poate mulţi s-ar uimi să afle cît de proteică a fost viaţa lui Gheorghe Zamfir şi cîtă vitalitate şi putere de creaţie are acum maestrul. Arată şi se poartă ca şi cum ar fi cu douăzeci de ani mai tînăr, exersează două ore pe zi la nai, pictează, construieşte o casă uriaşă, are grijă de zece căţei şi de nu ştiu cîte pisici şi găini, conduce maşina, dă spectacole.
Azi l-am întrerupt în timp ce lucra la o nouă simfonie pentru nai, vioară şi orchestră. De curînd, a încheiat imprimările la un disc pe care sunt piese interpretate de el vocal (incredibilă voce are!) şi la acordeon. E în pregătire pentru concerte în străinătate şi pentru un turneu cu piese în primă audiţie cu Simfonica din Oradea.
Mîine voi fi lîngă el să-l văd cu ochii mei, trăind tumultuos şi falnic, şi să-i urez nemurirea. De parc-ar mai fi nevoie.
Si oamenii mari imbatranesc; la multi ani maestrului!
RăspundețiȘtergere