DE CE NU MĂ DUC DESEARĂ SĂ TREC PE SUB AER

Concesivitate şi compromis, din asta e construit creştinismul ortodox românesc.
Naţia a acceptat din timpuri străvechi compromisul cel mai fatal, acela de a se lăsa mereu violată nemilos de alţii dinafara ei. Ştim istoria. Ba s-a mai şi căsătorit temporar cu violatorii. Sindromul Stockholm s-a manifestat periodic la români.
Violurile succesive ne-au înmuiat în aşa hal spiritul de revoltă, încît toate răscoalele şi revoluţiile românilor s-au sfîrşit prost. Ultimele violuri – al ruşilor care ne-au băgat comunismul pe gît, al securităţii care ne-a băgat tăcerea şi spaima pe gît, al neocomunismului democrat de după 89 care ne-a înfipt pînă dincolo de epiglotă dezamăgirea – ne-au lăsat şi fără speranţă. Acu ne-o trage capitalismul de ogradă. Ne-o trage dureros şi tot noi plătim. Cu pământ, cu petrol, cu aur, cu tot. Şi futuţi şi cu banii luaţi.
De dragul liniştii, de dragul de a fi pe plac întregii lumi, ne-am obişnuit cu violul. Cu violul şi cu bătaia. De dragul păcii creştineşti, am acceptat să ni se extirpe nervii.
Fără nervi, fără dureri, fără dinţi, se poate mesteca liniştit margarina fecaloidă a iluziei că trăim bine.
Violaţi, furaţi, minţiţi, românii care-au mai rămas să bîntuie bezmetic prin România se reped diseară să treacă pe sub aer, aplecaţi, spăşiţi şi resemnaţi.

ps: Nici nu mai poate fi vorba de ipocrizie, cînd Gabi Vrânceanu moderează chiar acum o emisiune despre pioşenie şi smerenie îmbrăcată într-o roche roşie, decoltată, cu umerii goi, arătînd lumii ce înseamnă o femeie pătrunsă adînc de spiritul sacrificiului cristic.