E momentul să recunosc: nu sunt bun de agent secret.
Na.
Nu rezist la tentaţii, la frig, la arsul cu ţigara, la femeile frumoase (tot aia), la bătaia la tălpi, îmi dau lacrimile la madam Fabian, la Beatles, la copilăria mea.
Toate tentativele de a mă lăsa de fumat, de poezie, de orice, au eşuat.
Rîd la bancuri bune.
Cum ar veni, mă manifest.
Şi asta nu se face la un luptător. C-o fi el Seal, GRU, MI5, SIE, CIA, etc.
Ăştia-s daţi dracului. Le zice şefu: pleci în Pakistan să-l arzi pe Bin Laden. El lasă berea, îşi pupă nevasta (wow ce bucată!), copilul dormind, ia puşca şi urcă pe chopper, îşi pune casca, aruncă o ultimă privire spre fereastra luminată a căsuţei sale şi goneşte spre Black Hawk. La un semn, deschisă-i calea, daunloadează forţos pe frînghie taman în Pakistan, la punctul fixat cu gipiesul, undei binladenul trufaş, futu-i mama lui de terorist. Intră-n domiciliul celui care-a băgat spaima-n american. Dă de ultima nevastă a cremenalului. I-o trage cu M4-ul clasic la foc semi-automat şi burst de 3 focuri. Aia moare spasmodic. Apare şi musiu Bin din buda secretă de la subsol. Încă o rafală care-i face faţa incongruentă pentru prime time.
Dar.
Omenirea e răzbunată.
Numa că io, nu.
Iaca de aia, nu-s bun de spion.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu