Pantofii de damă

Singurele vitrine la care mă opresc sunt cele ale librăriilor şi cele care expun pantofi de damă. Nu vă plictisesc cu cărţile. Ştiţi ce vreau să spun. Aici o să vorbim despre încălţămintea pentru femei.
Încălţările de femeie îmi provoacă aceeaşi tip de emoţie ca operele de artă dintr-un muzeu. Fix aşa. O fi vreun fel de fetiş.
Sunt pe Calea Victoriei vreo trei sau patru vitrine ucigătoare. Cu bijuterii de pantofi cu toc, din lac de toate culorile, cu botul ascuţit, de-o fineţe care mă face să vibrez. Nici nu trebuie să-nchid ochii ca să văd tălpiţa delicată, cu degeţele perfect aliniate, cu unghii ca nişte rubine, pătrunzînd încet în alveola fină de piele galbenă. Şi călcîiul rotund ca un măr din care-ţi vine să muşti, lăsîndu-se înconjurat de bareta perversă. Sau strecurîndu-se senzual în concavitatea de deasupra tocului. Şi mai sus, glezna de lux, subţire, terminată nedefint într-o gambă prelungă, strunjită în carnea cea mai albă...
Bijuterii de călcat pe mochete groase, pe parchete scumpe din mahon, pe marmură roşie, pe sufletele pereche. Bune pentru bărbaţi să bea şampanie din ele, să spargă oglinzi, să ascundă în buzunare sau să-i arunce sub paturi.